– recunoasterea contractului individual de si la operarea mentiunilor necesare în cartea de munca la zi;
– ridicarea interdictiei de a intra în unitate;
– plata sumei de 102.786,6 lei reprezentând diferenta de drepturi salariale pe care trebuia sa le primeasca urmare detasarii sale la Federatia Sindicala Energetica;
– plata contributiilor catre bugetul asigurarilor de stat aferente sumei mai sus mentionate, estimata la suma de 40.000 lei;
– plata drepturilor salariale cuvenite conform contractului individual de munca aferente perioadei aprilie 2004 si pâna la solutionarea cauzei în cuantum de 30.000 lei si a contributiilor catre bugetul asigurarilor de stat, estimate la 12.000 lei;
– plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.
În motivarea cererii reclamantul a aratat ca a fost angajatul S.C. P.E.E.T. SA – Sucursala Electrocentrale Constanta în baza unui contract individual de munca, unde a îndeplinit functia de operator turbine.
În urma unui proces de reorganizare s-a înfiintat societatea SC U.T. Midia SA, întregul personal fiind transferat la aceasta.
La momentul transferului, contractul individual de munca încheiat cu angajatorul de origine se afla suspendat ca urmare a detasarii sale la Federatia Sindicala Energetica, unde a detinut functia de vicepresedinte pâna în august 2002, pentru un prim mandat, ulterior fiind reales în aceasta functie pentru înca un mandat de 4 ani.
Desi a refuzat semnarea unui nou contract individual de munca în conditiile impuse de societatea pârâta, raporturile de munca s-au desfasurat în continuare din august 2002 si pâna în aprilie 2004, în sensul ca a desfasurat activitate si a fost remunerat pentru munca depusa iar începând din luna aprilie 2004 angajatorul i-a interzis accesul la locul de munca fara a se dispune în prealabil vreo masura în legatura cu încetarea contractului individual de munca.
Prin aceasta masura abuziva i-au fost aduse prejudicii de ordin material, fiind lipsit atât de drepturile salariale cât si de celelalte drepturi cuvenite iar în urma refuzului angajatorului de a semna cererea de detasare la Federatia Sindicala Energetica a fost nevoit sa încheie un contract individual de munca cu aceasta entitate în conditii dezavantajoase sub aspectul drepturilor salariale.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesual pasive a pârâtei pe capatul de cerere privind plata diferentei de drepturi salariale si a contributiilor catre bugetul asigurarilor de stat precum si exceptia de neexecutare a contractului individual de munca.
Referitor la prima exceptia pârâta a aratat ca pe perioada de referinta, martie 2004 – iulie 2006, reclamantul a avut relatii contractuale de munca cu Federatia Sindicala Energetica, careia îi incumba obligatia de plata a drepturilor salariale solicitate precum si a celorlalte drepturi. În privinta celei de-a doua exceptii, pârâta a aratat ca desfasurarea normala a raporturilor de munca nu a fost posibila datorita conduite culpabile a reclamantului, care nu s-a mai prezentat la serviciu si nici nu a luat legatura cu conducerea societatii în vederea clarificarii situatiei sale.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea actiunii întrucât reclamantul a refuzat încheierea în forma scrisa a unui nou contract individual de munca cu societatea pârâta, astfel cum prevedea contractul colectiv de munca pentru anul 2002 încheiat la nivel de unitate, iar în lipsa acestuia cererea reclamantului privind detasarea sa la Federatia Sindicala Energetica nu a putut fi primita.
S-a recunoscut ca între parti au existat relatii contractuale specifice relatiilor de munca prin prisma faptului ca în perioada de la data expirarii primului mandat, 1 august 2002 si pâna la 15 martie 2004, reclamantul a prestat munca în societatea pârâta, fiind remunerat pentru munca depusa.
S-a solicitat respingerea cererii privind plata diferentelor de drepturi salariale si a contributiilor catre bugetul asigurari de stat întrucât în perioada 15 martie 2004 si pâna în iulie 2006 reclamantul a avut raport de munca cu Federatia Sindicala Energetica în baza unui contract de munca valabil încheiat.
