Prin sentinţa civilă nr.1499/28 iunie 2011, pronunţată în dosarul nr. 13946/63/2011, Tribunalul Dolj a respins contestaţia formulată de reclamanta SC R COM SRL împotriva Deciziei nr. 8/18.04.2011 dată în soluţionarea contestaţiei administrative împotriva Deciziei nr. 6024/23.02.2011 pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal.
S-a reţinut ca stare de fapt că reclamanta a derulat operaţiuni vamale de import definitiv având ca obiect autovehicule, în perioada decembrie 2005-iunie 2006; că, în urma controlului vamal tematic, s-a concluzionat că reclamanta a declarat în mod eronat valoarea in vamă (baza de impozitare) pentru calculul drepturilor vamale datorate pentru autoturismele importate ca fiind valoarea din lista de valori in vama aprobata prin O.M.F.P. nr. 687/2001 si nu valoarea de tranzacţie prin care a fost stabilit preţul acestora, înscrisa in facturile externe prezentate autorităţilor vamale cu ocazia derulării importurilor, si nu a inclus cheltuielile de transport pe parcurs extern – valoarea in vama, ceea ce a avut drept consecinţa diminuarea cuantumului drepturilor vamale achitate in vama, comparative cu drepturile vamale datorate”.
Dimpotrivă, reclamanta a susţinut pe de o parte, că valoarea în vamă se stabileşte în conformitate cu prevederile OMFP 687/2001 şi ale art. 109 alin. 6 din HG nr. 1114 din 9 noiembrie 2001; pe de altă parte, a invocat prescripţia dreptului organului fiscal de a proceda la reverificarea declaraţiilor vamale anterioare datei de 23.02.2006, invocând Regulamentul Uniunii Europene nr. 2913/1992.
Apărările reclamantei au fost apreciate neîntemeiate, pentru următoarele argumente:
1. În privinţa prescripţiei, sunt aplicabile dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României prevede: (1) Autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declaraţia vamală; (2) în cadrul termenului prevăzut la alin. (1), autoritatea vamală verifică orice documente, registre şi evidenţe referitoare la mărfurile vămuite sau la operaţiunile comerciale ulterioare în legătură cu aceste mărfuri. Controlul se poate face la sediul declarantului, al oricărei alte persoane interesate direct sau indirect din punct de vedere profesional în operaţiunile menţionate sau al oricărei alte persoane care se află în posesia acestor acte ori deţine informaţii în legătură cu acestea. De asemenea, poate fi făcut şi controlul fizic al mărfurilor, dacă acestea mai există. (3) Când după reverificarea declaraţiei sau după controlul ulterior rezultă că dispoziţiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informaţii inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia măsuri pentru regularizarea situaţiei, ţinând seama de noile elemente de care dispune.
Din actele depuse, se constată că perioada supusă controlului a fost decembrie 2005-iunie 2006; prin urmare dreptul organului fiscal de a proceda la reverificarea declaraţiilor vamale date în decembrie 2005 se prescrie în decembrie 2010.
Însă controlul inopinat s-a desfăşurat în perioada 30.11.2010 – 23.02.2011;
Cum pe perioada controlului prescripţia este suspendată, (art.92 alin.2 OG 92/203 Termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale se suspendă pe perioada cuprinsă între momentul începerii inspecţiei fiscale şi momentul emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecţiei fiscale) şi cum controlul a început anterior expirării termenului de prescripţie, urmează a fi respinsă excepţia ca neîntemeiată.
Tot în legătură cu prescripţia, a mai invocat reclamanta dispoziţiile art.221 din Regulamentul 2913/2004 potrivit cu care dreptul organului fiscal de a efectua verificări se prescrie în 3 ani;
Potrivit art.221 ART. 221 alin.3 Comunicarea către debitor nu poate fi făcută după expirarea unui termen de trei ani de la data la care a luat naştere datoria vamală. Cu toate acestea, dacă incapacitatea autorităţilor vamale de a stabili valoarea exactă legal datorată este rezultatul unui act care poate declanşa urmărirea penală, în măsura în care dispoziţiile în vigoare o permit, această comunicare poate fi făcută după expirarea acestei perioade de trei ani.
Deci Regulamentul UE care a instituit Codul Vamal precizează că datoria vamală nu poate fi comunicată către debitor după expirarea unui termen de 3 (trei) ani de la data la care a luat naştere.
Cu toate acestea, legislaţia naţionala (atât Codul de Procedura Fiscala, cât si Legea 86 privind Codul Vamal al României), impun un termen de 5 (cinci) ani pentru prescripţia datoriilor vamale.
