Evaluare profesională. Inspector general în învăţământ. Competenţă materială


Revine spre competenţă materială instanţei de litigii de muncă şi asigurări sociale, acţiunea vizând anularea calificativului acordat unui inspector general din învăţământul preuniversitar.

Secţia administrativ şi fiscal, Sentinţa nr. 20 din 29 ianuarie 2008

Prin acțiune reclamantul, inspector general adjunct, a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului București, solicitând să se anuleze calificativul „Bine” dat de pârât în urma evaluării activității sale manageriale desfășurată de acesta în perioada 1.09.2006 – 1.09.2007 în funcția de inspector general adjunct la ISJ Arad și comunicat prin adresa MECT nr. 43023 din 18.10.2007, în temeiul art. 1, 8, 10 din Legea nr. 544/2004 și art. 52 și art. 137 din Legea nr. 128/1997 și Ordinul MECT nr. 1223/2007.

Prin sentința civilă nr. 20 din 29.01.2008, pronunțată în dosarul nr. 47/59/2008, Curtea de Apel Timișoara și-a declinat competența materială în favoarea Tribunalului Arad, ca instanță de litigii de muncă și asigurări sociale, în temeiul art. 158,art. 159 C.proc.civ., cu motivarea că reclamantul în calitate de inspector general adjunct la Inspectoratul Școlar a județului Arad, a contestat prin acțiune calificativul „Bine” acordat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului București, urmare la evaluarea activității manageriale a reclamantului pe perioada 1.09.2006 – 1.09.2007, calificativ comunicat prin adresa nr. 43023 din 18.10.2007.

Potrivit acestei adrese și a întâmpinării, evaluarea reclamantului s-a desfășurat conform procedurii stabilite prin Ordinul nr. 1223/2007 emis de pârât.

în justificarea reclamantul a invocat prevederi din Legea nr. 554/2004,art. 52 și art. 137 din Legea nr. 128/1997 modificată și Ordinul MECT nr. 1223/2007.

Articolul 52 din Legea nr. 128/1997 modificată privind Statutul personalului didactic conține prevederi referitoare la evaluarea personalului didactic, fără a exista dispoziții normative referitoare la contestarea rezultatelor evaluării, iar art. 137 din lege, invocat în acțiune reglementează statutul personal de serviciu care consemnează datele privind situația profesională a personalului didactic.

Evaluarea activității manageriale desfășurate de reclamant s-a realizat în temeiul Ordinului MECT nr. 1223/2007 care este un act administrativ lipsit de efecte juridice în materie normativă, nefiind publicat în Monitorul Oficial.

Articolul 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 definește contenciosul administrativ ca o activitate de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritatea publică, iar conflictul s-a născut fie prin emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi.

Actul administrativ este nul unilateral, cu caracter individual sau normativ emis de o putere publică, în regim de putere publică, în vederea organizării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Așa cum rezultă din întâmpinarea pârâtului, reclamantul își desfășoară activitatea în baza unui contract de management încheiat cu acest pârât, deci raporturile juridice născute din acest contract nu sunt de natura celor vizate prin dispozițiile legale suscitate pentru a fi incidente prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Este de asemenea de principiu că competența materială a instanței de contencios administrativ este una specială, și anume în cazurile expres prevăzute de lege, ori din dispozițiile legale invocate în susținerea acțiunii nu rezultă o asemenea competență, iar în privința Ordinului MECT nr. 1223/2007 nepublicat în Monitorul Oficial, acesta este lipsit de efecte juridice.

în consecință, competența materială pentru judecarea cauzei revine instanței care soluționează litigiile de muncă și cele de asigurări sociale, sens în care a fost trimisă cu aplicarea art. 158,art. 159 Tribunalului Arad, complet specializat pe litigii de muncă și asigurări sociale.

(Judecător Rodica Olaru)