Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Tulcea, reclamantul B.T. a chemat în judecata pârâtii Ministerul Justitiei si Tribunalul Tulcea, solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta, pârâtii sa fie obligati la plata de despagubiri egale cu sporurile acordate pentru solutionarea cauzelor ce au ca obiect infractiunile de coruptie pe perioada noiembrie 2002-martie 2006, actualizate cu indicele de inflatie.
În motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca a fost subiectul unei discriminari in sensul ca nu a beneficiat de sporul de 30% respectiv 40% din salariu, spor de care a beneficiat insa alti magistrati, iar aceasta discriminare nu are la baza un criteriu obiectiv.
In legatura cu existenta acestei discriminari s-a pronuntat in mod explicit Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii.
Prin Hotarârea nr. 185/22.07.2005 a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii s-a constatat existenta unei discriminari directe, potrivit art. 2 alin.1 din O.G. nr.137/2000, intre magistratii care primeau acest spor si cei care nu-l primeau desi toti magistratii ar trebui sa se bucure de aceleasi drepturi facand parte din aceeasi putere a statului.
Hotarârea a avut la baza acordarea unui tratament diferentiat pentru magistrati în mod nejustificat.
Prin întâmpinare, Ministerul Justitiei a invocat exceptia necompetentei materiale a instantei deoarece este vorba de o simpla actiune in pretentii pentru care este competenta Judecatoria.
S-a invocat si exceptia prescriptiei dreptului la actiune deoarece termenul de prescriptie incepe sa curga de la data intrarii in vigoare a OUG nr.43/2002, respectiv la 4.04.2002.
Pe fond s-a solicitat respingerea actiunii ca nefondata deoarece Ministerul Justitiei nu este in culpa pentru plata diferentiata a acestor sporuri si chiar a initiat un proiect de lege pentru acordarea acestui spor tuturor magistratilor indiferent de cauzele specifice cu a caror solutionare sunt investiti.
In aceste conditii Ministerul nu este raspunzator pentru neadoptarea de catre Guvern a unui proiect de act normativ in consens cu Hotararea nr. 185/2005 a CNCD.
Prin sentinta civila nr.523/04.04.2007 a fost admisa actiunea formulata de reclamantul B.T. împotriva pârâtilor Tribunalul Tulcea, Ministerul Justitiei si Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii.
Au fost obligati pârâtii Tribunalul Tulcea si Ministerul Justitiei, în solidar, la plata catre reclamant a despagubirilor constând în drepturi salariale reprezentând 30% din indemnizatiile de încadrare bruta lunara pentru perioada noiembrie 2002 – aprilie 2004 si a despagubirilor constând în drepturi salariale reprezentând 40% din indemnizatia de încadrare bruta lunara pentru perioada mai 2004 – martie 2006 (din aceasta ultima perioada excluzându-se plata despagubirilor pentru luna septembrie 2005).
Au fost respinse exceptiile de necompetenta materiala si prescriere a dreptului material la actiune, ca nefondate.
Pentru a solutiona astfel, instanta de fond a retinut, în esenta, urmatoarele:
Cu privire la exceptia necompetentei materiale, instanta de fond a retinut ca nu se afla în prezenta unei simple actiuni in pretentii ci a unei actiuni privind despagubirile datorate in urma discriminarii care s-a produs in cadrul unui raport de munca.
Pentru aceste considerente, a constatat ca cererea are natura juridica a unui litigiu de si tot pentru aceste considerente a fost respinsa exceptia necompetentei materiale a Tribunalului, competenta fiind data de prevederile art.21 art.1 alin.2 din O.G. nr.137/2000 raportat la art. 2 alin.1 lit.c Cod procedura civila.
Si exceptia prescriptiei dreptului la actiune a fost respinsa, instanta raportandu-se pentru a calcula termenul de 3 ani, la data de cand reclamantul a luat cunostinta de discriminare, respectiv de hotararea nr. 185/22.07.2005 a CNPCD.
Pe fondul cauzei instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept:
Potrivit art. 21 alin.1 din OG nr.137/2000: „În toate cazurile de discriminare prevazute în prezenta ordonanta, persoanele discriminate au dreptul sa pretinda despagubiri proportional cu prejudiciul suferit, precum si restabilirea situatiei anterioare discriminarii sau anularea situatiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun.”
Ordonanta privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare (O.G. nr.137/2000) având la baza drepturile recunoscute cetatenilor prin Constitutia României garanteaza excluderea privilegiilor si discriminarii în cazul muncii egale, salariatii având dreptul la un salariu egal, la o remuneratie echitabila si satisfacatoare.
Ordonanta de urgenta nr.177/2002 privind salarizarea si alte drepturi ale magistratilor a stabilit, în art.11 alin.2, în favoarea procurorilor care participa la sedintele de judecata în completele specializate pentru judecarea infractiunilor de coruptie dreptul la un spor de 30% din indemnizatia de încadrare bruta lunara.
Acelasi drept a fost stabilit si în favoarea judecatorilor care compun completele specializate pentru judecarea infractiunilor de coruptie.
