PENSIE ÎNTREŢINERE Pensii


La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns pentru pârât lipsă fiind părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă , după care nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepţii de invocat, instanţa constată închise dezbaterile şi în temeiul dispoziţiilor art. 150 Cod procedură civilă acordă cuvântul pe fond.

Av.. pentru pârât solicită respingerea acţiunii formulată de către reclamantă iar în subsidiar majorarea pensiei ţinându-se seama de veniturile realizate de pârât cât şi de faptul că acesta mai are în întreţinere un minor.

I N S T A N Ţ A

Prin acţiunea înregistrată la această instanţă la data de 13.09.2011 reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună majorarea pensiei de întreţinere la care a fost obligat pârâtul prin s.c., pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

In motivare reclamanta a arătat că prin hotărârea sus menţionată, pârâtul a fost obligat să-i plătească lunar suma de 200 lei de întreţinere, dar în prezent această sumă este modică şi nu satisface cerinţele pentru întreţinere crescând şi veniturile pârâtului.

Mai arată reclamanta că în prezent este studentă la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor secţia Relaţii Internaţionale din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara şi este în situaţia de a abandona studiile deoarece mama sa este pensionară pe caz de boală şi nu mai poate supoarta cheltuielile financiare legate de întreţinerea sa.

În drept acţiunea a fost întemeiată pe disp. Art. 86 şi 94 c.fam.

În dovedirea acţiunii reclamanta a depus la dosar în copie, s.c. nr. Nr. 5773/25.11.2003, adeverinţa din 09.09.2011 , certificatul de naştere nr. 165498.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii şi menţinerea cuantumului pensiei de întreţinere la suma de 200 lei stabilită prin s.c. nr. 5773/25.11.2003 iar în subsidiar majorarea pensiei ţinându-se seama de veniturile realizate cât şi de faptul că mai are în întreţinere un minor.

În dovedirea întâmpinării pârâtul a depus la dosar copia certificatului de naştere nr. 916893, adeverinţa nr. 3573/19.09.2011 şi raport de activitate cont din 15.09.2011 .

Analizînd actele si lucrarile dosarului instanta reţine că: Potrivit art.529 C .civ,. întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele ce urmează a o plăti.Potrivit aceluiaşi text de lege pentru doi copii pensia de întreţinere se va stabili până la 1/3 din venitul lunar al celui obligat la întreţinere,deci instanţa urmează să stabilească o pesie de 1/6(1/2 x 1/3) din salariul pârâtului,întrucât reclamanta este majoră ,însă este studentă la Universitatea De Vest Din Timişoara – Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor ,conform adeverinţei din 09.09.2011 şi certificatului de naştere Seria NK nr. 165498,şi chiar dacă a împlinit 18 ani, implică necesităţi sporite şi constatând că pârâtul are venituri şi va stabili o pensie raportata la nivelul acestora şi la împrejurarea că pârâtul mai are,conform certificatului de naştere,astfel că instanţa apreciază drept întemeiată cererea reclamantei privind obligarea la pensie de întreţinere în sarcina pârâtului,la 1/6 din venitul minim pe economie,şi îl va obliga pe acesta la o pensie de întreţinere majorată în cuantum de 290 lei lunar către reclamanta începând cu data de 13.09.2011 si până la terminarea studiilor ,dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani de către reclamantă,ori până la intervenirea altei cauze de modificare ori stingere, având în vedere adeverinţa nr. 3573/19.09.2011 emisă de Ocolul Silvic DROBETA TURNU SEVERIN,pârâtul a avut un salariu mediu lunar de 1785 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea formulata de reclamanta,împotriva pârâtului . Dispune obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţienere majorate în cuantum de 290 lei lunar către reclamanta,începând cu data de 13.09.2011 si până la terminarea studiilor ,dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani de către reclamantă,ori până la intervenirea altei cauze de modificare ori stingere.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare .