Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 225/A din data de 26.06.2014
Amânarea aplicării pedepsei este o soluție de judecată distinctă de cea a condamnării. În cazul amânării aplicării pedepsei, instanța nu condamnă pe inculpat, ci stabilește o pedeapsă a cărei aplicare este amânată pe durata termenului de supraveghere prevăzut de art. 84 C. pen.
Aplicarea pedepsei amenzii pe lângă pedeapsa închisorii în cazul prevăzut de art. 62 C. pen. nu poate avea loc și contravine principiului legalității pedepsei dacă infracțiunea a fost săvârșită anterior datei de 1 februarie 2014, de intrare în vigoare a Codului penal adoptat prin Legea nr. 286/2009,
C. pen., art. 83-90, art. 62
C. pr. pen., art. 396 alin. 4
Legea nr. 187/2012, art. 11
Prin sentința penală nr. 99/27.03.2014 pronunțată de Judecătoria Gheorgheni în dosarul penal nr. 716/234/2013, s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 386 Cod procedură penală, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpaților G. C. și B. B., din infracțiunea de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 al. 1, 2 și 3 Codul penal din 1969 în infracțiunea de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 244 al. 1 Cod penal.
În baza art. 396 alin. 2 din Cod procedură penală a condamnat inculpatul G. C. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 244 al. 1 Cod penal.
În baza art. 62 Cod penal a stabilit în sarcina aceluiași inculpat alături de pedeapsa închisorii și pedeapsa amenzii în cuantum de 3.000 lei.
În baza art. 83 alin. 1 și 3 Cod penal, a amânat aplicarea pedepsei închisorii și a pedepsei amenzii care însoțeau pedeapsa închisorii ,pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuia să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuia să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita, la datele fixate de acesta;
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c-e s-au comunicat Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita.
În baza art. 86 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c-e s-au comunicat Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita.
În baza art. 85 alin. (2) Cod penal a impus inculpatului să execute următoarele obligații:
În baza art. 85 alin. (2) Cod penal a impus inculpatului să execute următoarele obligații:
a) să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;
a) să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;
b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 404 alin. (3) C.pr.pen. a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 396 alin. 2 din Cod procedură penală a condamnat pe inculpatul B. B. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 244 al. 1 Cod penal.
În baza art. 62 Cod penal a stabilit în sarcina aceluiași inculpat, alături de pedeapsa închisorii și pedeapsa amenzii în cuantum de 2.000 lei.
În baza art. 83 alin. 1 și 3 Cod penal, a amânat aplicarea pedepsei închisorii și a pedepsei amenzii care însoțea pedeapsa închisorii, pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 404 alin. (3) C.pr.pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 397 alin. 1 Cod de procedură penală raportat la art. 1357 a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M. F. A. și a obligat pe inculpatul G. C. la plata, către partea civilă, a sumei de 5.000 lei și contravaloarea în lei a sumei de 3.750 euro, reprezentând daune materiale.
În baza art. 397 alin. 2 Cod de procedură penală, raportat la art. 249 alin. 5 Cod de procedură penală a instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunului mobil : căruță, înmatriculată în xxx, aparținând inculpatului C. C., până la concurența sumei de 5.000 lei și a contravalorii în lei a sumei de 3.750 euro.
În baza art. 397 alin. 1 Cod de procedură penală raportat la art. 1357 Cod civil a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M. F. A. și a obligat pe inculpatul B. B. la plata, către partea civilă, a contravalorii în lei a sumei de 3.750 euro, reprezentând daune materiale.
În baza art. 397 alin. 2 Cod de procedură penală, raportat la art. 249 alin. 5 Cod de procedură penală a instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunului mobil : Lada Niva, serie sașiu xxx, serie motor xxx, aparținând inculpatului B. B., până la concurența contravalorii în lei a sumei de 3.750 euro.
În temeiul art. 276 alin. 1 și 4 Cod procedură penală, a obligat pe inculpații G. C. și B. B. să plătească, în solidar, în favoarea părții civile M.. F. A., suma de 1.800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând contravaloarea onorariului avocatului ales.
În baza art. 275 alin.1 și 2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul G. C. să plătească în favoarea statului, suma de 1.300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300 lei, reprezentând contravaloarea onorariului apărătorului din oficiu, L. F., ce s-a avansat din fondul special al Ministerului Justiției și al Libertăților Cetățenești, în favoarea Baroului Harghita.
În baza art. 275 alin.1 și 2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul B. B. să plătească în favoarea statului, suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 275 alin.1 și 2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul B. B. să plătească în favoarea statului, suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
În luna aprilie 2012 partea civilă a achiziționat de la L. D., din L., un cal roib, cu suma de 6.000 lei, conform declarației martorului L. D., calul fiindu-i adus acasă, în S. G., de către inculpatul B. B.
