b) Repunerea în situaţia anterioară în cazul infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti.
c) Cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză. determinarea cuantumului acestora.
C. pen., art. 71
C. pr. pen., art. 170, art. 189 şi urm.
a) În cazul condamnării la pedeapsa închisorii, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin. 1 C. pen. obligatoriu trebuie aplicată, independent de modalitatea de individualizare a executării pedepsei principale fixate. Caracterul obligatoriu al pedepsei accesorii rezultă din natura acesteia –sancţiune care decurge din condamnarea la pedeapsa principală a închisorii sau a detenţiunii pe viaţă, fără să intereseze în primul caz, sub aspectul aplicabilităţii, operaţiunea ulterioară, a individualizării modalităţii de a închisorii. Ceea ce prezintă importanţă atunci când instanţa dispune suspendarea condiţionată sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii este că, potrivit art. 71 alin. 5 C. pen., executarea pedepsei accesorii se suspendă de drept.
b) În cazul judecării unei infracţiuni de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, chiar dacă partea vătămată nu solicită în mod ferm repunerea în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii deduse judecăţii, în temeiul art. 348 C. pr. pen., instanţa este datoare să dispună din oficiu această măsură reală prevăzută de art. 170 C. pr. pen.
c) La determinarea cuantumului cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, se ţine seama, între altele, de numărul actelor procesuale şi procedurale efectuate în cauză, natura acestora şi numărul termenelor de judecată acordate.
Prin sentinţa penală nr. 125/2 februarie 2011, Judecătoria Miercurea Ciuc:
-în baza art. 271 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art.37 lit. b C.pen l-a condamnat pe inculpatul T.G. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti.
-în baza art. 71 C.pen., i-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a, b C.pen.
-în baza art. 271 alin. 2 C.pen., a condamnat-o pe inculpata T.L. la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti.
-în baza C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 3 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen.
-a atras inculpatei asupra prevederilor art. 83 Cod penal.
-a respins pretenţiile părţii civile S.V.
-în baza art. 191 alin. 2 C.pr.pen., i-a obligat pe inculpaţi să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum de 5.000 lei fiecare.
Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că partea vătămată S.V. este proprietara imobilului casă de locuit situat în comuna Lunca de Sus, sat Izvorul Trotuşului, nr…… şi a terenului aferent, drept de proprietate dobândit prin decizia civilă nr.465 din 29 iunie 2000 a Tribunalului Harghita irevocabilă prin decizia civilă nr.277/P/29 martie 2001 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
Prin sentinţa civilă nr.137/1 februarie 2007 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, inculpaţii T.G. şi T.L. au fost obligaţi să evacueze imobilul, în cauză procedându-se la executarea silită a acestei sentinţe formându-se dosarul execuţional E 105/2002, astfel pe data de 16 noiembrie 2007 s-a încheiat procesul verbal de sechestru, iar ulterior, la data de 19 iunie 2007, în prezenţa inculpaţilor, s-a încheiat procesul verbal de predare silită a bunurilor imobile.
Cu toate acestea, de la data de 19 iunie 2007, inculpaţii au continuat să folosească fără drept acest imobil, în condiţiile în care cel puţin inculpata T.L. ştia că, în urma puneri în executare a hotărârii de evacuare, nu mai avea dreptul să intre în imobil, iar inculpatul T.G. a semnat fără obiecţii procesul verbal de predare silită a bunurilor imobile luând astfel la cunoştinţă de relaţiile de proprietate asupra imobilului.
Conform declaraţiilor martorului F.P., la scurt timp după evacuarea inculpaţilor din imobil, T.P. tatăl inculpatului T.G., a rupt sigiliile aplicate de către judecătoresc, iar inculpaţii s-au reîntors în imobil unde au continuat să locuiască până în prezent.
În drept, judecătoria a constatat că fapta inculpaţilor de a nerespecta dispoziţiile unei hotărâri judecătoreşti îndeplineşte elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti prevăzute de art. 271 alin. 2 Cod penal.
Deoarece inculpatul T.G. a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 6 luni din executarea căreia s-a liberat condiţionat la data de 19 ianuarie 2005 cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 442 zile, acestuia i se aplică prevederile art. 37 alin.1 lit. b Cod penal, privind recidiva postexecutorie.
