Licitaţie electronică. Opţiunea autorităţii contractante pentru prelungirea licitaţiei. Relevanţa datelor asupra orelor depunerii ofertelor furnizate de terţul care are calitatea de gestionar al activităţii de licitaţie electronică


Licitaţia a avut loc în mediu electronic, fără intervenţia autorităţii contractante, faptul fiind evidenţiat de Centrul naţional de management pentru societatea informaţională, în care sunt evidenţiate orele la care au fost depuse ofertele succesive.
În această situaţie, nu se poate reţine critica formulată referitor la faptul că decizia C.N.S.C. a fost întemeiată doar pe susţinerile autorităţii contractante, întrucât aceasta şi-a susţinut punctul de vedere în concordanţă cu cele atestate de către terţul menţionat anterior, care are calitatea de gestionar al activităţii de licitaţie electronică.

Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2529 din 22 octombrie 2010

Prin decizia nr. 3378/C9/3737/02.07.2010 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor s-a respins ca nefondată contestația formulată de banca C., în contradictoriu cu Primăria orașului Sîngeorz Băi și s-a dispus continuarea procedurii.

în motivare, se arată că nu au fost respectate cerințele caietului de sarcini referitoare la procedura licitației electronice, astfel încât în mod corect oferta depusă de către banca D., ultima ofertă înregistrată în sistemul electronic, a fost acceptată de către autoritatea contractantă.

împotriva acestei decizii a formulat plângere contestatoarea banca C., solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii contestației formulate.

în motivarea plângerii, petenta arată că decizia a fost adoptată exclusiv pe baza susținerilor autorității contractante, formulate în punctul de vedere solicitat de C.N.S.C. cu ocazia analizării contestației, fără ca aceste susțineri să fie probate.

Autoritatea contractantă, Primăria orașului Sângeorz Băi, a solicitat respingerea contestației.

Din actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Cu privire la desfășurarea procedurii de achiziție publică având ca obiect atribuirea contractului de achiziție împrumut intern în valoare de 3.400.000 lei pe o perioadă de 15 ani au fost respectate mențiunile cuprinse în documentația de atribuire, așa cum a fost publicată în SEAP la 24.04.2010.

Modalitatea de atribuire urmată a permis autorității contractante să opteze pentru extinderea perioadei de licitație electronică în cazul modificării clasamentului, modificare ce trebuia să aibă loc în ultimul minut până la data de închidere a licitației, situație în care licitația se prelungea automat cu încă 5 minute.

Curtea reține că, în faza sa finală, licitația a avut loc în mediu electronic, fără intervenția autorității contractante, aspect evidențiat de adresa emisă de către Centrul național de management pentru societatea informațională, în care sunt evidențiate orele la care au fost depuse ofertele succesive.

în această situație, Curtea nu poate reține critica formulată de către petentă referitor la faptul că decizia C.N.S.C. a fost întemeiată doar pe susținerile autorității contractante, întrucât aceasta și-a susținut punctul de vedere în concordanță cu adresa emisă de către terțul menționat anterior, care are calitatea de gestionar al activității de licitație electronică.

în mod corect consiliul și-a fundamentat soluția pe adresa menționată anterior, care atestă faptul că oferta petentei a fost înregistrată la ora 14:00:17, deci după expirarea timpului acordat depunerii unei alte oferte.

în consecință, față de cele menționate anterior, se va respinge plângerea declarată de banca C. SA împotriva deciziei nr. 3378/C9/3737/02.07.2010 a C.N.S.C., care va fi menținută în întregime.

(Judecător Delia Marusciac)