– Legea nr.50/1991
– Legea nr.350/2001
– Legea nr.554/2004
Certificatul de urbanism nu este un act administrativ unilateral cu caracter individual, în sensul art.4 al.1 raportat la art 2 al.1 lit.c din Legea nr.554/2004, ci este reglementat ca fiind un act de informare prin care solicitantului i se aduce la cunoştinţă condiţiile legale în care acesta poate obţine autorizaţia solicitată, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 50/1991. Certificatul de urbanism este o operaţiune administrativă prealabilă/pregătitoare emiterii actului administrativ reprezentat de autorizaţia de construire/desfiinţare, operaţiune care se atacă în faţa instanţei de administrativ odată cu însuţi actul administrativ. Ca urmare, excepţia de nelegalitate a certificatului de urbanism este inadmisibilă.
Decizia nr. 713 din data de 28 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal
Prin cererea formulată în cadrul dosarului nr.4324/114/2010 aflat pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul EC a invocat excepţia de nelegalitate a Certificatului de urbanism nr.46 din 24 ianuarie 2008, eliberat de Primarul municipiului Săcele beneficiarului SC BG SA.
Prin încheierea din data de 14 ianuarie 2011, Tribunalul Buzău a respins excepţiile inadmisibilităţii şi a lipsei de interes, invocate de pârâtul SC BERMO GROUP SA, şi a admis excepţia de nelegalitate a Certificatului de urbanism nr.46 din 24 ianuarie 2008, eliberat de Primarul municipiului Săcele beneficiarului SC BG SA.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, potrivit Certificatului de urbanism nr.46 din 24 ianuarie 2008, emis de Primarul municipiului Săcele, scopul declarat de beneficiarul acestuia SC BG SA nu este acela de informare, ci de „Întocmire Plan Urbanistic de Zonă pentru construire blocuri de locuinţe D+P+4E+2Er”. În aceste condiţii, chiar dacă nu ar aduce decât o informaţie urbanistică, Certificatul de urbanism nr.46 din 24 ianuarie 2008 este un act creator de drepturi în profitul deţinătorului său şi, prin aceasta, el se înscrie în cerinţele stipulate în art.2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.
Impunând o modificare de la prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă, Certificatul de urbanism nr.46 din 24 ianuarie 2008 a stat la baza adoptării Hotărârii Consiliului Local al municipiului Săcele nr.76 din 24 aprilie 2008, iar în baza acesteia a fost emisă Autorizaţia de construire nr.306 din 1 octombrie 2008.Este evidentă astfel legătura directă, de natură să determine corectitudinea soluţionării fondului cauzei, între Certificatul de urbanism nr.46 din 24 ianuarie 2008 şi Hotărârea Consiliului Local nr.76 din 24 aprilie 2008, astfel că nu poate fi reţinută nici lipsa de interes în invocarea de către reclamant a excepţiei de nelegalitate a Certificatului de urbanism.
Prima instanţă a mai reţinut că fără eliberarea în condiţii de nelegalitate a Certificatului de urbanism nr.46 din 24 ianuarie 2008, nu s-ar fi ajuns la adoptarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Săcele nr.76 din 24 aprilie 2008, ce face obiectul acţiunii în anulare pendinte judecăţii.
În ceea ce priveşte fondul excepţiei de nelegalitate, tribunalul a reţinut că acesta a fost emis în mod nelegal, fără a i se impune beneficiarului SC BG SA avizul MLPAT, în condiţiile în care asupra zonei respective fusese instituit un tip de restricţie prin Planul Urbanistic General (PUG) şi prin Regulamentul Local de Urbanism (RLU) aferent acestuia, aprobate prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Săcele nr.23 din 22 februarie 2001.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâta SC BG SA.
Examinând încheierea recurată, Curtea a reţinut următoarele :
Excepţia de nelegalitate a certificatului de urbanism nr.46/24.01.2008, emis de către Primarul mun. Săcele în favoarea recurentei pârâte SC BGSA, a fost invocată de către intimatul reclamant în cadrul dosarului nr.4324/114/2010 aflat pe rolul Tribunalului Buzău – Secţia Comercială şi de Conencios Administrativ, dosar ce are ca obiect anularea hotărârii Consiliului Local al mun. Săcele nr.76 din 24 aprilie 2008, precum şi obligarea pârâtului la plata sumei de 15 000 RON, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune moral şi la plata cheltuielilor de judecată.
În ce priveşte primul motiv de recurs privind greşita soluţionare de către prima instanţă a excepţiei inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, Curtea a apreciat că sunt întemeiate susţinerile recurentei privind faptul că certificatul de urbanism nu este un act administrativ unilateral cu caracter individual, în sensul art.4 al.1 raportat la art. 2 al.1 lit.c din Legea nr.554/2004.
