Contestarea sancţiunilor aplicate ca urmare a săvârşirii contravenţiilor prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 cu completările şi modificările ulterioare este reglementată de capitolul 8 al acestui act normativ. Astfel, potrivit art. 118, împotriva procesului-verbal prin care au fost aplicate sancţiuni principale şi complementare contravenientul are calea de atac a plângerii împotriva procesului-verbal de contravenţie, promovarea acesteia având drept consecinţă suspendarea executării amenzilor şi a sancţiunilor complementare.
Pe de altă parte, având în vedere obiectul de reglementare al O.U.G. nr. 195/2002, aprobată prin Legea nr. 49/2006, condiţiile de adoptare a Legii de aprobare a O.U.G. nr. 195/2002, cu respectarea art. 75, 76 alin. (1) din României, dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care exclud controlului în administrativ al actelor administrative pentru desfiinţarea cărora se prevede prin lege organică o altă procedură judiciară, s-a apreciat că formularea acţiunii în contencios administrativ pentru desfiinţarea unei sancţiuni contravenţionale complementare excede cadrului normativ reglementat de dispoziţiile Legii nr. 554/2004 pe care reclamantul şi-a întemeiat acţiunea.
Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal , Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1274 din 2 decembrie 2010
Prin sentința civilă nr. 196/24.03.2010 pronunțată de Tribunalul Bacău au fost respinse excepția prematurității și acțiunea formulată de reclamantul D.I., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Bacău – Serviciul Poliției Rutiere, acțiunea având ca obiect anularea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule luată de șeful Poliției Rutiere Bacău, ca urmare a sancționării contravenționale a reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamantul a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, astfel că instanța a respins excepția prematurității acțiunii invocată de pârâtă.
în ce privește fondul acuzei, Tribunalul a constatat că, potrivit art. 109 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României de către polițiștii de frontieră, iar potrivit art. 96, sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului.
Dintre sancțiunile complementare enumerate de textul legal menționat face parte și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe timp limitat.
Tribunalul a mai reținut că prin procesul-verbal de contravenție reclamantul a fost sancționat contravențional, stabilindu-se sancționarea cu 2 puncte amendă, precum și 2 puncte penalizare. De asemenea, a fost reținut permisul de conducere al reclamantului ca măsură tehnico-administrativă, iar agentul constatator a eliberat acestuia dovada înlocuitoare a dreptului de circulație.
Potrivit art. 97 din O.U.G. nr. 69/2007 ce modifică O.U.G. nr. 195/2002 în cazurile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, polițistul rutier dispune și una dintre următoarele măsuri tehnico-administrative: reținerea permisului de conducere ori a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare (se face de către polițistul rutier, de regulă odată cu constatarea faptei, eliberându-se titularului o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulație) (…).
Perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai se consideră suspendare, conform dispozițiilor art. 96 alin. (2) lit. b).
Din interpretarea acestor dispoziții a rezultat că suspendarea dreptului de a conduce are loc de drept, fără a fi necesară o dispoziție din partea vreunui organ administrativ sau a agentului constatator.
în concluzie, susținerea potrivit căreia suspendarea ar fi trebuit dispusă de către agentul constatator și nu de șeful poliției rutiere nu își găsește corespondent în prevederile legale sus-menționate.
De altfel, și șeful poliției rutiere păstrează dreptul de a dispune suspendarea dreptului de a conduce doar în cazul în care există un cumul de 15 puncte penalizare, așa cum dispune art. 96 alin. (4), astfel cum a fost modificat.
în concluzie, în mod corect a procedat agentul constatator atunci când a stabilit sancțiunile contravenționale aplicabile faptelor săvârșite de contravenient și în ce privește măsura tehnico-administrativă.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal reclamantul D.I., legal timbrat cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și taxă judiciară de timbru în sumă de 2 lei.
