Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu votul majorităţii membrilor prezenţi, în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului cere o altă majoritate.
Legea reglementează în mod expres obligaţia autorităţii deliberative de a adopta hotărâri, precum şi modul de întocmire şi comunicare a acestora, potrivit dispoziţiilor art. 47-49 din lege, acestea fiind distincte de procesul-verbal al şedinţei, în care se consemnează desfăşurarea dezbaterilor, potrivit dispoziţiilor art. 42 din lege. Lipsa unei atare hotărâri constituie un refuz nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamantei referitoare la planul urbanistic de detaliu, refuz în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2735 din 17 mai 2012
Reclamanta SC A.D. SRL, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Ploiești și Primarul Municipiului Ploiești, a formulat plângere împotriva refuzului nejustificat al pârâților de a da curs cererii sale de aprobare a planului urbanistic de detaliu (PUD) necesar investiției pe care urmează să o realizeze si a solicitat obligarea pârâtului Consiliul Local Ploiești la a adopta o hotărâre prin care sa soluționeze cererea societății de aprobare a PUD-ului „Ridicare restricție de construire pentru construire cofetărie – pizzerie s+p+2 etaje”.
în motivare, reclamanta a arătat că, în vederea extinderii activității sale, a dorit să deschidă un nou punct de lucru în Ploiești și să ridice, în acest sens, o construcție pe terenul proprietatea reclamantei, începând demersurile pentru construirea unei cofetării-pizzerii fără spații de producție, în regim s+p+2 etaje.
Pentru a obține autorizația de construire a imobilului avea nevoie de un Plan Urbanistic de Detaliu – „Ridicare restricție de construire pentru construire cofetărie – pizzerie s+p+2 etaje”, sens în care a depus documentația necesara, obținând avizul nr. 11 din 14.01.2011 al Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului si urbanism din cadrul Primăriei mun. Ploiești, dosarul cu documentația impusă de lege fiind inclus pe ordinea de zi a ședințelor Consiliului Local al municipiului Ploiești.
Cererea, însoțită de documentație, a fost scoasă de pe ordinea de zi din data de 28.02.2011 și, ulterior, din data de 21.03.2011, fără a i se oferi vreo justificare.
Fata de această împrejurare, reclamanta a depus o nouă cerere pentru aprobarea PUD-ului, înregistrată la Oficiul de dezvoltare urbană și metropolitană sub nr. 305346 din 25.07.2011, termenul de rezolvare fiind 24.08.2011.
Prin adresa nr. 305347/11.08.2011, emisă de Serviciul de dezvoltare urbană și metropolitană din cadrul Primăriei Ploiești, i s-a comunicat faptul că această cerere, împreună cu dosarul, a fost trimisă Direcției Administrație Publică, Juridic, Contencios din cadrul Primăriei.
Ulterior, la data de 12.09.2011, aceeași autoritate i-a comunicat faptul că documentația a fost restituită Serviciului de dezvoltare urbană si metropolitană, cu motivarea că a fost retrasă de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din data de 31.08.2011.
în opinia reclamantei, autoritățile administrative locale cu competențe în activitatea de urbanism, respectiv primarul – care propune proiecte de hotărâri – și Consiliul local – care le aprobă -, refuză nejustificat să îi soluționeze cererea de aprobare a PUD-ului, având o conduită abuzivă, întrucât documentația anexată cererii este completă, cuprinzând toate autorizațiile și avizele necesare, astfel cum au fost menționate în Certificatul de urbanism nr. 562 din 18.05.2010.
Potrivit anexei 1 pct. 13 din Legea nr. 350/2001, planul urbanistic de detaliu pentru imobilele care nu sunt clasate în lista monumentelor istorice, precum și cele care nu sunt amplasate în zonele protejate, se aprobă de către consiliul local.
Conform art. 36 alin. (2) lit. c) și alin. (5) lit. c) din Legea nr. 215/2001, Consiliul local este cel care exercită atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului și, în acest sens, avizează sau aprobă, în condițiile legii, documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism ale localităților.
