Competenţa materială, în ceea ce priveşte executarea silită indirectă a obligaţiei de a face, stabilită prin hotărâre judecătorească, nu aparţine instanţei de administrativ, ci, potrivit art. 373 Cod proc. civ., instanţei de executare.
(Secţia de contencios administrativ, sentinţa nr. 272/1992)
Prin cererea adresată T.M.B. la data de 15.10.1992 şi înregistrată sub nr. 431/1992, reclamantul W.N. a chemat în judecată Primăria sectorului 2 Bucureşti – Serviciul de Stare Civilă, pentru ca, pe calea contenciosului administrativ, să se constate refuzul nejustificat de a-i rezolva cererea referitoare la dreptul stabilit prin sentinţa civilă nr. 7.424 din data de 18.10.1991 a Judecătoriei Târgu Mureş, definitivă şi învestită cu formulă executorie, pentru a i se elibera un nou certificat de naştere, în locul celui anterior, pentru care instanţa a constatat anulabilitatea.
în motivarea acţiunii, timbrate cu 250 lei, reclamantul arată că s-a adresat Primăriei sectorului 2 cu petiţia nr. 28.164 din data de 21.07.1992, în vederea executării dispoziţiilor sentinţei civile nr. 7.424/1991 a Judecătoriei Târgu Mureş; că, Ia nivelul acestui serviciu de stare civilă s-a refuzat executarea hotărârii judecătoreşti, în mod nejustificat.
Reclamantul a depus la dosar copia adresei nr. 28.164/1992, sentinţa civilă nr. 7.424 din data de 18.10.1991 a Judecătoriei Târgu Mureş, definitivă prin respingerea recursurilor (la data de 18.05.1992), răspunsul pârâtei, din data de 20.08.1992, precum şi copii ale actelor de stare civilă.
Primăria sectorului 2 a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii reclamantului, declarând că urmează a ataca cu recurs extraordinar hotărârea nr. 7.424/1991 a Judecătoriei Târgu Mureş.
La termenul din data de 12.11.1992, din oficiu, s-a pus în discuţie necompetenţă materială, excepţie cu care pârâta s-a declarat de acord.
în condiţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, “orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului, precum şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată”. Se consideră refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege şi faptul de a nu se răspunde petiţionarului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii respective, dacă prin lege nu se prevede un alt termen (alin. 2 al aceluiaşi articol).
Reclamantul W.N. a solicitat, pe calea contenciosului administrativ, să se constate refuzul nejustificat al Primăriei sectorului 6 în executarea dispoziţiei de completare a actului de naştere, în sensul că la rubrica “Numele mamei” să se treacă Fulop, iar la rubrica “Prenumele mamei” să se treacă Margareta, precum şi obligarea la repararea pagubelor morale şi materiale cauzate, în valoare de 9.980 lei.
Dreptul pretins de reclamant a fost stabilit cu caracter definitiv, dispoziţia de completare a actului de stare civilă fiind inclusă în dispozitivul sentinţei nr. 7.424 din data de 18.10.1991 a Judecătoriei Târgu Mureş, hotărâre definitivă şi învestită cu formulă executorie.
Obiectul cererii reclamantului priveşte executarea în natură a obligaţiei de a face, cuprinsă în dispozitivul hotărârii judecătoreşti susmenţionate.
Faţă de refuzul unei executări voluntare, astfel cum a fost comunicat prin întâmpinarea formulată în cauză, care vizează însă fondul materiei şi pentru care se prefigurează calea extraordinară de atac, scopul urmărit de reclamant prin acţiune este acela al executării silite, ca mijloc de constrângere efectivă.
Practica judiciară a stabilit o modalitate de silită indirectă a obligaţiei de a face, apelându-se la mijloacele de constrângere indirectă, prin obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii. Acestea au fost cuantificate în sume de bani plătite pentru fiecare zi, săptămână sau lună de întârziere, până la executarea obligaţiei, în natura ei specifică.
Soluţiile au fost motivate pe prevederile art. 1.073 şi 1.079 Cod civil, prin eliminarea situaţiilor în care executarea silită poate fi făcută prin echivalent sau de către creditor, în contul şi pe socoteala debitorului.
Obiectul cererii reclamantului priveşte executarea silită a obligaţiei de a face, pentru care are deja titlu executoriu. El nu priveşte un drept recunoscut de lege, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, pentru că dreptul este deja stabilit, cuprinzându-se în dispozitivul hotărârii judecătoreşti obligaţia primăriei, prin serviciul de stare civilă, de a completa rubricile actului de stare civilă.
Deci, în cauză, nefiind întrunite condiţiile de admisibilitate ale art. 1 din Legea nr. 29/1990, existând o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, cererea reclamantului priveşte faza de executare silită a dispozitivului hotărârii. Competenţa materială, în ceea ce priveşte executarea silită indirectă a obligaţiei de a face, stabilită în hotărâre, nu aparţine instanţei de contencios administrativ, ci, potrivit art. 373 Cod proc. civ., aparţine instanţei de executare, în speţă Judecătoriei Târgu Mureş.
în temeiul art. 158 Cod proc. civ., urmează a se constata întemeiată excepţia necompetenţei materiale şi a se declina competenţa în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş, pentru soluţionarea cererii de executare silită şi obligarea la daune materiale şi morale, astfel cum reclamantul a menţionat în acţiune.
