Comodatul este un contract prin care cineva împrumută altuia un lucru spre a se servi de dânsul, de esenţa căruia este gratuitatea, astfel că nu se poate ajunge la ipoteza stabilirii unui realizat ca urmare a cedării folosinţei unui bun pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 61 alin. (1) C.fisc.
Potrivit acestui din urmă text, într-adevăr, veniturile din cedarea folosinţei bunurilor, obţinute de către proprietar, altele decât veniturile din activităţi independente, se supun dispoziţiilor Codului de procedură fiscală în ceea ce priveşte plata impozitului.
Organul fiscal a interpretat conţinutul contractului din cauză ca fiind o activitate independentă care, potrivit art. 82 din Legea nr. 571/2003, conduce la obligativitatea efectuării în cursul anului de plăţi anticipate cu titlu de impozit. Or, din probatoriul administrat, Curtea constată că nu ne aflăm într-o asemenea ipoteză, respectiv a unei activităţi independente din care contestatorul să realizeze venituri.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2010 din 28 Septembrie 2012
Notă: în speță au fost avute în vedere dispozițiile vechiului Cod civil.
Prin contestația înregistrată la 17.11.2011, reclamantul T.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Vâlcea anularea deciziei nr. 246/12.09.2011, pentru suma de 231 lei, cu titlu de plăți anticipate.
în motivarea contestației a arătat că, prin contractul de comodat cu titlu gratuit, încheiat la 11.03.2011, a permis numitului S.L. să folosească pentru societatea acestuia, temporar, un teren de cca. 600 mp situat în Rm. Vâlcea, str. D., în scopul depozitării unor materiale.
Cu ocazia unui control efectuat la acest teren, organele fiscale au stabilit că realizează o activitate independentă decurgând din contractul sus-menționat pentru care trebuie să plătească impozit pe venit.
Astfel, a fost întocmită decizia de impunere sus menționată pentru suma de 231 lei, cu titlu de plăți anticipate, decizie contestată, dar respinsă de către pârâtă prin decizia nr. 246/2011.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința nr. 1062/27.03.2012, a admis contestația și a anulat decizia de impunere nr. 38301131384008/15.06.2011 și decizia nr. 246/12.09.2011 emise pe numele reclamantului.
Pentru a se pronunța în sensul arătat instanța de fond a reținut că, în cauză, prin contractul de comodat cu titlu gratuit, s-a permis folosința unui teren situat în Rm. Vâlcea, str. D., proprietatea reclamantului, către numita SC S.C. SRL.
Astfel, statuarea organului fiscal că prin acest contract se realizează venituri din furnizare de energie electrică către comodatar a fost apreciată de tribunal ca nefondată, mai întâi, pentru că nu s-a dovedit o asemenea operațiune și, mai apoi, pentru că o astfel de operațiune, prin natura ei, nu poate fi încadrată în categoriile definite de art. 46 C.fisc.
împotriva acestei sentințe s-a formulat recurs în termen legal de către D.G.F.P. Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în baza art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ., în sensul că, în mod greșit, instanța de fond a avut în vedere numai dispozițiile art. 46 C.fisc., nu și dispozițiile art. 48 și art. 54 din Legea nr. 13/2007 a energiei electrice, în conformitate cu care furnizarea energiei electrice este acea activitate prin care persoana juridică titulară de licență comercializează energie electrică clienților pe baza unui contract încheiat în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Energia electrică furnizată clientului final se facturează de către furnizor pe baza valorilor înregistrate de grupurile de măsurare, iar consumatorul este obligat să plătească contravaloarea energiei electrice consumate.
Se susține, așadar, că intimatul contestator T.G. putea furniza energie electrică numai în condițiile în care deținea calitatea de persoană juridică titulară de licență.
O a doua critică se referă la faptul că instanța de fond nu a avut în vedere înscrisurile depuse de recurentă, respectiv procesul-verbal nr. 49023/19.05.2011, unde se arată în mod expres că în incinta spațiului cedat spre folosință societății comerciale se afla un aparat de sudură utilizat de salariații firmei comodatare pentru lucrările curente, precum și un punct de conectare la rețeaua publică de alimentare cu energie electrică.
Ca atare, rezultă că nu poate fi vorba de venituri comerciale, conform reținerii instanței de fond, ci de un venit rezultat din cedarea folosinței bunurilor conform definiției date de art. 61 alin. (1) C.fisc.
S-a mai susținut că intimatul nu a putut preciza care este regimul juridic al energiei electrice consumate de societate la acest punct de lucru, ci a dat o declarație evazivă care contrazice conținutul contractului de comodat.
