Art. 61 lit. c si 64 alin. 1 Codul muncii
Reclamantul R.G. a solicitat in contradictoriu cu pârâta SC S.C. SRL sa se constate nulitatea absoluta a deciziei nr. 215/2010, sa se dispuna reintegrarea sa in functia detinuta anterior încetarii raporturilor de munca si sa fie obligat angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si recalculate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data încetarii raporturilor de munca si pâna la reintegrare.
Arata ca a fost salariatul piritei indeplinind functia de subinginer in cadrul biroului tehnic productie punct lucru Constanta iar incetarea contractului sau de munca s-a realizat in temeiul art. 61 lit c din Codul muncii. Sustine reclamantul ca decizia contestata este nula raportat la faptul ca aceasta nu îndeplineste conditiile impuse imperativ de codul muncii.
Fisa de aptitudine nr. 112 care a stat la baza emiterii deciziei nu este completata corespunzator intrucit nu contine date de identificare prin nume si prenume a salariatului pentru care a fost intocmita.
Apreciaza ca in speta sunt incidente si prevederile art 10 din Legea 54/2003 coroborat cu dispozitiile art 223 alin 2 Codul muncii care statueaza ca reprezentantilor alesi ai organelor de conducere ale organizatiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul individual de munca pentru motive neimputabile lor pe care legea le lasa la parecierea celui ce angajeaza decit cu aordul scris al organului colectiv de conducere al organizatiei sindicale.
Începând cu luna iunie 2004 de la infiintarea sindicatului a fost ales in functia de presedinte al sindicatului legal constituit si reprezentativ la nivelul societatii, prin urmare trebuia sa beneficieze de prevederile referitoare la protectia liderilor sindicali.
In drept, au fost invocate dispozitiile art 6, 8, 76, 61 lit c, 223, 281-291 Codul muncii.
Pârâta a depus intâmpinare, solicitind respingerea actiunii ca nefondata.
Reclamantul a formulat precizari la actiune aratind ca solicita reintegrarea in functia detinuta anterior, aceea de subinginer, având in vedere faptul ca la data introducerii actiunii avea pe rolul instantelor un proces ce avea ca obiect modificarea unilaterala a locului de munca. Arata reclamantul ca procesul s-a solutionat astfel ca in prezent solicita reintegrarea in functia de subinginer la punctul de lucru Sibioara.
La termenul din data de 24.01.2010, reclamantul a invocat exceptia tardivitatii deciziei 215/2010 raportat la dispozitiile art 62 Codul muncii, însa instanta a calificat exceptia tardivitatii ca fiind exceptia prescrierii dreptului de a emite decizia 215/2010.
Prin sentinta civila nr. 256/26.01.2011, Tribunalul Constanta a respins exceptia prescriptiei dreptului de a emite decizia 215/10.08.2010.
A admis actiunea formulata de reclamant, a anulat decizia 215/10.08.2010 emisa de intimata si a dispus reintegrarea reclamantului în functia detinuta anterior emiterii deciziei 215/10.08.2010.
A obligat pârâta sa plateasca reclamantului despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si recalculate si celelalte drepturi de care a beneficiat de la data de 12.08.2010 pâna la data reintegrarii efective.
Pentru a dispune astfel, prima instanta a retinut urmatoarele:
Exceptia prescriptiei dreptului de a aplica sanctiunea a fost respinsa retinând ca prin adresa nr. 1939/7.07.2010 reclamantul a depus la societatea pârâta fisa de aptitudine. Din adresa aratata nu rezulta clar ca este vorba despre fisa 112/5.07.2010.
Mai mult, faptul ca la data de 7.07.2010 a fost inregistrata adresa reclamantului nu duce la concluzia ca reclamanta a luat efectiv la cunostinta la acea data de cuprinsul fisei de aptitudini.
Intrucat la data de 12.07.2010, prin adresa nr. 1986 parata a solicitat AJOFM Constanta sa redistribuie reclamantul pe un post de subinginer, instanta a apreciat ca acesta este un moment concret in care se poate aprecia ca pirita cunostea continutul fisei de aptitudine 112.
Decizia 215 a fost emisa la data de 10.08.2010, iar data la care instanta a apreciat ca fisa de aptitudine a fost cunoscuta de catre pârâta este 12.07.2010, astfel ca termenul de 30 de zile prevazut de art. 62 codul muncii, nu este împlinit.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a constatat ca cererea este întemeiata.
