Obligaţie de a face Fondul funciar


R O M Â N I A

JUDECATORIA TÂRGU JIU, JUDETUL GORJ

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA Nr. 2753/2011

Sedinta publica de la 24 Martie 2011

Completul compus din:

PRESEDINTE EMILIA MIHAELA STOIAN

Grefier SIMINA COJAN

Pe rol fiind judecarea actiunii formulata de reclamanta M A împotriva pârâtelor C L pentru aplicarea Legii 18/1991 F si C J G pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns procurator M G pentru reclamanta, lipsa fiind reclamanta, avocat S L pentru pârâta C L pentru aplicarea Legii 18/1991 F , lipsa pârâtele.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, s-a depus de catre avocat S L adresa nr.1333/01.03.2011 la care a anexat copia filei din registrul cererilor de fond funciar la care este înregistrata cererea nr. 248/09.14.2005, iar procuratorul reclamantei a depus un tabel cu suprafetele de teren pentru care nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate si cererea nr. 156117/04.06.2010 adresata Postului de Politie F .Procuratorul reclamantei arata ca pâna în prezent nu s-a achitat onorariul expertului desemnat în cauza.

Fata de continutul adresei depusa de reprezentata pârâtei C L pentru aplicarea Legii 18/1991 F în sedinta publica, din care nu rezulta ca cererea petentei înregistrata sub nr.3198/08.11.2005 ar fi fost analizata, instanta apreciaza ca nemaifiind utila proba cu expertiza tehnica dispusa în cauza.

Nemaifiind alte probe de administrat, cereri de formulat sau exceptii de invocat, instanta acorda cuvântul pe fond.

Procuratorul reclamantei solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata.

Avocat S L pentru pârâta C L pentru aplicarea Legii 18/1991 F lasa solutia la aprecierea instantei.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

INSTANTA

Prin actiunea înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu sub nr. 27420/318/2010, reclamanta M A a solicitat instantei ca, în contradictoriu cu pârâtele C L pentru aplicarea Legii 18/1991 F si C J G pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, prin sentinta ce se va pronunta, sa se dispuna obligarea pârâtei C L pentru aplicarea Legii 18/1991 F sa solutioneze cererea înregistrata sub nr. 3198/08.11.2005, respectiv sa întocmeasca si sa înainteze organului judetean documentatia în vederea reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafata de teren de 1,09 ha , rezultata din diferenta terenului solicitat prin aceasta cerere si cele 2,16 ha teren reconstituit pâna în prezent.

În motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca este unica mostenitoare a defunctei P I , conform testamentului cu titlu universal autentificat sub nr. 73101 iunie 1962 si a certificatului de mostenitor nr. 95/31.03.1989, iar aceasta a detinut anterior colectivizarii mai multe suprafete de teren care i-au apartinut ei, ca bunuri proprii, dar si pe cele care le-a mostenit de la sotul sau, conform testamentului autentificat sub nr.569/01.11-1954 si a certificatului de mostenitor nr. 318/05.09.1955, terenuri mentionate si în registrul agricol.

Arata ca a formulat cerere de reconstituire atât la aparitia Legii nr.18/1991, cât si la aparitia Legii nr. 247/2005, respectiv cererea nr. 3198/08.11.2005,iar Comisia locala i-a reconstituit haotic si neprocedural în parte dreptul de proprietate.

Astfel prin adeverinta provizorie nr. 723/11.01.1996 i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 1,71 ha si ulterior prin adeverinta provizorie nr. 723/20.04.2002, pentru suprafata de 5000 m.p., suprafata de face parte din cele 1,71 ha.

De asemenea,arata ca prin adeverinta nr. 723/1991 si Titlu de proprietate nr. 1327024/01.07.1991 i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 669 m.p., iar prin titlu de proprietate nr. 1332007/27.08.1996 i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 4500 m.p., pentru aceeasi suprafata fiindu-i eliberat si titlu de proprietate nr. 1502769/16.04.2007.

Precizeaza ca a revenit cu cererea nr. 3198/08.11.2005, dar cu toate ca a depus acte de proprietate , pâna în prezent nu i s-a comunicat o hotarâre si ca nu exista nici o dovada în sensul ca pârâta Comisia locala ar fi facut propunere de validare sau invalidare.