în motivarea recursului a fost criticat modul de interpretare a dispozițiilor art. 109 alin. (1), art. 96 din O.U.G. nr. 195/2002, în sensul că prin nicio dispoziție legală nu se face referire la aplicarea automată a vreunei sancțiuni, fără intervenția unui organ administrativ sau a agentului constatator. Chiar și în ipoteza aplicării de drept a unei sancțiuni complementare se impune constatarea actului juridic printr-un înscris emanat de la o autoritate administrativă sau persoană cu un anumit nivel de decizie. Pe de altă parte, prin analogie cu pedepsele accesorii din dreptul penal, s-a apreciat ca fiind de neconceput aplicarea ope legis a unei sancțiuni contravenționale complementare, în condițiile în care această sancțiune trebuie individualizată în ceea ce privește data de început și durata acesteia.
Pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, legal citat, nu a fost reprezentat în fața instanței, prin întâmpinarea formulată apreciind recursul ca rămas fără obiect, măsura suspendării permisului încetând la data de 18.07.2009.
La termenul din data de 4.11.2010 instanța a pus în discuție admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ, având în vedere caracterul accesoriu al măsurii suspendării dreptului de a conduce autovehicule, măsura contestată în cauză.
Dintre părțile legal citate a formulat concluzii asupra acestui aspect doar reclamantul, solicitând respingerea excepției, apreciind că sancțiunea complementară fiind aplicată ulterior soluționării irevocabile a plângerii contravenționale, admiterea excepției ar lipsi reclamantul de orice cale de atac în justiție.
Examinând recursul formulat în condițiile art. 304, 3041 C.proc.civ., ținând seama și de excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, instanța îl apreciază ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Contestarea sancțiunilor aplicate ca urmare a săvârșirii contravențiilor prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 cu completările și modificările ulterioare este reglementată de capitolul 8 al acestui act normativ. Astfel, potrivit art. 118, împotriva procesului-verbal prin care au fost aplicate sancțiuni principale și complementare contravenientul are calea de atac a plângerii împotriva procesului-verbal de contravenție, promovarea acesteia având drept consecință suspendarea executării amenzilor și a sancțiunilor complementare.
Prin plângerea contravențională cu judecata căreia a fost învestită în primă instanță Judecătoria Bacău, reclamantul din prezenta cauză a contestat și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule, solicitând revocarea acesteia, plângerea fiind respinsă ca nefondată, prin sentința civilă nr. 11463/18.12.2008 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 7301/180/2008, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului.
Reiterarea cererii de desființare a sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe calea acțiunii în contencios administrativ reprezintă în acest context eludarea dispozițiilor speciale prevăzute de art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002.
Pe de altă parte, având în vedere obiectul de reglementare al O.U.G. nr. 195/2002 aprobat prin Legea nr. 49/2006, condițiile de adoptare a legii de aprobare a O.U.G. nr. 195/2002, cu respectarea art. 75, 76 alin. (1) din Constituția României, instanța apreciază că sunt incidente în cauză și dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care exclud controlului în contencios administrativ a actelor administrative pentru desființarea cărora se prevede prin lege organică o altă procedură judiciară.
în consecință, formularea acțiunii în contencios administrativ pentru desființarea unei sancțiuni contravenționale complementare excede cadrului normativ reglementat de dispozițiile Legii nr. 554/2004 pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea.
Față de aceste considerente, instanța apreciază ca irelevante motivele privind modul de apreciere și aplicare a sancțiunii contestate, acestea vizând fondul litigiului dedus judecății.
Cum recursul cu judecata căruia a fost învestită instanța a fost promovat de către reclamant, pentru respectarea principiului non reformatio in pejus consacrat de art. 316 coroborat cu art. 296 teza finală, instanța reține excepția inadmisibilității formulării acțiunii în contencios administrativ ca argument pentru aprecierea temeiniciei și legalității recursului promovat.
Drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ. a fost respins recursul ca nefondat.
(Judecător Morina Napa)