Contractul de munca al reclamantului a fost suspendat in temeiul dispozitiilor art 52 lit d Codul muncii prin decizia nr. 43/27.01.2010 si prin decizia nr. 200/7.07.2010 s-a dispus incetarea suspendarii contractului de munca.
Intrucat contractul de munca a fost suspendat o perioada de 6 luni, dupa incetarea suspendarii, la reluarea activitatii reclamantul a fost trimis la controlul medical periodic.
Solicitarea unui control medical a fost facuta de catre societatea pirita la data de 30.06.2010 in temeiul HG 355/2007. In urma controlului efectuat de catre un medic specialist in medicina muncii din cadrul Centrului Medical I. SRL s-a eliberat avizul medical nr. 112/5.07.2010 prin care reclamantul a fost declarat inapt din punct de vedere medical pentru postul pe care îl ocupa.
La data de 10.08.2010 s-a emis decizia nr. 215 prin care reclamantului i-a încetat contractul individual de munca in temeiul dispozitiilor art 61 lit c Codul muncii.
Potrivit art 61 lit c Codul muncii „Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului în urmatoarele situatii: c) în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiza medicala, se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa îsi îndeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat”.
Textul de lege citat prevede ipoteza concedierii salariatului fara culpa din partea sa, consituind un caz de necorespundere preofesionala din ratiuni medicale.
Potrivit art 12 din HG 355/2007 – „Inaptitudinea permanenta în munca, în sensul prezentei hotarâri, reprezinta incapacitatea medicala permanenta a lucratorului de a desfasura activitatea la locul de munca în profesia/functia pentru care se solicita examenul medical privind aptitudinea în munca. (2) Toate cazurile de inaptitudine medicala permanenta vor fi rezolvate de catre medicii de medicina muncii în colaborare cu medicii de expertiza capacitatii de munca, care se vor informa reciproc asupra rezolvarii situatiei de fapt”.
Instanta a constatat ca in cauza, medicul de medicina muncii nu a colaborat cu un medic de expertiza a capacitatii de munca asa cum cer dispozitiile art 12 mai sus citat.
Atâta timp cât norma juridica cere ca o constatare a incapacitatii permanente de munca sa fie atestata nu numai de catre medicul de medicina muncii ci si de catre un medic de expertiza a capacitatii de munca autorizat potrivit HG 1229/2005, instanta a apreciat ca decizia de concediere 215/2010 emisa in baza fisei de aptitudine 112/2010 este nelegala.
De asemenea, s-a avut în vedere ca desi reclamantul a facut dovada ca este lider de sindicat, acestuia nu îi sunt aplicabile dispozitiile art 10 din Legea 54/2003 deoarece chiar daca starea de incapacitate de munca a reclamantului nu poate fi considerata un motiv imputabil, fiind o stare fara nici o culpa din partea sa, totusi aceasta nu este un motiv lasat la aprecierea angajatorului.
Asa cum am sustinut, starea de incapacitate este stabilita de catre organele medicale competente, iar angajatorul nu poate aprecia asupra ei.
Prin urmare, instanta a inlaturat sustinerea reclamantului privind nelegalitatea deciziei din prisma art.10 din Legea 54/2003.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs recurenta pârâta SC S.C. SRL care a criticat-o prin prisma dispozitiilor art. 304 pct. 8 si 9 cod procedura civila.
Arata recurenta ca instanta de fond a schimbat întelesul lamurit si vadit al fisei de aptitudini nr. 112/2010 prin care reclamantul a fost declarat inapt pentru activitatea pe care acesta o desfasura.
Prin avizul dat de medicul de medicina muncii, pe fisa de aptitudini nr.112/2010, reclamantul a fost avizat inapt fata de îndeplinirea atributiilor la locul de munca ocupat, în conditiile de lucru asa cum au fost ele mentionate prin fisa de expunere la riscuri profesionale la propunerea recurentei.
Prin urmare, decizia instantei nu corespunde realitatii, deoarece din tot probatoriul administrat rezulta ca incapacitatea de îndeplinire a atributiilor profesionale este numai în raport cu locul de munca ocupat, în conditiile propuse prin fisa de expuneri la riscuri profesionale, nu si fata de un alt loc de munca conform pregatirii profesionale a acestuia.
Se poate concluziona astfel ca, daca angajarea, schimbarea locului si conditiilor de munca, se face numai dupa ce se emite fisa de aptitudini de catre medicul de medicina muncii conform anexei nr.5 din HG nr.355/2007, tot în baza aceluiasi act se face si confirmarea sau infirmarea mentinerii în postul ocupat, respectiv încetarea contractului individual de munca.
