Modificarea unilaterală a contractului de credit în ceea ce priveşte înlocuirea comisionului de risc cu cel de administrare şi a dobânzii fixe în dobândă variabilă contravine art. 969 C.civ. şi dispoziţiilor O.U.G. nr. 50/2010.
Secţia civilă, Decizia nr. 103 din 23 noiembrie 2011
Prin cererea înregistrată la data de 27.11.2011 la Tribunalul Brașov, reclamantul I.H. a chemat în judecată pârâtele V.R. SA și V.R. SA Sucursala Brașov, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la încheierea unui act adițional la convenția de credit nr. 0163908/18.09.2008 prin care să se prevadă:
– dobânda datorată de către reclamant pârâtelor este dobândă fixă;
– dobânda datorată de către reclamant pârâtelor este dobândă fixă;
– încetarea începând cu data de 21.06.2010 a încasării comisionului de risc prevăzut de art. 5.1 lit. a) din convenție;
– încetarea începând cu data de 21.06.2010 a încasării comisionului de risc prevăzut de art. 5.1 lit. a) din convenție;
– eliminarea pct. 5.1 lit. c) din convenție privind comisionul de rambursare anticipată;
– eliminarea pct. 5.1 lit. c) din convenție privind comisionul de rambursare anticipată;
– încetarea începând cu data de 21.06.2010 a încasării comisionului de administrare;
– rambursarea sumelor aferente comisionului de risc încasate până la data promovării acțiunii sau considerarea lor cu titlu de plată.
Reclamantul arată că din luna august 2010, în mod unilateral, pârâtele au modificat contractul de credit încheiat de părți, modificând dobânda – din fixă în variabilă -, precum și comisionul de risc, care a fost redenumit comision de administrare.
Reclamantul a invocat aplicarea art. 1 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 coroborat cu art. 93lit. f) din O.G. nr. 21/1992, modificată în ceea ce privește dobânda stabilită prin contract, solicitând păstrarea caracterului fix al acesteia.
Cu privire la comisionul de risc reclamantul a arătat că acesta este contrar art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, astfel că banca avea obligația eliminării lui, iar nu a înlocuirii cu un alt comision cu altă denumire.
în drept a fost invocată aplicarea O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 193/2000 și O.G. nr. 21/1992.
Pârâta V.R. SA, prin întâmpinare formulată în condițiile art. 118 C.proc.civ., a solicitat respingerea acțiunii reclamantului arătând că dobânda din contract este revizuibilă, cu privire la comisionul de risc; pârâta a arătat că acesta nu mai era prevăzut în art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, în varianta nemodificată, dar că era o clauză acceptată de părți conform art. 969 și 982 C.civ., banca fiind îndreptățită să îl perceapă, astfel că l-a redenumit ca fiind comision de administrare, pentru a se încadra în enumerarea limitativă cuprinsă în norma arătată anterior; cu privire la cererea de înlăturare a comisionului de rambursare anticipată, pârâta a arătat că sub acest aspect sunt incidente prevederile art. 68 din O.U.G. nr. 50/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 288/2010 și că această normă a fost preluată în actul adițional propus reclamantului.
în ședința publică din data de 8.02.2011 instanța a luat act că reclamantul a renunțat la judecarea cererii privind rambursarea sumelor aferente comisionului de risc încasate până la data promovării acțiunii sau considerarea lor cu titlu de plată.
Prin sentința civilă nr. 1055/17.05.2011, Tribunalul Brașov a admis acțiunea promovată de către reclamantul I.H. în contradictoriu cu pârâtele V.R. SA și V.R. SA Sucursala Brașov, a obligat pârâtele să încheie cu reclamantul act adițional la convenția de credit nr. 0163908/18.09.2008 prin care să se prevadă:
– încetarea începând cu data de 21.06.2010 a încasării comisionului de administrare.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
între părți s-a încheiat convenția de credit nr. 0163908/18.09.2008 care cuprinde două categorii de prevederi: condițiile speciale și condițiile generale.
Prin art. 3 din condițiile speciale, aplicabil în condițiile art. 3.1.2 lit. c) din condițiile generale, părțile au stabilit că rata dobânzii curente este de 3,99% per annum, banca rezervându-și dreptul de a revizui unilateral rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară.
