Codul muncii – art. 268 alin. (1)
Legea nr. 62/2011 – art. 215
Termenul de 30 de zile, stipulat de art. 268 alin. (1) din Codul muncii, începe să curgă de la data la care reprezentantul angajatorului persoană juridică a luat cunoştinţă de săvârşirea abaterii printr-o notă, printr-un referat, printr-o sesizare sau printr-un proces-verbal, înregistrate în registrul general al angajatorului, chiar dacă este necesară completarea informaţiilor conţinute de aceste înscrisuri.
Termenul de 30 de zile, stipulat de art. 268 alin. (1) din Codul muncii, începe să curgă de la data la care reprezentantul angajatorului persoană juridică a luat cunoştinţă de săvârşirea abaterii printr-o notă, printr-un referat, printr-o sesizare sau printr-un proces-verbal, înregistrate în registrul general al angajatorului, chiar dacă este necesară completarea informaţiilor conţinute de aceste înscrisuri.
Art. 215 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social instituie un termen de recurs special de 10 zile de la comunicarea hotărârii recurate pentru cauzele ce au ca obiect soluţionarea unui conflict de drepturi. Dacă acest termen de declarare a recursului a fost depăşit, partea care a declarat recurs peste termenul de 10 zile de la comunicarea hotărârii recurate este decăzută din dreptul de a mai exercita calea de atac, potrivit prevederilor art. 103 Cod procedură civilă.
Curtea de Apel Timişoara,
Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,
Decizia civilă nr. 2431 din 16 noiembrie 2011, dr. C.P.
Prin sentinţa civilă nr. 1437/31.05.2011, pronunţată în dosarul nr. 6000/108/2010, Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea civilă precizată exercitată de reclamanta B.D. în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională „Loteria Română” SA Bucureşti, a anulat decizia nr.23/25.08.2010 de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantei şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 442,33 lei, reprezentând diferenţă primă de vacanţă pentru anul 2010, şi a respins celelalte pretenţii.
Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 750 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut, în esenţă, că începând cu data de 08.04.2004, reclamanta şi-a început activitatea de vânzător în cadrul pârâtei, în baza contractului individual de muncă nr. 628/2004, având atribuţiile, competenţele şi responsabilităţile descrise în fişa postului depusă la dosar.
Prin decizia nr. 23/25.08.2010, emisă de pârâtă, s-a dispus, în temeiul art. 264 lit. f) şi art. 61 lit. a) din Codul muncii, desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantei, reţinându-se, în sarcina acesteia, săvârşirea următoarelor abateri disciplinare: absenţa de la lucru fără învoire prealabilă în data de 15.07.2010, ora 14:21, şi agresarea fizică şi verbală a inspectorului economic, comercial şi marketing, B.D., cu ocazia controlului organizatoric de rutină efectuat agenţiei 02-01 Arad, precum şi încălcarea următoarelor prevederi legale, regulamentare şi contractuale: art. 52 alin. (2) lit. b) din contractul colectiv de muncă; art. 23 lit. e) şi lit. f) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea punctelor de lucru; art. 52 lit. b), lit. d) şi lit. t), art. 58 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 62 din Regulamentul Intern; pct. 9.2. din fişa postului.
Ambele abateri disciplinare au fost constatate, potrivit susţinerilor pârâtei, de către inspectorul economic, comercial şi marketing, B.D., care, la data de 19.07.2010, a întocmit referatul pentru emiterea unei decizii de sancţionare a reclamantei, înregistrat în evidenţele pârâtei la aceeaşi dată, sub numărul 30. Acest referat a fost adresat conducerii Centrului de Profit Arad şi dat fiind numărul de angajaţi din cadrul acestuia, angajatorul, prin reprezentanţii săi, avea cunoştinţă despre pretinsa săvârşire a abaterilor disciplinare mai sus descrise, mai ales că, la data de 16.07.2010, a fost emisă convocarea pentru data de 28.07.2010, conform art. 267 alin. (1) şi alin. (2) din Codul muncii, înregistrată în evidenţele pârâtei sub numărul 22, semnată de către directorul Centrului de Profit Arad şi stampilată. Aşadar, la data de 16.07.2010, angajatorul, prin reprezentanţii săi, a luat la cunoştinţă despre pretinsa săvârşire a abaterilor disciplinare de către reclamantă .