Hotarârea recurata a fost dara cu încalcarea si aplicarea gresita a legii.
Instanta de fond în mod eronat a interpretat si aplicat dispozitiile art.61 lit.c din codul muncii si cele ale art. 12 din HG 355/2007, privind supravegherea sanatatii lucratorilor, extinzându-le dincolo de domeniul lor de aplicare, domeniu unde exista o reglementare speciala, respectiv HG 1229/2005 care atribuie, altor institutii si specialisti, competente si responsabilitati pe probleme de expertiza a capacitatii de munca în sistemul asigurarilor sociale.
Astfel, instanta a omis sa precizeze ca decizia medicului de medicina muncii, data pe avizul medical nr.112/2010, nu vizeaza întreaga incapacitate de munca a reclamantului si pentru alte locuri de munca, ci numai pe cea strict legata de locul de munca ocupat de reclamant, conform fisei de expunere la riscuri profesionale si tinând cont de conditiile de lucru, coroborat cu starea de sanatate în munca, rezultând, din întregul material probator administrat, ca mentinerea reclamantului pe postul ocupat este contraindicata medical.
Eroarea în care s-a aflat instanta de fond, si care a determinat aplicarea gresita a legii, a constat în aceea ca nu a interpretat corect prevederile art. 61 lit.c din codul muncii referitoare la decizia organelor competente de expertiza medicala care constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, care nu-i permit acestuia sa-si îndeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat.
În speta dedusa judecatii, institutia competenta o reprezinta Ministerul Sanatatii Publice, prin medicul de medicina muncii, având în vedere ca este vorba de o inaptitudine de îndeplinirea atributiilor numai la locul de munca ocupat, respectiv sef de tura la sectia de exploatare agregate din Cariera Sibioara.
La fel de eronat a procedat instanta de fond la interpretarea prevederilor art.12 din HG nr.355/2007, si în special cele ale alin.2, apreciind în mod gresit si fara temei ca medicul de medicina muncii nu a colaborat cu un medic de expertiza a capacitatii de munca, pentru constatarea incapacitatii permanente de munca.
Textul de lege mentionat face referire la rezolvarea cazurilor de inaptitudine medicala permanenta de medicul de medicina muncii în colaborare cu medicii de expertiza a capacitatii de munca, iar o astfel de procedura se face la initiativa salariatului, în speta reclamantului.
Hotarârea recurata este netemeinica si nu poate fi pusa în aplicare. Astfel, chiar daca s-a dispus anularea deciziei 215/10.08.2010, recurenta nu poate proceda la încadrarea reclamantului, în functia detinuta anterior emiterii deciziei, deoarece au fost schimbate conditiile de lucru pentru îndeplinirea atributiilor specifice acestei functii. Aceasta situatie impune un aviz din partea medicului de medicina muncii, conform art.28 din codul muncii, iar prin hotarârea instantei de fond nu s-a dispus anularea avizului dat prin fisa de aptitudini nr.112/2010, fapt pentru care aceasta hotarâre nu poate tine loc de aviz medical.
Se solicita admiterea recursului si modificarea sentintei recurate în sensul respingerii actiunii formulata de reclamant.
Analizând sentinta recurata în raport de criticile formulate, de materialul probator administrat si de dispozitiile legale incidente în cauza, Curtea constata ca recursul este intemeiat cu privire la urmatoarele aspecte:
Astfel, încetarea contractului individual de munca a avut loc in timp ce reclamantul îndeplinea functia de subinginer in cadrul sectiei de exploatare agregate minerale de cariera de la punctul de lucru Sibioara.
Fata de cerintele Legii si HG 355/2007 angajatorul este obligat sa se afle în permanenta in posesia evaluarii riscului asupra sanatatii lucratorilor pentru a cunoaste capacitatea de munca in profesia/functia pe care o exercita nu numai la angajare cât si în timpul derularii contractului de munca al angajatilor, astfel ca aceasta trebuie sa apeleze la medicul de medicina muncii pentru a fi expertizata aptitudinea in munca a angajatilor in scopul prevenirii imbolnavirii profesionale a acestora.
Expertizarea reclamantului s-a facut de catre medicul de medicina muncii la reluarea activitatii dupa trecerea unui interval de 6 luni de suspendare a contractului de munca, iar in urma expertizarii, reclamantul a fost declarat inapt pentru functia de subinginer, conform fisei de aptitudini nr. 112/05.07.02010.
