Absenţa avizului din partea Ministerului Culturii şi , necesar obţinerii autorizaţiei de construcţiei, nu atrage nulitatea acesteia, deoarece potrivit art. 17 din Legea nr. 489/2006, „Calitatea de cult recunoscut de stat se dobândeşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii şi Cultelor, de către asociaţiile religioase care, prin activitatea şi numărul lor de membri, oferă garanţii de durabilitate, stabilitate şi interes public”.
Ca atare, avizul se referă la recunoaşterea calităţii de cult a unei asociaţii religioase, aviz care este obligatoriu pentru desfăşurarea activităţii cultului respectiv, rezultând că, în speţa de faţă, potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 50/1991, nu este necesar avizul menţionat pentru construire.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1950 din 20 septembrie 2012
Prin acțiunea înregistrată la 8.06.2011, reclamanta M.G.C. a chemat în judecată pe pârâtele Misiunea Creștină „N.” Brateiu, județul Sibiu și Primăria Leordeni, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea autorizației de construire nr. 115/2005 emisă de Primarul Comunei Leordeni, obligarea pârâtei Misiunea Creștină la restabilirea situației existente anterior construirii extinderii autorizate, cu suportarea cheltuielilor aferente demolării, obligarea pârâtelor la despăgubiri pentru prejudiciul creat și la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii a arătat că este proprietara imobilului teren situat în comuna Leordeni, sat G., județul Argeș, dobândit prin donație.
S-a mai arătat că, în anul 1999, pârâta Misiunea Creștină N. a achiziționat prin vânzare-cumpărare o suprafață de teren pe latura de vest a proprietății sale, iar în anul 2005 a edificat o extindere pe vecinătatea proprietății sale, extindere edificată parțial pe terenul său și pe linia de hotar.
în urma edificării extinderii reclamanta s-a adresat Primăriei Leordeni în sensul de a i se comunica cine este titularul dreptului de proprietate asupra construcției ridicate, iar în situația în care acesta nu posedă acte de proprietate, a solicitat instituției să dispună anularea autorizației.
întrucât Primăria Leordeni nu a înțeles să ia măsurile legale cu privire la cele sesizate, aceasta a declanșat în instanță o acțiune având ca obiect revendicare, grănițuire și demolare construcție, ocazie cu care a intrat în posesia autorizației de construcție și a documentelor ce au stat la baza ei, de unde a rezultat că, în concurs și cu ajutorul primăriei, prin ignorarea dispozițiilor Legii nr. 50/1991 și art. 613 C.civ. de la 1864, s-a edificat o extindere, parte în terenul reclamantei, încălcându-i-se dreptul de proprietate.
La data de 14.11.2011, reclamanta a invocat excepția lipsei capacității de exercițiu și de folosință a beneficiarei autorizației de construire, respectiv a Filialei Găești în temeiul O.G. nr. 26/2000, iar pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a instanței și declinarea în favoarea Judecătoriei Topoloveni, excepție respinsă prin încheierea din aceeași dată, conform art. 2 din Legea nr. 554/2004 coroborată cu Legea nr. 50/1991.
Ulterior, la data de 5.12.2011, pârâta Misiunea Creștină N. a invocat excepția tardivității inițierii procedurii prealabile, unită de instanță cu fondul cauzei, iar reclamanta a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a pârâtei care, de asemenea, a fost unită cu fondul cauzei.
Tribunalul Argeș, prin sentința nr. 110/23.01.2012, a respins acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, în ce privește excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului prezent în sala de judecată, tribunalul a apreciat-o ca neîntemeiată pe considerentul că a existat o eroare materială, de dactilografiere a numelui acestuia pe mandat. Mai mult, s-a apreciat că această calitate de reprezentat este confirmată în ședința publică de către președintele pârâtei Misiunea Creștină N. – S.I. (conform actelor aflate la dosar).