Ulterior, în luna iunie – iulie 2012, partea civilă a mai achiziționat de la N. G. S., din R., un cal de rasă, roib (galben) cu o țintă în frunte, cu suma de 12.000 lei, conform declarației martorului N. G. S. și a părții vătămate, fără însă ca la momentul vânzării martorul să îi înmâneze cumpărătorului cartea de identitate a animalului.
În data de 28 august 2012 partea civilă a fost apelat telefonic de către o persoane care a pretins că este L. D., care i-a spus că medicul veterinar G. J., din R., caută calul roib, cal care este bolnav de anemie.
Partea vătămată l-a contactat telefonic pe B. B., căruia i-a cerut numărul de telefon al medicului veterinar G. J., din R., iar inculpatul i-a furnizat părții civile un număr de telefon xxx, care nu aparținea veterinarului fiind, în realitate, achiziționat de către cei doi inculpați.
La momentul când partea vătămată a sumat la acest număr de telefon, persoana care a răspuns s-a recomandat că este medicul veterinar G. J., din R. și a confirmat faptul că, calul roib, suferă de o boală incurabilă, respectiv de anemie.
În urma discuției telefonice, partea civilă l-a contactat pe martorul la N. G. S., căruia i-a reproșat că i-a înstrăinat un cal bolnav, la rândul său martorul a contactat medicul veterinar, solicitându-i să îi elibereze un certificat medical, respectiv un buletin de analiză, care să ateste faptul că animalul este sănătos.
Fiind audiat în instanță, medicul veterinar G. I. a arătat că a fost contactat de către martorul la N. G. S., căruia i-a eliberat un buletin de analiză pentru calul în discuție, calul fiind sănătos.
Inculpatul G. C. a apelat din nou partea civilă, recomandându-se a fi L. D., și i-a spus că ar fi interesat să achiziționeze calul roib, chiar dacă acesta este bolnav.
Fără a mai aștepta ca N. G. S. să îi prezinte buletinul de analiză, care să îi confirme faptul că animalul este sănătos, deși avea reprezentarea faptului că vinde un cal bolnav, partea vătămată s-a deplasat în L., însoțit de martorul G. L., pentru un schimb de cai. În comuna L. s-au întâlnit cu inculpatul G. C. și B. B.
S-a reținut în actul de sesizare că, inculpatul G. C. s-a prezentat ca fiind A. J., instanța a constatat că acest aspect s-a coroborat cu declarația inculpatului B. B., care a arătat că s-a întâlnit cu partea civilă, acesta informându-l că a stabilit o întâlnire cu A. J., iar ulterior a apărut inculpatul G. C., aspect care a fost relatat și de către martorul G. L., care a fost de față la întâlnire (f. 165).
Inculpatul G. C. i-a spus părții civile că L. D. nu poate veni, însă el era interesat de achiziționarea calului și au căzut de acord ca inculpatul să îi dea în schimb un cal roib mai mic și o diferență de preț.
De acolo s-au deplasat la locuința fratelui inculpatului G. V. și i-au prezentat calul roib, pe care partea civilă urma să îl primească în schimb, și fiind de acord cu schimbul, partea vătămată, martorul G. L. și inculpatul G. C., s-au deplasat toți trei în municipiul Sfântu Gheorghe, pentru a vedea calul, despre care partea vătămată știa că este bolnav de anemie.
În Sfântu Gheorghe, la locuința părții vătămate, acesta împreună cu inculpatul G. C. s-au înțeles ca M. F. să îi dea calul iar în schimb inculpatul să îi dea calul pe care Molnar îl văzuse și o sumă de 5.000 lei.
După ce au căzut de acord asupra acestor aspecte, inculpatul l-a sunat pe inculpatul B. B., i-a spus acestuia să urce în mașină calul roib și să îl aducă din Lăzarea în Sfântu Gheorghe, să facă schimb.
În timp ce îl așteptau pe B. B., inculpatul G. C. i-a propus părții civile să îi intermedieze un schimb cu un cal negru care era, în realitate bolnav de anemie și pe care M. A. îl avea în grajd, inculpatul arătând că va vinde calul bolnav unui preot din Oradea. Partea vătămată a solicitat pentru acest cal suma de 8.000 euro.
După ce inculpatul B. B. a sosit din Lăzarea cu calul roib, au urcat în mașină calul negru (bolnav) și calul roib (despre care partea civilă avea convingerea că este bolnav, în realitate fiind sănătos), cei doi inculpați și cu partea civilă, s-au deplasat din nou în Lăzarea. La domiciliul din Sfântu Gheorghe a rămas calul roib, pe care inculpatul B. B. l-a adus de la inculpatul G. C., în schimb.