Prin încheierea de sedinta din 12 ianuarie 2007, în temeiul dispozitiilor art. 137 alin. 2 Cod procedura civila, instanta a dispus unirea celor doua exceptii invocate cu fondul cauzei, apreciind ca fiind necesara administrarea de probe comune fondului.
Prin sentinta civila nr. 870 din 20 aprilie 2007 pronuntata de Tribunalul Constanta s-a respins exceptia lipsei calitatii procesual pasive si exceptia neexecutarii contractului, invocate de pârâta, ca fiind nefondate.
A fost admisa în parte actiunea formulata de reclamant.
A fost obligata pârâta sa recunoasca contractul individual de munca si implicit calitatea de salariat a reclamantului.
A fost obligata pârâta sa opereze la zi mentiunile corespunzatoare în carnetul de munca si sa ridice interdictia de acces în unitate în ceea ce îl priveste pe reclamant.
A fost obligata pârâta la plata drepturilor banesti cuvenite reclamantului pentru perioada aprilie 2004 si pâna la pronuntarea prezentei hotarâri în cuantum de 19.146,08 lei cu titlu de contributii catre bugetul asigurarilor de stat si impozite.
Au fost respinse restul pretentiilor ca nefondate.
A fost obligata pârâta catre reclamant la plata sumei de 1.045 lei reprezentând cheltuieli de judecata constând în onorariu de expert si cheltuieli de transport.
În motivarea hotarârii prima instanta a retinut urmatoarele:
Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesual pasive a societatii pârâte:
Obiectul litigiului de fata îl constituie actiunea reclamantului, salariat al societatii pârâte în baza unui contract de munca, prin care a solicitat obligarea angajatorului la recunoasterea contractului individual de munca si, implicit, aceea de salariat precum si la plata drepturilor salariale si a celorlalte drepturi ce i s-ar fi cuvenit pentru activitatea pe care trebuia sa o presteze în cadrul societatii.
Din aceasta perspectiva, solicitarea reclamantului de a i se recunoaste contractul individual de munca îl constituie un litigiu de munca intervenit între angajat si angajator în legatura directa cu executarea contractului de munca, motiv pentru care s-a apreciat ca fiind justificata chemarea în judecata, în calitate de pârâte, a SC U.T. Midia SA.
Cu privire la exceptia de neexecutare a contractului individual de munca;
Contractul individual de munca este obligatoriu pentru cele doua parti ale sale – angajator si salariat, în virtutea principiului înscris în art. 969 Cod civil, potrivit caruia „conventiile legal facute au putere de lege între partile contractante”.
Articolul 8 alin. 1 Codul muncii prevede ca relatiile de munca se bazeaza pe principiul consensualitatii si al bunei credinte.
În lumina acestor reglementari rezulta ca relatia de munca este caracterizata de mecanismul contractual, de schimbul sinalagmatic de prestatii reciproce constând în obligatia salariatului de a presta munca si cea a angajatorului de a o remunera.
În cauza, s-a constatat ca executarea contractului individual de munca nu a fost posibila din culpa angajatorului, care a interzis salariatului sau accesul în unitate, aspect recunoscut de societatea pârâta.
Pentru aceste considerente, exceptia de neexecutare a contractului de munca a fost respinsa ca nefondata.
Pe fondul cauzei au fost retinute urmatoarele considerente:
De la data expirarii mandatului – august 2002 – raporturile de munca dintre parti au continuat pâna în luna aprilie 2004, data la care societatea pârâta i-a interzis accesul în incinta societatii, fiindu-i refuzata si cererea de detasare la Federatia Sindicala Energetica.
În baza H.G. nr. 1090 din 25 octombrie 2001, în urma reorganizarii S.C. P.E.E.T.T. SA s-a înfiintat SC U.T. Midia SA, întregul personal salariat fiind transferat la aceasta, societatea nou înfiintata dobândind astfel calitatea de angajator al reclamantului, drepturile si obligatiile partilor fiind guvernate de contractul individual de munca încheiat cu angajatorul de origine.
