În situaţia în care imobilul a fost realizat în baza unei autorizaţii de construire anulată pentru vicii de formă, autoritatea administrativă competentă poate proceda la emiterea unei autorizaţii de construire în vederea intrării în legalitate, dacă imobilul corespunde cerinţelor de calitate, în temeiul dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 50/1991 şi art. 56 alin. (3) din Ordinul nr. 1430/2005.
Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1062 din 14 noiembrie 2008
Prin sentința civilă nr. 410/CA/07.07.2008, Tribunalul Argeș a admis în parte acțiunea reclamantului M.D., a anulat certificatul de urbanism și autorizația de construire emise de pârâtul primarul comunei B., a obligat pe pârâții Primarul și Primăria B. să nu mai emită altă autorizație de construire și alt certificat de urbanism până la reglementarea raporturilor dintre reclamant și pârâtul T.M., a obligat pe pârâtul Primarul comunei la 5.000 lei daune morale, a respins capătul de cerere privitor la daune materiale și a obligat pe pârâți la 1.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut că excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii este nefondată, având în vedere că reclamantul, în mod constant, a susținut și dovedit că autorizația a fost emisă pentru un imobil ce a fost edificat pe o parte din terenul proprietatea sa.
Pe fondul pricinii, instanța a reținut că prima autorizație de construire a fost anulată judecătorește, cu motivarea că lipsesc semnăturile legale pe aceasta, fără a fi antamat fondul cauzei.
Primarul comunei a emis alt certificat de urbanism și autorizație de construire, în baza aceleiași documentații ce a stat la baza emiterii autorizației de construire inițiale, fără a se ține cont de acestea și de faptul că, în mod irevocabil, s-a stabilit că o parte de imobil a fost edificat pe terenul reclamantului.
Prima instanță a apreciat că ilegalitatea edificării unei construcții nu poate fi acoperită prin emiterea autorizației de construire și a certificatului de urbanism, deoarece se încalcă dreptul de proprietate al reclamantului, stabilit irevocabil prin hotărâre, precum și hotărârea însăși, ce i-a fost adusă la cunoștință de către reclamant, situație ce ar putea atrage și răspunderea penală.
împotriva sentinței, în termen legal au formulat recurs pârâții Primăria comunei B. și Primarul comunei B., cât și T.M., ca și reclamantul M.D.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ., cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C.proc.civ., Curtea a constatat că recursurile pârâților sunt fondate, spre deosebire de cel al reclamantului.
Pentru o mai bună clarificare a situației părților, au fost analizate cu prioritate recursurile pârâților, ce au fost admise, pentru următoarele argumente:
Critica pârâților referitoare la greșita anulare a actelor este întemeiată, cât timp dispozițiile legale reținute de prima instanță nu sunt incidente în speță, situația de fapt și de drept constând în intrarea în legalitate a unei construcții deja edificate în baza unei autorizații existente la momentul edificării construcției, ce a fost anulată pentru vicii de formă, situație reglementată de dispozițiile art. 28 din Legea nr. 50/1991, coroborate cu art. 56 alin. (3) din Ordinul nr. 1430/2005 prin care au fost aprobate Normele Metodologice privind aplicarea Legii nr. 50/1991.
Potrivit textelor de lege sus-menționate, dacă există un imobil realizat chiar în absența autorizației de construcție, dacă acesta întrunește condițiile urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent, autoritatea administrației publice locale competente poate proceda la emiterea unei autorizații de construire în vederea intrării în legalitate, în coroborare cu luarea măsurilor legale care se impun, dacă acesta corespunde cerințelor de calitate.
Cu atât mai mult, emiterea autorizației de construcție pentru intrarea în legalitate se impunea pentru situația concretă din speță, în care imobilul a fost edificat în baza unei autorizații preexistente, care a fost anulată pentru vicii de formă, legate de lipsa unor semnături.
Calitatea de constructor de bună-credință a pârâtului T.M. a făcut obiectul cercetării judecătorești, respingându-se capătul de cerere privind obligarea la demolarea construcției aflate pe terenul proprietatea reclamantului.