În drept, actiunea a fost întemeiata pe disp. art. 53 din L 18/1991 si L 247/2005.

În dovedirea actiunii reclamanta a depus la dosarul cauzei cererea nr.3198/08.11.2005, titlurile de proprietate ce i-au fost emise pâna în prezent, procesele verbale de punere în posesie si adeverintele provizorii, solicitând emiterea unei adrese catre Comisia locala pentru a comunica modul în care a solutionat cererea, solicitând în conformitate cu art. 242 C.proc. civila judecare cauzei în lipsa.

Desi legal citate, cele doua pârâte nu au formulat întâmpinare.

Instanta a solicitat Comisiei Locale F pentru aplicarea L 18/1991 sa comunice instantei daca a solutionat cererea nr. 3198/08.11.2005 depusa de petenta, ca mostenitoare a defunctei P I , iar în caz afirmativ sa depuna Hotarârea Comisiei Judetene si actele care au stat la baza emiterii acesteia. Prin adresa nr. 677/01.02.2011, C l a comunicat instantei ca nu exista înregistrata nici o cerere cu acest numar, ci doar cererea nr. 248/14.09.2005, pe care au depus-o în copie. Ca în baza acestei cereri a fost chemata petenta, prezentându-se sotul acesteia, M G caruia i s-a explicat ca terenurile solicitate au fost reconstituite prin cererile validate în anii anteriori, în baza Legii nr. 18/1991 si a Legii nr.1/2000. A fost înainta H.C.J. nr. 3127/2002 si anexa nr.30-pozitia 287, privind validarea suprafetei de 2,30 ha, precum si fila din Registrul agricol anii 1959-1963 , privind pe autoarea P I .

Instanta a revenit cu adresa catre Comisia locala în sensul de a înainta actele ce au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate si a comunica motivul pentru care s-au eliberat doua titluri pentru acelasi teren, si daca terenurile individualizate în titlurile de proprietate fac parte din suprafata de 2,30 ha pentru care s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate prin H.C.J. nr. 3127/11.03.2007, Anexa 30, pozitia 287. Comisia locala a raspuns ca din eroare au fost eliberate doua titluri pentru aceeasi suprafata, iar la baza emiterii Titlului de proprietate nr. 1502769716.04.2007 au stat urmatoarele acte: cererea de reconstituire din 2005, Registrul agricol din anii 1959-1963 al autoarei P I , H.C.J. nr. 3127/2002-anexa 30 si ca terenurile atribuite prin titlul de proprietate fac parte din suprafata de 2,30 ha. Mentioneaza în raspuns ca petenta solicita o suprafata mai mare decât cea cu care autoarea sa figureaza în Registrul agricol si solicita ca pentru diferenta de teren petenta sa prezinte documentele ce au stat la baza cererii si sa se întocmeasca o expertiza tehnica judiciara prin care sa se identifice tarlaua, nr. topo, vecinatatile, categoria de folosinta a terenului, forma , suprafata si dimensiunile, precum si raportarea acestei suprafete pe planurile cadastrale 1:5000. Ca în caz contrar urmeaza ca petenta sa se prezinte la Comisia locala, împreuna cu declaratiilor tuturor vecinilor(E,V,S,N) , pentru a identifica în teren suprafata exacta.

În sedinta publica din 17 februarie 2011 petentul a solicitat efectuare unei expertize, proba încuviintata de instanta. Pentru efectuarea expertizei a fost numit expert M M , stabilindu-se în sarcina reclamantei plata onorariului în cuantum de 600 lei. Reclamanta nu a depus obiective, astfel ca instanta a stabilit ca expertul desemnat sa aiba în vedere la efectuarea lucrarii de specialitate urmatorul obiectiv: în functie de actele emise , sa se precizeze daca mai exista vreo diferenta de teren ce a fost solicitata de petenta si pentru care nu s-a emis propunere de validare sau invalidare a dreptului de proprietate, iar în caz afirmativ sa se identifice acest teren , prin schita, suprafata vecinatati.