Partea civilă a rămas la domiciliul inculpatului G. C., împreună cu acesta și calul roib, în Lăzarea, fiind convins că inculpatul B. B. s-a deplasat, împreună cu calul negru, înspre Oradea.
A doua zi, inculpatul B. B. a înapoi, în Lăzarea și i-a comunicat părții civile că va veni chiar preotul să îi aducă suma de 8.000 euro, pentru calul negru, până la data de 03.09.2012, iar partea civilă a plecat înapoi, la domiciliul său, în Sfântu Gheorghe.
În realitate, inculpatul B. B. nu s-a deplasat singur, în acea noapte, în Oradea, ci ulterior, împreună cu inculpatul G. C., iar în Baia Mare au schimbat calul negru cu un cal roșu.
Faptul că cei doi inculpați s-au deplasat împreună înspre Oradea, cu calul negru, în scopul de a-l vinde, reiese și din declarația martorului J. J., care arată că a fost contactat de către inculpatul B. B., care i-a relatat că are un cal negru, frumos, de vânzare. S-au înțeles să se întâlnească la jumătatea distanței dintre Baia Mare și Gheorgheni, la Dej. Când s-au întâlnit la Dej, inculpatul B. B. era însoțit de către inculpatul G. C., fără însă să îi comunice că acesta este un cal bolnav. Apreciind că este suspect că cei doi doresc să facă schimb cu un cal, care în realitate era apreciat ca valorând 10.000 euro, cu un cal de 3 – 4.000 euro, martorul a aflat că acest cal este bolnav, suferind de anemie, ulterior calul fiind dat la schimb, cu un cal roșu, ce aparținea unei persoane din Sighetul Marmației.
Ulterior, la data de 03.09.2012, partea vătămată a organizat o masă, la domiciliul său, la care au participat martorii G. L., B. B. și S. S. iar inculpații B. B. și G. C. au venit însoțiți de o persoană care s-a recomandat a fi S. V. din Oradea (presupusul preot) și au adus cu ei un cal, care s-a dovedit ulterior că fusese cumpărat de B. B. de la martorul K. T..
Persoana care a pretins că este preot a negociat, din nou, prețul calului negru, iar în final au căzut de acord asupra sumei de 7.500 euro sumă pe care s-a obligat să o achite până la data de 10.09.2012.
Conform declarației părții civile, pentru a da actului juridic aparența unei tranzacții, respectiv a unui schimb de cai, persoana ce se pretindea a fi preot a solicitat părții civile să țină în grajd calul său, pe care îl aduseseră, întrucât trebuie să meargă până la Ploiești și se va întoarce ulterior după el, aspect cu care partea vătămată a fost de acord.
Ulterior, partea civilă a aflat că, acest cal îi fusese vândut de către P. M. martorului K. T., care ulterior i l-a vândut inculpatului B. B..
Conform declarației inculpatului G. C., în ceea ce privește primul cal, cel roib, despre care partea vătămată a avut convingerea că este bolnav de anemie, cei doi s-au înțeles la un schimb, de unul la unu, în schimbul calului roib al părții civile, inculpatul să îi dă acestuia un alt cal galben, pe care acesta îl și văzuse anterior, act care s-a și finalizat.
Însă tot conform declarației acestuia, calul negru, pe care inculpatul îl luase de la partea civilă, pentru a-l valorifica ulterior, nu a fost pe placul “preotului”; care a luat calul roib, cu care anterior inculpatul făcuse schimb. Astfel, inculpatul a rămas cu calul negru, cal pe cale ulterior, împreună cu inculpatul B. B., l-au valorificat în Baia Mare, unor persoane pe care acesta nu le cunoștea și cu care s-a întâlnit întâmplător.
Instanța a apreciat că aceste declarații erau nesincere și nu se coroborau cu celelalte probe din dosar, cu declarația martorului J. J. , care a descris pe larg întâlnirea cu cei doi, precum și faptul că aceștia, deși încheiaseră târgul cu privire la cal, cu S., peste noapte s-au răzgândit și au vândut calul unei persoane din Sighetul Marmației, persoană pe care aceștia o cunoșteau și nu s-au întâlnit întâmplător. De altfel, nu era verosimilă afirmația că au urcat un cal bolnav în mașină și au plecat spre baia Mare spre a-l vinde, însă fără a ști cui.
Mai mult, deși inculpatul B. B. a afirmat că G. C. ar fi luat legătura cu martorul J. J., această afirmație era nesinceră, martorul arătând că fusese contactat de către inculpatul B. B., pe care îl cunoștea și cu care trebuia să se întâlnească la Dej, așa cum s-a arătat anterior.
În ceea ce privește fapta inculpatului C. C., instanța a reținut următoarele: Atât în declarațiile date în cursul urmăririi penale, cât și în declarația dată în fața instanței, partea civilă a arătat că, calul roib a fost cumpărat de către acesta în schimbul sumei de 12.000 lei, conform declarației martorului N. G. S. și a părții vătămate, fără însă ca la momentul vânzării martorul să îi înmâneze cumpărătorului cartea de identitate a animalului.