Potrivit art.154 alin.1 din Codul Muncii „salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse”.
Art. 16 din Constitutia României consacra egalitatea cetatenilor în fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si discriminari.
Prin actele normative mai sus enumerate a fost reglementata salarizarea magistratilor, legea stabilind si un tratament diferentiat pentru magistratii care judeca si efectueaza urmarirea penala în faptele de coruptie.
Solutionarea faptelor de coruptie nu presupune o specializare fata de alte categorii de cauze; de asemenea, nu prezinta un grad sporit de dificultate în raport cu celelalte cauze penale si nici în raport de cauzele civile; nu presupune o responsabilitate sporita.
Chiar si Curtea Constitutionala a retinut prin decizia nr.2/02.02.2000 ca prezinta o încalcare a prevederilor art.14 din Conventia privind apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, orice diferenta de tratament savârsita de stat între indivizi în situatii analoge fara o justificare obiectiva si rezonabila.
În acest sens s-a pronuntat si Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii prin hotarârea nr.185/22.07.2005, aceasta constatând existenta unei discriminari între magistrati.
Fiind dovedita discriminarea, persoanele afectate au dreptul la despagubiri potrivit OG nr. 137/2000, astfel ca si reclamantul este indreptatit la plata despagubirilor reprezentand 30%, respectiv 40% din indemnizatia de incadrare.
Impotriva acestei sentinte , a declarat recurs Ministerul Justitiei.
Critica sentintei prin motivele de recurs formulate de Ministerul Justitiei, a vizat în esenta urmatoarele:
– Hotarârea judecatoreasca a instantei de fond este nelegala, deoarece a fost gresit solutionata exceptia prescriptiei dreptului la actiune in conditiile in care termenul de 3 ani se calculeaza de la data intrarii in vigoare a disp. OUG 43/2002 si nu de la data adoptarii hotarârii 185/2005 CNPCD.
In mod gresit s-a respins exceptia privind prescriptia dreptului la actiune pentru perioade mai vechi de 3 ani deoarece in cauza sunt aplicabile dispozitiile art.1, 3, 7 si 8 din decretul nr. 167/1958 si ale art. 283 codul muncii
– In temeiul art. 304 pct.3 cod proc.civila, hotararea se impune a fi casata intrucat s-a dat de o instanta necompetenta.
Atâta vreme cat in cauza de fata nu se contesta neindeplinirea unei obligatii a angajatorului izvorata din raporturile de munca, pentru despagubirile solicitate de reclamant, trebuia sa fie investita instanta de drept comun.
– Pe fond, actiunea trebuia respinsa ca neîntemeiata.
In cauza trebuiau mai atent analizate dispozitiile art.2 alin.2 din O.G. nr.137/2000, potrivit careia „sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonante, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre, care dezavantajeaza anumite persoane, pe baza criteriilor prevazute la alin.(1), fata de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv, de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate si necesare.”
Prevederile criticate au un scop legitim, respectiv combaterea coruptiei, iar metodele prin care se ajunge la realizarea acestui scop sunt adecvate si necesare.
Hotarârea este nelegala si prin prisma obligarii la plata drepturilor salariale pretinse, actualizate cu rata inflatiei la data platii efective, pe de o parte întrucât prin Legea bugetului de stat nr.511/2004 nu au fost alocate fonduri pentru plata diferentelor de drepturi salariale, iar pe de alta parte neaplicarea indicelui de inflatie se datoreaza si faptului ca, în conformitate cu dispozitiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002: „nici o cheltuiala nu poate fi înscrisa în buget si nici angajata si efectuata daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala.”
Prin urmare, din dispozitiile legale precizate reiese ca angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
În consecinta, apreciaza ca aceasta obligatie nu este întemeiata si nu se justifica.
Analizand sentinta recurata in raport de criticile formulate, Curtea constata ca recursul este intemeiat in ce priveste exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada anterioara datei de 7 02.2004.
Potrivit art. 1 din decretul nr. 167/1958 „dreptul la actiune, avînd un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Art. 3 din acelasi act normativ arata ca „termenul prescriptiei este de 3 ani” iar art. 7 prevede ca „prescriptia începe sa curga de la data cînd se naste dreptul la actiune sau dreptul de a cere executarea silita”.
Prin urmare, dreptul la actiune al reclamantului pentru perioada anterioara datei de 7/02.2004 este prescris, reclamantul neputand solicita despagubiri decat in limita termenului de prescriptie de 3 ani astfel cum este prevazut in actul normativ invocat.
De asemenea art. 283 din codul muncii arata ca cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune in situatia in care obiectul consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri.
In raport de toate acete dispozitii legale, Curtea va admite recursul si va modifica in parte sentinta recurata in sensul admiterii exceptiei prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada nov.2002-7 febr. 2004.
– Exceptia privind necompetenta materiala a instantei in solutionarea cauzei este nefondata, avand in vedere ca discriminarea s-a produs in legatura cu derularea raporturilor de munca dintre angajat si angajator, ceea ce atrage competenta instantei specializata in solutionarea conflictelor de munca.
