Secţia de administrativ şi fiscal – Decizia nr.225/02 februarie 2011
Prin decizia nr. 225/2011 pronunţată în dosar nr. 5525.1/97/2009 la data de 02.02.2011, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de apel Alba Iulia a respins excepţia tardivităţii recursului şi a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanţii B.N. şi B.E. împotriva sentinţei nr.1456/CA/2010 pronunţată de Secţia de contencios administrativ a Tribunalului Hunedoara.
S-a reţinut că prin acţiunea în contencios administrativ, înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, sub nr.5525/97/09.11.2009, reclamanţii B.N. şi B.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul P., prin Primar, Primăria P. şi S.C.D., să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună:
– anularea actului administrativ nr. 10862/07.08.2009 emis de Primăria P., prin care li s-a respins cererea de revocare a autorizaţiei de construire nr. 85/2009;
– anularea autorizaţiei de construire nr.85/2009 emisă de Primăria P., pe numele pârâtului S., cu privire la imobilul situat în P., str. P.M., nr. 13;
– suspendarea executării autorizaţiei de construire nr.10862/07.08.2009 emisă de pârâtul Municipiul P., până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, în sensul opririi lucrărilor de construcţie efectuate cu privire la imobilul situat în P., str. P.M., nr. 13, jud. H.
În motivarea cererii lor reclamanţii arată, în esenţă, că autorizaţia de construire contestată este nelegală; că pârâtul S. a început executarea lucrărilor înainte de emiterea autorizaţiei; că autorizaţia a fost emisă asupra unui teren a cărui situaţie juridică este incertă, fiind în litigiu; că prin continuarea lucrărilor de construire, i se aduc grave prejudicii, respectiv, i se încalcă servitutea de vedere, se încalcă prevederile referitoare la picătura streşinii şi, mai mult, se edifică o construcţie pe un teren ce nu aparţine beneficiarului; că lucrările de construire au drept efect acoperirea pereţilor imobilului de praful provenit din utilizarea diferitelor materiale de construcţie; că pârâtul urmăreşte schimbarea destinaţiei imobilului pentru care a fost emisă autorizaţia, dorind să ridice un spaţiu comercial şi nu o locuinţă; că autorizaţia de construire a fost emisă fără a exista acordul tuturor vecinilor; că se ridică un imobil al cărui coş de fum se află într-o zonă de proprietate comună.
În fine, prin notele de şedinţă formulate la termene ulterioare, reclamanţii mai arată că prin sentinţa nr.5810/20.11.2009 pronunţată de Judecătoria P, în dosarul nr. 6114/278/2009, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, s-a dispus ieşirea din indiviziune asupra imobilului situat în P., str. P.M., nr.13, înscris în CF nr.1821 P; rectificarea suprafeţei înscrise în CF-ul sus-menţionat, de la 1008 mp, la 930 mp; atribuirea pârâtului S., o suprafaţă de 295 mp cu nr. top. nou 543 – 544/79/2, iar reclamanţilor – 635 mp – cu nr. top. 543 – 544/79/1.
Astfel, se arată că pârâtul S deţine doar o suprafaţă de 295 mp, în timp ce autorizaţia a fost emisă pentru 1008 mp.
In drept, s-au invocat disp. art. 8 al. 1 şi art. 15 al. 1 din Legea nr.554/2004, art. 12 al. 1 şi 2 din Legea nr.50/1991.
Pârâtul Municipiul P., prin Primar, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată, a acţiunii reclamanţilor, arătând, în esenţă, că prin autorizaţia de construire atacată, pârâtului S., i s-a aprobat extinderea pe verticală a construcţiei ce îi aparţine, construcţie care este întabulată în CF 1821 P, după cum rezultă din extrasul de carte funciară anexat; că autorizaţia atacată a fost emisă cu respectarea prevederilor legale în materie; că susţinerile reclamanţilor nu sunt reale, din documentaţia topografică anexată cererii formulate în vederea obţinerii autorizaţiei, rezultând, în mod clar, că nu sunt încălcate dispoziţiile legale privitoare la servitutea de vedere şi la picătura de streaşină; că nu are relevanţă invocarea procesului ce are ca obiect – sistarea stării de indiviziune, din moment ce construcţia ridicată anterior emiterii autorizaţiei în discuţie, este notată în cartea funciară unde apare ca proprietar – pârâtul S.
