Legea nr. 85/2006, republicată. Creanţele pentru care se poate cere deschiderea procedurii insolvenţei. Faliment


Caracterul particular al unei creanţe învocate într-un contract de leasing, constând în rate scadente pentru care s-au emis facturi achitate şi rate de leasing neachitate, intitulate în precizarea cererii creditoarei ca fiind „capital nefacturat”.

Câtă vreme nu s-a deschis procedura insolvenţei, creditoarea nu poate declara scadente aceste rate noi. După deschiderea procedurii, datoriile dabitoarei devin scadente dar până la acea dată, deci doar pentru ratele ajunse la termen.

Rezilierea contractului de leasing nu poate forma obiectul unei cererii de deschidere a procedurii insolvenţei şi în condiţiile în care creditoarea a intrat în posesia autoturismului ce a făcut obiectul contractului şi s-au şi plătit ratele ajunse la termen, nu poate solicita în acelaşi timp şi plata tuturor ratelor stabilite prin contract.

Prin Sentinţa nr. 154 din 20 ianuarie 2010, pronunţată în dosarul nr.867/1371/2009 al Tribunalului Comercial Mureş, s-a respins contestaţia formulată de debit SC A. SRL, s-au admis cererile creditorilor SC Ţ. L. IFN SA şi SC S. SA şi s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împreună cu celelalte măsuri prevăzute de lege în această situaţie.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea 85/2006 pentru deschiderea procedurii deoarece debitoarea are o datorie certă, lichidă şi exigibilă în valoare de 104.457,98 lei faţă de cei doi creditori.

S-a reţinut că prin contestaţia formulată debitoarea a susţinut în esenţă că a efectuat plăţi parţiale, fără să fi invocat motive convingătoare prin care să înlăture prezumţia de .

Împotriva acestei Sentinţe au formulat recurs C. N. şi SC A. SRL, solicitând admiterea recursurilor, modificarea hotărârii atacate şi constatarea inexistenţei stării de insolvenţă. Deoarece pe declaraţia de recurs a fost aplicat doar un timbru judiciar, pentru termenul de judecată din 4 mai 2010 recurentul C. N. a fost citat cu menţiunea timbrării acestei cereri, însă nu a procedat la timbrare.

Cu privire la timbraj menţionăm că taxa de timbru a fost calculată potrivit art.11 din Legea nr.146/1997. Potrivit art.20 al.1 din Legea nr.146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat.

Având în vedere că taxa de timbru nu era achitată la data înregistrării cererii de recurs, recurentul a fost citat cu menţiunea achitării acesteia pentru termenul de judecată din 4 mai 2010 .

La acest termen de judecată reprezentantul recurentului C. N. a declarat că recurentul nu înţelege să timbreze recursul.

Potrivit art.20 al.3 din Legea nr.146/1997, neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.

Deoarece recurentul nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată, în baza art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 instanţa va anula ca insuficient timbrată cererea de recurs formulată de recurentul C. N.

Împotriva aceleiaşi Sentinţe a formulat recurs şi SC A. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei şi admiterea contestaţiei formulate cu privire la cererile creditorilor de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei.

În motivarea recursului s-a menţionat că debitoarea a accesat un credit de la SC B. SA pentru investiţii în sumă de 150.000 euro, în condiţiile Contractului de credit la termen nr.8358/22.10.2007, precum şi o linie de credit (ulterior transformată într-o simplă operaţie de creditare potrivit Contractului de credit nr.10779/20.12.2007), în sumă de 70.000 lei, cu un termen de rambursare de 36 luni.

De asemenea, s-a arătat că asociaţii investesc în societate bani cu regularitate – destinaţia sumelor de ordinul zecilor de mii de lei noi, acordate fără dobânzi sau alte contraprestaţii, fiind creşterea valorii imobilului-bun social.

S-a menţionat că, în mod asemănător, sume importante de bani sunt acordate societăţii şi, ca atare, investirea în construcţie s-a realizat şi printr-o altă societate deţinută de aceiaşi asociaţi, respectiv prin SC F. H. SRL. Astfel, după cum rezultă din Contractul de creditare nr.11/18.06.2009 încheiat cu această societate, societatea debitoare beneficiază şi în prezent de disponibil bănesc sub formă de creditare în sumă de 500.000 lei, cu mult peste valoarea creanţelor deduse judecăţii.

În privinţa creanţei pretinse de SC S. SRL s-a arătat că debitul este achitat integral prin O.P. nr.106/15.09.2009 şi O.P. nr.30/23.02.2010.

Recurenta a menţionat că prin Contractul de novaţie al Contractului de leasing nr.17262, subscrisa debitoare, reprezentată prin fostul administrator, numitul C. N., a dobândit folosinţa asupra unui autoturism, urmând ca după achitarea ratelor convenite să se dobândească şi dreptul de proprietate asupra acestui bun.

Ulterior, potrivit înţelegerilor intervenite între societate şi fostul administrator, acesta din urmă a promis suportarea ratelor aferente maşinii pentru a dobândi, după împlinirea termenului contractual, dreptul de proprietate asupra autoturismului.