Una din criticile reclamantei s-a referit la constituirea comisiei de disciplină şi cercetare administrativă la nivelul Centrului de Profit Arad, anterior săvârşirii abaterilor disciplinare descrise prin decizia contestată. Instanţa de fond a constatat că această comisie a fost constituită la data de 12.05.2010, prin Decizia nr. 12, însă nu există nicio reglementare legală ori regulamentară care să interzică o astfel de constituire.
Pe de altă parte, articolul nr. 101 al Regulamentului intern al C.N. „Loteria Română” SA, aprobat în şedinţa Consiliului de Administraţie din data de 27.11.2009, reglementează posibilitatea şi chiar obligativitatea existenţei unei comisii de disciplină la nivel central şi a unor comisii la nivelul unităţilor teritoriale din structura organizatorică a pârâtei. Din această perspectivă, invocarea art. 1 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiei de disciplină din cadrul CNLR – SA este irelevantă în cauză, în condiţiile în care vizează constituirea comisiei la nivelul aparatului central cu competenţă în teritoriu doar în privinţa directorilor executivi şi a şefilor centrelor de lucru.
Împrejurarea că există identitate între persoana ce a întocmit referatul privind sancţionarea reclamantei şi precedenta comisie de disciplină nu are relevanţă juridică în contextul în care, pe de o parte, numirea preşedintei comisiei s-a făcut mult anterior momentului săvârşirii pretinselor abateri disciplinare, iar pe de altă parte nu s-a probat o vătămare adusă acesteia prin existenţa aşa-zisei incompatibilităţi invocate.
Critica referitoare la înlăturarea apărărilor reclamantei, întemeiată pe dispoziţiile art. 268 lit. c) din Codul Muncii, nu a fost primită dat fiind că, potrivit procesului-verbal nr. 31/28.07.2010 al Comisiei de disciplină, reclamanta a refuzat să răspundă, în scris, la întrebările formulate pentru a susţine toate apărările în favoarea sa, probatoriul administrat în cauză neevidenţiind o altă stare de fapt cu privire la aceste aspecte.
Prima instanţă a apreciat că decizia nr. 23/25.08.2010 este netemeinică, reţinând că, în contextul în care săvârşirea abaterilor disciplinare nu a fost recunoscută de către reclamanta, sarcina probei revenea angajatorului, potrivit art. 287 din Codul muncii. Acesta s-a limitat la a depune o serie de înscrisuri, care însă nu probează, în afara oricărui dubiu, săvârşirea abaterilor disciplinare de către salariată. Împrejurarea că, în cuprinsul deciziei contestate şi a referatului nr. 30/19.07.2010, se face referire la anumite abateri disciplinare, afirmativ săvârşite de către reclamantă, nu înseamnă, în mod automat, că ele au fost într-adevăr comise de aceasta.
Dimpotrivă, din depoziţiile neechivoce ale martorilor M.D. şi, mai ales, a martorei B.M. rezultă că, în data de 15.07.2010, între orele 1415 şi 1445, reclamanta s-a aflat la locul de muncă, nefiind absentă nemotivat aşa cum se reţine prin decizia contestată. De asemenea, martora M.D., în depoziţia sa, s-a referirit la atitudinea instigatoare a inspectoarei B., care, în data de 16.07.2010, cu prilejul unui control la agenţia unde îşi desfăşura activitatea reclamanta, a ameninţat-o pe aceasta din urmă, folosind următoarele cuvinte: „îţi arătăm noi ţie proces”, urmare a acceptării reclamantei de a fi martor într-o cauză în care parte era şi pârâta.