Cu toate acestea, când s-a înțeles cu inculpatul să îi vândă acest cal, partea vătămată a arătat că solicită pe acest cal suma de 12.000 lei. În schimbul calului a acceptat să primească de la inculpatul G. C. un cal (apreciat chiar de către partea vătămată ca având valoarea de 5.000 lei) și o diferență de 7.000 lei, pentru ca ulterior să reducă această sumă la 5.000 lei.
Acest aspect rezulta, așa cum s-a arătat, atât din declarația părții vătămate, din declarația martorului G. L., a martorului B. B. N..
Instanța a reținut că și martorul K. T. a arătat că, calul pe care l-a primit în schimb partea vătămată M. F. de la inculpat, valora cam 5.000 – 6.000 lei, iar înțelegerea dintre partea vătămată și inculpat era că primește acest cal la schimb și o sumă de bani, aspect confirmat și de către martorul L. D. a arătat că singura nemulțumire a părții vătămate a fost că nu și-a primit de la inculpat diferența de bani.
Cu toate acestea, instanța apreciază că inculpatul nu a avut niciodată intenția de a mai da părții civile vreo diferență de bani pentru acest cabalin, cu ocazia audierii acesta arătând că, schimbul de cai s-a făcut “păr pe păr”;.
În ceea ce privește circumstanța agravantă, prevăzută în art. 244 al. 2 Cod penal, respectiv prezentarea inculpatului G. C. sub o altă identitate, respectiv cea de A. I. (J.), instanța a apreciat că aceasta nu era de natură să producă consecințe juridice. Astfel, partea vătămată, martorii și inculpații, au arătat că partea vătămată a dormit o noapte în locuința părții vătămate, unde locuia și mama inculpatului, prin urmare era evident că prezentarea inculpatului sub o altă identitate nu a fost de natură să conducă la îngreunarea identificării ulterioare a făptuitorului.
De asemenea, instanța a apreciat că această identitate nu a avut un rol determinant în încheierea tranzacției or, un mijloc fraudulos trebuia considerat fraudulos când era de natură să asigure mai ușor reușita acțiunii făptuitorului, când avea aparența unui mijloc veridic, adică atunci când în mod obișnuit inspira încredere și înlătura orice bănuială.
În ceea ce privea calul negru, instanța a constatat următoarele:
Din declarația părții vătămate, instanța a constatat că acest armăsar a recunoscut ca fiind suferind de anemie, o boală incurabilă la cai, așa cum a fost expus anterior, a făcut obiectul înțelegerii între inculpatul G. C. și partea vătămată. Astfel, partea vătămată a solicitat în schimbul acestui cal suma de 8.000 euro (f. 163), iar inculpatul a arătat că îl poate ajuta să vândă calul, întrucât cunoaște pe cineva interesat să îi cumpere, un preot din Oradea.
Instanța a apreciat că, deși inculpatul G. C. a înțeles să arate că a jucat doar rol de intermediator în vânzarea calului, instanța a apreciat că acest aspect nu era veridic. Astfel, instanța a reținut că presupusul preot din Oradea a avut eventual un rol de complice, iar calul a fost lăsat părții civile, spre a da aparența unui schimb, aspect neconfirmat însă de probele administrate în cauză.
Chiar dacă nu a fost identificat nici în cursul urmăririi penale, nici pe parcursul cercetării judecătorești, instanța a constatat că negocierile cu privire la acest cal s-au purtat între partea civilă și inculpatul G. C.. Astfel, partea vătămată a arătat că “A. a văzut un cal negru la mine… ar fi interesata să îl cumpere.. eu am cerut pe cal 8000 euro”;. Apoi, instanța a reținut că cei doi inculpați, și nu presupusul preot, au încercat să valorifice ulterior acel cal, inițial martorului J. J., care a arătat că a fost contactat de către inculpatul B. B., care i-a relatat că avea un cal negru, frumos, de vânzare, iar fiindcă martorul a realizat că acest cal suferă de anemie, au intenționat să îl vândă lui S., iar în cele din urmă l-au înstrăinat unei persoane din Sighetul Marmației.
În ceea ce privește fapta inculpatului B. B., instanța a reținut următoarele:
Chiar dacă pe parcursul cercetării judecătorești acest inculpat a afirmat că rolul acestuia a fost doar de cărăuș, transportator al cailor, instanța a apreciat că și acest inculpat se făcea vinovat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în duna părții vătămate M. F. A..