Însă, în condiţiile în care acesta a omis de la un moment dat plata facturilor emise de creditoarea SC Ţ. L. IFN SA – societatea de leasing a reziliat contractul şi a preluat maşina, astfel cum rezultă din procesul verbal de predare-primire încheiat la data de 17 martie 2009.

S-a apreciat că, din eroare, se pretinde de la societate o sumă de 72.287,94 lei cu titlu de „capital nefacturat”, dar fără să fi fost emise facturi ca justificare a plăţii şi îndeosebi fără a se indica ce reprezintă această sumă, în condiţiile în care autoturismul fiind preluat de societatea de leasing, debitoarea este lipsită de folosinţa acestuia, iar ratele aferente perioadei anterioare folosirii, cât şi penalităţile facturate şi pretinse până în prezent, sunt achitate.

Recurenta a arătat că, fără a se detalia ce reprezintă creanţa intitulată ”capital nefacturat”, fără a fi comunicată debitoarei această creanţă şi fără să fi fost emise facturi, nu se poate vorbi de existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile.

La data de 25 mai 2010 creditoarea SC S. SA a depus o declaraţie de renunţare la judecată.

Analizând cererea de recurs formulată de SC A. SRL, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art.3041 Cod procedură civilă, instanţa reţine următoarele:

Creditoarele SC Ţ. L. IFN SA şi SC S. SA au solicitat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea S.C. A. SRL.

Creditoarea SC S. SA a invocat existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile în sumă de 22.555,98 lei. În prezent această sumă este achitată, aspect ce rezultă din susţinerile debitoarei şi din notele de şedinţă depuse de creditoarea SC S. SA în dos de recurs, f.192.

Dovezile de plată se află la f.67 din dosarul de fond şi la f.14 din dosarul de recurs.

Creditoarea SC Ţ. L. IFN SA a invocat iniţial o creanţă în sumă de 18.264,83 lei, iar ulterior şi-a precizat cererea în sensul existenţei unei creanţe în sumă de 81.902,77 lei, din care 9.614,83 lei reprezintă facturi neîncasate şi 72.287,94 lei capitalul nefacturat, anexând cererii facturile fiscale emise şi situaţia facturilor neîncasate.

Debitul provine din Contractul de leasing încheiat cu debitoarea şi suma de 18.264,83 lei reprezintă rate scadente neachitate, pentru care au fost emise facturi.

Această sumă a fost achitată de debitoare ulterior depunerii cererii de deschidere a procedurii de către creditoarea SC Ţ. L. IFN SA.

Dovezile de plată se află la f.67 din dosarul de fond şi la f.13 din dosarul de recurs.

Ceea ce ar mai rămâne în discuţie este creanţa invocată de credit SC Ţ. L. IFN SA în precizarea de acţiune, sumă intitulată „capital nefacturat” şi care ar reprezenta ratele de leasing nescadente.

Creditoarea nu poate declara scadente aceste rate câtă vreme nu s-a deschis încă procedura insolvenţei.

După data deschiderii procedurii, toate datoriile din contractele debitoarei devin scadente, însă până la acea dată putem analiza doar ratele ajunse la termen.

În speţă, acestea sunt în sumă de 18.264,83 lei, iar această sumă a fost achitată.

De altfel, în cauză se pune şi problema rezilierii contractului de leasing, având în vedere faptul că autoturismul ce face obiectul contractului a fost ridicat de către creditoare şi se află în posesia acesteia.

Rezilierea nu se poate discuta însă în cadrul unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei, unde condiţia esenţială este să existe o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Creditoarea nu poate ca, în acelaşi timp, să fie şi în posesia autoturismului şi să solicite plata tuturor ratelor stabilite prin contractul de leasing, deoarece am fi în prezenţa unei îmbogăţiri fără justă cauză.

În consecinţă, instanţa constată că obligaţiile ajunse la termen, în sumă de 18.264,83 lei au fost achitate, iar diferenţa de sumă până la 81.902,77 lei nu reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Pe lângă aceste aspecte legate de creanţe atât din plăţile efectuate către cele două creditoare, cât şi faţă de ceilalţi parteneri de afaceri rezultă că debitoarea nu se află în insolvenţă.

În prezent, niciuna dintre creditoare nu poate invoca existenţa vreunei creanţe certe, lichide şi exigibile faţă de debitoare, astfel că, în baza art.304 alin.1 pct.9 şi art.312.alin.1 teza I şi alin.3 teza I C.pr.civ., instanţa va admite recursul formulat de SC A. SRL, va admite contestaţia debitoarei şi va respinge cererile creditoarelor SC Ţ. L. IFN SA şi SC S. SA.

În ce priveşte declaraţia de renunţare la judecată formulată de creditoarea SC S. SA, Curtea reţine că SC S. SA nu a declarat recurs, deci a achiesat tacit la hotărârea primei instanţe astfel că o cerere prin care solicită instanţei de recurs să ia act de renunţarea SC S. SA la judecată este inadmisibilă, neputând produce efecte juridice, urmând să se respingă ca atare.