Excepția lipsei capacității juridice a Misiunii Creștine N., invocată de reclamantă, a fost, de asemenea, apreciată ca neîntemeiată, în primul rând ca urmare a modului de prezentare defectuos a acesteia, câtă vreme se invocă excepția cu caracter general, de chiar partea care a chemat-o în judecată. în realitate s-a apreciat că se urmărește ca această lipsă de capacitate să vizeze momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare care constituie titlu de proprietate al intimatei Misiunea Creștină N., atrăgând după sine nulitatea acestuia și, pe cale de consecință, nulitatea autorizației de construcție. Or, acest efect a fost considerat că nu poate fi atins în calea procedurală aleasă de reclamantă, câtă vreme actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1729/1999 la BNP G.D. este perfect valabil, nefiind desființat prin hotărâre judecătorească.
Totodată, s-a apreciat în privința capacității civile a persoanei juridice compunerea acesteia din două elemente: capacitatea de folosință, respectiv aptitudinea de a avea drepturile subiective civile și obligații civile, și capacitatea de exercițiu, respectiv aptitudinea de a dobândi și exercita drepturile civile și de a-și asuma și executa obligații civile, prin încheierea de acte juridice civile.
Astfel, contractul de vânzare-cumpărare al intimatei Misiunea Creștină „N.” s-a constatat a fi încheiat în 1999, dobânditor fiind Societatea Misionară Creștină „N.” Filiala Găești, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice de pe lângă Judecătoria Mediaș la nr. 1/1997, reprezentată de S.G. în baza avizului de funcționare nr. 8/1996.
Reclamanta a invocat în susținerea excepției lipsei capacității civile a intimatei Misiunea Creștină N., dispozițiile O.G. nr. 26/2000. Or, s-a constatat că, potrivit hotărârii judecătorești aflate la dosar, aceasta s-a înființat în 1995, mult înainte de intrarea în vigoare a O.G. nr. 26/2000, iar avizul de funcționare al Filialei Găești datează din 29.07.1996. De altfel, figurează și în evidențele fiscale ale orașului Găești și în cartea funciară.
Cum reclamanta a depus în dovedirea acțiunii și sentința civilă nr. 393/2011 a Judecătoriei Pitești, tribunalul a analizat-o, în forma în care aceasta a fost modificată prin decizia civilă pronunțată la 13.01.2012 de Tribunalul Argeș; a reținut că, în acea cauză, deși a solicitat să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare al intimatei, reclamanta nu a invocat aceste excepții. Mai mult, a fost respins în mod irevocabil acest capăt de cerere, deci a rezultat că titlul de proprietate al pârâtei este perfect valabil.
Referitor la fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor teren 550 mp plus construcții, situate în com. Leordeni, sat G., conform contractului de donație autentificat sub nr. 842/20.10.2003 și că pârâta Misiunea Creștină „N.” este proprietara unui imobil compus din 3.003,8 mp teren și o construcție din cărămidă, situată în com. Leordeni, sat G., având ca vecin la Nord pe V.M. (înstrăinător către reclamantă).
în baza acestui act s-a formulat cerere pentru emiterea certificatului de urbanism, arătându-se titularul cererii și numele reprezentantului, precum și actele depuse în dovedire (documentație tehnică, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1729/1999, statut de funcționare, aviz). S-a emis avizul primarului nr. 123/2005, iar din declarația dată la 11.11.2005, a reieșit că extinderea pentru care se solicită certificat de urbanism și autorizație de construire are ca funcționalitate locuință pentru reprezentantul intimatei, iar nu sediu al acesteia.
în baza acestei documentații s-a emis certificatul de urbanism nr. 128/2005 având ca titular pe Societatea Misionară Creștină „N.”, Filiala Găești, prin reprezentant S.G., pentru extinderea locuinței existente și modificarea acoperișului. După ce s-au obținut toate avizele necesare s-a emis și autorizația de construire nr. 115/2005 în care este prevăzut același beneficiar prin reprezentant. Se menționează și numărul actului de vânzare-cumpărare și al intabulării dreptului de proprietate.
