Petenta banca X a fost sanctionata contraventional pentru încalcarea art. 35 alin. 1 lit. a din OUG nr. 50/2010, text de lege care, în forma în vigoare la data încheierii procesului-verbal, interzicea majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricaror altor costuri aferente contractului, cu exceptia costurilor impuse prin legislatie.
La data constatarii faptei si întocmirii procesului-verbal de contraventie contestat, actul normativ invocat prevedea ca este aplicabil si contractelor în curs de executare, bancile fiind obligate ca în termen de 90 de zile de la data intrarii în vigoare a ordonantei de urgenta, sa asigure conformitatea contractelor cu dispozitiile acesteia.
Ulterior, actul normativ a suferit modificari adoptate prin Legea nr. 288/2010.
Astfel, prin art. 95 s-a dispus ca prevederile ordonantei de urgenta nu se aplica contractelor în curs de derulare la data intrarii în vigoare a acesteia, cu exceptia dispozitiilor art. 37^1, ale art. 66 – 69 si, în ceea ce priveste contractele de credit pe durata nedeterminata existente la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta, ale art. 50 – 55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) si (2), precum si ale art. 66 – 71.
Cum în speta nu este vorba de niciuna din aceste exceptii, rezulta ca prevederile art. 35 alin. 1 lit. a din OUG nu sunt aplicabile contractelor în curs de derulare la intrarea în vigoare a actului normativ.
Prin urmare, dat fiind ca încalcarea acestor dispozitii s-a constatat în speta în cazul unui contract încheiat anterior intrarii în vigoare a ordonantei, este evident ca prevederile legale invocate nu sunt incidente în cazul acestuia.
Înseamna ca fapta contraventionala constatata a fost dezincriminata ulterior constatarii si sanctionarii acesteia.
Având în vedere prevederile art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001, potrivit carora, „daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contraventie, ea nu se mai sanctioneaza, chiar daca a fost savârsita înainte de data intrarii în vigoare a noului act normativ.”, tinând seama de dispozitiile Deciziei nr. 228/2007 a Curtii Constitutionale, prin care s-a admis exceptia de neconstitutionalitate si s-a constatat ca dispozitiile art. 12 alin. (1) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor sunt neconstitutionale în masura în care prin sintagma “nu se mai sanctioneaza” prevazuta în text se întelege doar aplicarea sanctiunii contraventionale, nu si executarea acesteia, facând aplicarea acestor dispozitii si retinând ca fapta constatata a fost dezincriminata, sanctiunea aplicata pentru savârsirea acesteia nu se mai executa, în baza art. 34 din OG nr. 2/2001, gasind întemeiata plângerea, instanta a admite si va anula procesul verbal de contraventie contestat.