Astfel, B. B. a arătat că după ce s-a deplasat de la Sfântu Gheorghe, împreună cu inculpatul G. C. și partea vătămată și cei doi cai ai părții vătămate, iar după ce i-a lăsat pe cei doi acasă la G. C., a pornit singur, cu cei doi cai înspre Oradea, la preot. Însă, din poartă, G. C., care i-a spus să se întoarcă, întrucât preotul nu era acasă, acest aspect fiind ascuns părții vătămate, iar ulterior s-a deplasat împreună înspre Oradea, încercând să înstrăineze acest cal.
Astfel, susținerile inculpatului nu se justificau în condițiile în care martorul J. J. a afirmat că, calul negru aparținea amândurora, de asemenea, inculpatul G. C. (care creștea și e cunoscut în comunitate ca fiind o persoană care avea ca principală ocupație, comerțul cu caii) s-a prefăcut că îi este frică de acest cal, iar inculpatul B. B., care a intermediat această întâlnire, nu l-a contrazis.
De asemenea, instanța a reținut și faptul că, acel cal, pe care cei trei i l-au lăsat părții vătămate (aparent în urma unui schimb) și despre care cei doi inculpați au afirmat că îi aparține presupusului preot, s-a constat ulterior că, acest cal îi fusese vândut de către P. M. martorului K. T., care ulterior i l-a vândut inculpatului B. B., prin urmare era al acestuia și nu al preotului.
Instanța a reținut că în drept, fapta inculpaților întrunea elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, inculpații acționând cu vinovăție, fiind săvârșită în forma intenției directe calificate prin scop, și anume, scopul de a obține pentru sine un folos material injust, fiind dovedit prin aceea că la momentul când aceștia au ridicat calul roib nu aveau nici o intenție să mai achite vreo diferență de bani părții vătămate, iar la momentul când au ridicat calul negru, nu mai aveau nici o intenție să achite acestuia suma de 7.500 euro.
Pe parcursul desfășurării procesului penal, la data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 187 din 24.10.2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, iar prin acest act normativ au fost aduse modificări multiple prevederilor Codului penal din 1969, aflat în vigoare la momentul comiterii ilicitului penal care formează obiectul cauzei pendinte.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 286/2009 privind Cod penal:
“În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”;.
În speța analizată, era incidentă ipoteza juridică anterior arătată, se impunea ca instanța să determine care era legea penală mai favorabilă, prin compararea celor două legi penale succesive, respectiv cea din momentul comiterii faptei și cea din momentul judecării faptei, pentru a afla care era legea care oferea soluția cea mai favorabilă pentru inculpați.
La momentul comiterii faptei, infracțiunea de înșelăciune era cuprinsă în dispozițiile art. 215 al. 1, 2 și 3 din Codul penal din 1969, limitele pedepsei aplicabile fiind situate între 3 ani și 15 ani închisoare, iar în momentul judecării infracțiunea analizată era reglementată de prevederile art. 244 al. 1 Cod penal, limitele pedepsei fiind cuprinse între 6 luni și 3 ani închisoare. Prin urmare, instanța a apreciat că legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauza de față era reprezentată de prevederile Noului Cod penal și pe cale de consecință a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpaților G. C. și B. B. din infracțiunea de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 al. 1, 2 și 3 Codul penal din 1969 în infracțiunea de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 244 al. 1 Cod penal.
La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, instanța a raportat la dispozițiile art. 74 al. 1Cod Penal.
În conformitate cu prevederile art. 74 Cod penal instanța a avut în vedere împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, complex, cei doi inculpați acționând după un plan dinainte și bine stabilit, valoarea relativ însemnată a prejudiciului produs, de asemenea a avut în vedere faptul că aceștia nu au recunoscut comiterea faptei precum și aspectul că, inculpatul B. B. nu era cunoscut cu antecedente penale, iar acesta a avut, în opinia instanței un rol mai redus în comiterea infracțiunii, în timp ce pentru faptele comise anterior de către inculpatul G. C. s-a împlinit termenul de reabilitare.
Având în vedere circumstanțele reale și personale ale cauzei și limitele de pedeapsă stabilite de lege, instanța a apreciat că o pedeapsă de 1 an și șase luni închisoare, pentru inculpatul G. C. și o pedeapsă de 9 luni închisoare, pentru inculpatul B. B., reprezenta deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficientă.
În baza art. 62, coroborat cu dispozițiile art. 61 al. 4 lit. c Cod penal a stabilit în sarcina inculpatului G. C., alături de pedeapsa închisorii și pedeapsa amenzii în cuantum de 3.000 lei.
În baza art. 62 coroborat cu dispozițiile art. 61 al. 4 lit. c Cod penal a stabilit în sarcina inculpatului B. B., alături de pedeapsa închisorii și pedeapsa amenzii în cuantum de 2.000 lei.