Relevant în cauza este faptul ca, desi reclamantul a refuzat la data intrarii în vigoare a contractului colectiv de munca încheiat la nivelul societatii pârâte în anul 2002 a unui nou contract de munca în conditiile impuse de angajator, raporturile de munca între parti s-au derulat în continuare pâna în luna martie 2004 inclusiv.
Nefiind încheiat în forma scrisa, se presupune ca a fost încheiat pe durata nedeterminata contractul de munca al reclamantului.
Masura luata de societatea pârâta în sensul de a interzice accesul reclamantului în incinta societatii, fara ca în prealabil sa se dispuna vreo masura în legatura cu încetarea contractului individual de munca, s-a dovedit a fi nelegala, fiind încalcate atât dispozitiile art. 41 alin. 1 din Legea fundamentala precum si normele din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, care proclama dreptul la munca ca un drept fundamental ce nu poate fi îngradit.
Instanta de fond a apreciat ca restabilirea relatiilor contractuale dintre parti se impune, motiv pentru care societatea pârâta a fost obligata sa recunoasca contractul individual de munca al reclamantului, dupa cum a fost obligata sa ridice interdictia în ceea ce priveste accesul la munca al acestuia si, totodata, sa efectueze mentiunile corespunzatoare în carnetul de munca al reclamantului la zi.
Cu privire la plata drepturilor salariale si a contributiilor catre bugetul de stat aferente perioadei aprilie 2004 si în continuare pâna la pronuntarea hotarârii s-a constatat ca potrivit art. 269 Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa despagubeasca pe salariat în situatia în care acesta a suferit vreun prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligatiilor de serviciu sau în legatura cu serviciul.
În cauza, a fost dovedit faptul ca salariatul, fara sa fie concediat, a fost împiedicat sa munceasca prin interdictia impusa de angajator privind accesul reclamantului în incinta unitatii, aspect recunoscut de societatea pârâta.
Constatând ca fiind întrunite conditiile angajarii raspunderii patrimoniale sub aspectul faptei ilicite a raportului de cauzalitate si a culpei, angajatorul a fost obligat la plata catre reclamant a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada aprilie 2004 si pâna la pronuntarea prezentei hotarâri, precum si la plata contributiilor catre bugetul de stat în ceea ce îl priveste pe acesta, pentru aceeasi perioada de referinta în cuantumul stabilit prin raportul de expertiza efectuat în cauza si necontestat de parti.
Cu privire la plata diferentelor de drepturi salariale pe care reclamantul trebuia sa le primeasca urmare detasarii la Federatia Sindicala Energetica precum si a contributiilor aferente s-a retinut ca în intervalul 15 martie 2004 – iulie 2006 relatiile de munca dintre reclamant, în calitate de vicepresedinte si Federatia Sindicala Energetica au fost guvernate de contractul individual de munca încheiat între cele doua parti, înregistrat sub nr. 57 din 15 martie 2004.
Atâta timp cât relatiile de munca dintre cele doua parti au fost guvernate de contractul individual de munca, nu poate sa beneficieze de drepturile care îi sunt mai favorabile, acest beneficiu fiind operabil doar în ipoteza detasarii.
Împotriva acestei sentinte au formulat recurs ambele parti.
I. Recurenta pârâta SC U.T. Midia SA a invocat, în esenta, urmatoarele motive de recurs:
Instanta de fond a retinut în mod eronat întreaga situatie de fapt fara a lua în considerare întregul probatoriu existent la dosar si a interpretat si aplicat în mod gresit legea, pronuntând o hotarâre nelegala.
La momentul transferului contractul individual de munca al reclamantului se afla suspendat ca urmare a detasarii acestuia la Federatia Sindicala Energetica, unde a detinut functia de vicepresedinte pâna în luna august 2002, ulterior fiind reales pentru un mandat de înca 4 ani. Din 15 martie 2004 reclamantul a încheiat cu Federatia Sindicala un contract individual de munca cu norma întreaga, fiind astfel salariat al Federatiei, în functia de vicepresedinte, pâna la 31 iulie 2006.