Astfel, instanța de administrativ a apreciat că nu poate verifica decât legalitatea și temeinicia unui act administrativ la momentul emiterii, nu și modalitatea particulară în care un beneficiar respectă acel act administrativ.
Prin notele de ședință depuse la 14.11.2011, reclamanta și-a mai completat motivele de fapt ale cererii, în care susține că titularul pentru care s-a emis actul – Misiunea Creștină „N.”, Filiala Găești – nu există, motiv care a fost deja analizat, în soluționarea excepției lipsei capacității procesuale, el fiind înlăturat de către instanța de fond.
Pretinsele neconcordanțe între certificatul de urbanism, autorizația de construire, actul de proprietate, pe de o parte, și declarația dată de S.G. și procesul-verbal de recepție și finalizarea lucrărilor, pe de altă parte, nu au fost apreciate de instanță ca motive menite să determine nulitatea autorizației de construire, cu atât mai mult cu cât acestea din urmă sunt ulterioare emiterii actului contestat.
De asemenea, s-a apreciat și că cererile formulate, întrucât nu ar purta ștampila persoanei juridice beneficiare, nu determină nulitatea autorizației de construire, câtă vreme aceasta s-a emis pe numele intimatei, iar cererile nu au fost contestate de aceasta, acest fapt având valoarea unei aprobări tacite.
în ceea ce privește opinia reclamantei că anularea s-ar impune deoarece, așa cum recunoaște și pârâta Primăria Leordeni, nu ar fi avut la bază actul de proprietate pentru teren și construcție, instanța de fond a precizat că atât în certificatul de urbanism, cât și în autorizația de construire, este menționat titlul de proprietate identificat chiar cu număr de autentificare și data încheierii lui.
Instanța de fond a reținut că extinderea construcției s-a finalizat în august 2006, iar ceea ce o nemulțumește de fapt pe petentă este că titlurile de proprietate s-ar suprapune pe o suprafață de 42 mp, iar o porțiune din extinderea construcției și trotuarul ar fi de asemenea edificate pe terenul proprietatea ei.
Or, acest fapt nu determină nelegalitatea actului administrativ, ci ține de aspecte intervenite ulterior emiterii acestuia și care pot fi deduse instanței civile prin formularea unor acțiuni de drept comun.
Instanța a verificat și a constatat îndeplinirea condițiilor impuse în certificatul de urbanism care a stat la baza emiterii autorizației de construire, iar faptul că la momentul emiterii acesteia nu s-a depus la Primăria Leordeni actul de proprietate, nu a fost considerat ca atrăgând anularea lui la acest moment, decât ca o măsură excesivă și nejustificată, câtă vreme actul exista (fiind încheiat în 1999) și a fost menționat în autorizația contestată și în actele premergătoare emiterii ei, cu numărul și data autentificării.
Un ultim aspect menționat de către instanța de fond se referă la faptul că unele critici sunt exprimate de reclamantă la modul general, dar au fost examinate de aceasta, instanța apreciind că trebuie să se pronunțe asupra unei pretenții concrete, iar nu de a da consultanță juridică părților.
împotriva acestei sentințe s-a formulat recurs, în termen legal, de către reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în baza dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ., în sensul că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății prin aceea că nu a observat că acțiunea promovată vizează nelegalitatea unui act administrativ, respectiv autorizație de construire care, la momentul emiterii, necesita, în ceea ce-l privește pe beneficiar, dovedirea capacității de exercițiu și folosință (fiind vorba de filiala unei asociații ce trebuia înscrisă în registrul special de asociații și fundații din cadrul Judecătoriei Găești), ceea ce în cauză nu s-a confirmat.
