Este adevărat că potrivit art. 36 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 215/2001, consiliile locale au atribuţia să aprobe impozitele şi taxele locale, numai că pronunţarea asupra acestora se face în condiţiile legii, având dreptul, potrivit art. 16 din Legea nr. 273/2006, să stabilească nivelul acestor obligaţii fiscale. În ceea ce priveşte scutirile, ele sunt prevăzute tot de lege şi cerinţele recunoaşterii acestor facilităţi sunt expres prevăzute de Codul fiscal (art. 284) şi de alte legi speciale. În nici unul din aceste acte normative nu s-a recunoscut în beneficiul personalului contractual sau din cadrul autorităţilor administrative locale dreptul de a beneficia toată viaţa de scutire de impozite pentru că au deţinut la un moment dat o astfel de calitate.
Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 560 din 30 mai 2008
Prin sentința civilă nr. 133/CA/2008, Tribunalul Argeș a admis acțiunea și a anulat hotărârea nr. 39/18.07.2007 a C.L. B., reținând în esență că autoritatea deliberativă locală poate stabili și aproba impozite și taxe locale, dar numai în condițiile legii, ceea ce nu echivalează cu dreptul de a acorda scutiri de aceste obligații fiscale dincolo de cele reglementate de actele normative aplicabile.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul invocând dispozițiile art. 3041 C.proc.civ., în susținerea căruia a arătat că scutirea acordată privește numai impozite și taxe aprobate de consiliul local și nu cele prevăzute de lege, așa cum rezultă din anexa hotărârii.
Instanța nu a coroborat probele administrate și nu a reținut expunerea de motive de la fila 20, în care s-a arătat ce taxe pot face obiectul scutirii, cu precizarea că nu și cele stabilite în baza Codului fiscal care urmează să fie plătite.
Examinând criticile formulate, se constată că ele sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
O primă observație care se impune este aceea că actul administrativ pe care îl adoptă autoritatea deliberativă locală nu este expunerea de motive, ci hotărârea în cauză de la fila 4, în care s-a arătat în mod expres fără nici o distincție că „se aprobă scutirea de plata taxelor locale a salariaților primăriei, a consilierilor locali, a primarului și viceprimarului comunei B., județul Argeș” și că „scutirea va fi cu drept viager”.
Este lipsit de relevanță așadar, ce s-a scris în expunerea de motive, de vreme ce nu numai că s-a hotărât scutirea de toate taxele locale pentru categorii de persoane pentru care legea nu recunoaște un asemenea drept, dar mai mult scutirea produce efecte pentru toată viața, indiferent de menținerea sau nu a calității avute în vedere la 18.07.2007.
Este adevărat că potrivit art. 36 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 215/2001, consiliile locale au atribuția să aprobe impozitele și taxele locale, numai că pronunțarea asupra acestora se face „în condițiile legii”. Or, tot în condițiile legii, potrivit art. 16 din Legea nr. 273/2006 au dreptul să stabilească nivelul acestor obligații fiscale.
în ceea ce privește scutirile, ele sunt prevăzute tot de lege și cerințele recunoașterii acestor facilități sunt expres prevăzute de Codul fiscal (art. 284) și de alte legi speciale.
în nici unul din aceste acte normative nu s-a recunoscut în beneficiul personalului contractual sau funcționarilor publici din cadrul autorităților administrative locale, dreptul de a beneficia toată viața de scutire de impozite pentru că au deținut la un moment dat o astfel de calitate.
Faptul că poți stabili nivelul unor impozite locale sau chiar iniția astfel de taxe nu dă dreptul consiliului local să adauge la categoriile de cetățeni care pot fi excluși obligațiilor de plată. Legiuitorul a prevăzut în mod expres aceste categorii, iar autonomia locală nu echivalează cu un comportament în afara legii.
în concluzie, se apreciază că soluția pronunțată de Tribunalul Argeș este legală și temeinică, iar autoritatea deliberativă a comunei B., prin hotărârea adoptată a încălcat dispoziții legale imperative, situație față de care în mod corect a fost admisă acțiunea în anulare formulată de Instituția Prefectului.
Pentru aceste considerente, urmează ca în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., să fie respins recursul ca nefondat.
