Nu este posibilă sesizarea instanţei de administrativ cu o cerere de anulare a unui act administrativ, fără îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004. O plângere prealabilă tardivă echivalează, din punct de vedere al efectelor sale, cu lipsa unei plângeri prealabile legal efectuate.
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2946 din 14 noiembrie 2011
Prin acțiunea înregistrată în rejudecare după casare pe rolul Tribunalului Dâmbovița, Secția comercială și de contencios administrativ sub nr. 2278/120/2011, reclamanții C.N. și C.A. au chemat în judecată pe pârâții C.L.T. și P.T., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a trecerii terenului de 167 mp din extravilan în intravilan conform planului urbanistic general aprobat prin Hotărârea nr. 16/18.03.2004 și constatarea nulității absolute a documentației care justifică din partea primăriei operațiunea fictivă efectuată.
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au cumpărat de la moștenitorii defunctului D.C.N. terenurile intravilane în suprafață de 1.700 mp, cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 694/06.11.1996, iar restul de teren până la 1,23 ha l-au primit prin efectul donației.
Reclamanții au mai arătat că, în anul 2007, cu totul întâmplător, au aflat că din terenul pe care l-au dobândit, teren împrejmuit, le-a fost acaparată o suprafață de 167 mp de către soții A. care dețin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 536/20.04.2006 din care rezultă că această suprafață de teren a fost cuprinsă în intravilanul localității T. conform planului urbanistic general aprobat prin hotărârea consiliului local. De asemenea, reclamanții au formulat precizare la acțiune, arătând că solicită instanței a fi obligați pârâții la dovedirea că prin planul urbanistic general aprobat prin HCL nr. 16/18.03.2004 s-a realizat trecerea unui teren în suprafață de 167 mp din extravilan în intravilanul localității și că există în acest sens o documentație întocmită de către primărie.
Prin sentința nr. 1904 din 15.07.2011 Tribunalul Dâmbovița a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată din oficiu și a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanții C.N și C.A.
Astfel, tribunalul a reținut că, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ, trebuie să solicite autorității emitente revocarea actului, în tot sau în parte, această solicitare fiind obligatorie, mai înainte de sesizarea instanței de contencios administrativ, consecința neîndeplinirii ei fiind respingerea acțiunii ca inadmisibilă, așa cum s-a statuat constant în practica judiciară.
S-a mai reținut că reclamanții au pornit acțiunea împotriva pârâților ca o acțiune civilă în constatarea nulității absolute a unui act de trecere a unui teren în suprafață de 167 mp din extravilanul localității T. în intravilanul acesteia, fără o motivare și o fundamentare în drept a cererii. Or, din toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în cele 2 faze procesuale, nu rezultă dovada solicitării de revocare a HCL nr. 16/2004; de altfel, nici reclamanții, la cererea expresă a instanței, nu au putut prezenta un asemenea înscris cu care să facă dovada că au îndeplinit procedura prealabilă.
împotriva sentinței precizate au declarat recurs reclamanții, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei la instanța de fond, în vederea continuării judecății.
în motivarea recursului, s-a arătat că nu s-au făcut decât speculații cu privire la Legea nr. 554/2004, în sensul că, din oficiu, prima instanță a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Recurenții au mai arătat că până la termenul din 15.07.2011 nu au reușit să identifice actele inițiale legate de aplicabilitatea dispozițiilor legale menționate anterior, astfel că au solicitat instanței acordarea unui termen scurt, solicitare ce le-a fost respinsă nejustificat, instanța rămânând apoi în pronunțare, fără a le da posibilitatea depunerii de note scrise.
Recurenții au precizat evoluția soluționării cauzei, după care au arătat că obiectul acesteia îl constituie aprobarea planului urbanistic general al comunei/ satelor T. prin hotărârea nr. 16/2004 și documentația justificativă întocmită de către Primăria comunei T., prin care li s-au luat din proprietatea reclamanților 167 mp, că au înaintat cererea nr. C/601/2010 Primăriei comunei T., cererea nr. C/1461 din octombrie 2009 prin care și-au exprimat poziția față de abuzul realizat prin hotărârea nr. 16/2004, la care nu au primit răspuns, cererea nr. C/773/30.08.2010 adresată conducerii Primăriei comunei T. pe aceeași temă, precum și o altă cerere identică, înregistrată sub nr. C803/2010.
Recurenții au arătat că toate solicitările lor precizate au vizat legalitatea și constatarea nulității hotărârii nr. 16/2004, însă nu au primit răspuns, precum și că depunerea cererilor precizate face dovada interesului lor privind constatarea nulității sau anularea hotărârii precizate, întocmită nelegal de către Primăria comunei T.
în dovedirea recursului, recurenții au depus la dosar înscrisuri, respectiv cererile nr. 1461/2009, nr. 601/2010, nr. 773/2010, nr. 803/2010 și nr. 1023/2010.
Examinând sentința recurată, prin prisma materialului probator administrat în cauză, a dispozițiilor legale incidente și a criticilor invocate de către recurenți, Curtea constată următoarele:
Referitor la natura juridică a prezentei cauze, precum și la declinarea/ trimiterea acesteia la instanța de contencios administrativ, Curtea constată că această problemă de drept a fost tranșată prin decizia nr. 54/07.02.2011 a Tribunalului Prahova, Secția civilă, decizie neatacată cu apel și devenită irevocabilă.
