În materie comercială, formarea obligaţiilor este guvernată de principiul libertăţii contractuale, acesta constând în dreptul unei persoane de a încheia orice contract, cu orice partener şi cu clauzele pe care părţile le convin, cu singurele limite impuse de ordinea publică şi bunele moravuri. Consecinţa imediată a acestui principiu este libertatea în exprimarea voinţei la încheierea contractului – în sensul de operaţiune juridică ( negotium) – care are drept corolar libertatea probelor în dovedirea drepturilor subiective izvorâte din contractul comercial.
În materie comercială, formarea obligaţiilor este guvernată de principiul libertăţii contractuale, acesta constând în dreptul unei persoane de a încheia orice contract, cu orice partener şi cu clauzele pe care părţile le convin, cu singurele limite impuse de ordinea publică şi bunele moravuri. Consecinţa imediată a acestui principiu este libertatea în exprimarea voinţei la încheierea contractului – în sensul de operaţiune juridică ( negotium) – care are drept corolar libertatea probelor în dovedirea drepturilor subiective izvorâte din contractul comercial.
Conform disp.art. 46 C.com. obligaţiile comerciale pot fi dovedite cu mijloacele de probă admise în dreptul comun – în anumite cazuri chiar fără restricţiile impuse de acesta – precum şi prin mijloace de probă specifice ( facturi acceptate, corespondenţă comercială, registrele comerciale etc).
(Trib Dolj, secţia comercială; Dec.nr.30 din 07 februarie 2011)
Prin cererea înregistrată la data de 21.04.2010 pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. 12167/215/2010 si precizata ulterior, reclamanta SC T SA prin administrator judiciar a solicitat instanţei obligarea pârâtei P la plata sumei de 1.309 lei reprezentând suma neachitata din factura fiscala nr. 264/26.02.2008.
În motivare a arătat că conform facturii fiscale seria A-C nr. 264/26.02.2008 pârâta mai are de achitat un debit în sumă de 1.309 lei. Prin adresa nr. 567/25.01.2010 a chemat pârâta la conciliere directă în vederea stingerii pe cale amiabilă a litigiului privind debitul în cuantum de 1.309 lei pe care aceasta îl datorează reclamantei
In scop probator, au fost depuse la dosarul cauzei în fotocopie înscrisuri.
A arătat că în dovedirea cererii înţelege să se folosească de toate mijloacele de probă admise de lege.
In drept, cererea a fost întemeiata pe dispoziţiile art. 969 C. civ., art. 112 C.proc.civ. şi dispoziţiile Legii nr. 85/2006.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 77 din Legea nr. 85/2006.
Prin sentinţa nr. 12069/30.06.2010 Judecătoria Craiova a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că în dovedirea pretenţiilor sale, creditoarea a depus factura fiscala, care insă nu poarta poartă ştampila debitoarei. Reclamanta nu a depus nici un alt înscris care sa facă dovada relaţiilor comerciale desfăşurate intre părţi.
Ca atare, instanţa a apreciat ca nu s-a făcut dovada existentei raporturilor contractuale comerciale între părţile din acest dosar. Reclamanta a încălcat astfel dispoziţiile art. 1169 Cod Civil, care prevede ca „cel ce face o propunere în faţa judecăţii trebuie să o dovedească”, sarcina probei incumbându-i acesteia.
Codul Civil Roman conţine dispoziţii imperative obligatorii, care prevăd ca numai contractele scrise încheiate între părţi beneficiază în caz de neexecutare a obligaţiilor, de concursul coercitiv al statului.
Astfel, potrivit art. 969 C. civ., “convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”.
De asemenea, art. 46 C. com. stipulează că numai “facturile acceptate ” pot constitui o probă pentru existenţa unor obligaţii comerciale sau liberaţiuni.
Factura depusa la dosarul cauzei nu îndeplineşte cerinţele art. 46 C. com., întrucât nu poartă ştampila intimatei pentru a putea fi considerata că a fost acceptata la plată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC T SA prin administrator judiciar solicitând într-o primă teză admiterea recursului modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii formulate, iar într-o teză subsidiară, admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea spre rejudecare în vederea administrării şi a altor probe, pentru proba raporturilor juridice dintre părţi, în speţă proba cu interogatoriul pârâtei şi proba cu expertiză contabilă.