La individualizarea pedepselor aplicate, prima instanţă a avut în vedere că inculpatul T.G. persistă în activitatea infracţională, în condiţiile în care a mai fost condamnat acesta nu şi-au revizuit comportamentul, având o atitudine indiferentă faţă de hotărârea de condamnare şi faţă de autorităţi.
Inculpata T.L. nu are antecedente penale.
Infracţiunea comisă de către inculpaţi face parte din categoria infracţiunilor care împiedică înfăptuirea justiţiei, pentru care, având în vedere modul în care a fost comisă, consecinţele faptei prezintă un pericol social sporit.
Inculpaţii au avut contribuţii asemănătoare la comiterea faptei.
Judecătoria a i-a condamnat pe ambii inculpaţi la pedepse cu închisoarea, subliniind că circumstanţele personale diferite ale celor doi se vor reflecta şi în criteriile de individualizare a executării pedepselor.
În privinţa individualizării modalităţii de executare, văzând persoana inculpatei T.L., reţinând lipsa antecedentelor penale, judecătoria a concluzionat că scopul pedepsei poate fii atins chiar şi prin neprivare de libertate, că prezenta condamnare va constitui un suficient avertisment pentru inculpată, în vederea îndreptării sale. Astfel, în baza art. 81 Cod pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani la care a adăugat durata pedepsei.
În baza art. 359 C.pr.pen., a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor comiteri unei noi infracţiunii pe durata termenului de încercare, constând în revocarea suspendării condiţionate.
Asupra pretenţiilor civile alegate de partea civilă S.V., instanţa a reţinut că aceasta din urmă, deşi şi-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului şi că, prin acţiunile inculpaţilor, aceasta este împiedicată în exercitarea prerogativelor de proprietar, nu a probat prejudicial material pretins de la inculpaţi .
Obligarea inculpaţilor la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză şi cuantumul acestor cheltuieli nu au fost justificate în considerentele hotărârii recurate.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, partea vătămată/civilă şi inculpaţii.
În motivarea recursului său, procurorul contestă legalitatea şi temeinicia sentinţei judecătoriei. Sub aspectul legalităţii, procurorul critică omisiunea primei instanţe de a dispune în cauză restabilirea situaţiei anterioare, măsură impusă de art. 348 şi art. 170 C. pr. pen., chiar în absenţa unei solicitări exprese în acest sens, care să provină de la partea vătămată.
Sub aspectul temeiniciei, procurorul critică durata pedepsei aplicate inculpatului T.G., susţinând că o sancţiune de 6 luni închisoare este prea blândă, având în vedere natura infracţiunii săvârşite, precum şi faptul că inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală, săvârşind noua infracţiune în condiţiile recidivei mari postexecutorii în raport de pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare care i-a fost anterior aplicată acestuia prin hotărâre definitivă.
În motivarea căii de atac a părţii vătămate/civile, aceasta critică legalitatea sentinţei Judecătoriei Miercurea Ciuc din perspectiva omisiunii primei instanţe de a dispune restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii deduse judecăţii.
În motivarea căilor de atac ale inculpaţilor, aceştia contestă temeinicia hotărârii primei instanţe. În acest sens, inculpatul T.G. susţine, în principal, că nu a săvârşit fapta cu vinovăţia specifică infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, fiind nevoit să se mute în imobilul aparţinând părţii vătămate S.V. împreună cu familia, deoarece nu aveau unde să locuiască. Astfel, soluţia corectă care trebuia adusă litigiului este achitarea sa, în temeiul art. 10 lit. d C. pr. pen., şi nu condamnarea aşa cum a dispus prima instanţă. În subsidiar, dacă totuşi instanţa ajunge la concluzia că sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, în raport cu gravitatea infracţiunii şi persoana sa, este prea grea pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în prim grad. Natura şi durata pedepsei aplicate sunt criticate şi de către inculpata T.L., apreciind că o pedeapsă cu amenda este îndestulătoare în cazul ei. De asemenea, ambii inculpaţi critică obligarea lor la suma de 5000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Analizând recursurile pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 4046/258/2009 al Judecătoriei Miercurea Ciuc, a motivelor invocate, a concluziilor reprezentantului Ministerului Public şi ale părţilor, precum şi din oficiu, în limitele efectului devolutiv, se reţin următoarele:
