În motivarea in fapt a acţiunii, s-a arătat, in esenţa, că prin joncţiunea posesiei reclamantei cu cea a autoarei sale, terenul in litigiu este stăpânit de peste 30 de ani, posesia exercitata fiind utilă şi sub nume de proprietar,pe de o parte,iar pe de alta parte că pe acest teren au edificat o construcţie.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art.1860 C.civ.În dovedirea acţiunii reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială şi cea cu expertiză tehnică imobiliară.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa constata ca acţiunea este întemeiata, in sensul celor ce vor fi arătate in continuare.
Astfel, potrivit art.1890 C. civ., pentru a se putea dobândi proprietatea bunului prin uzucapiune, cel care invocă acest mod de dobândire a proprietăţii trebuie să îndeplinească două condiţii: să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege,anume 30 de ani şi posesia sa să fie utilă, în sensul că posesia nu trebuie să fie afectată de vreunul din viciile discontinuităţii, violenţei, clandestinităţii şi echivocului.
Referitor la prima dintre condiţiile enunţate anterior, instanţa reţine din declaraţiile celor doi martori audiaţi în cauză că autorul reclamantei începând cu peste 30 de ani in urma iar reclamanta ulterior, au exercitat acte materiale cu privire la terenul in litigiu, constând din edificarea unor construcţii. În consecinţă, fiind astfel dovedit în cauză elementul material al posesiei, instanţa constată că, drept urmare a aplicării prezumţiei instituite de art.1854 C. civ., care face din elementul material al posesiei dovada elementului intenţional, prezumţie ce nu a fost răsturnată în cauză printr-o dovadă contrară, reclamantul a probat exercitarea posesiei timp de 30 de ani.In privinţa celei de a doua condiţii a uzucapiunii de 30 de ani, instanţa reţine că posesia este utilă, fiind exercitată în mod continuu şi public,astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi,precum şi în mod paşnic, nefiind administrate în cauză probe din care să rezulte că posesia a fost dobândită sau conservată prin acte de violenţă. De asemenea, instanţa constată că posesia reclamantului a fost exercitată şi fără echivoc.
În consecinţă, constatând că sunt îndeplinite în cauză cele două cerinţe prevăzute de art.1890 C.civ., instanţa apreciază ca întemeiată actiunea formulată de către reclamant în privinţa constatării dreptului de proprietate asupra terenului astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul tehnic.
În ceea ce priveşte al doilea căpăt de cerere, instanţa reţine că potrivit prevederilor art.492 C.civ. „Orice construcţie, plantaţie sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ cu cheltuiala lui şi că sunt ale lui până ce se dovedeşte din contră”. Acest text de lege instituie o prezumţie legală relativă, susceptibilă de a fi răsturnată prin dovada contrară, potrivit căreia o construcţie edificată pe un teren se consideră a fi fost ridicată de către proprietarul terenului respectiv, în nume propriu şi pe cheltuiala sa.
Astfel cum rezultă din întreg probatoriul administrat în cauză, instanţa constată că pe suprafaţa de teren în litigiu reclamanta a edificat o construcţie.
Se constată astfel că, referitor la aceasta, astfel cum a fost identificata prin acelaşi raport de expertiză tehnică devin incidente dispoziţiile art.492 C.civ. şi, având în vedere că prezumţia de proprietate asupra construcţiei respective în favoarea reclamantului nu a fost răsturnată în cauză prin dovada contrară, instanţa reţine că reclamantul a dobândit, prin efectul accesiunii imobiliare şi dreptul de proprietate asupra construcţiei edificate.
În raport de toate aceste considerente, instanţa va admite acţiunea şi va constata că reclamantul a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului de arătat si prin accesiune imobiliară dreptul de proprietate asupra construcţiei edificate pe acest teren.