Martora M. a arătat, în depoziţia sa, refuzul reclamantei de a permite controlul ce se intenţiona a fi efectuat, apreciind că, în privinţa gestiunii, inspectorul B. nu avea competenţă, la nivelul centrului de profit existând o altă persoană abilitată în acest sens. Or, nu aceasta a fost abaterea disciplinară reţinută în sarcina reclamantei.
La punctul b) din decizia contestată se face referire la agresiunea fizică şi verbală a inspectorului B., însă martora, ce a asistat la discuţiile purtate, nu a sesizat, în comportamentul reclamantei, vreo atitudine care să poată fi asimilată abaterii disciplinare, aşa cum este ea descrisă în decizia contestată.
Având în vedere cele expuse anterior, instanţa de fond a concluzionat că reclamanta nu a săvârşit abaterile disciplinare reţinute în sarcina sa. Totodată, a apreciat că o astfel de concluzie se desprinde şi din nedepunerea de către pârâtă a înscrisurilor care să ateste închiderea de joc din data de 15.07.2010, situaţie în care tribunalul, dând eficienţă dispoziţiilor art. 287 din Codul muncii, a apreciat întemeiată în parte acţiunea civilă exercitată de reclamantă şi a admis-o în aceeaşi măsură. Pe cale de consecinţă, a anulat decizia nr. 23/25.08.2010 de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantei şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Prima instanţă a apreciat şi că emiterea deciziei contestate la data de 25.08.2010 este tardivă prin raportare la dispoziţiile art. 268 alin. (1) din Codul muncii, dat fiind că pârâta, prin reprezentanţii săi, a luat la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare la data de 16.07.2010.
În temeiul art. 26 lit. a) din contractul colectiv de muncă pentru anul 2010, înregistrat în evidenţele Agenţiei Pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti sub nr. 1817/30.04.2010, şi urmare a repunerii reclamantei în situaţia anterioară, tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 442,33 lei, reprezentând diferenţă primă de vacanţă pentru anul 2010.
Cu privire la petitul având ca obiect acordarea de daune morale, s-a constatat că daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare, iar reclamanta nu le-a dovedit, astfel încât nu rezultă că i-a fost afectată demnitatea la locul de muncă, respectiv că există un prejudiciu moral.
Daunele morale nu sunt justificate raportat şi la prevederile Directivei Consiliului 2002/73/CE, conform căreia a directă apare atunci când o persoană este tratată mai puţin favorabil decât o altă persoană, este, a fost sau ar fi tratată într-o situaţie comparabilă, fapt ce nu se regăseşte în nici una dintre afirmaţiile reclamantei.
Totodată, conform art. 2 alin. (1) coroborat cu alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, reclamanta, care se consideră victimă a discriminării încă din anul 2008, avea dreptul de a sesiza Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ceea ce ar fi condus la obţinerea unei hotărâri din partea unei autorităţi specializate în domeniul discriminării.
Comportamentul şi faptele repetitive cu caracter de continuitate despre care menţionează reclamanta nu au avut ca efect restrângerea ori înlăturarea folosinţei şi exercitării drepturilor prevăzute în legislaţia muncii, lezarea demnităţii, izolarea de colegi, nerezultând crearea unei presiuni psihice continue.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, instanţa de fond a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 750 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Reclamanta a formulat recurs, la data de 13.07.2011, împotriva sentinţei civile nr. 1437/31.05.2011 a Tribunalului Arad, solictând modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii acţiunii principale în totalitate, respectiv şi a petitului având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor-morale în cuantum de 50000 de lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a indicat greşit Directiva Consiliului 2002/73/CE ca temei de drept al respingerii petitului referitor la daunele-morale, deoarece această directivă se referă la punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la încadrarea în muncă, la formarea şi promovarea profesională, precum şi condiţiile de muncă, fără a avea în vedere probatoriul exhaustiv administrat în cauză, conform căruia, în speţă, sunt îndeplinte cerinţele legale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a angajatorului pentru prejudiciul moral cauzat reclamantei prin discriminarea directă în raporturile de muncă în comparaţie cu alţi salariaţi.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 Cod de procedură civilă.