1. Asupra temeiniciei recursurilor pendinte. Recursurile promovate în cauză de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, partea vătămată/civilă S.V. şi inculpaţii T.G. şi T.L. împotriva sentinţei penale nr. 125/2 februarie 2011 pronunţate de Judecătoria Miercurea Ciuc sunt fondate, iar aspectele pe care le vom expune în continuare determină, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. pen., admiterea căilor de atac, cu consecinţele casării hotărârii atacate şi rejudecării cauzei în limitele de mai jos:
a) Prima instanţă a dispus condamnarea inculpatei T.L. la pedeapsa principală de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, prev. de art. 271 alin. 2 C. pen., a cărei executare a suspendat-o condiţionat, în temeiul C. pen. A omis, însă, să impună inculpatei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin. 1 C. pen. a cărei aplicare este obligatorie, independent de modalitatea de individualizare a executării pedepsei principale fixate. Caracterul obligatoriu al pedepsei accesorii rezultă din natura acesteia –sancţiune care decurge din condamnarea la pedeapsa principală a închisorii sau a detenţiunii pe viaţă, fără să intereseze în primul caz, sub aspectul aplicabilităţii, operaţiunea ulterioară, a individualizării modalităţii de executare a închisorii. Ceea ce prezintă importanţă atunci când instanţa dispune suspendarea condiţionată sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii este că, potrivit art. 71 alin. 5 C. pen., executarea pedepsei accesorii se suspendă de drept.
Omisiunea Judecătoriei Miercurea Ciuc poate fi complinită în recursul procurorului, promovat în agravare, dat fiind caracterul devolutiv al recursului atunci când este prevăzut ca al doilea şi ultim grad. În consecinţă, prin prezenta decizie, potrivit art. 71 C. pen., vom interzice inculpatei T.L., ca pedeapsă accesorie, pe durata prevăzută de acest articol, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a teza a II-a şi b C. pen.
Conform art. 71 alin. 5 C. pen., vom constata suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatei.
b) Prin comiterea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, inculpaţii au adus atingere înfăptuirii justiţiei în condiţii optime, prin actele lor lezând exercitarea în mod plenar a prerogativelor dreptului de proprietate asupra imobilului situat în com. Lunca de Sus, sat Izvorul Trotuşului, nr. 292, jud. Harghita, drept recunoscut în favoarea părţii vătămate prin hotărâre definitivă şi irevocabilă.
Cu toate că partea vătămată/civilă S.V. nu a solicitat în mod ferm repunerea în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii deduse judecăţii, în temeiul art. 348 C. pr. pen., instanţa era datoare să dispună din oficiu această măsură reală prevăzută de art. 170 C. pr. pen. O asemenea dispoziţie nu a fost dată prin sentinţa penală nr. 125/2 februarie 2011 a Judecătoriei Miercurea Ciuc.
Această omisiune, la rândul ei, poate fi corectată în al doilea grad, în recursurile procurorului şi al părţii vătămate, instanţa de recurs dispunând, în rejudecare, în baza art. 348 C. pr. Pen. şi art. 170 C. pr. Pen., restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, obligându-i în acest sens pe inculpaţii T.G. şi T.L.:
-să evacueze imobilul situat în com. Lunca de Sus, sat Izvorul Trotuşului, nr…., jud. Harghita -casă din lemn, grajd cu şură şi teren aferent, înscris în CF …nr. …., nr. cadastral ……
-să lase acest imobil în liniştita posesie şi folosinţă a părţii vătămate S.V.
c) Judecătoria, bazându-se pe dispoziţiile art. 191 alin. 2 c. pr. pen., i-a obligat pe inculpaţi să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, al căror cuantum l-a stabilit la 5.000 lei pentru fiecare acuzat. Nu a justificat în nici un fel acordarea acestei câtimi. Având în vedere numărul actelor procesuale şi procedurale efectuate în cauză, natura acestora şi numărul termenelor de judecată acordate, suma la care s-a oprit prima instanţă, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, este exagerată.
Neregula va fi remediată în faţa instanţei de recurs, în calea de atac a inculpaţilor, astfel că, în rejudecare, pentru culpa lor procesuală rezultată din culpa infracţională, în conformitate cu art. 191 alin. 1 şi 2 C. pr.pen., inculpaţii T.G. şi T.L. vor fi obligaţi să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale şi al judecăţii în prim grad, în cuantum de 750 lei fiecare, din care: 100 lei (împărţită la doi) pentru faza de urmărire penală şi câte 100 lei (împărţită la doi) pentru fiecare termen de judecată fixat în prim grad, acoperă costul suportului tehnic şi de hârtie pe care au fost efectuate actele procesuale şi procedurale necesare soluţionării litigiului; iar sumele de 300 lei şi 300 lei reprezintă onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi în primă instanţă şi se vor vira din fondurile Ministerului Justiţiei.