În ceea ce privește modalitatea concretă de a pedepsei, instanța a apreciat că erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 83 al. 1 Cod penal, prin urmare, a dispus, pentru ambii inculpați, amânarea aplicării pedepsei închisorii și a pedepsei amenzii,care însoțește pedeapsa închisorii, pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 al. 1 Cod penal, a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul G. C. și inculpatul B. B. să respecte următoarele măsuri: – să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență și în baza art. 85 al. 2 Cod penal, să execute următoarele obligații: să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională; să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 404 alin. 3 Cod de procedură penală a atras atenția inculpaților asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut următoarele:
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 56.000 lei, compusă din 8.000 euro, contravaloarea calului negru, 15.000 lei, contravaloarea calului roib, suma de 6.000 lei, contravaloarea întreținerii calului lăsat în custodie și suma de 2.500 lei, cheltuieli de deplasare.
Instanța a apreciat că pretențiile civile erau parțial dovedite, astfel:
În ceea ce privea inculpatul G. C., instanța a dispus obligarea acestuia la plata către partea civilă a sumei de 5.000 lei, acesta reprezentând diferența de bani pe care acest inculpat s-a obligat să o achite părții civile în schimbul calului roib. Faptul că părțile s-au înțeles că această sumă de bani va fi achitată părții cile este confirmată de către martorii G. L., B. B. N., martorul N. G. S. confirmând valoarea calului înstrăinat de către partea civilă.
De asemenea, instanța a admis cererea și a obligat pe acest inculpat la plata către partea civilă a contravalorii în lei a sumei de 3750 euro, reprezentând jumătate din contravaloarea calului negru, ridicat de la partea civilă de către acest inculpat. Instanța a reținut că partea civilă a solicitat inițial suma de 8.000 euro, iar ulterior, în urma negocierilor, a acceptat să vândă acest cal pentru suma de 7.500 euro. Instanța, în temiul principiului reparării integrale a prejudiciului produs, a obligat și inculpatul B. B. la plata contravalorii în lei a sumei de 3.750 euro, reprezentând jumătate din contravaloarea calului negru, apreciind că ambii inculpați au obținut un folos material în urma vânzării acestui cal, conform declarației martorului J. J., audiat în cauză.
În ceea ce privește suma de 6.000 lei, contravaloarea întreținerii calului lăsat în custodie și suma de 2.500 lei, cheltuieli de deplasare, instanța a respins ca nedovedite aceste pretenții.
Apoi, în temeiul art. 397 alin. 2 Cod de procedură penală, raportat la art. 249 alin. 5 Cod de procedură penală s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunului mobil: căruță, înmatriculată în comuna Lăzarea, nr. XXX, aparținând inculpatului C. C., până la concurența sumei de 5000 lei și a contravalorii în lei a sumei de 3.750 euro.
În baza art. 397 alin. 2 Cod de procedură penală, raportat la art. 249 alin. 5 Cod de procedură penală s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunului mobil : Lada Niva, serie sașiu xxx, serie motor xxx, aparținând inculpatului B. B., până la concurența contravalorii în lei a sumei de 3.750 euro.
În temeiul art. 276 alin. 1 și 4 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații G. C. și B. B. să plătească, în solidar, în favoarea părții civile M. F. A., suma de 1.800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând contravaloarea onorariului avocatului ales.
În baza art. 275 alin.1 și 2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul G. C. să plătească în favoarea statului, suma de 1.300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300 lei, reprezentând contravaloarea onorariului apărătorului din oficiu, L. F., s-a avansat din fondul special al Ministerului Justiției și al Libertăților Cetățenești, în favoarea Baroului Harghita.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul B.B.
În motivarea căii de atac, inculpatul a solicitat achitarea sa și respingerea acțiunii civile, pentru considerentul că nu este autorul infracțiunii de înșelăciune, existând serioase dubii în privința inducerii în eroare a persoanei vătămate.
Examinând apelul promovat, din prisma dispozițiilor art. 416 și urm. C. pr. pen, instanța de control judiciar l-a găsit fondat, însă pentru alte considerente decât cele invocate.
Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reținută – pornind de la conținutul materialului probator administrat pe parcursul desfășurării procesului penal în fața primei instanțe – hotărârea instanței de fond nu comportă nici un fel de critică.
Deși este justă soluția la care s-a oprit prima instanță, respectiv la amânarea aplicării pedepsei închisorii, hotărârea este criticabilă sub aspectul dispoziției de condamnare a inculpatului la pedeapsa închisorii, precum și a celei de aplicare a dispozițiilor art. 62 C. pen privind stabilirea pedepsei amenzii penale alături de pedeapsa închisorii, neregularități care vor fi îndreptate prin prezenta decizie, după cum s-a arătat în cele ce urmează, acestea două fiind dealtfel motivele pentru care apelul a fost admis și sentința a fost desființată parțial pe latura penală.