În drept, s-au invocat disp. art. 115 -118 Cod procedură civilă, prevederile Legii nr.554/2004 şi ale Legii nr.50/1991.
Pârâtul S.C.D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor, ca nefondată, arătând, în esenţă, că susţinerile acestora sunt nefondate; că, anterior obţinerii autorizaţiei, a parcurs întreaga procedură, a depus toate documentele prevăzute de lege, respectiv art. 1 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr.50/1991; că a solicitat autorizarea unor lucrări de extindere pe verticală a construcţiei existente deja, pe terenul asupra căruia este proprietar; că acordul vecinilor este necesar doar pentru construcţiile noi, amplasate adiacent construcţiilor existente sau în imediata vecinătate şi numai dacă sunt necesare măsuri de intervenţie pentru protejarea acestora; că imobilul – casă de locuit – al reclamanţilor se află la o distanţă de 100 m de construcţia pe care a extins-o, iar gardul despărţitor este amplasat la aproximativ 10 m de această construcţie, împrejurare în care nu se încalcă nici servitutea de vedere şi nici cea de scurgere a streşinilor; că dreptul său de proprietatea asupra terenului pe care este amplasată construcţia, nu este afectat,în nici un fel, de soluţia care se va pronunţa în procesul ce are ca obiect –sistare stare de indiviziune; susţinerile reclamanţilor, în sensul că se construieşte pe un alt teren decât cel asupra căruia este proprietar, sunt eronate, deoarece construcţia ridicată este situată la adresa administrativă din P., str. 1 Decembrie 1918, şi nu str. P.M., nr. 13.
În drept, s-au invocat disp. art. 115 Cod procedură civilă.
La data de 03.03.2010, instanţa a soluţionat capătul de cerere privitor la suspendarea executării autorizaţiei de construire nr.85/2009, pronunţând o soluţie de respingere, soluţie ce a fost menţinută de Curtea de Apel Alba Iulia.
Prin sentinţa nr.1456/CA/2010 tribunalul a respins, în întregime, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţii B.N. şi B.E., în contradictoriu cu pârâţii: Municipiul P., prin Primar, Primăria P., şi S.C.D., şi a obligat pe reclamanţi să plătească pârâtului S.C.D., suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că autorizaţia de construire a fost emisă în vederea extinderii pe verticală a construcţiei deja existentă – proprietatea pârâtului S.C.D. – construcţie care a şi fost notată în cartea funciară ca sediu firmă, că pârâtul S. s-a conformat dispoziţiilor legale incidente, depunând toate actele solicitate de autoritatea emitentă.
În ce priveşte acordul vecinilor acesta nu era necesar întrucât s-a solicitat eliberarea autorizaţiei de construcţie doar pentru extinderea pe verticală a unei construcţii deja existente, care nu necesită lucrări de intervenţie pentru protejare şi prin care nu se schimbă destinaţia imobilului.
Cu privire la celelalte motive invocate de reclamanţi referitoare la încălcarea servituţii de vedere; acoperirea pereţilor imobilului de praful provenit din utilizarea diferitelor materiale de construcţie; ridicarea unui imobil al cărui coş de fum se află într-o zonă de proprietate comună; încălcarea prevederilor legale ce privesc picătura de streaşină, s-a reţinut că nu există nici o dovadă a acestor încălcări.
De asemenea nu a fost reţinută nici susţinerea reclamanţilor în sensul că pârâtul construieşte pe un alt teren decât cel proprietatea sa, câtă vreme obiectul autorizaţiei contestate prin prezenta acţiune, este reprezentat de extinderea pe verticală a unei construcţii deja existentă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În expunerea criticilor se arată că sentinţa cuprinde motive contradictorii, fiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 din întrucât, deşi reţine că, în urma sistării de indiviziune pârâtul obţine o suprafaţă de 295 mp în timp ce autorizaţia de construcţie este emisă pentru 1008 mp, prima instanţă conchide că pârâtul nu construieşte pe un alt teren decât cel proprietatea sa.
