în cazul în care litigiul locativ vizează mai multe aspecte, ordinea firească este aceea a temeiniciei cererii de extindere şi numai în cazul încălcării acestui drept subiectiv se poate soluţiona cererea conexă, de anulare a actului emis prin ignorarea acestui drept.
(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 350/1992)
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 418/1992, reclamantul H.G. a chemat în judecată pârâtele S.C. „T.” SA., Consiliul Local al Municipiului Bucureşti şi V.E., solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună anularea repartiţiei emise de Consiliul Local al Municipiului Bucureşti pârâtei V.E. pentru apartamentul nr. 72, situat în str. Râmnicu Vâlcea, sectorul 3, şi obligarea consiliului local la eliberarea unui ordin de repartiţie pe numele său, în baza dreptului de extindere de care beneficiază pentru spaţiul respectiv.
în motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că din anul 1984 locuieşte în apartamentul nr. 72, situat în str. Râmnicu Vâlcea, sectorul 3, iar ain anul 1987, urmare a soluţionării divorţului său şi a partajării folosinţei spaţiului de locuit, i s-a atribuit folosinţa unei camere, în timp ce folosinţa celorlalte două încăperi a fost acordată fostei sale soţii. Reclamantul a mai arătat că fosta sa soţie, împreună cu minorul rezultat din căsătorie, şi-au stabilit domiciliul în străinătate, renunţând implicit la folosinţa apartamentului respectiv, motiv pentru care a cerut să i se acorde dreptul la extindere. A mai arătat că, deşi componenţa actualei sale familii, precum şi afecţiunile de care suferă, îl îndreptăţeau la atribuirea spaţiului locativ devenit disponibil, pârâtul Consiliului Local al Municipiului Bucureşti a procedat, în mod abuziv, eliberând un ordin de repartiţie pe numele pârâtei V.E. (ordin a cărei anulare se solicită, prin cererea de faţă).
în raport de obiectul acţiunii, tribunalul a invocat, din oficiu, excepţia de necompetenţă materială, în şedinţa publică de la 16.12.1992.
Referitor la această excepţie, se constată că dreptul recunoscut de lege, a cărui încălcare de către pârâţi se reclamă, este dreptul la extindere asupra spaţiului locativ devenit disponibil.
Dreptul de extindere este reglementat de art. 7 al. 3 din Legea nr. 5/1973, şi pentru recunoaşterea şi ocrotirea sa pe cale judecătorească sunt competente instanţelor de drept comun, potrivit art. 67 din actul normativ precizat anterior.
împrejurarea că reclamantul şi-a formulat ca prim capăt de cerere anularea repartiţiei emise pârâtei V.E. şi, în al doilea rând, finalizarea dreptului său de extindere, prin emiterea unei repartiţii pe numele său, nu este de natură a atrage o prorogare de competenţă a tribunalului în soluţionarea cauzei.
Astfel, se reţine că ordinea firească este aceea a analizării temeiniciei cererii de extindere şi numai în cazul încălcării acestui drept subiectiv (şi nu a aptitudinii generale de a-1 dobândi), se poate soluţiona cererea conexă, de anulare a actului emis prin ignorarea acestui drept.
Prin urmare, obiectul acţiunii constă, în principal, în recunoaşterea dreptului de extindere, în raport de care celelalte capete de cerere pot fi soluţionate în mod conex de către instanţa învestită în baza prorogării legale de competenţă.
Tribunalul va proceda la dezînvestirea sa şi, constatând că sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 158 cil. 3 Cod proc. civilă, va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, în a cărei rază teritorială domiciliază două dintre pârâtele în litigiu.
