Potrivit art. 41 ind. 2 din OUG 115/2004, personalul din sistemul sanitar beneficiază în trimestrul al II-lea şi al IV-lea ale fiecărui an calendaristic de câte o primă de stabilitate, ale cărui cuantum şi mod de acordare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Dreptul la prima de stabilitate a fost preluat şi în art. 96 al.2 lit. g din CCM nr. 225/15.04.2009.
Modul de acordare şi cuantumul primei au fost stabilite prin HG 578/2008, care prevedea că ,,Pentru asigurarea stabilităţii în activitate, personalul din sistemul sanitar beneficiază în trimestrele II şi IV ale fiecărui an calendaristic de câte o primă de stabilitate, al cărei cuantum se stabileşte corespunzător lunii în care se face plata primei de stabilitate…”. Faptul că această primă se raporta, prin specificul ei, la întregul an calendaristic, şi nu la cele două trimestre în care se făcea plata lor, rezultă cu claritate din prevederile art. 2 din acelaşi act normativ ,,Personalul din sistemul sanitar care a beneficiat de prima de stabilitate şi ale cărui raporturi de muncă încetează, din motive imputabile acestuia, în cursul anului calendaristic pentru care s-a acordat prima de stabilitate are obligaţia de a restitui cota-parte necuvenită calculată proporţional cu perioada nelucrată până la sfârşitul anului calendaristic pentru care a fost acordată prima de stabilitate”. Interpretând per a contrario aceste dispoziţii, rezultă că reclamanţii trebuiau să beneficieze de prima de stabilitate proporţional cu perioada lucrată din anul 2009, până la intrarea în vigoare a Legii 330/2009, respectiv până la data de 12.11.2009.
Decizia nr. 1073 din 3 decembrie 2010