Din economia dispoziţiilor art. 103 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002, rezultă că, atunci când instanţa de judecată a fost sesizată pentru constatarea eliberării nelegale a permisului de conducere, autoritatea emitentă este obligată să dispună suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, nefiind lăsat la latitudinea sa să facă aprecieri asupra posibilităţii aplicării măsurii.
În cererile având ca obiect suspendarea executării ordinului prefectului prin care s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce, instanţele sunt datoare să verifice doar dacă sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 103 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002 – promovarea acţiunii în justiţie pentru constatarea obţinerii nelegale a permisului – fără a putea valorifica alte posibilităţi prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, sub aspectul cazului bine justificat.
Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1328 din 9 decembrie 2009
Prin sentința civilă nr. 304/CA/09.10.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția Civilă în dosarul nr. 2959/109/2009, s-a admis cererea formulată de N.G. și s-a dispus suspendarea executării ordinului contestat, emis de Prefectul județului Argeș, ce privea suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut că unica motivare din actul administrativ privind formularea acțiunii pentru anularea permisului de conducere al reclamantei nu este suficientă pentru a justifica suspendarea dreptului acesteia de a conduce autovehicule, câtă vreme nu există nici o dovadă că permisul de conducere ar fi fost obținut în mod fraudulos, reclamanta beneficiind de prezumțiile de nevinovăție și bună-credință, în cauză fiind îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004.
împotriva sentinței, în termen legal a formulat recurs Instituția Prefectului Județului Argeș, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, potrivit art. 103, raportat la art. 114 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule este obligatorie in condițiile în care Prefectul a sesizat instanța de judecată cu o acțiune în constatarea faptului că permisul de conducere a fost obținut cu nerespectarea prevederilor legale. O astfel de condiție este îndeplinită în cauză, litigiul fiind pendinte.
S-a mai susținut că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ – cazul bine justificat și paguba iminentă – în sensul că nu există împrejurări care să pună la îndoială legalitatea actului administrativ și, respectiv, că nu este dovedită nici un fel de pagubă.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 103 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002, „în situația în care autoritatea emitentă a permisului de conducere a sesizat instanța de judecată potrivit art. 114 alin. (1) lit. e), autoritatea emitentă a permisului de conducere va dispune prin ordin suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, suspendare ce operează până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești. în acest caz, titularul este obligat să se prezinte la unitatea de poliție pe raza căreia domiciliază, are reședința sau, după caz, rezidența normală, în termen de 5 zile de la comunicarea ordinului, pentru a preda permisul de conducere”.
Din economia textului de lege rezultă că, atunci când instanța de judecată a fost sesizată pentru constatarea eliberării nelegale a permisului de conducere, autoritatea emitentă este obligată să dispună suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, nefiind lăsat la latitudinea sa să facă aprecieri asupra posibilității aplicării măsurii.
Față de cele arătate, cât timp există o acțiune având ca obiect constatarea obținerii nelegale a permisului de conducere, în mod evident nu există temeiuri pentru suspendarea actului administrativ. în cererile având ca obiect suspendarea executării ordinului prefectului prin care s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce, instanțele sunt datoare să verifice doar dacă sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 103 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002 – promovarea acțiunii în justiție pentru constatarea obținerii nelegale a permisului – fără a putea valorifica alte posibilități prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, sub aspectul cazului bine justificat. Cum cel puțin la nivel de aparență ordinul prefectului respectă condițiile impuse de art. 103 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002, cererea reclamantului nu putea fi admisă.
De asemenea, se va observa, la o cercetare sumară, că atribuții în acest sens revin instituției prefectului, în considerarea dispozițiilor art. 32 și 37 din H.G. nr. 1391/2006 și că rațiunea art. 103 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002 este aceea de a proteja cu prioritate interesul public căruia îi este subordonat interesul privat.
în concluzie, în baza art. 312 alin. (3) C.proc.civ., Curtea a admis recursul și a modificat sentința în sensul că a respins cererea.
(Judecător Gabriela Chiorniță)