Art. 43 din același act normativ prevede că ordinea de zi a ședințelor se aprobă de Consiliul local, la propunerea celui care a cerut întrunirea consiliului. Scoaterea unui proiect de hotărâre de pe proiectul ordinii de zi se face numai cu acordul inițiatorului sau dacă acesta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 44.
Potrivit acestui din urmă articol, proiectele de hotărâri înscrise pe ordinea de zi a ședinței consiliului local nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoțite de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, care este elaborat în termen de 30 de zile de la înregistrarea proiectului, precum și de raportul comisiei de specialitate a consiliului, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 39 alin. (2) și (4). Dacă rapoartele prevăzute nu sunt întocmite în termen de 30 de zile de la înregistrarea proiectului, acestea se consideră implicit favorabile.
A arătat reclamanta că, în opinia sa, măsura retragerii proiectului de hotărâre este nelegală și abuzivă, având în vedere prevederile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, cu atât mai mult cu cât a achitat toate taxele aferente obținerii acestei aprobări.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului municipiului Ploiești.
în motivarea excepției s-a arătat că, potrivit Legii nr. 215/2001, consiliul local este autoritate deliberativă, primarul fiind autoritate executivă, potrivit art. 68 alin. (1) din lege.
în plus, nu poate figura ca parte în acest litigiu nici măcar pentru opozabilitate, având în vedere că nu este reprezentantul consiliului local, potrivit art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât nu poate fi reținut un refuz nejustificat, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că solicitarea reclamantei a fost soluționată în ședința Consiliului Local Ploiești din 31.05.2011. Astfel, PUD-ul nu a fost aprobat în ședința Consiliului Local al mun. Ploiești din data de 31.05.2011, astfel după cum reiese din procesul-verbal al acestei ședințe.
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 1108/22.12.2011, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul municipiului Ploiești și a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, obligând pârâtul Consiliul Local al municipiului Ploiești la adoptarea unei hotărâri prin care să soluționeze cererea reclamantei de aprobare a Planului Urbanistic de Detaliu „Ridicare restricție de construire pentru construire cofetărie – pizzerie s+p+2 etaje”.
Prin aceeași sentință a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Ploiești ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă.
în ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, persoană vătămată este orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.
Totodată, în conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
Potrivit art. 43 alin. (1), teza finală, scoaterea unui proiect de hotărâre de pe proiectul ordinii de zi se face numai cu acordul inițiatorului sau dacă acesta nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 44.
în conformitate cu art. 44 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, proiectele de hotărâri înscrise pe ordinea de zi a ședinței consiliului local nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoțite de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, care este elaborat în termen de 30 de zile de la înregistrarea proiectului, precum și de raportul comisiei de specialitate a consiliului, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 39 alin. (2) și (4).
în cauză nu s-a indicat care a fost motivul retragerii proiectului de pe ordinea de zi, cu atât mai mult cu cât, potrivit prevederilor art. 44 alin. (2), dacă rapoartele prevăzute la alin. (1) nu sunt întocmite în termen de 30 de zile de la înregistrarea proiectului, acestea se consideră implicit favorabile, iar reclamanta depusese cererea de aprobare, împreună cu toată documentația aferentă, la data de 25.07.2011, trecând mai mult de 30 de zile până la data ședinței Consiliului Local, care a avut loc la 31.08.2011.
Legea nr. 215/2001 nu prevede un termen legal pentru supunerea spre aprobare a proiectului de hotărâre de către Consiliul Local, însă instanța are în vedere că acesta se întrunește în ședințe ordinare lunar, ori în ședințe extraordinare.
în consecință, retragerea nejustificată de pe ordinea de zi a proiectului, de vreme ce acesta fusese inclus, constituie un refuz nejustificat pentru soluționarea cererii formulate de reclamantă de aprobare, încălcându-i acesteia drepturile legale, în condițiile art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004.
Tribunalul a apreciat că nu se poate reține că pârâtul a dat curs cererii reclamantei prin procesul-verbal al ședinței Consiliului Local din data de 31.05.2011, prin care se arată că proiectul de hotărâre nu a fost aprobat, existând 5 voturi pentru, niciun vot împotrivă și 19 abțineri.