De asemenea și sub aspectul laturii civile, prima instanță a soluționat acțiunile civile, respectiv a admis în parte pretențiile formulate.
Pentru a face o asemenea apreciere, respectiv corecta reținere a situației de fapt, instanța de control judiciar consideră că din conținutul materialului probator administrat, rezultă fără putință de tăgadă faptul că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei penale în modalitatea descrisă.
Avem în vedere materialul probator administrat atât în cursul urmăririi penale (plângerea și declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor și ale învinuiților, înscrisurile și planșele foto), cât și cel administrat în cursul cercetării judecătorești, fiind audiați inculpații G. C., B. B., a fost audiată partea civilă, au fost ascultați martorii: G. L., B. B. N., K. T., S. S. J., N. G. S., G. I., L. D., audiați și în cursul urmăririi penale, martorul A. J., propus de inculpatul G. C. și martorul J. J.r, propus de partea civilă.
De asemenea, s-a depus de către Municipiul Gheorgheni, la solicitarea instanței, adresa IPJ Harghita- Unitatea Teritorială de Analiză a informațiilor nr. 245158/11.10.2013, dosarul fiscal – fișa patrimoniului inculpatului B. B..
S-a dovedit mai presus de orice dubiu faptul că inculpatul-apelant B. B., alături de coinculpatul G. C. au acționat cu intenție directă calificată prin scop, respectiv acela de a obține pentru sine un folos material injust, fiind dovedit prin faptul că la momentul când aceștia au ridicat calul roib nu aveau nicio intenție să mai achite vreo diferență de bani părții civile, iar la momentul când au ridicat calul negru, nu mai aveau nicio intenție să achite acesteia suma de 7.500 euro.
Ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod penal, judecătorul fondului a apreciat în mod corect că, potrivit art. 5 alin. 1 C. pen, legea nouă apare ca fiind lege penală mai favorabilă față de vechea reglementare și a dispus schimbarea încadrării juridice.
Chiar inculpatul apelant B. B. susține că încadrarea juridică pentru coinculpatul G. C. ar fi cea prev. de art. 244 alin. 1, 2 C. pen, deoarece acesta din urmă a săvârșit infracțiunea de înșelăciune prin folosirea de nume ori calități mincinoase.
Însă, având în vedere că suntem sesizați doar cu apelul formulat de inculpatul B. B., nu-i putem agrava situția acestuia în propria cale de atac, potrivit dispozițiilor art. 418 alin. 1 C. pr. pen.
În privința coinculpatului G. C., nu s-au extins efectele apelului, deoarece, potrivit disp. art. 419 teza finală C. pr. pen. nu i s-a putut agrava situația prin reținerea formei agravante prev. de art. 244 alin. 2 C. pen., astfel încât încadrarea juridică pentru fiecare dintre cei doi inculpați rămânea cea stabilită de judecătorul fondului, respectiv infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1 C. pen cu reținerea art. 5 alin. 1 C. pen.
De asemenea, și față de coinculpatul G. C. au fost aplicate în mod greșit dispozițiile art. 396 alin. 2 C. pr. pen. privind “condamnarea”;, precum și dispozițiile art. 62 C. pen. privind aplicarea amenzii pe lângă pedeapsa închisorii, însă acest inculpat nu a atacat hotărârea, ceea ce înseamnă că față de el, termenul de supraveghere a început să curgă de la data rămânerii definitive prin neapelare. Ori, desființând hotărârea pentru aceste două motive, ar echivala cu îngreunarea situației acestui inculpat, prin întreruperea termenului de supraveghere și prin începerea curgerii unui nou termen de supraveghere, ceea ce contravine disp. art. 419 teza finală C. pr. pen.
Analizând susținerile inculpatului-apelant, Curtea a constatat că acestea nu sunt de natură să înlăture vinovăția sa, ori să aducă dubii cu privire la activitatea infracțională a acestuia.
Astfel, faptul că partea vătămată a formulat plângeri penale pentru înșelăciune împotriva altor persoane cu ocazia unor schimburi anterioare de animale, excede prezentului cadru procesual și chiar dacă s-ar fi dovedit că este așa, plângerile penale formulate anterior de persoana vătămată împotriva altor persoane nu înlătură vinovăția inculpatului.
Declarația martorului J. J. a fost corect reținută și interpretată de judecătorul fondului, care a coroborat-o cu materialul probator existent la dosar, astfel încât susținerea apelantului potrivit căreia martorul ar fi fost propus “pro causa”; este lipsită de temei.
În privința relațiilor comunicate de rețelele de telefonie, în mod corect a reținut prima instanță că inculpații se găseau în raza aceluiași releu de telefonie mobilă. Mai mult, s-a dovedit mai presus de orice dubiu că inculpatul B. B. a apelat-o pe partea vătămată, spunându-i că a ajuns cu bine la Oradea și că a doua zi banii vor fi aduși de “preot”;, însă inculpatul nu a făcut nici un transport și nicio deplasare la Oradea, aflându-se tot în Gheorgheni în acea seară.