O altă critică privește faptul că instanța de fond a ignorat în totalitate probele existente la dosar și, sub aceeași interpretare greșită, a făcut confuzie între beneficiarul autorizației de construire – Misiunea Creștină „N.”, Filiala Găești – și Misiunea Creștină „N.”, Mediaș, jud. Sibiu, aceasta din urmă fiind chemată în judecată în ceea ce privește opozabilitatea sentinței judecătorești ca reprezentantă a filialei din prezenta cauză.
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, ceea ce determină incidența art. 304 pct. 9 C.proc.civ., prin aceea că nu a avut în vedere temeiurile juridice precizate de aceasta în acțiune, întemeind motivarea pe texte de lege ce contravin în totalitate materialul probator, în considerentele motivării regăsindu-se confuzii grave.
Referitor la lipsa calității de reprezentant a avocatului C.D. s-a apreciat că în mod greșit instanța a respins excepția, deși acesta nu a prezentat mandatul de reprezentare din partea asociației, iar prezența domnului I.S. în sala de judecată, la ultimul termen de judecată, nu avea cum să complinească acoperirea lipsei mandatului apărătorului ales, cât timp nici domnul S. nu avea mandat din partea asociației.
Instanța de fond a ignorat și textele legale vizând capacitatea de exercițiu și folosință, respectiv art. 8,art. 13 și art. 14 din O.G. nr. 26/2000, coroborate cu art. 196,art. 200,art. 202,art. 205,art. 207,art. 209 și art. 212 din noul atunci când a respins această excepție, ceea ce a dus la menținerea unui act administrativ nelegal.
Instanța de fond, ignorând înscrisurile depuse, a interpretat greșit dispozițiile Legii nr. 50/1991 și ale privind distanța minimă față de linia de hotar.
Or, se susține că există o sentință definitivă și irevocabilă care atestă că titlul de proprietate al recurentei-reclamante este mult mai bine caracterizat față de cel al pârâtei, concluzie la care s-a ajuns examinând expertiza tehnică de specialitate autorizată în cauză.
Totodată se afirmă că instanța de fond comite o eroare gravă atunci când asimilează persoana juridică inexistentă – Filiala Găești, beneficiar al autorizației, cu persoana fizică S.G., ca și proprietar al construcției, ceea ce conduce la constatarea nulității absolute a autorizației de construire.
în fine, o ultimă critică privește faptul că nu a existat avizul de funcționare al Misiunii Creștine dat de către Ministerul Culturii și Cultelor, împrejurare ce determină aceeași sancțiune.
în concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea acțiunii sale.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse, pe temeiurile invocate, dar și sub toate aspectele conform art. 3041C.proc.civ., Curtea reține că acesta este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
întrucât în cuprinsul căii de atac se regăsesc excepții de procedură care, dacă ar fi găsite întemeiate, ar face inutilă cercetarea fondului prezentei căi de atac, în raport de dispozițiile art. 306 alin. (2) C.proc.civ., Curtea le va examina cu prioritate, ținând cont de întâietatea uneia față de cealaltă.
Astfel, în ceea ce privește absența mandatului apărătorului ales al pârâtei se reține că, într-adevăr, în mod corect instanța de fond a apreciat asupra existenței unei erori materiale strecurate în cuprinsul împuternicirii redactate de către aceasta, constatându-se că avocatul căruia i-a fost încredințat mandatul de reprezentare în instanța de judecată este C.D.
Referitor la excepția lipsei capacității de folosință și de exercițiu a asociației, se reține că Misiunea Creștină N., Filiala Găești, face parte din cadrul Misiunii Creștine N. județul Sibiu, fiind înregistrată în Registrul comerțului sub nr. 263/2000, Asociația Religioasă N. fiind înființată la 27 octombrie 1992, conform procesului-verbal încheiat la acea dată, și dobândind personalitate juridică prin sentința civilă nr. 1/1993, pronunțată de Judecătoria Mediaș.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 263/2000 pronunțată de Tribunalul Sibiu s-a admis cererea formulată de Organizația N. Sibiu, reprezentată prin S.I., prin care au fost încuviințate modificările aduse statutului organizației prin actul adițional autentificat sub nr. 2542/19.11.1999 și s-a dispus înscrierea mențiunilor în registrul persoanelor juridice.