în consecință, măsura impunerii din oficiu, întemeiată pe art. 83 alin. (4) și art. 67 din O.G. nr. 92/2003, este apreciată ca justificată de către organul fiscal; astfel, estimarea efectuată a privit venitul realizat de contestator prin recuperarea energiei electrice consumate de societate prin utilizarea aparatului de sudură și suportată de acesta ca proprietar al terenului ca fiind venit în natură din cedarea folosinței bunului.
în concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii contestației ca nefondată.
Examinând criticile aduse, pe temeiurile invocate, precum și sub toate aspectele, conform art. 3041C.proc.civ., Curtea reține că acesta este nefondat, pentru cele ce se vor reține în continuare.
în speță, intimatul-contestator T.G., în calitate de proprietar al unui teren situat în Rm. Vâlcea, str. D., a cedat către SC S.C. SRL dreptul de folosință a unei părți din acest teren în suprafață de 600 mp, pentru depozitarea unor materiale necesare desfășurării activității acesteia, sens în care a fost încheiat la data de 11.03.2011 un contract de comodat.
Analizând conținutul acestui contract, Curtea reține că suprafața respectivă a fost cedată cu titlu gratuit, sens în care sunt incidente dispozițiile art. 1560 C.civ., respectiv art. 1567 C.civ.
Pornind de la acest text, în conformitate cu care „comodatul este un contract prin care cineva împrumută altuia un lucru spre a se servi de dânsul”, de esența căruia este gratuitatea, Curtea reține că prin natura sa nu poate conduce la ipoteza stabilirii unui venit realizat ca urmare a cedării folosinței unui bun pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 61 alin. (1) C.fisc.
Potrivit acestui din urmă text, într-adevăr, veniturile din cedarea folosinței bunurilor sau veniturile în bani sau în natură, provenind din cedarea folosinței bunurilor mobile și imobile, obținute de către proprietar, altele decât veniturile din activități independente, se supun dispozițiilor Codului de procedură fiscală, în ceea ce privește plata impozitului.
Organul fiscal a interpretat conținutul contractului din cauză ca fiind o activitate independentă care, potrivit art. 82 din Legea nr. 571/2003, conduce la obligativitatea efectuării în cursul anului de plăți anticipate cu titlu de impozit.
în această ipoteză, impozitul pe venit se stabilește din oficiu conform art. 67 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003, ca urmare a constatării nedepunerii declarației fiscale de către contribuabil, care să permită stabilirea corectă a bazei de impunere.
în speță, organul fiscal a apreciat că se impune, din oficiu, estimarea bazei de impozitare la care urmează a fi obligat intimatul-contestator, pentru activitatea desfășurată de SC S.C. SRL, pe terenul contestatorului.
Or, din probatoriul administrat, Curtea constată că nu ne aflăm într-o asemenea ipoteză, respectiv a unei activități independente din care contestatorul să realizeze venituri, deoarece, așa cum corect a reținut instanța de fond, organul fiscal nu a produs dovezi sub acest aspect, nici cu privire la presupusul consum de energie electrică de către comodatar pentru a fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 13/2007 și nici cu privire la existența plății de către comodatar a consumului de energie electrică sau a altei folosințe către comodant.
Prin urmare, intimatului-contestator îi reveneau obligații numai cu privire la plata impozitului pe teren, nu și în ceea ce privește celelalte utilități de care s-ar fi folosit comodatarul, dar care nu au fost dovedite, așa cum s-a precizat anterior.
Faptul că pe teren a fost găsit un aparat de sudură, fără dovada înregistrării vreunui consum de energie electrică, nu poate conduce la punerea în sarcina proprietarului respectiv a plății vreunei sume de bani.
Totodată, susținerea recurentei-pârâte referitoare la neluarea în considerare de către instanța de fond a mențiunilor consemnate în procesul-verbal nr. 49023 din 19.05.2011 este apreciată ca nefondată, atâta vreme cât în conținutul acestuia se face vorbire despre materialele și aparatele depozitate pe teren, între care și un aparat de sudură, fără precizări cu privire la depistarea executării de lucrări în timpul controlului sau a consumului de energie electrică înregistrat la acea dată, ci doar se fac simple supoziții care nu țin însă loc de înscrisuri justificative în accepțiunea Codului de procedură fiscală.
Pe de altă parte, textele art. 48 și art. 54 din Legea nr. 13/2007 reglementează modalitatea în care se furnizează energia electrică, respectiv pe baza încheierii unui contract de furnizare.
Or, recurenta-pârâtă nu a criticat inexistența contractului de furnizare deținut de către proprietarul locației respective, pentru a fi incidente textele sus-menționate, după cum nu a probat nici existența unei convenții între comodatar și comodant cu privire la plata utilităților, spre a fi incidente dispozițiile art. 671din O.G. nr. 92/2003.
Față de considerentele expuse, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a respins recursul ca nefondat.
(Judecător dr. Gabriela Chiorniță)