– De asemenea, pe fondul cauzei, sustinerile recurentului nu pot fi primite.
În opinia Curtii de Apel, în cauza sunt incidente dispozitiile constitutionale ale art.16 care statueaza ca „cetatenii sunt egali în fata legii … fara privilegii si fara discriminari”, precum si dispozitiile O.G. nr.137/2000 cu modificarile ulterioare, care prevad în art.1 alin.(2) ca „principiul egalitatii între cetateni, al excluderii privilegiilor si discriminarii sunt garantate în special în exercitarea urmatoarelor drepturi: … dreptul la un salariu egal pentru munca egala”.
De asemenea, în art. 2 alin.(2) din acelasi act normativ se prevede ca „sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonante, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajeaza anumite persoane, pe baza criteriilor prevazute la alin. (1), fata de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare.”
În aplicarea dispozitiilor art. 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Curtea Europeana a statuat, în mod constant, ca discriminarea este acceptabila daca are o justificare obiectiva si rezonabila.
Într-o societate democrata este o astfel de discriminare aceea care urmareste un „scop legitim” si respecta „un raport de proportionalitate rezonabil între scopul urmarit si mijloacele utilizate pentru realizarea lui.” (a se vedea Corneliu Bârsan, „Conventia Europeana a Drepturilor Omului–Comentariu pe articole”, vol.I, Drepturi si libertati, Editura All Beck, pag.906)
Curtea a statuat ca „egalitatea de tratament este încalcata daca distinctia în discutie nu are o justificare obiectiva si rezonabila” si nu urmareste un scop legitim, cu respectarea raportului de proportionalitate între acesta si mijloacele utilizate pentru atingerea lui.
Hotarârea nr.185 din 22 iulie 2005 a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, prin care s-a constatat existenta unei discriminari directe potrivit art.2 alin. (1) si (2) din O.G. nr.137/2000, este în deplin acord cu dispozitiile Conventiei Europene mai sus evocata.
Prin aceasta hotarâre, s-a recomandat Ministerului Justitiei initierea unui proiect de act normativ în vederea eliminarii situatiei de inegalitate evidenta dintre cele doua categorii de salariati, ceea ce s-a si întâmplat prin adoptarea O.U.G. nr.27/2006 care a pus în practica masura prevazuta la Capitolul VI pct.3.3 din Planul de actiune pentru implementarea strategiei de reforma a sistemului judecatoresc pe perioada 2005–2007 aprobata prin H.G. nr.232/2005.
Aceasta situatie a fost recunoscuta în 2004-2005 de Ministerul Justitiei prin demersurile facute pentru înlaturarea acestui spor si de legiuitor chiar prin preambulul actului nou de salarizare, urmarindu-se în acest fel sa fie înlaturate inechitatile existente, cu consecinte discriminatorii.
Prin O.U.G. nr.177/2002 privind salarizarea si alte drepturi ale magistratilor, modificata si completata prin Legea nr. 347/2003, se prevedea în art. 11 alin.(1) ca „judecatorii care compun completele specializate pentru judecarea infractiunilor de coruptie, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, cu modificarile si completarile ulterioare, primesc un spor de 30% din indemnizatia de încadrare bruta lunara”, spor ce a fost prevazut si pentru procurorii care participa la sedintele de judecata în astfel de complete.
Ulterior acest spor a devenit 40% conform OUG 24/2004.
Aceste dispozitii legale au creat discriminare între judecatori, caci cei în favoarea carora au fost prevazute sporurile de mai sus nu aveau o specializare în plus, deosebita de ceilalti judecatori.
Potrivit art.23 din declaratia Universala a Drepturilor Omului este garantat dreptul tuturor oamenilor, fara nici o discriminare, la un salariu egal pentru munca egala, pe plan national acest principiu fiind consacrat prin O.G. nr.137/2000 aprobata prin Legea nr. 48/2002 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare.
Actele normative ce au facut obiectul analizei Hotarârii nr.185 din 22.06.2005, motivate de necesitatea asigurarii incoruptibilitatii magistratilor si intensificarii neîntârziate a luptei împotriva fenomenului coruptiei, au legiferat discriminarea sub toate aspectele ei pe principiul „divide et impera”, astfel ca judicios Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii a ajuns la concluzia ca, desi scopul urmarit este legitim, metoda de atingere acestui scop nu este adecvata.
Legea organica în materia raporturilor de munca nr. 53/2003, prin art. 5, consacra acelasi principiu constitutional al egalitatii de tratament fata de toti salariatii si angajatorii.
Prin legea organica, tuturor salariatilor care presteaza o munca le sunt recunoscute drepturile, între care dreptul la plata egala.
Potrivit art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, aprobata si modificata prin Legea nr. 27/2004, în toate cazurile de discriminare prevazute de actul normativ, persoanele îndreptatite au dreptul sa pretinda despagubiri proportional cu prejudiciul suferit, precum si restabilirea situatiei anterioare discriminarii sau anularea situatiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Fata de aspectele retinute mai sus , Curtea va mentine sentinta in ce priveste obligarea paratului la plata despagubirilor solicitate dupa data de 7.02.2004.