Este adevărat că un Regulament UE este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct in fiecare stat membru (articolul 288 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene).
Însă, Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeana ratificat prin Legea nr.157/2005 statuează ca măsură tranzitorie faptul că, pentru datoriile vamale ce s-au născut înainte de data aderării, se aplică în continuare legea română (anexa 5 la Protocolul de aderare, parte a Tratatului, ratificat prin Legea nr.157/2005, art.19).
În aceste condiţii, cum în cauză este vorba de datorii vamale născute înainte de data aderării, în mod corect a fost aplicată legea română care stabileşte un termen de prescripţie de 5 ani.
2. Pe fondul cauzei, dispoziţiile relevante privind stabilirea valorii în vamă sunt cuprinse în Legea 141/1997 privind codul vamal al României (forma aplicabilă în decembrie 2005):
ART. 76 Valoarea în vamă reprezintă acea valoare care constituie baza de calcul al taxelor vamale prevăzute în Tariful vamal de import al României.
ART. 77 (1) Procedura de determinare a valorii în vamă este cea prevăzută în Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife şi comerţ (G.A.T.T.), încheiat la Geneva la 1 noiembrie 1979, la care România este parte.
(2) La valoarea în vamă, în măsura în care au fost efectuate, dar nu au fost cuprinse în preţ, se includ:
a) cheltuielile de transport al mărfurilor importate până la frontiera română;
b) cheltuielile de încărcare, de descărcare şi de manipulare, conexe transportului, ale mărfurilor din import aferente parcursului extern;
c) costul asigurării pe parcursul extern.
Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife şi comerţ 1994 (G.A.T.T.) ratificat prin legea 133/1994: 1. Prima bază pentru determinarea valorii în vamă în virtutea prezentului acord este “valoarea de tranzacţie”, aşa cum este definită la art. 1
Art.1 Valoarea în vamă a mărfurilor importate va fi valoarea de tranzacţie, adică preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri când acestea sânt vândute pentru export cu destinaţia ţării de import(…);
Dispoziţiile sunt clare, nesusceptibile de interpretări, concluzionând că valoarea în vamă este dată de valoarea de tranzacţie, adică preţul efectiv plătit.
Reclamanta invocă dispoziţiile art.109 alin. 6 din HG nr. 1114 din 9 noiembrie 2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, potrivit cu care valoarea în vamă se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice, invocând în acest sens OMFP 687/2001.
Potrivit art. 109 “(1) Determinarea valorii în vamă a mărfurilor care fac obiectul unor tranzacţii comerciale se efectuează potrivit regulilor cuprinse în Codul vamal al României şi în alte reglementări vamale. Pentru valoarea astfel stabilită se depune o declaraţie pentru valoarea în vamă, conform modelului prevăzut în anexa nr.5.
(2) Pentru mărfurile primite de persoanele juridice, care nu fac obiectul unor tranzacţii comerciale, valoarea în vamă o constituie valoarea înscrisă în documentele primite de la expeditorul extern şi în declaraţia pentru valoarea în vamă depusă de persoana juridică destinatară.
(3) Pentru mărfurile ale căror preţuri definitive se stabilesc pe bază de cotaţii bursiere şi pentru mărfurile a căror valoare definitivă se determină pe baza rezultatelor determinărilor cantitative şi calitative efectuate potrivit condiţiilor menţionate în contractele comerciale, valoarea în vamă se determină pe baza facturii pro forma emise de furnizor, cu preţurile cunoscute la data întocmirii acesteia. În termen de 150 de zile de la data declaraţiei vamale se depune factura definitivă pe baza căreia se fac regularizările privind obligaţiile de plată în vamă.
(4) În cazul bunurilor introduse în ţară de persoane fizice valoarea în vamă se stabileşte de pe baza cataloagelor de preţuri externe, corelate cu preţurile interne.
(5) Pentru autovehiculele şi vehiculele noi prevăzute la poziţiile tarifare 87.02, 87.03, 87.04, 87.11 şi 87.16 din Tariful vamal de import al României valoarea în vamă se determină pe baza preţului extern din factura de cumpărare emisă de producător sau de o firmă direct reprezentantă a acestuia. Prin vehicule noi se înţelege vehiculele neînmatriculate în străinătate sau cele procurate în aceleaşi condiţii şi înmatriculate temporar în străinătate, dar nu mai mult de 90 de zile de la data cumpărării.
(6) Valoarea în vamă a autovehiculelor şi a vehiculelor folosite se stabileşte pe fiecare categorie de vehicule, prin ordin al ministrului finanţelor publice, ţinându-se seama de vechimea şi de caracteristicile tehnice ale acestora”.