în actul adițional respectiv, la pct. 5, s-a hotărât înființarea de filiale, între care și cea din localitatea Găești, județul Dâmbovița, în care funcționează pârâta din prezenta cauză.
Totodată, se va preciza că, prin înscrisul cu nr. 8/29.07.1996, s-a dat aviz de funcționare Filialei din Găești, județul Dâmbovița de către Societatea Misionară Creștină „N.”, județul Sibiu, având ca reprezentant pe S.G.
Prin urmare, nu poate fi primită critica recurentei-reclamante referitoare la absența capacității de folosință și de exercițiu din partea pârâtei, în raport și de prevederile art. 200 și urm. C.civ., necesară obținerii autorizației de construire, chestiunile aduse în discuție de aceasta din urmă fiind contrazise de înscrisurile depuse, de unde rezultă că toate modificările intervenite în statutul societății-mamă au urmat procedura legală, astfel că nu se poate concluziona că la momentul depunerii cererii, respectiv anul 2005, pentru obținerea autorizației de construire, pârâta nu avea personalitate juridică, dimpotrivă.
în sensul celor subliniate anterior se va preciza că mențiunile de pe înscrisurile ce au stat la baza emiterii autorizației de construire vizându-l pe S.G. nu pot conduce la concluzia indusă de către recurenta-reclamantă că acest act administrativ ar fi emis pe numele unei persoane fizice și nu al intimatei-pârâte din prezenta cauză.
Referitor la fondul cauzei, respectiv anularea autorizației de construire și repunerea recurentei-reclamante în situația anterioară, cu plata tuturor despăgubirilor determinate de prejudiciul ce i s-a cauzat, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 50/1991 și ale Legii nr. 489/2006, criticile vizând, în principal, aspectul legat de inexistența actului de proprietate asupra terenului pe care s-a edificat construcția la momentul depunerii documentației necesare emiterii autorizației de construire și a avizului obligatoriu din partea Ministerului Culturii și Cultelor, Curtea apreciază netemeinicia acestora prin faptul că recurenta-reclamantă se află într-o confuzie rezultată, de altfel, chiar din modul general în care a redactat cererea.
Astfel, se susține că pentru obținerea autorizației sus-menționate era necesar a se dovedi deținerea unui înscris din care să rezulte dreptul de proprietate al filialei asupra terenului, situație care nu a fost dovedită de către pârâtă. Or, această susținere este contrazisă de înscrisurile reprezentând contract de vânzare-cumpărare autentificat în data de 11.06.1997 pe numele cumpărătorilor D.V. și D.M., din partea vânzătoarei C. Leordeni, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1729/21.10.1999 între acești din urmă și S.G. ca reprezentant al Societății Misionare Creștine „N.”, Filiala Găești, precum și încheierea nr. 9702/27.09.2011 emisă de O.C.P.I. Argeș – Biroul de și Publicitate Imobiliară Topoloveni, cu privire la intabularea dreptului de proprietate al pârâtei, în ceea ce privește terenul menționat în actul notarial nr. 1729/1999.
Prin urmare, în mod corect instanța de fond a apreciat asupra calității de proprietar a intimatei-pârâte cu privire la terenul pe care urma a se edifica extinderea, toate înscrisurile depuse în scopul obținerii autorizației conținând elemente de identificare a terenului pe care urma a se edifica construcția.
în ceea ce privește cea de-a doua critică, vizând absența avizului din partea Ministerului Culturii și Cultelor necesar obținerii autorizației de construcției, se va sublinia că, potrivit art. 17 (Secțiunea a II-a „Recunoașterea calității de cult”) din Legea nr. 489/2006, „Calitatea de cult recunoscut de stat se dobândește prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii și Cultelor, de către asociațiile religioase care, prin activitatea și numărul lor de membri, oferă garanții de durabilitate, stabilitate și interes public”.