Pe de altă parte, deşi afirmă că destinaţia iniţială este sediu de firmă iar extinderea se realizează pentru sală de fitness, instanţa de fond nu reţine că are loc o schimbare a destinaţiei imobilului.
Se susţine că este incident şi cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, instanţa de fond aplicând greşit dispoziţiile art. 1, 2 alin. 1 din Legea nr.50/1991, pct. A.2.5.6 din Anexa 1 la Legea nr.50/1991, respectiv art. 612 şi 615 din C.civ. întrucât a ignorat faptul că autorizaţia de construcţie a fost emisă cu privire la un teren în legătură cu care există un litigiu având ca obiect ieşirea din indiviziune şi grăniţuirea acestuia, lipseşte acordul vecinilor având în vedere schimbarea destinaţiei construcţiei, se încalcă servitutea de vedere întrucât construcţia a fost edificată cu montarea unor pereţi din geam ce încalcă dispoziţiile legale, coşul de fum a fost amplasat în zona de proprietate comună determinând poluarea aerului şi imposibilitatea realizării aerisirii locuinţei reclamanţilor, respectiv prin amplasarea construcţiei se încalcă prevederile legale referitoare la picătura streşinii.
În subsidiar se solicită casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond în vederea administrării probei cu expertiza tehnică de specialitate, potrivit art. 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Intimatul pârât Primarul municipiului P. şi intimatul pârât S.C. au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate dar şi al dispoziţiilor art. 304 indice 1 din Codul de procedură civilă curtea constată că acesta este neîntemeiat şi urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Prin autorizaţia de construire nr. 35/12 iunie 2009 emisă de pârâtul Primarul municipiului P s-a autorizat executarea lucrărilor de construire – „extindere construcţie existentă cu destinaţia sală fitness”, pe imobilul situat în P., str. 1 Decembrie 1918, f.n., jud. H., înscris în CF nr.1821 P, cu nr. cadastral 543-544/79, de către pârâtul S.C.D.
La baza emiterii acestei autorizaţii, au stat cererea formulată de pârâtul S.C.D., înregistrată sub nr. 6870/11.05.2009, precum şi documentele prevăzute de lege
Ca urmare a emiterii autorizaţiei sus-menţionate, reclamanţii B.E. şi B.N. au solicitat Primăriei P. revocarea acesteia, cerere care a fost respinsă la data de 07.08.2009.
Referitor la cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă curtea reţine că susţinerile recurentului nu pot fi primite.
Faptul că autorizaţia de construcţie este emisă pentru 1008 mp în timp ce prin sistarea de indiviziune pârâtul obţine o suprafaţă de 295 mp, nu înseamnă că pârâtul construieşte pe un alt teren decât cel proprietatea sa. Sub acest aspect trebuie reţinut că, fiind emisă înainte de sistarea indiviziunii, autorizaţia de construcţie se referă la imobilul cu descrierea topografică de la acel moment şi nu putea face referire la un număr top. ce nu exista la acel moment, respectiv 543.544/79/2. Însă, fiind vorba despre extinderea pe verticală a construcţiei deja existentă – proprietatea pârâtului S.C.D. – construcţie care a şi fost notată în cartea funciară ca sediu firmă şi care se regăseşte şi în urma sistării indiviziunii în parcela de 295 mp cu numărul top. nou 543.544/79/2, în mod corect a reţinut instanţa de fond că extinderea urmează a fi edificată pe terenul proprietatea titularului autorizaţiei. Ca atare nu pot fi reţinute motive contradictorii în realizarea silogismului juridic.
De asemenea nu pot fi reţinute ca fiind motive contradictorii chestiunile legate de schimbarea destinaţiei imobilului în condiţiile în care critica recurentului se bazează pe o înţelegere eronată a conceptului de schimbare a destinaţiei imobilului. Fiind deja înscris în cartea funciară ca sediu de firmă imobilul respectiv avea destinaţie comercială raportat la celelalte construcţii din preajmă, astfel că edificarea unei săli de fitness nu este de natură să conducă la schimbarea acestei destinaţii, astfel cum în mod temeinic a reţinut şi prima instanţă.
