Codul muncii, art. 31, art. 263 şi urm.
Prin art. 31 din Codul muncii este reglementată perioada de probă ca modalitate de verificare a aptitudinilor salariatului şi întrucât în această perioadă salariatul are toate obligaţiile prevăzute de legislaţia muncii este evident că, anterior expirării perioadei de probă, angajatul poate fi concediat în situaţiile prevăzute de actele normative.
Încetarea contractului, care se realizează la sfârşitul perioadei de probă, în urma unei notificări scrise, la iniţiativa oricărei părţi nu are nicio legătură cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Având în vedere faptul că legea recunoaşte angajatorului dreptul de a dispune încetarea contractului de muncă la sfârşitul perioadei de probă, în situaţia în care angajatul nu corespunde cerinţelor, cu atât mai mult poate dispune desfacerea disciplinară pentru încălcarea obligaţiilor profesionale.
Prin cererea înregistrată la data de 30.11.2009 formulată de reclamanta G.O.A. în contradictoriu cu pârâta M.R.B. S.A. s-a solicitat anularea Ordinului nr. 917/29.10.2009 de sancţionare a sa prin desfacerea contractului individual de muncă; repunerea reclamantei în situaţia anterioară; obligarea pârâtei la plata tuturor drepturilor băneşti ce i se cuvin de la desfacerea contractului individual de muncă şi până la reîncadrarea efectivă pe post; obligarea pârâtei la înscrierea în carnetul de muncă a funcţiei de director adjunct, data de la care a fost încadrată şi salariul aferent.
Prin Sentinţa civilă nr. 1660 din 18 octombrie 2010, Tribunalul Mureş a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta G.O.A., în contradictoriu cu pârâta M.R.B. S.A. şi, drept consecinţă:
– a anulat în parte ordinul nr. 917/29.10.2009, emis de pârâtă, şi anume numai sub aspectul individualizării sancţiunii disciplinare, în sensul înlocuirii sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu sancţiunea avertismentului scris;
– a dispus repunerea părţile în situaţia anterioară şi a obligat pârâta să o reintegreze pe reclamantă în funcţia deţinută anterior, aceea de director adjunct la Sucursala Târgu Mureş a societăţii pârâte;
– a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei la plata drepturilor salariale de care aceasta a fost lipsită începând cu data de 30.10.2009 şi până la data reintegrării efective în funcţie a reclamantei;
– a obligat pârâta să înscrie în carnetul de muncă al reclamantei menţiunile aferente ordinului 583/19.08.2009, emis de pârâtă, de încadrare a reclamantei în funcţia de director adjunct;
– a respins restul pretenţiilor formulate de reclamantă;
– a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 5.950 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, în ceea ce priveşte invocarea de către reclamantă a prevederilor art. 31 alin. 4 din Codul muncii, aceste prevederi trebuie interpretate în sensul că procedura încetării contractului de muncă este simplificată în cazul perioadelor de probă.
Pârâta a procedat la respectarea întregii proceduri prevăzută de Codul muncii ca şi în cazul angajaţilor definitiv, deci a făcut chiar mai mult decât impunea legea.
S-a reţinut că nu există motive de nulitate absolută în ceea ce priveşte actele adoptate de pârâtă, însă s-a apreciat că sancţiunea aplicată a fost prea drastică.
Din conţinutul art. 33 din Contractul colectiv la nivel de unitate, rezultă că angajatul poate fi concediat doar dacă săvârşeşte o abatere gravă, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, abaterea reclamantei neintrând sub incidenţa acestui articol, nefiind una din cele enumerate limitativ.
S-a mai reţinut că reclamanta a fost încadrată pe o perioadă de probă în funcţia de director adjunct al M.R.B. S.A. Sucursala Târgu Mureş, începând cu 17.08.2009, prin Ordinul nr. 583/19.08.2009.
Din actele aflate la dosarul de fond, inclusiv recunoaşterea reclamantei, rezultă că nu a fost respectată procedura bancară, deci s-au încălcat normele bancare, săvârşindu-se o abatere disciplinară, dar pentru care este suficientă sancţiunea avertismentului scris.
În consecinţă, instanţa de fond a admis în parte acţiunea făcând totodată şi aplicarea prevederilor art. 78 din Codul muncii.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat în termen legal, recurs, pârâta, solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamantă.
În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esenţă, că instanţa era obligată să respecte voinţa angajatorului cu privire la menţinerea raporturilor de muncă cu angajatul aflat în perioadă de probă.
Nu s-a ţinut seama de faptul că pe parcursul perioadei de probă este prioritară voinţa angajatorului în legătură cu menţinerea relaţiei de muncă cu angajatul, instanţa neputându-se substitui voinţei angajatorului care nici măcar nu avea obligaţia de a-şi motiva decizia de concediere.
