În ceea ce priveşte termenul şi procedura de contestare a deciziei prin care se aplică o sancţiune disciplinară, nici art. 80 din Legea nr. 188/1999 şi nici art. 51 din H.G. nr. 1344/2007 nu conţin prevederi exprese, însă, având în vedere natura de act administrativ a deciziei de sancţionare, cât şi dispoziţia conţinută de art. 117 din Legea nr. 188/1999, care face trimitere nu numai la prevederile legislaţiei muncii, ci şi la reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, dispoziţiile art. 117 trebuie interpretate ca făcând trimitere la reglementările de drept comun administrative, respectiv la Legea nr. 554/2004.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 250 din 18 ianuarie 2013
Prin sentința nr. …/29.02.2012, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. …/110/2011, a fost respinsă, ca tardiv formulată, contestația formulată de contestatorul N.A.C. împotriva deciziei nr. …/18.03.2011 emisă de intimata P., prin care a fost sancționat disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale cu 5% pe luna martie 2011.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 117 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, această lege se completează cu dispozițiile Codului muncii.
Referitor la termenul de contestare a deciziei de sancționare disciplinară, Legea nr. 188/1999, republicată, nu prevede termenul de contestare, ci doar că se atacă la instanța de contencios administrativ și, ca atare, cu privire la termenul de contestare se vor aplica dispozițiile din Codul muncii, și nu cele din Legea nr. 554/2004.
Legea nr. 188/1999 este o lege specială, derogatoare de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, care este Legea nr. 554/2004 (fosta Lege nr. 29/1990), iar dispozițiile art. 80 din această lege nu prevăd [ca la art. 106 alin. (1)] că decizia de sancționare se contestă în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ.
Ca atare, pentru contestarea în instanță a deciziei de sancționare, nu este necesară procedura prealabilă, iar termenul de contestare este cel prevăzut de art. 268 alin. (5) C.muncii, de 30 de zile de la comunicare.
Cum reclamantul a primit, sub semnătură de primire, decizia nr. …/18.03.2011, la data de 21.03.2011, trebuia să o conteste până la data de 22.04.2011, or, contestația a fost depusă la Tribunalul Bacău la data de 12.09.2011, cu depășirea termenului legal.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul.
în motivarea recursului se arată că instanța de fond a aplicat greșit legea. Instanța de fond a reținut că în ceea ce privește contestarea deciziilor de sancționare a funcționarilor publici sunt aplicabile dispozițiile din Codul muncii referitoare la termenul și procedura de contestare.
Recurentul susține că în ceea ce privește termenul și procedura de contestare a deciziei de sancționare Legea nr. 188/1999 face trimitere la dispozițiile din legea contenciosului administrativ. Mai susține că decizia de sancționare este un act administrativ și, prin urmare, acest act nu poate fi contestat decât respectând procedura specială prevăzută de Legea nr. 554/2004 și că Legea nr. 188/1999 stabilește competența de soluționare a deciziilor emise în legătură cu raporturile de serviciu ale funcționarilor publici în favoarea instanței de contencios administrativ.
Curtea, analizând recursul declarat în raport de actele și lucrările din dosar și de motivele de recurs invocate, constată că recursul este fondat, din următoarele considerente:
Dispozițiile legale incidente în speță, care trebuie analizate și interpretate, sunt următoarele:
Art. 80 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici: „Funcționarul public nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau dispoziției de sancționare”.
Art. 109 din Legea nr. 188/1999: „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.
Art. 117 din Legea nr. 188/1999: „dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice”.
Art. 50 alin. (1) din H.G. nr. 1344/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină: „în termen de 10 zile calendaristice de la data primirii raportului comisiei de disciplină, persoana care are competența legală de a aplica sancțiunea disciplinară va emite actul administrativ de sancționare”.
Art. 51 din H.G. nr. 1344/2007: „funcționarul public nemulțumit de sancțiunea disciplinară aplicată o poate contesta, în condițiile legii, la instanța de contencios administrativ competentă”.
în ceea ce privește termenul și procedura de contestare a deciziei prin care se aplică o sancțiune disciplinară, nici art. 80 din Legea nr. 188/1999 și nici art. 51 din H.G. nr. 1344/2007 nu conțin prevederi exprese, spre deosebire de situația în care raportul de serviciu încetează, situație în care potrivit art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, funcționarul public poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Având în vedere însă natura de act administrativ a deciziei de sancționare, cât și dispoziția conținută de art. 117 din Legea nr. 188/1999, care face trimitere nu numai la prevederile legislației muncii, ci și la reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, instanța de recurs apreciază că în raport de natura actului contestat, dispozițiile art. 117 trebuie interpretate în speța de față ca făcând trimitere la reglementările de drept comun administrative, respectiv la Legea nr. 554/2004. Această interpretare se impune și prin prisma faptului că toate contestațiile formulate împotriva actelor administrative emise în legătură cu raportul de serviciu al funcționarului public trebuie soluționate în mod unitar.
Având în vedere că instanța de fond a analizat excepția tardivității contestației în raport de dispozițiile din Codul muncii și față de considerentele mai sus menționate, se impune admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, urmând ca, la rejudecarea cauzei, instanța de fond să se raporteze la dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004.
(Judecător Lăcrămioara Moglan)