Pârâta-intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât hotărârea recurată este temeinică şi legală.
La termenul de judecată din data de 7.12.2011, în temeiul art. 137 Cod de procedură civilă raportat la art. 215 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, Curtea, a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii declarării recursului de către reclamantă şi a reţinut acest recurs în pronunţare pe excepţia tardivităţii recursului.
Examinând excepţia de tardivitate a recursului declarat de către reclamantă, prin prisma dispoziţiilor art. 299 şi art. 301 Cod procedură civilă raportate la cele ale art. 215 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care instituie un termen de recurs special de 10 zile de la comunicarea hotărârii recurate pentru cauzele ce au ca obiect soluţionarea unui conflict de drepturi, Curtea a constatat că excepţia de tardivitate a recursului este întemeiată şi o admite, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
La data de 29.06.2011 a fost comunicată reclamantei-recurente, sentinţa civilă nr. 1437/31.05.2011 a Tribunalului Arad, pronunţată în dosarul nr. 6000/108/2010, aşa cum rezultă din dovada de comunicare a hotărârii aflată la fila 342 din dosarul de fond, vol. II, reclamanta având la dispoziţie un termen de 10 zile de la această comunicare pentru a formula recurs, conform art. 215 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, termen care se calculează în conformitate cu dispoziţiile art. 101 Cod procedură civilă.
În aceste condiţii, ultima zi de declarare a recursului a fost 11.07.2011. În speţă, recursul a fost depus la oficiul poştal la data de 13.07.2011, aşa cum rezultă din ştampila aplicată pe plicul în care a fost expediat recursul declarat de către reclamantă, şi înregistrat la Tribunalului Arad la data de 14.07.2011. Prin urmare, Curtea constată că termenul de declarare a recursului a fost depăşit, reclamanta-recurentă fiind decăzută din dreptul de a mai exercita calea de atac, potrivit prevederilor art. 103 Cod procedură civilă.
Dat fiind că excepţia tardivităţii reucursului formulat de către reclamanta-recurentă a fost apreciată ca întemeiată, instanţa de recurs nu a mai analizat motivele de recurs invocate tardiv de către recurentă.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1), Curtea a respins recursul reclamantei ca tardiv formulat.
Pârâta Compania Naţionala „Loteria Română” S.A. Bucureşti a declarat recurs, în termenul legal, împotriva aceleaşi hotărâri, solicitând admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei civile atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanta B.D.
În motivarea cererii de recurs se arată, în esenţă, că aşa cum pârâta-recurentă a arătat în întâmpinarea şi în concluziile scrise depuse la dosarul de fond, sancţiunea disciplinară luată de conducerea Centrului de Profit Arad din cadrul C.N. „Loteria Romana” S.A. împotriva reclamantei B.D. este rezultatul absenţei de la lucru, fără învoire prealabilă, în data de 15.07.2010, ora 14:21, precum şi a agresării fizice şi verbale a inspectorului B.D., cu ocazia controlului organizatoric de rutină, sancţiunea fiind luată cu respectarea tuturor formelor şi procedurilor cerute de lege şi corect circumstanţiată în raport de gravitatea abaterilor disciplinare săvârşite.
La baza deciziei nr. 23/25.08.2010 a stat Referatul nr. 30/ 19.07.2010, întocmit de inspectorul economist B.D., în care se arată că, în data de 15.07.2010, cu ocazia unui control organizatoric de rutină în mai multe agenţii din Arad, printre care şi Agenţia 02-001, s-a constatat, în timpul programului de lucru, că agenţia loto era închisă, iar d-na B.D., lucrător comercial, lipsea din agenţie.