De asemenea, chiar inculpatul B. recunoaște că încă de la început a realizat că celălalt inculpat intenționează să o înșele pe partea vătămată, însă nu i-a atras atenția acesteia, iar în prezența părții vătămate, i s-a adresat inițial coinculpatului G. cu apelativul “J.”;, pentru a întări convingerea părții vătămate că are în fața sa pe medicul veterinar G. J.. Faptul că ulterior, pe parcursul discuțiilor, inculpatul B. i s-ar fi adresat coinculpatului G. cu apelativul “C.”; (adică cu numele adevărat), nu înlătură forma de vinovăție și atitudinea inculpatului B., câtă vreme acesta i-a ascuns părții vătămate adevărata identitate a inculpatului G. și nu i-a adus la cunoștința acesteia faptul că în fața lui nu este adevăratul medic veterinar.
Așadar, situația de fapt a fost corect reținută de prima instanță, iar încadrarea în drept rămâne cea prevăzută de art. 244 alin. 1 C. pen, ținând seama și de principiul neagravării situației în propria cale de atac prevăzut de art. 418 alin. 1 C. pen prin reținerea formei agravante prevăzută de alin. 2 al art. 244 C. pen.
Așa cum s-a arătat, hotărârea este criticabilă sub aspectul dispoziției de “condamnare”; a inculpatului la pedeapsa închisorii.
Instanța de fond a apreciat că se impune amânarea aplicării pedepsei închisorii, potrivit dispozițiilor art. 83 și urm. C. pen.
Ori, potrivit dispozițiilor art. 83 alin. 1 lit. a C. pen., în cazul amânării aplicării pedepsei, legiuitorul folosește sintagma pedeapsa “stabilită”; și nu pedeapsa “aplicată”;.
De asemenea, în mod greșit a procedat prima instanță prin aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 2 C. pr. pen., care se referă la pronunțarea unei soluții de condamnare.
Ori, soluția de amânare a aplicării pedepsei prevăzută de art. 83 C. pen., aleasă de prima instanță, este prevăzută în art. 396 alin. 4 C. pr. pen.
O altă neregularitate este aceea a aplicării de către judecătorul fondului a dispozițiilor art. 62 C. pen. privind aplicarea pedepsei amenzii penale pe lângă pedeapsa închisorii.
Este adevărat că noul C. pen. permite pronunțarea unei asemenea soluții, însă norma tranzitorie cuprinsă în art. 11 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precizează că art. 62 C. pen nu se aplică în cazul infracțiunilor săvârșite anterior intrării în vigoare a acestuia și nu vor fi avute în vedere pentru determinarea legii penale mai favorabile.
Este de necontestat faptul că activitatea infracțională a inculpatului s-a desfășurat în cursul anului 2012, anterior datei de 01.02.2014 când a intrat în vigoare noul C. pen., nefiind aplicabile dispozițiile art. 62 C. pen.
În privința laturii civile, în mod corect au fost admise doar în parte pretențiile formulate de partea civilă. S-a precizat că inculpații trebuiau obligați în solidar la plata despăgubirilor civile, și nu fiecare în parte, însă, pentru a nu-i agrava situația în propria cale de atac (prin obligarea în solidar a celor doi inculpați, ceea ce ar însemna că partea civilă s-ar putea îndrepta împotriva inculpatului-apelant pentru întreaga sumă), s-a menținut soluția primei instanțe.
Așadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul B. B. împotriva sentinței penale nr. 99/27.03.2014 pronunțată de Judecătoria Gheorgheni.
În baza art. 423 alin. 1, 2 C. pr. pen. s-a desființat parțial sentința atacată pe latura penală și rejudecându-se cauza:
A fost înlăturată din sentința atacată aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 2 C. pr. pen. privind condamnarea inculpatului B. B. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 244 alin. 1 C. pen.
În baza art. 83 alin. 1 C. pen, s-a stabilit în sarcina inculpatului B. B. pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 244 alin. 1 C. pen.
În baza art. 396 alin. 4 C. pr. pen., s-au menținut dispozițiile primei instanțe privind amânarea aplicării pedepsei de 9 luni închisoare, potrivit dispozițiilor art. 83 și urm. C. pen.
În baza art. 11 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, s-au înlăturat din sentința atacată dispozițiile referitoare la aplicarea art. 62 C. pen. constând în stabilirea în sarcina inculpatului B. B. a amenzii penale în cuantum de 2.000 lei, alături de pedeapsa închisorii.
S-au menținut celelalte dispoziții din hotărârea atacată, care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.