2. Asupra celorlalte motive de recurs invocate de procuror şi inculpaţi, nu le vom primi, pentru următoarele considerente:
a) Prima instanţă a examinat în mod temeinic gradul de pericol social concret al faptei penale comise de inculpatul T.G., reflectat în împrejurări intrinseci şi extrinseci conţinutului constitutiv al infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti. De asemenea, judecătoria a luat în considerare şi circumstanţele personale care pledează în favoarea inculpatului, dar şi cele care îngreunează situaţia acestuia, cum este în acest ultim caz, stare de recidivă mare postexecutorie în care a săvârşit noua infracţiune. Aceste elemente confirmă că natura şi durata pedepsei aplicate de către Judecătoria Miercurea Ciuc răspund criteriilor prescrise de C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), sunt proporţionale şi satisfac, în concret, nevoile reeducării şi ale prevenţiei generale. În acest context, aplicarea pedepsei de 6 luni închisoare ilustrează un tratament sancţionator adecvat şi echilibrat pentru săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii, iar impunerea unei pedepse mai grele în sarcina inculpatului ar răsturna justul echilibru şi ar reprezenta o măsură strict punitivă, nicidecum preventivă şi reparatorie.
b) Cei doi inculpaţi au cunoscut dispoziţiile luate prin decizia civilă nr. 465/29 iunie 2000 a Tribunalului Harghita şi prin sentinţa civilă nr. 137/1 februarie 2007 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, ambele definitive şi irevocabile, deoarece au fost pronunţate în contradictoriu cu aceştia, în calitate de pârâţi. Mai mult, ei au luat cunoştinţă de actele de evacuare efectuate de executorul judecătoresc în baza ultimei hotărâri. Cu toate acestea, inculpaţii s-au reîntors, după evacuare, în imobilul situat în com. Lunca de Sus, sat Izvorul Trotuşului, nr. 292, jud. Harghita şi au continuat să locuiască în acest imobil, ignorând dispoziţiile instanţelor de judecată şi privând-o pe partea vătămată pentru o îndelungată perioadă de timp să exercite plenitudinea dreptului de proprietate atribuit în favoarea sa. În aceste condiţii, ei au prevăzut că, prin actele lor aduc atingere bunei înfăptuiri a justiţiei şi au dorit producerea acestei finalităţi. În consecinţă, actele inculpaţilor sunt comise în modalitatea intenţiei directe, specifică infracţiunii incriminate de art. 271 alin. 2 C. pen. Împrejurarea alegată de inculpaţi, după care au fost nevoiţi să adopte conduita infracţională, întrucât nu aveau unde să locuiască în altă parte, nu exclude vinovăţia acestora, din moment ce, în absenţa unei locuinţe în proprietate, aveau oricând posibilitatea să închirieze un spaţiu de locuit.
Pornind de la criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei, prescrise de C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), subliniem în special gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite, ilustrat în ignorarea constantă şi pe o durată îndelungată de timp a unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, relaţiile de rudenie tensionate între inculpaţi şi partea vătămată, atingerea adusă bunei înfăptuiri a justiţiei; atitudinea inculpaţilor in raport cu fapta comisă şi urmările acesteia, prin negarea constantă a dreptului de proprietate recunoscut pe cale judiciară în favoarea părţii vătămate asupra imobilului în litigiu; antecedenţa penală a inculpatului T.G. care demonstrează că executarea unei hotărâri definitive de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate nu şi-a atins efectul scontat, al reinserţiei sociale.
Aceste elemente îndreptăţesc concluzia că pedepsele de 6 luni închisoare şi, respectiv 3 luni închisoare aplicate inculpaţilor T.G. şi T.L. sunt conforme principiului proporţionalităţii şi sunt suficiente pentru atingerea scopurilor general şi special ale pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen., această instanţă neidentificând nici un motiv întemeiat care să justifice schimbarea naturii ori reducerea acestor sancţiuni.