În mod nelegal instanta nu a aplicat dispozitiile imperative ale art. 50 lit. f din Codul muncii desi din înscrisurile existente la dosar reiesea cu claritate suspendarea de drept a contractului individual de munca al reclamantului.
Pe perioada suspendarii toate drepturile si contributiile au fost achitate de Federatia Sindicala Energetica, în calitate de angajator, astfel ca în mod gresit instanta de fond a obligat societatea la plata drepturilor salariale si a contributiilor catre bugetul de stat pe perioada aprilie 2004 – iulie 2006.
În subsidiar, daca din eroare instanta de fond nu a constatat suspendarea de drept a contractului individual de munca, avea cel putin obligatia de a face aplicarea art. 35 din Codul muncii, care reglementeaza cumulul de functii.
Obligatiile fiscale considerate de lege singulare trebuie achitate o singura data, fiind în sarcina angajatorului unde se presteaza munca de baza, iar acestea au fost platite de catre Federatia Energetica.
Cu toate ca abuzul de drept savârsit de reclamant a fost invocat atât prin întâmpinare cât si prin concluziile formulate la fond, instanta nu l-a retinut si nu l-a sanctionat ca atare.
La instanta de fond au fost depuse numeroase înscrisuri din care rezulta relatia tensionata între reclamant si conducerea societatii, situatie de care se face vinovat exclusiv reclamantul.
În nenumarate rânduri, instantele si organele de urmarire penala sesizate de catre M.G. au infirmat pretentiile acestuia.
Reclamantul, desi primise interdictia de a intra în unitate înca din aprilie 2004, a asteptat mai bine de 2 ani pentru a actiona în judecata societatea si a solicita drepturile salariale.
II. Recurentul M.G. a invocat, în esenta, urmatoarele:
Sentinta atacata este nelegala si netemeinica sub aspectul respingerii capatului de cerere privitor la acordarea drepturilor salariale cuvenite pentru functia de vicepresedinte al F.S.L.I. Energetica si nepronuntarea instantei cu privire la obligarea intimatei pârâte la întocmirea fisei postului si asigurarea pregatirii necesare reîncadrarii.
Instanta fondului trebuia sa dispuna si obligarea intimatei pârâte la plata drepturilor salariale reprezentând diferenta dintre ce a primit contestatorul în calitate de vicepresedinte (salariu corespunzator unei saptamâni de activitate în cadrul F.S.L.I. Energetica) si ceea ce trebuia sa primeasca conform expertizei.
Analizând sentinta recurata din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursurile ca nefondate pentru urmatoarele considerente:
I. Cu privire la recursul formulat de pârâta;
Reclamantul M.G. a fost salariatul S.C. P.E.E.T.T. SA – Sucursala Electrocentrale Constanta în functia de operator turbina.
Urmare reorganizarii societatii, s-a înfiintat SC U.T. Midia SA, pârâta în cauza, întregul personal contractual fiind transferat la aceasta.
La momentul transferului, contractul individual de munca al reclamantului, încheiat cu angajatorul de origine, se afla suspendat ca urmare a detasarii acestuia la Federatia Sindicala Energetica unde a detinut functia de vicepresedinte pâna în luna august 2002.
În anul 2002 M.G. a fost reales vicepresedinte în cadrul Federatiei Sindicale pentru înca un mandat 2002 – 2006.
Spre deosebire de mandatul anterior, vicepresedintii Federatiei urmau sa fie prezenti, 5 zile/luna la sediul federatiei, activitatea preponderenta fiind cea de îndeplinire a responsabilitatilor rezultate din calitatea de angajat al unitatii unde este salariat.
De la momentul reîncadrarii în munca a contestatorului, august 2002 si pâna la momentul instituirii interdictiei de a mai intra în unitate, aprilie 2004, acesta a prestat munca în cadrul unitatii ca activitate de baza.