Prin art. 5.1 lit. a) din condițiile speciale părțile au stabilit obligația de plată a unui comision de risc de 0,22% aplicat soldului creditului lunar, iar prin art. 5.1 lit. c) din condițiile speciale părțile au stabilit un comision de rambursare în avans de 2% calculat la valoarea sumei rambursate.
La data de 17.09.2010 reclamantul s-a prezentat la sediul pârâtei V.R. SA Sucursala Brașov, ocazie cu care a aflat că din luna august 2010, în mod unilateral, pârâtele au modificat contractul de credit încheiat de părți, modificând dobânda – din fixă în variabilă -, precum și comisionul de risc, care a fost redenumit comision de administrare.
Din interpretarea art. 35 din O.U.G. nr. 50/2010, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 288/2010, rezultă că modificarea unilaterală a contractului de credit dintre părți, operată de pârâte cu privire la clauza de dobândă și cele referitoare la comisionul de risc și de administrare reprezintă o încălcare gravă a principiului consensualismului prevăzută de legea civilă română și consacrată expres, la nivel general ,în art. 969 C.civ. și special în materia contractelor de credit, cu privire la comisioanele bancare, prin art. 35 din O.U.G. nr. 50/2010, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 288/2010.
Părțile au acceptat la data încheierii contractului de credit aplicarea unei dobânzi cu caracter fix, chiar dacă revizuibilă în condițiile apariției unor situații deosebite („schimbări semnificative pe piața monetară”), astfel că susținerea pârâtelor că prin modificarea dobânzii nu s-a făcut altceva decât să se aplice clauza privind caracterul revizuibil al dobânzii, pentru punerea în acord a convenției cu noile norme în domeniu – O.U.G. nr. 50/2010 – nu poate fi reținută.
Deși pârâtele au susținut că O.U.G. nr. 50/2010, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 288/2010, nu era aplicabilă contractelor încheiate anterior intrării sale în vigoare (2.01.2011), au aplicat din actul normativ respectiv numai o clauză favorabilă băncii (o dobândă variabilă prezintă un risc mai scăzut pentru creditor), cu ignorarea tuturor celorlalte prevederi legale favorabile debitorului, ceea ce reprezintă un abuz din partea acestora.
Cu privire la comisionul de risc, instanța reține că sunt incidente pentru perioada iunie 2010 – 2.01.2011 dispozițiile art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, în forma inițială, care stabilea, cu caracter limitativ, natura comisioanelor ce puteau fi percepute de către bancă, enumerarea din actul normativ necuprinzând acest comision.
Cu privire la comisionul de rambursare anticipată, instanța a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 68 lit. c) din O.U.G. nr. 50/2010 (cu o formă identică și după aprobarea prin Legea nr. 288/2010) este interzisă perceperea unui astfel de comision în cazul contractelor cu dobândă fixă, cum este contractul dintre părți, iar această normă se aplică și acestei convenții, conform art. 95 din același act normativ.
împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta V.R. SA prin care a solicitat schimbarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii formulate.
Prin decizia nr. 103/23.11.2011 Curtea a admis în parte apelul declarat de pârâtele V.R. SA și V.R. SA Sucursala Brașov împotriva sentinței civile nr. 1055/17.05.2011 pronunțată de Tribunalul Brașov, Secția civilă și de administrativ, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I.H. în contradictoriu cu pârâtele V.R. SA și V.R. SA Sucursala Brașov, a înlăturat dispozițiile privind eliminarea pct. 5.1 lit. c) din convenție privind comisionul de rambursare anticipată, a obligat pârâtele să încheie cu reclamantul act adițional la convenția de credit nr. 0163908/18.09.2008 prin care să se prevadă un comision de rambursare anticipată conform art. 67 alin. (2) lit. a) și b) din O.U.G. nr. 50/2011, a păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate.
Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut următoarele considerente:
Din luna august 2010, în mod unilateral, pârâtele au modificat contractul de credit încheiat de părți, modificând dobânda – din fixă în variabilă -, precum și comisionul de risc, care a fost redenumit comision de administrare.