În virtutea rolului activ , instanta a revenit cu adresa la Comisia locala solicitând comunicare unei copii a filei din registrul agricol ce contine numarul de ordine 3198/08.11.2005, numar înscris pe cererea depusa la dosar de reclamanta si daca terenurile mentionate în aceasta cerere sunt aceleasi cu cele mentionate în cererea de reconstituire formulata de M A si înregistrata sub nr.248/14.09.2005, iar în caz afirmativ sa se precizeze daca cererea de reconstituire a fost solutionata în sensul de a se emite propunere de validare sau invalidare a dreptului de proprietate pentr suprafata solicitata, respectiv pentru diferenta dintre suprafata de 3,25 ha, teren solicitat prin cerere si 2,3 ha, teren pentru care prin H.C.J. nr. 3127/2002- Anexa 30 s-a validat propunerea privind reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentei.

În sedinta publica din 10 martie 2011, pârâta Comisia Locala a înaintat copia filei din registru în care s-a înregistrat cererea 248/14.02.2005, aratând ca cele doua cereri au continut diferit , dar apreciaza ca se refera la aceeasi suprafata, precizând ca n-a fost validata decât suprafata de 2,30 ha deoarece aceasta figureaza în registrul agricol.

Analizând actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarea stare de fapt:

Reclamanta, s-a adresat organului local, cu cererea înregistrata sub nr.248/14.02.2005 si ulterior cu cererea înregistrata sub nr.3198/08.11.2005, cereri formulate în baza L 247/2005.

Desi initial Comisia locala arata ca cererea nr. 3198/08.11.2005 nu a fost înregistrata, solicitându-se copia filei pe care figureaza numarul de ordine 3198/2005 din registrul ce cuprinde cererile înregistrate pe fond funciar, pârâta raspunde ca înainteaza copia filei din registru în care s-au înregistrat cererile, comunicând însa fila ce cuprinde numarul de ordine 248/14.02.2005. În adresa nr. 1333/01.03.2011 Comisia locala nu mai sustine ca cererea nr.3198/08.11.2005 nu a fost înregistrata, comunicând faptul ca cele doua cereri se refera la aceleasi suprafete de teren.

Refuzul nemotivat al Comisiei locale de a înainta copia filei din Registrul agricol ce contine numarul de ordine 3198 coroborat cu mentiunile din ultima adresa, conduc la concluzia ca ambele cereri (248/14.09.2005 si 3198/08.11.2005), ce fac referire la aceleasi suprafete de teren, au fost înregistrate si nesolutionate de organul local pâna în prezent. Motivul nesolutionarii este acela ca, autoarea reclamantei figura în Registrul agricol doar cu suprafata de 2,30 ha , iar petenta solicita o suprafata mai mare, suprafata de 2,30 ha fiind validata prin H.C.J. 3127/2002.

Pârâta Comisia locala arata ca la baza emiterii Titlului de proprietate nr. 1502769/16.04.2007 a stat cererea petentei din 2005, Registrul agricol si H.C.J. 3127/2002.

Instanta apreciaza ca nu este posibil ca H.C.J. nr.3127/11.03.2002 (fila 47) sa fie emisa în urma cererii formulata în anul 2005 si tocmai pentru a verifica daca prin cererea de reconstituire ce a stat la baza emiterii hotarârii a fost solicitata aceeasi suprafata de teren, conditii în care petenta putea ataca aceasta hotarâre, instanta a solicitat actele ce au stat la baza emiterii titlului de proprietate.

Fata de actele existente la dosar, se constata ca organul local a fost investit cu o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate si, potrivit art. 5 din HG 890/2005, avea obligatia sa o analizeze si sa formuleze o propunere cu privire la validarea sau invalidarea dreptului de proprietate, pe care sa o înainteze organului judetean.

Neprocedând în acest sens, organul local a nesocotit obligatiile ce îi revin potrivit textului de lege mentionat, astfel ca, actiunea va fi admisa.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite actiunea civila formulata de reclamanta M A domiciliata în ……………. în contradictoriu cu pârâtele C L pentru aplicarea Legii 18/1991 T J si C J G p S D d P P A T .

Obliga C L F sa procedeze la solutionarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate nr. 3198/08.11.2005, formulata de reclamanta si sa înainteze masurile propuse , pentru validare sau invalidare, C J G p S D d P P A T , pentru a se pronunta.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica azi, 24.03.2011, la Judecatoria Târgu Jiu.

Presedinte,

EMILIA MIHAELA STOIAN

Grefier,

SIMINA COJAN

Red. /th. E.S.

Ex.5./29.03.2011

1