Din chiar alineatul 1 al acestui articol rezultă fără dubiu că sunt aplicabile regulile din Codul Vamal pentru mărfurile care fac obiectul unor tranzacţii comerciale, adică dispoziţiile art.1 din Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife şi comerţ 1994 (G.A.T.T.) ratificat prin legea 133/1994; cum legea califică drept fapte de comerţ tranzacţiile efectuate de un comerciant (indiferent dacă sunt încheiate sau nu cu alt comerciant) rezultă că achiziţiile reclamantei, fiind tranzacţii comerciale, erau supuse codului vamal în ceea ce priveşte stabilirea valorii în vamă.
Mai mult, în anexa 5 la instrucţiuni de completare se prevede că “formularul “Declaraţia pentru valoarea în vamă” se depune într-un singur exemplar, în forma şi modelul prevăzute în prezenta anexă, împreună cu declaraţia vamală şi cu celelalte documente necesare vămuirii”
Potrivit acestor dispoziţii, dar şi a celor instituite de art.78 Cod vamal, reclamanta avea obligaţia să depună o declaraţie de valoare în vamă.
Reclamanta s-a apărat arătând că a depus aceste declaraţii, în concret fiind cele prezentate de organul fiscal şi care au fost avute în vedere la acordarea liberului în vamă.
Numai că, aşa cum reiese din textul enunţat, se face distincţie între declaraţia pentru valoarea în vamă (formularul fiind cel prevăzut în anexa 5) şi declaraţia vamală, care într-adevăr a fost depusă de reclamantă, pentru fiecare autoturism importat.
Prin nedepunerea declaraţiei pentru valoarea în vamă, nu a fost adusă la cunoştinţa organului fiscal modalitatea de stabilire a valorii în vamă.
Dispoziţiile alin.6 ale art.109, de care se prevalează reclamanta, sunt aplicabile doar pentru stabilirea valorii în vamă a autovehiculelor şi vehiculelor noi şi folosite, introduse în ţară de persoane fizice necomercianţi, ca bunuri a căror valoare nu poate fi probată prin întocmirea unei evidenţe contabile, în sensul legii.
Concluzia este susţinută de interpretarea logică şi coroborată a următoarelor dispoziţii:
Art.12 din anexa 6 la HG 1114/2001: “alin.1 Valoarea în vamă pentru bunurile introduse sau scoase din ţară de călători şi de alte persoane fizice stabilite în România sau în străinătate, ce nu fac obiectul unor operaţiuni comerciale, se stabileşte de Ministerul Finanţelor Publice, prin aprobarea listei de valori unice în vamă ale unor produse sau grupe de produse. (…) alin.5 Pentru autovehiculele şi vehiculele introduse sau scoase din ţară de călători şi de alte persoane fizice stabilite în România sau domiciliate în străinătate valoarea în vamă se stabileşte potrivit art. 109 alin. (5) şi (6) din prezentul regulament”.
De asemenea, în preambulul Ordinului nr.687 din 17 aprilie 2001 pentru aprobarea valorilor în vamă, invocat de reclamantă, se prevede: “Ministrul finanţelor publice, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 18/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările ulterioare,
în baza prevederilor art. 109 alin. 4 şi 6, precum şi ale pct. 12 din anexa nr. 6 la Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 bis din 9 octombrie 1997, emite prezentul ordin”.
Prin urmare, Ordinul 687/2001 este emis în aplicarea art.109 alin.6 din HG 1114/2001, iar art.109 alin.6 stabileşte valoarea în vamă pentru autovehiculele şi vehiculele introduse sau scoase din ţară de călători şi de alte persoane fizice, fiind deci inaplicabile reclamantei.
Concluzionând, se reţine că pentru bunurile importate de reclamantă, valoarea în vamă trebuia stabilită potrivit Codului vamal, fiind valoarea de tranzacţie, adică preţul efectiv plătit, conform facturilor fiscale prezentate, la care se impunea a fi incluse şi cheltuielile de transport.
Neprocedând în acest fel, şi declarând ca valoare în vamă pe cea prevăzută în lista de valori aprobată prin Ordinul 687/2001 (aplicabil autoturismelor introduse în ţară de persoane fizice necomercianţi), s-a ajuns la diminuarea bazei impozabile şi deci a cuantumului drepturilor vamale achitate în vamă, fapt ce îndreptăţeşte organul vamal să procedeze la recalcularea valorii în vamă, stabilind diferenţe suplimentare de plată reprezentând accize şi TVA, la care s-au calculat majorări şi penalităţi.
Constatând că motivele reclamantei referitoare la legalitatea şi temeinicia actelor emise sunt neîntemeiate, a fost respinsă acţiunea în consecinţă.