Cu privire la faptul că nu s-au respectat dispoziţiile art. 263 alin. (2), art. 266 şi art. 268 alin. (2) lit. c) din Codul Muncii privind abaterea disciplinară, stabilirea sancţiunii disciplinare, motivele pentru care au fost înlăturate apărările angajatului, se învederează instanţei de recurs că susţinerea reclamantei este neîntemeiată şi în totală contradicţie cu situaţia de fapt.
Astfel, în cuprinsul Deciziei nr. 23/25.08.2010, paragraful 3, se descrie întocmai fapta reclamantei, confirmată şi prin certificatul medico-legal nr. 618/A2/16.07.2010, eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad, care concluzionează că „leziunile traumatice deschise” ale d-nei B.D., „au putut fi produs prin lovire cu şi de corpuri dure”.
Urmare a agresiunii fizice la care a fost supus inspectorul Centrului de Profit Arad, atestată prin certificat medico-legal, împotriva d-nei B.D. a fost depusă plângere penală la Poliţia Municipiului Arad, fiind întocmit dosarul penal nr. 4635/P/2010, care a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad cu soluţia de începere a urmăririi penale faţă de reclamantă.
La data de 12.10.2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a emis Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală a numitei B.D., în cuprinsul căreia se arată că, la stabilirea gradului de pericol social, s-a avut în vedere faptul că „învinuita a săvârşit fapta pe fondul unei stări de nervozitate”.
Pârâta-recurentă apreciază că, prin cele expuse mai sus, s-a demonstrat, fără echivoc, faptul că reclamanta a comis fapta pentru care a fost sancţionată disciplinar.
Cu referire la capătul doi de cerere al reclamantei, respectiv obligarea companiei la plata sumei de 442,33 lei, reprezentând diferenţa reţinută din prima de vacanţă, se susţine că ea a fost reţinută cu respectarea dispoziţiilor art. 272 alin. (1) din Codul Muncii şi ale art. 11 din Anexa nr. 1 la contractul colectiv de muncă
În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurenta arată că îşi menţine cele prezentate in întâmpinarea depusă la dosarul de fond.
În drept, se invocă dispoziţiile art. 3041 din Codul de procedură civilă.
Reclamanta-intimată a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, arătând, în esenţă, că din probele administrate în cauză nu rezultă săvârşirea abaterilor disciplinare reţinute în sarcina reclamantei, iar decizia contestată a fost emisă tardiv la data de 25.08.2010, dat fiind că pârâta-recurentă a aflat de abaterile disciplinare la data de 16.07.2010, fiind nesocotite dispoziţiile art. 268 alin. (1) din Codul muncii. Obligarea recurentei la plata sumei de 442,33 lei, reprezentând diferenţa reţinută din prima de vacanţă, are caracterul unei cereri accesorii, astfel încât trebuia admisă ca urmare a admiterii cererii principale.
Examinând recursul pârâtei prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Instanţa de fond a reţinut corect, prin hotărârea recurată, că decizia de sancţionare disciplinară contestată de reclamantă a fost emisă tardiv prin raportare la dispoziţiile art. 268 alin. (1) din Codul muncii, dat fiind că pârâta, prin reprezentanţii săi, a luat la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare la data de 16.07.2010.
Art. 268 alin. (1) din Codul muncii prevede că: „angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei”.