Ca urmare, considerentele acestei decizii – privind faptul că reclamanții au atacat prin acțiune o hotărâre a consiliului local, care este un act administrativ, astfel că este competentă instanța de contencios administrativ – au intrat în puterea lucrului judecat, nemaiputând fi puse în discuție.
Totodată, Curtea constată că este culpa exclusivă a recurenților faptul că, deși nu au fost de acord cu decizia instanței de apel, totuși nu au exercitat calea extraordinară de atac a recursului împotriva acesteia.
Curtea mai reține așadar că obiectul prezentei cauze îl constituie anularea HCL nr. 16/18.03.2004 și a documentației justificative a acesteia, acțiunea fiind înregistrată la Judecătoria Răcari în data de 17.08.2010.
Curtea reține că prin hotărârea precizată s-a aprobat planul urbanistic general al comunei T., conform avizului unic privind planul urbanistic general al satelor componente ale comunei T. nr. 5 din 28.01.2004, emis de către Consiliul Județean D., această hotărâre fiind un act administrativ unilateral cu caracter individual – întrucât nu produce efecte juridice erga omnes, ci doar pentru cetățenii comunei T. -, conform opiniei exprimate în mod constant de către înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal.
Curtea constată, din cererea introductivă, că reclamanții au luat cunoștință de spre această hotărâre ulterior anului 2006, respectiv „cu ocazia unui litigiu dedus Judecătoriei Răcari în anul 2007”.
Curtea mai reține că la data emiterii hotărârii contestate erau în vigoare dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990, conform cărora „înainte de a cere tribunalului anularea actului (…), cel care se consideră vătămat se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ (…) autorității emitente, care este obligată să rezolve reclamația în termen de 30 de zile de la aceasta. în cazul în care cel care se consideră vătămat nu este mulțumit de soluția dată reclamației sale, el poate sesiza tribunalul în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției. (…) în toate cazurile, introducerea cererii la tribunal nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere”.
Ulterior a intrat în vigoare Legea nr. 554/2004, care în cadrul dispozițiilor art. 7 a menținut obligativitatea formulării plângerii prealabile, anterior sesizării instanței de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului sau de la luarea la cunoștință, pe orice cale, despre acesta – în limitele termenului de 6 luni (termen de prescripție) de la data emiterii actului.
Curtea mai reține că recurenții au învederat că plângerea prealabilă este dovedită prin cererile nr. 1461/2009, nr. 601/2010, nr. 773/2010, nr. 803/2010 și nr. 1023/2010, cereri depuse în fața instanței de recurs.
Examinând aceste cereri, Curtea constată în primul rând că ele au fost adresate conducerii Primăriei comunei T., iar nu organului emitent al actului administrativ contestat, respectiv Consiliului local al comunei T., care este autoritatea deliberativă locală și care a adoptat hotărârea nr. 16/2004.
De asemenea, Curtea mai reține că în niciuna dintre aceste cereri nu s-a solicitat revocarea în tot sau în parte a hotărârii nr. 14/2004, recurenții-reclamanți solicitând precizarea dacă planul urbanistic general aprobat prin această hotărâre și certificatul de urbanism nr. 122/2006 pot constitui temei pentru dreptul de proprietate privind un teren extravilan (cererea nr. 1461/2009), poziția primarului privind modificarea titlului de proprietate nr. 64043/1995, cu diminuarea dreptului de proprietate al reclamanților (cererea nr. 601/2010), consultarea dosarelor întocmite conform Legii nr. 18/1991 pentru frații D.C.N. și C.I., registrele agricole până la data intrării în fostul CAP (cererea nr. 773/2010), comunicarea mai multor acte oficiale (cererea nr. 803/2010), „revederea” actelor menționate în contractul de vânzare-cumpărare și reformularea răspunsului prin punerea acestuia de acord cu realitatea din teren (cererea nr. 1023/2010).
Totodată, raportat la data emiterii actului administrativ unilateral, la legislația în vigoare în acel moment și ulterior, Curtea consideră că în mod corect prima instanță a apreciat că reclamanții nu au îndeplinit procedura prealabilă obligatorie, anterior sesizării instanței de contencios administrativ, întrucât aceștia nu au solicitat autorității publice emitente (Consiliului Local al comunei T.) revocarea în tot sau în parte a hotărârii nr. 16/2004.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia că vreuna din cererile indicate de recurenți ar putea constitui plângere prealabilă (deși acestea nu au fost adresate organului emitent al actului administrativ contestat și nu conțin solicitarea revocării, în tot sau în parte, a hotărârii nr. 16/2004), Curtea consideră că și în această situație ipotetică soluția primei instanțe ar fi corectă, întrucât „plângerea prealabilă” a fost făcută cu mult peste termenele legale precizate anterior, raportat fie la data emiterii actului (martie 2004), fie la data luării la cunoștință despre hotărâre (anul 2007), având în vedere că cererile depuse de recurenți au fost formulate în intervalul octombrie 2009 – noiembrie 2010. Or, o plângere prealabilă tardivă constituie, din punct de vedere al efectelor sale, o lipsă a unei plângeri prealabile legal efectuate, astfel că soluția inadmisibilității acțiunii, sub acest aspect, este justificată.
Ca urmare, față de aceste considerente, Curtea a respins recursul, ca nefondat.
(Judecător Ionel Stănescu)