La art. 19 alin. (1) din același act normativ se stipulează că în termen de 60 zile de la data depunerii cererii Ministerul Culturii și Cultelor înaintează Guvernului documentația de recunoaștere a cultului însoțită de avizul său consultativ, întocmit pe baza documentelor depuse.
Deci, avizul despre care face vorbire recurenta-reclamantă se referă la recunoașterea calității de cult a unei asociații religioase, aviz care este obligatoriu pentru desfășurarea activității cultului respectiv.
însă, în speța de față, având în vedere dispozițiile art. 10 din Legea nr. 50/1991, se constată că se invocă lipsa avizului pentru construire, respectiv pentru autorizarea lucrărilor de construcție în zonele asupra cărora s-a instituit, potrivit legii, un anumit regim de protecție prevăzut în planurile de amenajare a teritoriului și în documentele de urbanism aprobate.
Potrivit textului menționat, în acest caz se va proceda după cum urmează:
– a) în zonele construite protejate, în zonele de protecție a monumentelor istorice, definite potrivit legii, și în ansamblurile de arhitectură și siturile arheologice, solicitantul va obține avizul conform al Ministerului Culturii și Cultelor, pe baza documentațiilor de urbanism avizate și aprobate conform legii;
– b) în cazul lucrărilor de intervenții asupra construcțiilor monumente istorice, pe lângă avizul Ministerului Culturii și Cultelor se vor obține avizele specifice cerințelor de calitate a construcțiilor, potrivit prevederilor legale;
(…)
– d) în zonele de siguranță și de protecție a infrastructurilor de transport de interes public, precum și în zonele aferente construirii căilor de comunicație, stabilite prin documentațiile de amenajare a teritoriului și/sau de urbanism, se va obține și autorizația Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, conform prevederilor legale;
– d1) în perimetrele limitrofe construcțiilor reprezentând anexele gospodărești ale exploatațiilor agricole, delimitate prin planuri urbanistice cu respectarea distanțelor prevăzute de normele sanitare în vigoare, în care s-a instituit un regim de restricție privind amplasarea clădirilor de locuit și a obiectivelor socio-economice, solicitantul va obține avizul direcției pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București;
– e) în zonele unde s-a instituit alt tip de restricție solicitantul va obține avizul organismelor competente.
Din lecturarea acestor dispoziții imperative rezultă că avizul despre care vorbește recurenta-reclamantă este expres stipulat numai în situațiile enumerate în aceste texte.
Or, în cauză, nu se aflăm în prezența unor zone cu regim juridic special pentru a fi necesar un asemenea aviz, acesta fiind și motivul pentru care, ulterior, pârâta Primăria Comunei Leordeni, prin Primar, nu a mai solicitat avizul de la Ministerul Culturii și Cultelor.
De asemenea, se va sublinia că este nejustificată susținerea recurentei-reclamante privind absența avizului de la Electrica, critică infirmată de înscrisul aflat la dosarul de fond.
Din întreg materialul probator se constată că nemulțumirile recurentei-reclamante privesc aspecte legate de încălcarea dreptului de proprietate al acesteia prin faptul că extinderea respectivă a fost edificată parțial pe terenul său, încălcându-se linia de hotar, iar acoperișul chiar depășind linia de hotar, până la o distanță de aproximativ 90 cm, dar aceste aspecte nu pot fi valorificate într-o acțiune având ca obiect anularea autorizației de construire, ele ținând de modul de executare, respectiv de punere în practică a acestei autorizații, situații despre care însăși recurenta-reclamantă a recunoscut că au constituit obiectul altor cereri de chemare în judecată, soluționate irevocabil de către instanțele de judecată.
Față de considerentele expuse, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., coroborat cu dispozițiile Legii nr. 50/1991 și ale Legii nr. 554/2004, a respins recursul ca nefondat.
(Judecător dr. Gabriela Chiorniță)