Nu a fost respectată condiția comunicării către reclamant a deciziei pârâtelor de modificare unilaterală a dobânzii, anterior aplicării noii valori (comunicarea noului grafic de rambursare a fost efectuată numai la insistențele reclamantului la data de 17.09.2010) și nici nu s-a făcut dovada unor schimbări cu caracter „semnificativ” pe piața monetară.
Instanța nu a invocat și aplicat dispozițiile O.U.G. nr. 174/2008 pentru modificarea și completarea unor acte normative privind protecția consumatorilor.
Pârâta a continuat să aplice comisionul de risc sub denumirea de comision de administrare.
Susținerea apelantei potrivit căreia comisionul de administrare reglementat de art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010 se traduce prin administrarea riscurilor unui contract de credit, putând fi asimilat comisionului de risc perceput de pârâtă, fiind rezultatul aceleiași rațiuni economice, este neîntemeiată.
Potrivit art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.
Există o distincție între noțiunea de comision de risc și comision de administrare.
Chiar din întâmpinarea depusă la fond și din motivarea apelului rezultă că pârâta a modificat doar denumirea comisionului de administrare, acesta fiind în continuare un comision de risc.
Potrivit art. 95 alin. (4) din O.U.G. nr. 50/2010, se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanța de urgență, introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanță de urgență fiind considerate nule de drept, iar potrivit alin. (5), nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită.
Potrivit art. 40 alin. (3), în cazul modificărilor impuse prin legislație, nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (1) este considerată acceptare tacită. în acest caz se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele impuse prin legislație. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse prin legislație sunt considerate nule de drept.
Nu se consideră acceptare tacită nesemnarea actelor adiționale în cazul în care consumatorii au obiecțiuni, iar acceptarea tacită se referă numai la modificările impuse prin legislație, nu la orice modificări aduse de bănci prin actele adiționale. în speță modificările aduse de pârâtă prin act adițional, neprevăzute de O.U.G. nr. 50/2010, nu pot fi considerate acceptate tacit de reclamant.
Dobânda variabilă este o dobândă ce se poate modifica pozitiv sau negativ pe durata creditului și variază în funcție de anumiți indicatori de creditare stabiliți periodic de organismele competente la nivel național sau european. Acești indicatori, BUBOR, LIBOR și EURIBOR sunt indicatori de referință ce sunt folosiți și în stabilirea, de către bănci, a dobânzilor acordate la depozite.
Dobânda variabilă este dobânda care se calculează periodic (de regulă la 3 luni) în funcție de evoluția dobânzii pe piață, în timp ce dobânda fixă utilizează aceeași dobândă pe toată perioada creditului, indiferent de evoluția pieței.
Pârâta în actul adițional a introdus dobânda variabilă calculată potrivit art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010 prin raportare la fluctuațiile indicilor de referință EURIBOR/ ROBOR/ LIBOR/ rata dobânzii de referință a BNR, în funcție de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marjă, fixă pe toată durata derulării contractului.
Acest text nu este aplicabil în speță întrucât dobânda stabilită prin contractul de credit nu este variabilă, ci fixă de 3,99% per annum, potrivit art. 3 din condițiile speciale.
Clauza de revizuire acceptată de părți potrivit art. 3 lit. d) se aplică numai în situația apariției unor modificări „semnificative”, în situații excepționale, netransformând dobânda fixă într-o dobândă variabilă.
Modificarea unilaterală din august 2010 a contractului de credit în ceea ce privește înlocuirea comisionului de risc cu cel de administrare și a dobânzii fixe cu dobânda variabilă contravine art. 969 C.civ. și dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2010.
în preambul Directivei 2008/48/CE 2008 se arată că pentru a se asigura încrederea consumatorilor, este important ca piața să le ofere un grad suficient de protecție. Astfel, libera circulație a ofertelor de credite ar trebui să poată avea loc în condiții optime, atât pentru cei care oferă creditele, cât și pentru cei care le solicită, ținând seama de situațiile specifice din fiecare stat membru.
Eliminarea comisionului de risc prin art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010 nu contravine Directivei 2008/48/CE 2008.