Acest înscris a stat la baza deciziei de desfacere a contractului de munca iar instanta de fond a apreciat ca o astfel de decizie este nula în conditiile în care nu s-a facut examinarea medicala de catre o comisie de expertiza.
Ori în acest sens, trebuie analizate dispozitiile legale care stabilesc în ce conditii se face o astfel de expertiza.
Astfel, art. 30 din HG nr. 355/2007 prevede ca “persoana examinata poate contesta rezultatul dat de catre medicul specialist de medicina muncii privind aptitudinea în munca.
Art. 32 – ”Contestatia prevazuta la art. 30 se adreseaza autoritatii de sanatate publica judetene sau a municipiului Bucuresti, în termen de 7 zile lucratoare de la data primirii fisei de aptitudine în munca”.
Art. 32” Autoritatea de sanatate publica judeteana desemneaza o comisie formata din 3 medici specialisti de medicina muncii si convoaca partile implicate în termen de 21 de zile lucratoare de la data primirii contestatiei”
Din dispozitiile legale redate mai sus, rezulta ca dupa luarea la cunostinta a rezultatului dat de medicul de medicina muncii, reclamantul avea posibilitatea sa-l conteste si numai în baza acestei contestatii se putea întruni comisia pentru expertiza medicala. Este de la sine înteles ca o comisie de expertizare nu putea fi convocata decât de catre partea interesata si aceasta nu putea fi decât contestatoarea deoarece aceasta era interesata de schimbarea rezultatului examinarii.
Textul de lege nu arata în ce modalitate poate fi adus la cunostinta salariatului acel aviz dat de medicul de medicina a muncii ceeace înseamna ca termenul de 7 zile în care putea fi formulata contestatia se calculeaza de la data la care, salariatului i se aducea la cunostinta concluzia medicului.
Cu ocazia închiderii dezbaterilor în prezentul recurs, intimatul reclamant a aratat ca i s-a a dus la cunostinta fisa de aptitudini dar nu a contestato deoarece nu stia daca trebuie sa o conteste si nici unde sa faca aceasta contestatie.
În aceste conditii se prezuma ca salariatul a acceptat rezultatul expertizei, rezultat ce nu poate avea acelasi regim juridic cu cel de expertizare a capacitatii de munca si care se adreseaza persoanelor ce apeleaza la sistemul asigurarilor sociale.
Legea nu indica denumirea organului competent a efectua expertiza medicala a aptitudinilor salariatului pentru îndeplinirea atributiilor locului de munca însa din art. 4 din HG 355/2007 rezulta ca aceasta expertiza este efectuata de medicul specialist de medicina muncii.
În cazul reclamantului nu s-a pus problema expertizarii capacitatii de munca a acestuia ci a aptitudinilor sale pentru îndeplinirea atributiilor la locul de munca ocupat, iar prin expertizarea medicala medicul de medicina muncii poate aviza sau nu daca acesta mai poate îndeplini atributiile la locul de munca pentru care s-a solicitat expertiza.
Prin urmare expertizarea a avut ca obiectiv determinarea aptitudinilor salariatului de a ocupa locul de munca pentru care avea contract de munca, ceea ce înseamna ca în cadrul unitatii, reclamantul putea ocupa un alt loc de munca pe care însa unitatea nu i l-a oferit.
Potrivit art. 64 litera c) din codul muncii (care a constituit temei al desfacerii contractului de munca) “angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului…în cazul în care prin decizie a organelor competente de expertiza medicala se constata inaptitudinea fizica sau psihica a salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa îsi îndeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat”.
Art. 64 alin 1 arata ca “în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevazute la art. 61 litera c) … angajatorul are obligatia de a-i propune salariatului alte locuri de munca vacante în unitate, compatibile cu pregatirea profesionala sau dupa caz cu capacitatea de munca stabilita de medicul de medicina muncii “.
În cauza dedusa judecatii, Curtea constata ca angajatorul nu a indicat lista locurilor de munca vacante în unitate iar din probele administrate nu rezulta ca în cadrul societatii s-au facut demersuri pentru identificarea unui loc de munca, compatibil cu capacitatea de munca a reclamantului si care sa respecte recomandarile medicului de medicina muncii conform fisei de aptitudini nr. 17.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 cod procedura civila, va fi admis recursul si modificata în parte sentinta atacata în sensul admiterii în parte a actiunii.
Astfel va fi obligata pârâta la reintegrarea reclamantului într-un loc de munca, corespunzator cu capacitatea de munca stabilita de medicul de medicina a muncii, urmând a fi mentinute restul dispozitiilor sentintei.