În motivare, recurenta arată că soluţia instanţei de fond este una netemeinică, dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1169 Cod civil, împrejurare în măsură să atragă incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 304 pct.9 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 12 pct.3 C. proc. civ. instanţa de fond în mod greşit reţinând că înscrisurile analizate nu fac dovada raporturilor juridice dintre părţi.
Se mai arată că factura în cauză a fost comunicată intimatei prin poştă, ea fiind în mod netăgăduit recunoscută de către Primăria Işalniţa, din moment ce aceasta pe tot parcursul procesului nu a făcut dovada refuzului de a accepta la plată factura respectivă, factura în cauză prevăzând ca mod de acceptare a acestora numai semnătura, în conţinutul acestor documente nefiind menţionată nicăieri cerinţa aplicării ştampilei ca mijloc de acceptare sau a altui asemenea element.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 299 C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct.9 C. proc. civ. şi art. 304/1 C. proc. civ.
Recursul este fondat.
Prin cererea introductivă recurenta-reclamantă a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 1.309 lei reprezentând suma neachitată din factura fiscala nr. 264/26.02.2008, fără a invoca existenţa unui contract încheiat în formă scrisă între părţi.
Este adevărat că în factura fiscală nr.264/26.02.2008 f.6 d.f. s-a consemnat că suma de 1309 lei reprezintă „c/val prestaţii conform contract nr. 20/28.02.2008 deplasare” dar din însăşi consemnarea respectivă se observă că era vizat un contract ce urma să se încheie ulterior datei emiterii facturii.
Conform disp.art. 46 C.com. obligaţiile comerciale pot fi dovedite cu mijloacele de probă admise în dreptul comun – în anumite cazuri chiar fără restricţiile impuse de acesta – precum şi prin mijloacele de probă specifice ( facturi acceptate, corespondenţă comercială, registrele comerciale etc).
Este adevărat că factura fiscala ( nr. 264/26.02.2008 n.n.) nu poartă ştampila debitoarei, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, dar prin aceasta nu se poate concluziona că nu există un raport juridic între părţi atât timp cât nu s-au administrat şi celelalte probe permise de art.46 C.com. şi solicitate de către recurenta-reclamantă prin cererea introductivă. În cauză se impunea încuviinţarea şi administrarea acestor probe având în vedere că recurenta-reclamanta a făcut dovada notificării intimatei-pârâte prin confirmarea de primire/ 09.02.2010 f. 8 d.f., semnată şi parafată de delegatul acesteia din urmă, fără ca ultima să-şi precizeze punctul de vedere cu privire la pretenţia invocată.. De asemenea, recurenta-reclamantă a depus în recurs adresa nr. 601/19.02.2008 prin care intimata-pârâtă însăşi solicita recurentei-reclamante trimiterea unui cilindru compactor pentru compactarea ( tasarea) terenului de fotbal din comuna I. Din aceste înscrisuri rezultă fără dubiu că între părţi a existat o corespondenţă privind o eventuală prestare de servicii, iar modul în care s-au finalizat discuţiile şi prin urmare raporturile juridice care au luat naştere între părţi trebuia cercetată de instanţă, prin administrare de probe, în condiţiile legii, aşa cum s-a arătat mai sus.
Reţinerile instanţei în sensul că Codul civil roman ar conţine dispoziţii imperative obligatorii, care prevăd ca numai contractele scrise încheiate între părţi beneficiază în caz de neexecutare a obligaţiilor, de concursul coercitiv al statului şi că numai “facturile acceptate ” pot constitui o probă pentru existenţa unor obligaţii comerciale sau liberaţiuni sunt greşite.
În raport de considerentele de fapt şi de drept de mai sus instanţa apreciază că recursul declarat este întemeiat, urmând ca, în baza art. 304 pct.9 şi 312 C.proc.civ. să fie admis, casată sentinţa şi trimisă cauza Judecătoriei Craiova spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, în vederea aflării adevărului şi stabilirii raporturilor juridice dintre părţi, vor fi administrate probe în condiţiile legii şi cu respectarea disp. art. 46 C.com..