Desfasurarea activitatii la Federatie pâna la momentul instituirii interdictiei s-a facut în forma delegarii, în baza art. 35 din Legea sindicatelor si art. 233 din contractul colectiv de munca al SC SCUT Midia 2002, în conformitate cu care angajatorul este obligat sa acorde angajatului lider sindical 5 zile pe luna pentru activitate sindicala.
Potrivit art. 35 din Legea nr. 54/2993, membrii alesi în organele de conducere ale organizatiilor sindicale, care lucreaza nemijlocit în unitate în calitate de salariati, au dreptul la reducerea programului de 3 – 5 zile pentru activitati sindicale, fara afectarea drepturilor salariale.
Numarul de zile cumulate pe an si numarul celor care pot beneficia de acestea se stabilesc prin contractul colectiv de munca.
Conform art. 233 alin. 1 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate SC U.T. Midia SA, salariatii, membri de sindicat alesi în organele de conducere ale organizatiilor sindicale (consilii de conducere sau organe similare ale acestora conform statutelor proprii) au dreptul de a presta activitati sindicale în societatea sau în afara acesteia, un numar de 5 zile/luna/persoana.
Prin alin. 5 se prevede ca functiile de conducere ale organizatiei sindicale care vor beneficia de reducerea lunara a programului de lucru în conditiile alin. 1, 2, 3 sunt: presedintele, vicepresedintii, lideri de sectii.
Este adevarat ca prin art. 50 lit. f din Codul muncii se prevede suspendarea de drept a contractului individual de munca pe timpul îndeplinirii unei functii de conducere salarizate în sindicat, însa, aceasta dispozitie are caracterul unei norme generale fata de dispozitia din art. 35 a Legii nr. 54/2003, care are caracter de norma speciala si care se aplica cu prioritate.
Prin urmare, reclamantul M.G., în calitate de vicepresedinte al Federatiei, trebuia sa desfasoare activitate sindicala în secundar, fata de îndeplinirea atributiilor din contractul de munca cu unitatea.
Acest lucru rezulta si din Regulamentul de organizare si functionare al Comitetului Executiv al Federatiei Energetica (art. 3 alin. 2) potrivit caruia vicepresedintii sunt prezenti 5 zile/luna la sediul Federatiei, activitatea preponderenta fiind cea de îndeplinire a responsabilitatilor rezultate din calitatea de angajat al unitatii unde este salariat si respectiv, activitatea de sustinere a intereselor salariatilor pe care îi reprezinta în cadrul organizatiei sindicale.
Din cauza interdictiei de a mai intra în unitate, instituita de pârâta, reclamantul nu a mai putut sa desfasoare activitate în unitate, acesta fiind nevoit sa încheie un contract individual de munca cu Federatia.
Din depozitia martorului D.V., presedinte al Federatiei, rezulta ca la nivelul Federatiei Energetica s-a convenit ca presedintele si presedintele executiv sa încheie contract de munca cu federatia, iar celelalte persoane din conducere, inclusiv vicepresedintii, urmau sa presteze câte 5 zile pe luna activitate la sediul Federatiei, pentru care erau retribuiti din fondurile Federatiei. În ceea ce îl priveste pe reclamant, s-a facut o exceptie datorita conflictului ivit între acesta si societatea pârâta.
Prin întâmpinare, pârâta a motivat ca nu i s-a mai permis accesul reclamantului în unitate întrucât acesta a refuzat sa semneze un act aditional prin care i –sa oferit un post cu caracteristici similare celui pe care îl ocupa înainte de a fi detasat, respectiv postul de operator turbine CCTTA2 întrucât TA1DSL era retrasa din exploatare.
Însa, conform dispozitiilor art. 10 din Legea nr. 54/2003, în timpul mandatului si în termen de 2 ani de la încetarea mandatului, reprezentantilor alesi în organele de conducere ale organizatiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul individual de munca pentru motive neimputabile lor, pe care legea le lasa la aprecierea celui care angajeaza, decât cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizatiei sindicale.
