Reclamanta arată că a încheiat cu pârâta S.A. „A. G” S.R.L. care a devenit S.C. „S. C.” S.R.L. Sibiu un contract de muncă la data de 03.02.2010 prin care s-a stabilit obligaţia acesteia din urmă de a acorda un salariu de bază brut în cuantum de 1800 lei lunar, reclamanta având calitatea de contabil. Reclamanta susţine că nu a primit salariul timp de 2 luni, drept pentru care în data de 19.05.2010 a solicitat încetarea raporturilor de muncă. Reclamanta învederează instanţei de judecată că deşi a solicitat pârâtei acordarea drepturilor salariale, nu le-a primit.
Din probatoriul administrat în cauză, instanţa de judecată reţine:
În baza contractului de muncă înregistrat la data de 4 februarie 2010 (fila 3) reclamanta a fost angajată la societatea pârâtă cu contract de muncă pe durată nedeterminată în calitate de contabil, data angajării fiind 03.02.2010. Salariul de bază stipulat în contract este de 1800 lei lunar.
În data de 19.05.2010 urmare a demisiei, contractul de muncă al reclamantei încetează(fila 5). Menţiunea cuantumului salariului de bază rezultă şi din carnetul de muncă al reclamantei, poz.30 (fila 16)
La fila 37 din dosarul cauzei s-a depus adresă de la ITM Sibiu din conţinutul căreia instanţa de judecată reţine că societatea pârâtă a depus la această autoritate statele de plată pe perioada aprilie-mai 2010 dar pentru luna mai 2010 au fost depuse două state de plată, unul iniţial şi altul rectificativ.
La fila 43 ITM Sibiu a depus statul de plată al societăţii pe luna aprilie 2010 iar la fila 49, statul de plată pe luna mai 2010 ambele state de plată nefiind semnate de reclamantă.
La fila 67 din dosarul cauzei s-a depus la solicitarea instanţei Fişa de identificare a societăţii pârâte din cuprinsul căreia instanţa reţine că societatea şi-a schimbat denumirea din S.A. „A. G.” S.R.L. în S.C. „S. C.” S.R.L..
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa de judecată constată:
Potrivit Convenţiei OIM nr.95/1949 privind protecţia salariului, termenul de „salariu” reprezintă remunerarea sau câştigurile susceptibile de a fi evaluate în bani, stabilite prin acordul părţilor sau de către legislaţia naţională, pe care angajatorul le datorează unui salariat în baza unui contract individual de muncă, scris sau verbal, fie pentru efectuată sau care urmează a fi efectuată, fie pentru serviciile prestate care urmează a fi prestate iar potrivit art. 154, alin.1 C.M. salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. Legiuitorul român consacră dreptul la un salariu exprimat în bani pentru activitate prestată în baza unui contract de muncă(art.154, alin.2 C.M) şi obligaţia angajatorilor de a plăti salariile înaintea oricăror altor obligaţii băneşti ale angajatorilor(art.156 C.M.) cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă sau regulamentul intern, după caz(art.161, alin.2 C.M.) Aşa fiind, instanţa de judecată a constatat că societatea pârâtă nu a achitat drepturile salariale reclamantei deoarece statele de plată pe lunile aprilie-mai 2010 nu sunt semnate de aceasta iar potrivit art.163 alin.1 C.M. plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit, drept pentru care s-a admis acţiunea aşa cum a fost formulată şi precizată.
Instanţa a constatat că în cauză sunt incidente prevederile art.274 C. pr. civ. culpa declanşării acestui litigiu de muncă aparţinând pârâtei, drept pentru care instanţa a obligat la suportarea cheltuielilor de judecată.
