Abandon Minori


R O M A N I A

JUDECATORIA PODU TURCULUI JUDEŢUL BACAU

SENTINŢA PENALĂ NR.56/13.05.2009

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN: 13.05.2009

Complet format din :

PREŞEDINTE: X

Cu participare:

PROCUROR: Y

GREFIER: Z

Pe rol fiind soluţionarea cauzei penale privind pe inculpatul V. Ş., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie prev. de art. 305 al.1 lit. c Cod penal cu aplicarea art.74 al.1 lit. c şi art. 76 alin.1 lit. d Cod penal.La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit inculpatul V. Ş. şi partea vătămată V. M.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

În conformitate cu dispoziţiile prev. de art.304 Cod procedură penală, şedinţa de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.

Reprezentantul parchetului având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză şi solicită cuvântul pe fond.

Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză şi alte probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată, declară terminată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, expune pe larg situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriul parchetului, arătând că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii de abandon de familie prev. de art. 305 lit.c Cod penal constând în aceea că pe o perioadă mai mare de 2 luni nu a plătit pensia de întreţinere stabilită prin hotărâre judecătorească în favoarea celor trei minori rezultaţi din convieţuirea cu partea vătămată. A pus concluzii de condamnare a inculpatului la pedeapsa închisorii, cu aplicarea dispoziţiilor prev. de art.81 Cod penal si art. 83 Cod penal . Solicită obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare avansate către stat.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

INSTANŢA

– deliberând –

Asupra cauzei penale de faţă constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria P. T. din data de 27.01.2009 în dosarul nr. 1181/P/2008 a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi a fost trimis în judecată inculpatul V.Ş. pentru comiterea infracţiunii de abandon de familie prevăzută de art. 305 lit. c Cp, constând în aceea că nu a achitat, cu rea credinţă, către partea vătămată V. M., pensia de întreţinere stabilită prin hotărâre judecătorească pentru o perioadă mai mare de două luni.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei P.T. sub nr. 68/02.02.2009.

În cursul cercetării judecătoreşti a fost audiată partea vătămată (fila 11), inculpatul (fila 29) şi martorii din lucrări M. C. (fila 30) şi M. B. (fila 31), declaraţiile acestora fiind consemnate în scris şi ataşate la dosarul cauzei la filele indicate.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin sentinţa civilă nr. 23/25.01.2007 pronunţată de Judecătoria Podu Turcului în dosarul nr. 999/2006 rămasă definitivă şi irevocabilă la data de 09.03.2007, inculpatul a fost obligat la plata sumei totale de 160 de lei lunar cu titlu de de întreţinere pentru minorii I. – D., M. – M. şi C. – G., rezultaţi din căsătoria cu partea vătămată.

Partea vătămată, în plângerea adresată organului de cercetare penală, a precizat că inculpatul nu a mai plătit de întreţinere în favoarea celor trei minori încă din luna decembrie 2006, deci mai mult de două luni, aşa cum prevede textul de lege.

Inculpatul a susţinut că ar fi trimis banii printr-o altă persoană dar nu a putut dovedi acest aspect.

Art. 305 lit. c Cod penal impune ca această neplată să fie cu „rea credinţă”. Deşi codul penal nu defineşte această noţiune, practica judiciară este în sensul că infracţiunea de abandon de familie în această formă există atunci când cel obligat la plata pensiei de întreţinere, deşi capabil de muncă, nu prestează o activitate pentru a dobândi veniturile din care să achite obligaţia de întreţinere. Iar din probele administrate în cele două faze ale procesului penal rezultă că inculpatul este capabil de muncă, în anumite perioade chiar a obţinut venituri din muncile prestate.

În drept, fapta inculpatului de a nu achita, cu rea credinţă, pensie de întreţinere la care a fost obligat prin hotărâre judecătorească pe o perioadă mai mare de două luni, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abandon de familie prevăzută de art. 305 lit. c Cp.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa va ţine seama de criteriile prevăzute de art. 72 Cp, precum şi de circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, făcând aplicarea art. 74 lic Cp., coborând astfel pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.

În temeiul art. 71 C.p. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi b C.p.

În temeiul C.p. va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 359 Cpp va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 305 alin. 5 şi C.p.

În temeiul art. 71 alin. 5 C.p. va suspenda executarea pedepsei accesorii.

Instanţa constată că partea vătămată V. M. s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând instanţei să îl oblige pe inculpat la plata pensiei de întreţinere restante. Instanţa va respinge această cerere având în vedere faptul că partea civilă are un titlu executoriu pe care îl poate pune în executare, acesta fiind sentinţa civilă nr. 23/25.01.2007, neputându-se constitui două titluri executorii pentru acelaşi debit.

În temeiul art. 191 alin.1 Cpp va obliga inculpatul la plata sumei de 100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

În temeiul art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. c şi art. 76 alin. 1 lit.d Cod penal, condamnă pe inculpatul V. Ş., fiul lui G. şi E născut la data de -, în comuna P.T, judeţul B, domiciliat în comuna S., sat C., judeţul B., studii 8 clase, agricultor, divorţat, cu antecedente penale, CNP – , la 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie.

În temeiul art. 71 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi b C.p.

În temeiul C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 3 luni, calculat potrivit dispoziţiilor art. 82 C.p.

În temeiul art. 359 Cpp atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 305 alin. 5 şi C.p.

În temeiul art. 71 alin. 5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii.

Respinge pretenţiile civile ale părţii vătămate.

În temeiul art. 191 alin.1 Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.05.2009.

Preşedinte, Grefier,

X/Y

13/14.05.2009

Ex. 2