Astfel, dispoziţiile legale menţionate prevăd că „legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate”, precum şi că actul administrativ este “ actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
Aşadar, pentru a putea fi calificat drept act administrativ, certificatul de urbanism contestat trebuie să îndeplinească în mod cumulativ toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale precizate.
Este fără îndoială faptul că certificatul de urbanism este emis de o autoritate publică, în regim de putere publică în vederea executării în concret a dispoziţiilor legii, însă acesta nu îndeplineşte condiţia de a da naştere, a modifica sau stinge raporturi juridice.
De altfel, dispoziţiile art.6 al.1 din Legea nr.50/1991 prevăd expressis verbis că „certificatul de urbanism este actul de informare prin care autorităţile prevăzute la art. 4 fac cunoscute solicitantului informaţiile privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor şi construcţiilor existente la data solicitării…, stabilesc cerinţele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcţie de specificul amplasamentului, stabilesc lista cuprinzând avizele/acordurile necesare în vederea autorizării, precum şi încunoştinţează investitorul/solicitantul cu privire la obligaţia de a contacta autoritatea competentă pentru protecţia mediului, în scopul obţinerii punctului de vedere şi, după caz, al actului administrativ al acesteia, necesare în vederea autorizării”.
Concluzionând şi sintetizând, certificatul de urbanism este, potrivit voinţei legiuitorului, un act de informare prin care solicitantului i se aduce la cunoştinţă condiţiile legale în care acesta poate obţine autorizaţia solicitată, potrivit dispoziţiilor Legii nr.50/1991.
Or, este fără îndoială că certificatul de urbanism nu produce efecte juridice proprii, aspect menţionat expres de legiuitor în cadrul dispoziţiilor art. 6 al din Legea nr.50/1991, unde s-a statuat că „certificatul de urbanism nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcţii”, în realitate acesta fiind o operaţiune administrativă prealabilă/pregătitoare emiterii actului administrativ reprezentat de autorizaţia de construire/desfiinţare, operaţiune care se atacă în faţa instanţei de contencios administrativ odată cu însuţi actul administrativ.
De altfel, prima instanţă a reţinut că certificatul de urbanism este un act creator de drepturi în profitul deţinătorului său – aspect susţinut şi de către intimatul reclamant -, fără însă ca aceştia să arate concret sau să exemplifice vreunul din aceste drepturi, astfel că susţinerea recurentei privind acest aspect este întemeiată.
Curtea a considerat că în realitate certificatul de urbanism nu produce nici un efect juridic în favoarea emitentului, care, după obţinerea lui, este liber să se conformeze prevederilor sale – în sensul întocmirii documentaţiei şi al obţinerii acordurilor/avizelor..etc necesare – pentru a obţine autorizaţia solicitată sau să nu facă nici un demers, respectiv să renunţe la obţinerea autorizaţiei.
Curtea nu a reţinut nici jurisprudenţa depusă la dosar de către intimatul reclamant – în sensul că certificatul de urbanism este calificat drept act administrativ -, întrucât în sistemul nostru juridic jurisprudenţa nu este izvor de drept, hotărârile judecătoreşti exemplificate de către intimatul recurent nefiind obligatorii în prezenta cauză. Pe de altă parte, Curtea a constatat că opinia majoritară a Curţii de Apel Ploieşti este în sensul menţionat anterior, respectiv aceea că certificatul de urbanism este doar o operaţiune administrativă pregătitoare emiterii actului administrativ.
De altfel, există chiar şi doctrină (ex. G Bogasiu – Legea Contenciosului Administrativ comentată şi adnotată, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008 , pag.91-92, V. Vedinaş – Drept Administrativ Ediţia a IV-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2009 , pag.100..) şi jurisprudenţă (ex. decizia nr.569/2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş – Scţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal, decizia 10/2007 a Curţii de Apel Bacău – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal, ) în acest sens.
Concluzionând că certificatul de urbanism nu este un act administrativ, ci o operaţiune administrativă pregătitoare, Curtea a considerat că în cauză nu erau îndeplinite condiţiile art.4 al.1 din Legea nr.554/2004 privitoare la obiectul excepţiei de nelegalitate, respectiv că reclamantul nu putea invoca excepţia de nelegalitate a unei operaţiuni administrative, motiv pentru care excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, invocată de către recurenta pârâtă, era întemeiată.
Pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor legale menţionate anterior şi ale art.304 pct.9, art.304 ind.1 şi art.312 al.3 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul şi a modificat în tot sentinţa recurată, în sensul admiterii excepţiei inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, invocată de către recurenta pârâtă, cu consecinţa respingerii excepţiei de nelegalitate a certificatului de urbanism nr.46/2008 emis de către Primarul mun. Săcele, ca inadmisibilă.