în plus, un aspect al excesului de putere manifestat în refuzul de soluționare a cererii îl constituie și acela că proiectul de hotărâre nu a fost aprobat ca urmare a abținerii a 19 consilieri, nefiind astfel analizată pe fond cererea de aprobare a proiectului, care ar fi dus la o admitere sau respingere a acesteia, voturile celor 19 consilieri nefiind exprimate nici în sens afirmativ, nici în sens negativ.
Așa fiind, tribunalul a reținut că împrejurarea că proiectul de hotărâre nu a fost aprobat nu echivalează cu respingerea acestuia, ci cu refuzul de analizare a proiectului, refuz total nejustificat și care este urmarea neexercitării mandatului de consilier în condițiile legii, ce conduce, în final, la punerea în imposibilitate a organului deliberativ să își exercite atribuțiile legale privind adoptarea hotărârilor, în speță această atribuție revenindu-i, potrivit dispozițiilor anexei 1 pct. 13 din Legea nr. 350/2001, coroborate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. c) și alin. (5) lit. c) din Legea nr. 215/2001.
Mai mult decât atât, procesul-verbal invocat de către pârât pentru a demonstra faptul că cererea reclamantei a fost soluționată, nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unui act administrativ, în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, pentru a putea fi supus controlului ulterior al instanței de contencios administrativ, astfel că actul administrativ atacat în cauză nu este unul tipic, ci unul asimilat, potrivit alineatului 2 al art. 2 din Legea nr. 554/2004.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs pârâtul Consiliul Local al municipiului Ploiești, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041 C.proc.civ.
Criticile de nelegalitate au vizat greșita aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Astfel, recurentul a apreciat că judecătorul fondului a reținut, în mod nelegal, existența refuzului nejustificat de soluționare a cererii privind aprobarea PUD-ului „Ridicare restricție de construire pentru construire cofetărie-pizzerie S+P+2 etaje, str. …, nr. 1, Ploiești”, întrucât solicitarea reclamantei a fost soluționată în ședința Consiliului Local al Municipiului Ploiești din 31 mai 2011.
Planul Urbanistic de Detaliu nu a fost aprobat în ședința Consiliului Local al Municipiului Ploiești din 31 mai 2011, așa cum reiese din procesul-verbal al acestei ședințe (5 voturi pentru, niciun vot împotrivă și 19 abțineri).
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Curtea a respins recursul ca nefondat, reținând că, potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri cu votul majorității membrilor prezenți, în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare și funcționare a consiliului cere o altă majoritate.
Legea reglementează în mod expres obligația autorității deliberative de a adopta hotărâri, precum și modul de întocmire și comunicare a acestora, potrivit dispozițiilor art. 47-49 din lege, acestea fiind distincte de procesul-verbal al ședinței, în care se consemnează desfășurarea dezbaterilor, potrivit dispozițiilor art. 42 din lege.
Or, în cauză, lipsește o atare hotărâre a pârâtului, cu ocazia ședinței din data de 31 mai 2011.
Pe de altă parte, Curtea a constatat că și ulterior acestei date, la 25.07.2011, intimata-reclamantă a solicitat includerea spre aprobare, pe ordinea de zi a viitoarei ședințe a pârâtului, a planului urbanistic de detaliu „Ridicare restricție de construire pentru construire cofetărie-pizzerie s+p+2 etaje”, iar proiectul de hotărâre a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței din data de 31.08.2011, fără o motivare a acestei retrageri.
în aceste condiții, în mod corect instanța de fond a reținut că au fost încălcate dispozițiile art. 43 alin. (1) și art. 44 din Legea nr. 215/2001, în speță fiind vorba de un refuz nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea reclamantei referitoare la planul urbanistic de detaliu, refuz în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
în consecință, reținând că sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul tuturor criticilor formulate, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 C.proc.civ., a respins ca nefondat recursul.
(Judecător Androne Liliana Felicia)