S-a mai arătat că, în ceea ce priveşte fondul cauzei, la nivelul Sucursalei Târgu Mureş, a fost descoperită o fraudă importantă, săvârşită de casierul unităţii, fără ca persoanele care aveau atribuţia de control, a întregii activităţi a sucursalei, respectiv directorul general şi directorul adjunct să o descopere şi să o oprească.
Această situaţie a fost de natură a individualiza în mod concret sancţiunea aplicată reclamantei luându-se decizia ca aceasta să nu mai poată continua să exercite o funcţie de control în cadrul sucursalei, faţă de incapacitatea de a exercita un control efectiv cu privire la ceilalţi angajaţi.
În şedinţa publică din data de 15 februarie 2011, reclamanta a invocat excepţia nulităţii recursului.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu motivele de recurs invocate şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţia nulităţii recursului, invocată de reclamantă şi întemeiată pe prevederile art. 3021 C. proc. civ., instanţa a reţinut că textul de lege menţionat prevede obligativitatea cuprinderii, în cererea de recurs, a menţiunilor prevăzute de acest text de lege, sub sancţiunea nulităţii.
Din examinarea cererii de recurs ce face obiectul prezentului dosar rezultă că aceasta cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de lege.
Textul de lege nu prevede condiţia indicării textului de lege care cuprinde motivul de recurs pe care se întemeiază cererea. Litera „c” a art. 3021 C. proc. civ., indică obligativitatea indicării motivelor de nelegalitate şi dezvoltarea lor. Aceasta înseamnă că esenţial este ca din expunerea făcută să rezulte care sunt temeiurile pe care se sprijină cererea de recurs. Această interpretare rezultă şi din prevederile art. 306 (3) C. proc. civ., potrivit cărora indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.. Instanţa poate şi are obligaţia ca în baza rolului activ pe care îl are să determine motivele de recurs în situaţia în care expunerea faptelor şi motivelor este clară, determinantă şi să încadreze aceste motive în cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În cauză, expunerea făcută de recurentă vizează motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea atacată a fost dată prin aplicarea greşită a legii.
În consecinţă, instanţa a respins excepţia nulităţii recursului invocată de reclamanta intimată.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa de fond în mod corect a constatat că reclamanta a încălcat normele bancare, săvârşind astfel o abatere disciplinară. Sub acest aspect de altfel, hotărârea instanţei de fond nu a fost atacată.
Reclamanta intimată nu a atacat hotărârea instanţei de fond prin care s-a reţinut inclusiv recunoaşterea reclamantei în ceea ce priveşte săvârşirea abaterii disciplinare.
Limitele recursului şi implicit motivul de recurs invocat se referă la individualizarea sancţiunii de către instanţa de fond.
Sub acest aspect reţinem, că potrivit art. 33 lit. „s” din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, concedierea intervine în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau încalcă în mod repetat regulile de disciplina muncii, normele de lucru bancare şi de comportament în unitate stabilite prin contractul colectiv şi regulament.
Nerespectarea normelor bancare a avut loc pe o perioadă de timp mai îndelungată, astfel că încadrarea în prevederile art. 33 este corectă. Este dovedit, prin actele depuse la dosarul de fond că prin activitatea sa, reclamanta a încălcat, în mod repetat, normele de lucru bancare.
Atribuţiile de organizare,control, gestionare şi supervizare ale reclamantei erau atribuţii permanente pe care reclamanta le-a încălcat în timpul funcţionării sale în cadrul pârâtei în mod repetat, chiar dacă constatarea prejudiciului s-a făcut o singură dată.
În raport cu aceste împrejurări şi cu atât mai mult cu cât reclamanta era într-o perioadă de probă, în mod corect pârâta a individualizat sancţiunea pentru fapta comisă considerând că între părţi nu pot exista raporturi specifice celor de muncă.
Codul muncii – art. 31 – reglementează perioada de probă ca modalitate de verificare a aptitudinilor salariatului. În perioada de probă salariatul are toate obligaţiile prevăzute de legislaţia muncii. Este evident că, astfel fiind, anterior expirării perioadei de probă, angajatul poate fi concediat în situaţiile prevăzute de actele normative.
Nu are nicio legătură încetarea contractului care se realizează la sfârşitul perioadei de probă, în urma unei notificări scrise, la iniţiativa oricărei părţi şi desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Cu atât mai mult cu cât legea recunoaşte angajatorului dreptul de a dispune încetarea contractului de muncă la sfârşitul perioadei de probă, în situaţia în care angajatul nu corespunde cerinţelor, poate dispune desfacerea disciplinară pentru încălcarea obligaţiilor profesionale.
Faţă de considerentele reţinute, Curtea de Apel a constat că în mod corect recurenta a individualizat sancţiunea aferentă abaterii disciplinare săvârşită de reclamantă astfel că, fiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a da eficienţă prevederilor art. 312 alin. 3 C. proc. civ.
Astfel fiind, recursul urmează a fi admis şi hotărârea atacată modificată, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanta G.O.A. împotriva pârâtei M.R.B. S.A.