Din coroborarea datelor înscrise în următoarele înscrisuri: referatul întocmit de d-na inspector economic, comercial şi marketing, B.D., şi înregistrat la Compania Naţională „Loteria Română” SA – Centrul de Profit Arad sub nr.30/19.07.2010, referatul întocmit de către comisia de disciplină şi înregistrat la Compania Naţională „Loteria Română” SA – Centrul de Profit Arad sub nr.32/28.07.2010, procesul-verbal încheiat la 28.07.2010 de către comisia de disciplină şi înregistrat la Compania Naţională „Loteria Română” SA – Centrul de Profit Arad sub nr.31/28.07.2010, convocarea reclamantei la cercetarea disciplinară prealabilă, înregistrată la Compania Naţională „Loteria Română” SA – Centrul de Profit Arad sub nr.22/16.07.2010, nota explicativă a reclamantei, înregistrată la Compania Naţională „Loteria Română” SA – Centrul de Profit Arad sub nr.23/16.07.2010, rezultă că societatea angajatoare a luat la cunoştinţă de săvârşirea abaterilor disciplinare, reţinute în sarcina reclamantei prin decizia de concediere, la data de 16.07.2010.
Prin urmare ,,decizia nr.23/25.08.2010, prin care s-a dispus, în temeiul art. 264 lit. f) coroborat cu art. 61 lit. a) din Codul muncii, desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantei, a fost emisă de Compania Naţională „Loteria Română” SA – Centrul de Profit Arad cu depăşirea termenului de 30 de zile, reglementat de art. 268 alin. (1) din Codul muncii.
Dat fiind că excepţia tardivităţii emiterii deciziei de concediere este întemeiată, potrivit celor arătate anterior, nu se mai impune analizarea motivelor de recurs referitoare la greşita soluţionare în fond a pricinii.
Cu referire petitul având ca obiect obligarea pârâtei-recurente la plata sumei de 442,33 lei, reprezentând diferenţa reţinută din prima de vacanţă, se susţine, prin cererea de recurs, doar că ea a fost reţinută cu respectarea dispoziţiilor art. 272 alin. (1) din Codul Muncii şi ale art. 11 din Anexa nr. 1 la contractul colectiv de muncă. Această alegaţie este nefondată, deoarece suma în litigiu nu reprezintă o sumă nedatorată de angajator reclamantei.
Art. 26 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2010 prevede că reprezintă alte drepturi şi stimulente materiale: „prima de vacanţă egală cu un salariu mediu de bază stabilit în BVC pe 2010, fără a fi influenţată de eventualele rectificări ale BVC pe 2010, dar nu mai puţin de salariul de bază individual, la data plecării în concediul de odihnă. Condiţiile de acordare sunt precizate în Regulamentul de salarizare, anexa 1 la Contractul Colectiv de Muncă ”.
Conform art. 11 alin. (1) lit. a) din Anexa nr. 1 la contractul colectiv de muncă pe anul 2010, „în cazul salariaţilor care au încetat raportul de muncă cu unitatea, indiferent din ce motiv, exclusiv pensionarea şi reorganizarea unităţii, cuantumul primei de vacanţă se recalculează în funcţie de timpul efectiv lucrat în anul calendaristic, iar diferenţa se restituie”. Prin urmare, aceste prevederi legale coroborate cu cele ale art. 272 alin. (1) din Codul muncii nu pot justifica respingerea capătului de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 442,33 lei, reprezentând diferenţa reţinută din prima de vacanţă, cum greşit apreciază recurenta, dat fiind că reclamanta-intimată a încasat prima de vacanţă în temeiul art. 26 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2010 cu respectarea condiţiilor de plată reglementate de art. 11 alin. (1) lit. a) din Anexa nr. 1 la contractul colectiv de muncă pe anul 2010, iar raportul său de muncă nu a încetat, întrucât decizia de concediere a reclamantei a fost anulată, devenind incidente dispoziţiile art. 78 alin. (1) din Codul muncii.
Pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) Cod de procedură civilă, Curtea a respins recursul declarat de către pârâtă ca nefondat.
Având în vedere că ambele părţi au căzut în pretenţii, fiind respins atât recursul declarat de către reclamantă, cât şi recursul formulat de către pârâtă, raportat la dispoziţiile art. 274 Codul de procedură civilă, Curtea nu a acordat cheltuieli de judecată în recurs.