Din dispozițiile art. 148 din Constituția României și jurisprudența constantă a Curții Europene de Justiție (hotărârea Costa/ ENEL din 1964, Simmenthal Spa. din 1978, Factortame din 1990, Ciola din 1999, Kuhne & Heitz din 2004, hotărârea pronunțată în cazul Lucchini din 2007) rezultă prioritatea dreptului comunitar față de dreptul intern.
Directiva impune statelor membre rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităților naționale competențele legate de forma și mijloacele utilizate în acest scop, respectiv adoptarea unor legi.
Transpunerea unei directive în legislația națională nu impune ca prevederile sale să fie încorporate formal expressis verbis prin norme specifice interne. Obligate doar să îndeplinească scopurile directivei, statele membre dispun, pentru transpunere, de o flexibilitate care le permite să țină cont de specificitățile naționale.
în toate cazurile în care dispozițiile unei directive apar din punct de vedere al conținutului lor ca fiind necondiționate și suficient de precise, aceste dispoziții pot fi invocate în absența unor măsuri de transpunere în termenul stabilit sau în cazul unei transpuneri greșite împotriva oricărei dispoziții de drept intern neconforme cu directiva (cauza 152/84 Marshall).
Doar în situația în care, din punct de vedere al conținutului, dispozițiile directivei sunt necondiționate și suficient de clare și precise, ele ar putea fi aplicate.
Directiva 2008/48/CE 2008 nu vine cu multe detalii privind comisioanele cerute de bănci. Singurul comision explicit reglementat este cel de rambursare anticipată – directiva oferă o schemă de calcul a acestui comision, nu există nici o dispoziție a directivei cu privire la comisionul de risc a cărei încălcare să poată fi invocată.
Nu se încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului care prevăd că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional, Constituția României (art. 45) și Cartea drepturilor fundamentale a UE privind libertatea comerțului (art. 16).
Banca este o societate comercială al cărei scop îl reprezintă obținerea profitului, fiind justificat să insereze în cuprinsul convenției de credit clauze având ca efect protejarea sa în cazul întârzierii la plata ratelor de credit de către consumator, evaluând anticipat prejudiciul pe care l-ar suferi ca urmare a neplății la momentul scadenței a ratelor de către consumator. în acest sens s-a prevăzut obligația reclamantului de a plăti dobânzi, dobânzi penalizatoare, existența garanțiilor imobiliare, obligația încheierii unui contract de pentru imobile ce face obiectul garanției cu o societate de asigurări agreată de bancă și totodată de a cesiona în favoarea băncii drepturile izvorâte din polița de asigurare a imobilelor respective.
în ceea ce privește comisionul de rambursare în avans, potrivit art. 68 din O.U.G. nr. 50/2010 nu se solicită o compensație pentru rambursare anticipată în niciunul dintre următoarele cazuri:
a) rambursarea a fost realizată ca urmare a executării unui contract de asigurare care are drept scop asigurarea riscului de neplată;
b) contractul de credit este acordat sub forma „descoperitului de cont”;
c) rambursarea anticipată intervine într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixă.
Potrivit art. 67 alin. (1), în cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptățit la o compensație echitabilă și justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului cu condiția ca rambursarea anticipată să intervină într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol o astfel de compensație nu poate fi mai mare de:
a) 1% din valoarea creditului rambursată anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an;
b) 0,5% din valoarea creditului rambursat anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit nu este mai mare de un an.
Dispozițiile art. 67 alin. (1) și art. 68 din O.U.G. nr. 50/2008 corespund integral dispozițiilor art. 16 din Directiva nr. 2008/48/CE 2008.
în speță, constatând caracterul fix al dobânzii, reclamantul datorează și comision de rambursare anticipată, dar nu în cuantumul prevăzut de art. 5 pct. 1 lit. c) de 2% calculat la valoarea sumei rambursate în avans plătibil integral la data efectuării rambursării pentru primii 5 ani și de 1% calculat la valoarea sumei rambursate în avans, plătibil integral la data efectuării rambursării după primii 5 ani, ci un comision care nu poate fi mai mare de 1% din valoarea creditului rambursată anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an și respectiv 0,5% din valoarea creditului rambursat anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit nu este mai mare de un an.
