Pentru soluţionarea pricinii este relevant doar pasivul identificat de lichidator, dar neînsuşit în mod cert de creditorul bugetar, pasiv pentru a cărui recuperare s-a solicitat deschiderea procedurii simplificate de faliment.
Judecătorul sindic învestit trebuie să aprecieze raportul dintre beneficiile scontate prin iniţierea unor astfel de proceduri faţă de costurile previzionate, urmând ca în situaţia unui bilanţ negativ soluţia de respingere a unei astfel de cereri să fie pe deplin justificată de protejarea interesului public pentru asanarea cu celeritate a mediului de afaceri.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 4048 din 18 mai 2012
Prin sentința civilă nr. 6743/05.12.2011 a Tribunalului Maramureș s-a respins cererea lichidatorului judiciar Cabinet Individual de Insolvență M.R., de deschidere a procedurii simplificate a falimentului debitoarei SC B. SRL.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că SC B. SRL a fost dizolvată de drept potrivit art. 237 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, iar prin rezoluția nr. 8516/2011 s-a numit lichidatorul în persoana Cabinet Individual de Insolvență M.R.
Potrivit art. 260 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, „în termen de 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului, pentru menționare în registrul comerțului, un raport privind situația economică a societății. Dacă, potrivit raportului, debitorul îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, lichidatorul are obligația de a solicita deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data depunerii raportului”.
Potrivit art. 260 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, „în termen de 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului, pentru menționare în registrul comerțului, un raport privind situația economică a societății. Dacă, potrivit raportului, debitorul îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, lichidatorul are obligația de a solicita deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data depunerii raportului”.
Lichidatorul nu a invocat și cu atât mai puțin nu a dovedit starea de insolvență a debitoarei prin care, potrivit art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, se înțelege „acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile”.
Deschiderea procedurii simplificate de insolvență în temeiul art. 2701din Legea nr. 31/1990 care stabilește că în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenței, supunând acestei proceduri și societăților comerciale cu privire la care s-a dispus dizolvarea, nu conține dispoziții derogatorii pentru aceste societăți.
în consecință rămân supuse condițiilor legale generale prevăzute de Legea nr. 85/2006, și anume: 1) debitorul să facă parte din categoriile enumerate la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 85/2006; 2) existența unei creanțe certe, lichide și exigibile de mai mult de 90 de zile; 3) lipsa/ insuficiența disponibilităților bănești pentru stingerea creanței, ultimă condiție care definește însăși insolvența și care este esențială, așa cum reiese din ansamblul reglementării cuprinse în Legea nr. 85/2006.
Aceste condiții trebuie întrunit cumulativ indiferent de titularul cererii având ca obiect deschiderea procedurii cu atât mai mult în cazul în care cererea este formulată de către lichidator potrivit art. 260 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, text de lege care face trimitere expresă „îndeplinirea condițiilor pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență”.
Astfel, s-a concluzionat că în cazul unei cereri formulate de lichidator în baza art. 2701din Legea nr. 31/1990, starea de insolvență se apreciază tot în condițiile Legii nr. 85/2006, care la art. 3 alin. (1) prevede faptul că insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Art. 27 din instituie obligativitatea pentru debitor de a se adresa tribunalului cu o cerere pentru a fi supus dispozițiilor legii insolvenței.
Acest text de lege este pe deplin aplicabil și în cazul debitorului dizolvat aflat în faza de lichidare, cu lichidator numit prin încheierea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului.
Este fără nicio îndoială că un drept corelativ unei obligații trebuie exercitat cu bună-credință, cu excluderea oricărui abuz, scopul procedurii insolvenței constând în acoperirea pasivului, însă pentru a acoperi o creanță de 7.585 lei costurile ar fi substanțial mai mari.
în situația de față, lichidatorul nu a invocat și nici nu a dovedit starea de insolvență, motiv pentru care cererea a fost respinsă potrivit dispozitivului.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs CII M.R. în calitate de lichidator al debitoarei SC G. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii simplificate de faliment a societății.
în motivarea cererii de reformare recurenta a relevat că prima instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată.
Deliberând asupra cererii de recurs Curtea reține următoarele:
Societatea debitoare SC B. SRL a fost dizolvată de drept în temeiul art. 237 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, întrucât nu a depus până la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale, demarându-se astfel procedura de dizolvare și subsecvent cea de lichidare voluntară potrivit alin. (6) din Legea nr. 31/1990, republicată.
Temeiul cererii de deschidere a procedurii simplificate de insolvență invocat de către lichidator îl constituie eșecul demersurilor la care a recurs pentru a intra în posesia actelor constitutive, a actelor contabile și a bunurilor societății și pentru a lua legătura cu reprezentanții societății, precum și imposibilitatea stingerii creanței fiscale în cuantum de 7.585 lei, elemente care atrag incidența cazului de deschidere a procedurii reglementat de art. 3 pct. 25 și art. 33 alin. (6) din Legea nr. 85/2006.
Noțiunea de insolvență este definită prin art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 ca fiind „acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile”.