Mai mult, prin sentința nr. 2132/07.04.2008 a Judecătoriei Pitești au fost obligați aceiași pârâți să efectueze anumite modificări la casă și să plătească reclamantului suma de 28.500,06 lei reprezentând lipsa de folosință a terenului de 238,71 mp, actualizată de la data de 28.11.2005 (momentul pronunțării deciziei nr. 1218/2005 a Tribunalului Argeș) până la data plății efective, sumă stabilită de către instanță în raport de prețul de circulație de 35 Euro/mp practicat în zonă.
Drept urmare, eliberarea actelor ce fac obiectul prezentei cauze s-a făcut în vederea intrării în legalitate, fiind deja stabilit judecătorește că nu se impune demolarea porțiunii de construcție edificată pe terenul proprietatea reclamantului, pârâții fiind obligați la anumite modificări ale propriei construcții, tocmai la cererea reclamantului.
Dacă s-ar primi acțiunea de față, s-ar ajunge practic la înlăturarea efectelor hotărârilor judecătorești anterioare, iar anularea celor două acte, dincolo de faptul că ar fi lipsite de finalitate, pentru că autoritatea locală nu ar putea dispune demolarea, dată fiind soluționarea irevocabilă a cererii având un asemenea obiect, stabilindu-se judecătorește că reclamantul este îndreptățit să primească o sumă echivalentă prețului de circulație a terenului, nici nu s-ar putea dispune în sensul celor solicitate de reclamant, cât timp emiterea lor s-a făcut în temeiul art. 28 din Legea nr. 50/1991 și art. 56 din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, care condiționează eliberarea lor doar de întrunirea cerințelor de calitate.
Consimțământul eventual al reclamantului, reținut de către prima instanță ca fiind necesar pentru eliberarea actelor, nu are relevanță, în raport de dispozițiile legale care stau la baza emiterii acestora și de situația concretă în care se află părțile, diferendul dintre ele fiind deja tranșat judecătorește prin stabilirea despăgubirilor și efectuarea modificărilor la construcția pârâtului T.M.
Prima instanță, de altfel, nu a analizat aceste apărări, deși pârâtul a susținut constant acest lucru, sub acest aspect acțiunea reclamantului fiind practic lipsită de finalitate și, corelativ, de interes.
în ceea ce privește temeiurile de drept reținute de prima instanță, se constată că art. 11 alin. (1) lit. c) din Norme nu există, art. 16 alin. (1), art. 30 alin. (1) și art. 41 alin. (1) din Norme se referă la documentația ce trebuie depusă și la verificările din partea compartimentelor de specialitate ale emitentului (cerințe respectate, documentele fiind depuse, în copie, și la dosarul de fond), iar art. 46 lit. b), care se referă la protejarea proprietății vecinilor, are în vedere alte aspecte decât cele pretinse de reclamant.
în concluzie, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., recursurile pârâților vor fi admise, iar sentința va fi modificată în sensul respingerii în tot a acțiunii, reținându-se că odată ce nu există temeiuri pentru anularea celor două acte, nu pot fi acordate daune morale și nici păstrată dispoziția interdicției de eliberare a altei autorizații de construire sau certificat de urbanism.
Pe cale de consecință, recursul reclamantului care viza acordarea daunelor materiale și morale în cuantumul solicitat va fi respins ca nefondat, pentru temeiurile ce au stat la baza soluționării celorlalte recursuri.
Odată ce actele contestate au fost emise pentru intrarea în legalitate, reținându-se imposibilitatea desființării construcției prin hotărâri intrate în puterea lucrului judecat, este evident că reclamantul nu este îndreptățit să primească vreo sumă de bani cu titlu de daune morale sau materiale. Se va reține, în plus, că nu s-a făcut dovada existenței unui asemenea prejudiciu; dimpotrivă, atunci când a solicitat i s-a eliberat propria autorizație de construcție, fără a se dovedi că i s-ar fi refuzat acest lucru, potrivit susținerilor personale, doar în această ipoteză putând pretinde că a fost prejudiciat.
în concluzie, acest recurs a fost respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ.
