Stabilirea venitului net anual estimat nu se poate face decât prin raportare la dispoziţiile art. 62 alin. (2) C.fisc., coroborate cu cele ale pct. 138 din H.G. nr. 44/2004 privind normele metodologice de aplicare, acestea din urmă prevăzând în mod expres că venitul net se determină ca diferenţă între sumele reprezentând chirie şi cota de cheltuială forfetară de 25%, reprezentând cheltuieli deductibile aferente venitului, cu excepţia prevederilor art. 62 alin. (3) C.fisc., unde se prevede posibilitatea opţiunii contribuabililor pentru determinarea venitului net în sistem real, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă.
Secţia de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1027 din 24 aprilie 2012
Prin sentința civilă nr. 494/21.04.2011 pronunțată în dosarul nr. 4958/30/2010, Tribunalul Timiș a admis acțiunea formulată de reclamanta B.D., în contradictoriu cu pârâtele DGFP Timiș și A.F.P. Timișoara, având ca obiect cererile de a se dispune anularea deciziei nr. 2115/365/18.12.2009 emisă de DGFP Timiș și anularea deciziilor de impunere anuală pe anul 2008 cu nr. 35301068710986/17.09.2009 și 35301068710830/17.09.2009 emise de A.F.P. Timișoara; să dispună recalcularea impozitului pe aferent anului 2008 și emiterea deciziei de impunere conform Declarației 200, înregistrată sub nr. 1238467/11.05.2009 la A.F.P. Timișoara și restituirea sumelor plătite nedatorat.
în cauză a declarat recurs reclamanta și prin decizia civilă nr. 1027/24.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a fost respins ca nefondat, cu motivarea că din punct de vedere al situației de fapt ce a generat existența debitului principal, aceasta este necontestată în recurs, rămânând problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale incidente, iar sub acest aspect, motivele recurentelor pârâte apar ca fiind fondate.
Astfel, la emiterea deciziilor de impunere emise pentru anul 2008, contestate în cauză, s-a avut în vedere venitul brut estimat a fi realizat în acest an, de 2.000 euro, conform contractului de subînchiriere nr. 2155/07.08.2008, prin care spațiul a fost subînchiriat de reclamantă în perioada 15.08.2008 – 1.03.2011, pe baza dispozițiilor art. 62 alin. (1) C.fisc., corect aplicate de către organul fiscal, în sensul că, în ceea ce privește veniturile realizate din cedarea folosinței bunurilor, venitul brut se stabilește pe baza chiriei prevăzute în contractul încheiat între părți.
în continuare, se impunea stabilirea venitului net anual estimat pe anul 2008, care nu se putea face decât prin raportare la dispozițiile art. 62 alin. (2) C.fisc., coroborate cu cele ale pct. 138 din H.G. nr. 44/2004, privind normele metodologice de aplicare, acestea din urmă prevăzând în mod expres că venitul net se determină ca diferență între sumele reprezentând chirie și cota de cheltuială forfetară de 25%, reprezentând cheltuieli deductibile aferente venitului – organul fiscal procedând în consecință și stabilind impozitul anual anticipat pentru același an, conform art. 63 și art. 82 C.fisc.
Excepția de la această regulă este consacrată doar prin art. 62 alin. (3) C.fisc., unde se prevede posibilitatea opțiunii contribuabililor pentru determinarea venitului net în sistem real, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, or, în speță, câtă vreme reclamanta nu a uzat de această posibilitate, este evident că organul fiscal trebuia să aplice regula stabilirii impozitului în sistem forfetar, cu atât mai mult cu cât stabilirea venitului net în sistem real nu se putea face decât pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, așa cum prevede textul, iar reclamanta nu a prezentat astfel de date și nici a făcut dovada conducerii contabilității în sistem de partidă simplă cu privire la activitatea de închiriere bunuri imobile.
în ceea ce privește cheltuiala deductibilă aferentă venitului, stabilită prin aplicarea cotei forfetare asupra venitului brut, organul fiscal a apreciat-o ca atare și nu a luat în considerare la stabilirea venitului net, suma reprezentând contravaloarea chiriei de 1.000 euro pe lună, pe care reclamanta avea să o plătească proprietarului și care făcea obiectul contractului de închiriere, și nu al celui vizat, de subînchiriere, din acest punct de vedere instanța de fond apreciind în mod neîntemeiat că venitul net stabilit de organul fiscal s-a raportat la suma totală de 2.000 de euro, fără a avea în vedere completarea eronată de către reclamantă a declarației privind veniturile realizate pe anul 2008, cu privire la veniturile brute realizate efectiv în sumă de 2.000 euro pe lună, iar referirea la dispozițiile din art. 19 C.fisc. este irelevantă în cauză, în condițiile în care acestea se referă la profitul impozabil, și nu la impozitul pe venit, așa cum au arătat și pârâtele.
Față de cele expuse, Curtea a constatat legalitatea actelor contestate și, în consecință, greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente de către prima instanță, fapt ce a impus, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C.proc.civ., admiterea recursurilor pârâtelor și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
(Judecător Rodica Olaru)
