Conform disp. art. 10.4 C.proc.civ. în afară de instanţa domiciliului pârâtului mai sunt competente: în cererile privitoare la obligaţii comerciale, instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii.
( Trib.Dolj Secţia comercială, Dec.nr.5/11.01.2010)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Băileşti la data de 07 mai 2009, reclamanta AF U. L. a chemat în judecată pe pârâta SC C SA , solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 27.147,3 lei, reprezentând contravaloarea cantităţii de 27.540 kg floarea soarelui cu daune interese, respectiv dobânda legală şi cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii a arătat că în lunile august şi septembrie 2008 a livrat cantitatea totală de 27.540 kg. floarea-soarelui către SC “C “SA , urmând ca aceasta să-i plătească suma de 10.200 lei vechi / kg, respectiv suma de 271.473.000 lei vechi pentru întreaga cantitate şi în acest sens s-au eliberat de pârâtă buletinul de cântărire, analize şi recepţie nr.0782 din 10.09.2008 şi tichetele de cântărire .
A mai arătat că înţelegerea cu pârâta a fost ca plata să se efectueze în câteva zile, aşa cum s-a procedat şi în anii trecuţi, când a livrat către aceeaşi societate floarea-soarelui, iar preţul l-a primit în câteva zile de la data livrării.
În drept, a invocat disp.art.1073, 1082 şi 1088 Cod civil.
A depus la dosar buletin de cântărire, analiză şi recepţie, tichete de cântărire, chitanţa privind taxa de timbru şi timbru judiciar.
La data de 27.05.2009, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Băileşti, având în vedere că sediul pârâtei se află în Craiova şi potrivit art.5 C. proc.civ. competenţa teritorială de soluţionare a litigiului aparţine instanţei competente de la sediul pârâtei, respectiv Judecătoria Craiova.
De asemenea, pârâta a arătat că acţiunea este inadmisibilă, întrucât litigiul fiind de natură comercială, evaluabil în bani, reclamanta avea obligaţia efectuării concilierii directe conform art.720 indice 1 alin.1 C. proc.civ.
Prin sentinţa nr. 20 din data de 09 iulie 2009 a Judecătoriei Băileşti a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Băileşti, fiind declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Craiova.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că este necompetentă să judece cauza în raport de disp.art.7 alin.1 C. proc.civ. conform căruia cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanţa sediului ei principal.
Cum, în speţă sediul principal al pârâtei se află în Craiova, competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Craiova.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen reclamanta, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi pe fond respingerea excepţiei invocate de pârâtă şi trimiterea cauzei spre judecarea la Judecătoria Băileşti.
În motivarea recursului, se arată că în şedinţa din data de 09 iulie 2009, instanţa a pus în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Băileşti invocată de pârâtă prin întâmpinare, deşi la acel termen fiind procedura viciată cu pârâta prin neaplicarea ştampilei pe dovada de citare şi se impunea acordarea unui nou termen pentru îndeplinirea procedurii şi prorogarea discuţiilor privind excepţiile la un termen la care procedura de citare a pârâtei să fie îndeplinită.
A mai arătat că în mod greşit instanţa a considerat că Judecătoria Băileşti nu este competentă pentru soluţionarea cererilor şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Craiova., conform disp. art. 7 alin.2 C.proc.civ. competenţa fiind alternativă, fiind incidente disp.art. 12 C.proc. civ.
La data de 26 octombrie 2009 s-a depus la dosar întâmpinare din partea pârâtei prin care se solicită respingerea recursului ca neântemeiat, menţinerea ca temeinică a sentinţei pronunţată de Judecătoria Băileşti şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
A apreciat că susţinerea potrivit căreia la termenul din data de 09 iulie 2009 instanţa de fond a pus în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Băileşti, deşi procedura de citare cu pârâta era viciată prin neaplicarea ştampilei societăţii pe dovada de citare, este neîntemeiată, procedura fiind îndeplinită prin prezentarea la terenul de judecată a avocatului angajat în cauză, considerând că instanţa de fond în mod corect a apreciat că sunt incidente în cauză dispoziţiile art.7 alin1 C. proc. civ., privind competenţa teritorială şi anume competenţa revine instanţei unde pârâtul are sediul principal – în cauză fiind competentă Judecătoria Craiova, întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile art.115-118 C. proc. civ.
A mai precizat că la Rast societatea are un punct de lucru, nu o reprezentanţă, sediul fiind în Craiova.
Examinând actele şi lucrările dosarului, tribunalul constată că recursul este întemeiat.
În cauză, se solicită obligarea pârâtei la c/v produselor agricole achiziţionate de la asociaţia reclamantă, în mod corect litigiul fiind apreciat de instanţa de fond ca unul comercial, în raport de disp. art. 56 şi art.5 C.com.
Competenţa de soluţionare este însă una alternativă, fiind incidente disp. art. 10 pct.4 C.proc.civ., conform cărora, în cererile privitoare la obligaţii comerciale, mai este competentă, în afară de instanţa domiciliului pârâtului, instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii. Or, obligaţia a luat naştere în localitatea Rast, unde a fost predată marfa, reclamantul fiind cel care avea posibilitatea alegerii instanţei pe care să o învestească cu soluţionarea cererii sale (art. 12 C.proc.civ).
Cum Judecătoria Băileşti face parte din categoria instanţelor competente să judece cauza, alături de Judecătoria Craiova, şi cum a fost legal învestită de reclamantă, pârâta nu avea posibilitatea invocării excepţiei necompetenţei, iar instanţa nu trebuia să o admită.
Recursul declarat este astfel întemeiat, urmând ca, în baza art. 304 pct.9 şi 312 C.proc.civ. să fie admis, casată sentinţa şi trimisă cauza la Judecătoria Băileşti, competentă cu soluţionarea.