Potrivit art. 2701din Legea nr. 31/1990, în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenței. Scopul procedurii insolvenței constă în stingerea pasivului societății debitoare.
în consecință, cererile formulate în temeiul prevederilor art. 2701din Legea nr. 31/1990 rămân supuse condițiilor legale generale prevăzute de Legea nr. 85/2006, și anume: 1) debitorul să facă parte din categoriile enumerate în art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2006; 2) existența unei creanțe certe, lichide și exigibile de mai mult de 90 de zile; 3) lipsa/ insuficiența disponibilităților bănești pentru stingerea creanței, ultimă condiție care definește însăși insolvența și care este esențială așa cum reiese din ansamblul reglementării cuprinse de Legea nr. 85/2006. Aceste condiții trebuie întrunite cumulativ indiferent de titularul cererii și cu atât mai mult în cazul în care cererea este formulată de către lichidator potrivit art. 260 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, text de lege care face trimitere expresă la „îndeplinirea condițiilor pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență”.
Cerința valorii-prag a creanței aplicabilă cererilor formulate de creditori nu este însă aplicabilă în privința cererilor formulate de lichidatorii societăților dizolvate în baza prevederilor Legii nr. 31/ 1990.
Prin urmare, cuantumul creanței poate fi avut în vedere numai din rațiuni ce țin de utilizarea chibzuită a fondului de lichidare, fiind firesc ca eliminarea acelor entități aflate în stare de insolvență, care există doar formal, neavând nici resurse și nici șanse de redresare, să se realizeze rapid și la costuri minime.
Dizolvarea societății s-a dispus la data de 16.03.2011, iar modificările legii privind societățile comerciale care instituie un calendar clar al operațiunilor de lichidare au fost aduse prin O.U.G. nr. 43/2010.
Prin urmare, procedura de lichidare este guvernată de prevederile Legii nr. 31/1990, forma în vigoare anterior modificărilor dispuse prin O.U.G. nr. 43/2010, care specificau în art. 260 alin. (1) obligația de încheiere a lichidării în cel mult trei ani de la data hotărârii de dizolvare a societății comerciale.
Prin raportare la momentul dizolvării, ținând cont de regula exprimată prin adagiul tempus regit actum, cererea de deschidere a procedurii simplificate de faliment a fost formulată în termen, fiind înregistrată la Tribunalul Maramureș la 3.11.2011.
Prima instanță s-a raportat în mod eronat la prevederile art. 260 alin. (10) din Legea nr. 31/1990, situația reglementată de această normă nefiind incidentă în speță.
Potrivit dispozițiilor anterior citate, dacă în termen de 3 luni de la expirarea termenului menționat la alin. (1), prelungit de tribunal, după caz, oficiul registrului comerțului nu a fost sesizat cu nicio cerere de radiere sau cu nicio cerere de numire a lichidatorului, societatea este radiată din oficiu din registrul comerțului. Radierea se dispune prin sentință a tribunalului comercial sau a secției comerciale a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul societății.
Or, tocmai în vederea realizării operațiunilor de lichidare a SC B. SRL a fost numit lichidatorul CII M.R. care, în exercitarea prerogativelor conferite de Legea nr. 31/1990, a formulat cererea de deschidere a procedurii simplificate de faliment a debitoarei SC B. SRL.
Ținând cont de etapa lichidării, ipoteza radierii din oficiu nu era incidentă.
Pentru soluționarea pricinii este relevant doar pasivul identificat de lichidator, dar neînsușit în mod cert de creditorul bugetar, pasiv pentru a cărui recuperare s-a solicitat deschiderea procedurii simplificate de faliment. Pasivului evidențiat în ultimul bilanț doar cu titlu generic nu i se pot atribui valențele scontate de recurent atât timp cât are un caracter incert, nefiind posibilă identificarea creditorilor. Judecătorul sindic învestit trebuie să aprecieze raportul beneficii scontate prin inițierea unor astfel de proceduri versus costuri previzionate, urmând ca în situația unui bilanț negativ soluția de respingere a unei astfel de cereri să fie pe deplin justificată de protejarea interesului public pentru asanarea cu celeritate a mediului de afaceri. Eliminarea acelor entități aflate în stare de insolvență, care există doar formal, neavând nici resurse și nici șanse de redresare, trebuie să fie realizată rapid, la costuri minime și cu utilizarea chibzuită a fondului de lichidare. Această strategie, care transferă riscurile în sarcina creditorilor atunci când raportul dintre beneficiile scontate, în caz de deschidere a procedurii și costurile acestei operațiuni devine incert, este pe deplin justificată de interesul statului pentru asanarea rapidă a mediului de afaceri.
Curtea a considerat că deschiderea procedurii simplificate de faliment nu este justificată. Prin urmare, Tribunalul a realizat o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată atunci când a decis respingerea cererii de deschidere a procedurii simplificate raportându-se la valoarea extrem de mică a pasivului identificat de lichidator.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 C.proc.civ., Curtea a respins recursul declarat de CII M.R. împotriva sentinței civile nr. 6743/05.12.2011 a Tribunalului Maramureș.
(Judecător Simona Al Hajjar)
