ABANDON DE FAMILIE (art.305 Cod penal).
Potrivit art. 305 alin.4 Cod penal dacă părţile nu s-au împăcat, dar în cursul judecăţii inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile instanţa, în cazul în care stabileşte vinovăţia, pronunţă împotriva inculpatului o condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.81 Cod penal.
Prin sentinţa penală nr.410 din 25 septembrie 2006, pronunţată de Judecătoria Corabia, în dosar nr.932/2006, în baza art.305 lit.c Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a,b,c şi 76 lit.d Cod penal, a fost condamnat inculpatul S.I, la pedeapsa de 5 luni închisoare, iar în baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut în fapt că inculpatul a fost obligat prin sentinţele civile nr.1009 şi 1010 din 16.12.2003 ale Judecătoriei Corabia la plata unei pensii de întreţinere de 40 lei (RON) lunar pentru cele două fiice ale sale.
A reţinut instanţa că inculpatul cu rea credinţă nu a executat această obligaţie pe o perioadă îndelungată de timp.
În cursul judecăţii inculpatul a recunoscut fapta şi a îndeplinit obligaţia de plată a sumelor restante, arătând instanţei că îşi va îndeplini în continuare această obligaţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen inculpatul, criticând-o ca fiind netemeinică, motivat de faptul că a depus la dosarul cauzei dovezi privind îndeplinirea obligaţiei de plată a sumelor restante, solicitând să se dispună achitarea sa.
Prin decizia penală nr.48 din data de 21.02.2007, Tribunalul Olt a admis apelul declarat, a desfiinţat în parte sentinţa în sensul că a făcut aplicarea art.305 alin.4 Cod penal privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art.305 alin.4 Cod penal, potrivit cărora dacă părţile nu s-au împăcat, dar în cursul judecăţii inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile instanţa, în cazul în care stabileşte vinovăţia, pronunţă împotriva inculpatului o condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.81 Cod penal, prima instanţă netrebuind deci să suspende executarea pedepsei în baza art.81, 82 Cod penal ci în temeiul dispoziţiilor art.305 alin.4 Cod penal .