Nici criticile referitoare la incidenţa cazului prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă nu pot fi primite.
Referitor la dispoziţiile art. 1 şi 2 alin. 1 din Legea nr.50/1991 acestea au fost corect aplicate de instanţa de fond atunci când a reţinut că, fiind vorba despre extinderea pe verticală a construcţiei deja existentă – proprietatea pârâtului S.C.D. – extinderea urmează a fi edificată pe terenul proprietatea titularului autorizaţiei. Cu privire la acest aspect, consideraţiile expuse anterior sunt valabile şi nu se mai impun a fi reluate.
În ce priveşte lipsa acordului vecinilor, invocată de recurenţi, pct. 2.5.6. al anexei 1 la Legea nr.50/1991 prevede că: „Acordul vecinilor, conform prevederilor legale în vigoare, exprimat în formă autentică, pentru construcţiile noi, amplasate adiacent construcţiilor existente sau în imediata lor vecinătate – şi numai dacă sunt necesare măsuri de intervenţie pentru protejarea acestora -, pentru lucrări de construcţii necesare în vederea schimbării destinaţiei în clădiri existente, precum şi în cazul amplasării de construcţii cu altă destinaţie decât cea a clădirilor învecinate”.
Reţinând că autorizaţia a fost emisă doar pentru extinderea pe verticală a unei construcţii deja existentă, care nu necesită lucrări de intervenţie pentru protejare şi prin care nu se schimbă destinaţia imobilului (sediul de firmă avea destinaţie comercială raportat la celelalte construcţii din preajmă, astfel că edificarea unei săli de fitness nu este de natură să conducă la schimbarea acestei destinaţii), instanţa de fond a stabilit în mod corect că nu era necesar un astfel de acord.
Cu privire la celelalte motive invocate de recurenţi, referitoare la încălcarea servituţii de vedere, ridicarea unui imobil al cărui coş de fum se află într-o zonă de proprietate comună, încălcarea prevederilor legale ce privesc picătura de streaşină, curtea reţine că, aşa cum a stabilit şi prima instanţă, nu există nici o dovadă a acestor încălcări. Ca atare nu se poate imputa instanţei de fond că a interpretat eronat anumite dispoziţii legale atunci când reclamanţii nu au justificat în nici un mod de ce aceste texte ar fi incidente.
În fine, nu poate fi reţinută nici solicitarea subsidiară a recurenţilor de casare a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond în vederea administrării probei cu expertiza tehnică de specialitate, potrivit art. 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Analiza dosarului relevă faptul că recurenţii reclamanţi au beneficiat de asistenţă juridică calificată de la promovarea acţiunii şi aveau obligaţia, potrivit art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, să urmărească finalizarea procesului, să-şi exercite drepturile procesuale cu bună credinţă şi să-şi dovedească pretenţiile.
Judecătorul fondului a data dovadă de rol activ în condiţiile art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă punând în vedere reclamanţilor, inclusiv prin încheierea din 07.04.2010 (f.X), să depună toate probele pe care înţeleg să le folosească. Reclamanţii nu s-au prezentat nici personal şi nici prin mandatar ci doar au comunicat o serie de înscrisuri la data de 21.09.2010, fără însă a solicita proba cu expertiza prin indicarea detaliată a obiectivelor şi scopul urmărit. Trebuie reţinut că simpla enumerare a mijloacelor de probă în cuprinsul acţiunii introductive nu are însemnătatea solicitării unei probe a cărei pertinenţă şi concludenţă trebuie stabilită’ în condiţiile art. 167 din Codul de procedură civilă.
În acest context solicitarea subsidiară a recurenţilor este întemeiată pe propria culpă şi ca atare nu poate fi admisă.
Faţă de cele ce preced curtea reţine că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, sens în care, potrivit art. 312 din Codul de procedură civilă recursul reclamanţilor urmează a fi respins ca nefondat.
