Impozit pentru tichete cadou Impozite şi taxe


Decizia civilă nr.1177/25.08.2011 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea iniţială reclamanţii M.G. şi P.M.G. au solicitat obligarea pârâtei R.E. la plata sumei de 209 lei cu titlu de impozit, contribuţie de asigurări sociale, contribuţii asigurări sociale asigurări de sănătate, contribuţii la fondul de şomaj, valori aferente tichetelor cadou încasate în lunile aprilie, mai şi decembrie 2009.

În fapt a susţinut că pârâtul în calitate de angajat, în anul 2009, a beneficiat de tichete cadou în lunile aprilie, mai şi decembrie 2009.

Instanţa de fond a reţinut că, potrivit art.12 alin.2 din Legea 193/2006, în varianta în vigoare la data la care pârâta a încasat tichetele cadou, prevede că sumele corespunzătoare tichetelor cadou acordate de angajator nu se iau în calcul nici pentru angajator, nici pentru salariat la stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial.

Ca urmare, scutirea de la plata impozitului este expres prevăzută de lege.

Prin HG 1317/20.09.2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii 193/2006, la art.11.2. se prevede că asupra sumelor corespunzătoare tichetelor cadou acordate de angajator nu se calculează şi nu se reţin nici pentru salariat, nici pentru angajator contribuţiile obligatorii de asigurări sociale, prevăzute de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, contribuţiile la bugetul asigurărilor pentru şomaj, prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, contribuţiile obligatorii pentru asigurările de sănătate, prevăzute de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările ulterioare. Angajatorii nu datorează pentru sumele corespunzătoare tichetelor cadou acordate angajaţilor nici contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, prevăzută de Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare.

Deci, prin normele de aplicare a Legii 193/2006, s-a prevăzut expres scutirea pârâtei de la plata contribuţiilor datorate în baza Legilor 19/2000, 76/2000, 95/2006 şi 346/2002.

Prin Legea 343/2006, în vigoare din 07.09.2006, la pct.8. se menţionează că se abrogă prevederile legate de obligaţiile fiscale stabilite potrivit Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, de la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 193/2006.

În condiţiile în care legiuitorul a înţeles să abroge doar scutirea de la plata impozitului pe menţionat în art.12 alin.2, fără a face trimitere şi la Normele adoptate prin HG 1317/2006, care instituie scutirea de la plata contribuţiilor obligatorii de asigurări sociale, prevăzute de Legea nr.19/2000, de la plata contribuţiilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj, prevăzute de Legea nr. 76/2002, de la plata contribuţiilor obligatorii pentru asigurările de sănătate, prevăzute de Legea nr. 95/2006, dar şi de la contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, prevăzută de Legea nr. 346/2002, se constată că voinţa legiuitorului a fost de a supune tichetele cadou numai impozitului pe venit.

Instanţa de recurs a reţinut următoarele:

Singurul motiv de recurs invocat de recurenţi constă în existenţa raportului întocmit de Curtea de Conturi, procesul verbal de constatare nr.114398/7.10.2010. Acest proces verbal nu are valoare de judecată pentru instanţa de judecată în interpretarea unor dispoziţii legale aplicabile în cauză.

Astfel, instanţa de fond corect a reţinut că pentru tichetele cadou se datorează doar impozitul dar că nu se datorează celelalte contribuţii fiscale.

Art.12 din Legea nr.193/2006, aşa cum era în vigoare la data la care reclamanta a încasat aceste tichete cadou, prevede că sumele încasate ca tichete cadou acordate de angajator nu se iau în calcul nici pentru angajator, nici pentru salariat la stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial „Sumele corespunzătoare tichetelor cadou şi tichetelor de creşă acordate de angajator nu se iau în calcul nici pentru angajator, nici pentru salariat la stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial”.

Conform HG nr.1317/20.09.2007 de aprobare a Normelor de aplicare a Legii 193/2006, pct.11.2 „asupra sumelor corespunzătoare tichetelor cadou şi tichetelor de creşă acordate de angajator nu se calculează şi nu se reţin nici pentru salariat, nici pentru angajator contribuţiile obligatorii de asigurări sociale, prevăzute de Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, contribuţiile la bugetul asigurărilor pentru şomaj, prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, contribuţiile obligatorii pentru asigurările de sănătate, prevăzute de Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii”. Angajatorii nu datorează pentru sumele corespunzătoare tichetelor cadou acordate angajaţilor nici contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, prev. de Legea nr.346/2002 pentru asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare.

Ca atare, normele de aplicare a Legii 193/2006 prevăd expres scutirea de la plata contribuţiilor datorate către stat.

În Legea nr.343/2006, la art.5 pct.8 se menţionează că „începând cu 1 ianuarie 2007 se abrogă … prevederile legate de obligaţiile fiscale stabilite potrivit Legii nr.571/2003 de la art.12 alin.2 Legea nr.193/2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă”. Este corectă concluzia instanţei de fond conform căreia legiuitorul a înţeles să abroge doar scutirea de la plata impozitului prevăzută de art.12 alin.2 din Legea nr.193/2006 nefăcând şi abrogarea dispoziţiilor din HG nr.1317/2006 care prevăd scutirea de la plata celorlalte contribuţii către stat.