Reclamantului i se cerea sa semneze un act aditional la contractul individual de munca prin care urma sa opereze pe un alt tip de instalatie, fara sa i se întocmeasca o fisa a postului. Fisele postului au fost întocmite mult mai târziu, astfel cum rezulta din chiar declaratia martorului N.I., propus de pârâta.
Prin urmare, în mod justificat reclamantul a refuzat semnarea actului aditional.
Salariatul, fara sa fie concediat, a fost împiedicat sa munceasca prin interdictia impusa de angajator privind accesul reclamantului în incinta unitatii.
Întrucât nu mai avea alte venituri, reclamantul a fost nevoit sa se angajeze la Federatie.
Având în vedere dispozitiile art. 35 din Legea nr. 54/2003, precum si dispozitiile art. 233 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, în mod corect prima instanta a obligat pârâta catre reclamant la plata drepturilor banesti aferente perioadei aprilie 2004 pâna la pronuntarea hotarârii precum si la plata contributiilor catre bugetul asigurarilor de stat si impozite.
În cauza nu poate fi vorba nici de un cumul de functii, cum a solicitat recurenta pârâta sa se constate în subsidiar, pentru aceleasi considerente expuse mai sus si pe care Curtea nu le mai reia.
În ceea ce priveste motivul de recurs referitor la abuzul de drept savârsit de catre reclamant, Curtea retine urmatoarele:
Relatiile tensionate dintre reclamant si conducerea societatii si existenta unor alte litigii între parti nu au relevanta în cauza si nu pot sa influenteze solutia pronuntata în prezentul dosar.
Reclamantul a încercat în mod constant, atât direct cât si prin intermediul organizatiilor sindicale, sa ajunga la un consens cu unitatea, însa, când si-a dat seama ca nu exista o alta cale de solutionare a situatiei, s-a adresat instantei, astfel ca nu se poate retine un abuz de drept din partea acestuia.
Demersurile efectuate rezulta atât din adresele înaintate de organizatia sindicala catre unitate cât si din declaratia martorului D.V., care a aratat ca reclamantul a facut demersuri pentru solutionarea amiabila, însa, fara niciun rezultat din partea societatii pârâte.
II. Cu privire la recursul formulat de reclamantul M.G.;
Primul motiv de recurs se refera la gresita respingere a capatului de cerere privitor la acordarea drepturilor salariale cuvenite pentru functia de vicepresedinte al F.S.L.I. Energetica.
Prima instanta a obligat pârâta la plata drepturilor banesti cuvenite reclamantului si la plata contributiilor catre bugetul asigurarilor de stat si impozite.
Datorita interdictiei de a mai intrat în unitate, chiar reclamantul a aratat ca a fost nevoit sa încheie un contract individual de munca cu Federatia.
Acest contract individual de munca a fost cu norma întreaga, cu un salariu negociat si marit periodic prin acte aditionale, astfel ca nu se mai justifica acordarea drepturilor salariale pentru functia de vicepresedinte la F.S.L.I. Energetica.
În ceea ce priveste motivul de recurs referitor la nepronuntarea instantei de fond cu privire la obligarea pârâtei la întocmirea fisei postului si asigurarea pregatirii necesare reîncadrarii, Curtea constata ca recurentul reclamant nu a formulat o astfel de cerere la judecata pe fond, iar potrivit art. 316 coroborat cu art. 294 Cod procedura civila, în recurs nu pot fi formulate cereri noi.
Prin concluziile scrise depuse la instanta de fond reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la întocmirea fisei postului, asigurarea pregatirii necesare reîncadrarii, înca, prin concluziile scrise nu se putea completa obiectul cererii de chemare în judecata. Prin urmare, în mod corect prima instanta nu s-a pronuntat pe aceste capete de cerere.
Pentru considerentele aratate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedura civila, Curtea a respins recursurile formulate ca nefondate si a mentinut sentinta recurata ca legala si temeinica.
