2. În fapt, reclamantul C.T. a chemat în judecata pârâta SC E.P. SA, solicitând:
– anularea deciziei nr. 165 din 29 septembrie 2006 si a notei interne din data de 11 octombrie 2006;
– repunerea în situatia anterioara;
– restituirea diferentei de salariu si a indemnizatiei de concediu medical de la data de 15 septembrie 2006 pâna la pronuntarea hotarârii, sume actualizate cu indicele de inflatie pâna la plata efectiva;
– plata orelor suplimentare lucrate în perioada 12 octombrie 2006 – 15 octombrie 2006, daca nu este posibila compensarea cu ore libere platite în conditiile Codului muncii.
3. În motivarea actiunii reclamantul a aratat ca a fost angajat la societatea pârâta începând cu data de 19 iunie 2006, pentru o perioada nedeterminata si cu un salariu brut de 1.380 lei.
La data de 29 septembrie 2006 angajatorul a emis decizia nr. 165/2006, prin care a hotarât modificarea retroactiva a salariului începând cu data de 15 septembrie 2006.
La data de 11 octombrie 2006 i s-a comunicat si nota interna prin care i s-au modificat atributiile de serviciu, noile atributii implicând deplasarea zilnica la Mangalia.
4. Reclamantul a invocat lipsa acordului sau pentru modificarea salariului, a locului de desfasurare a activitatii si timpului de lucru.
La termenul din 8 decembrie 2006 reclamantul a precizat ca numarul deciziei contestate este 155 din 29 septembrie 2006 si nu 165/2006, cum din eroare s-a mentionat în actiune.
5. În aparare, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea actiunii pentru urmatoarele considerente:
– reducerea salariala s-a facut potrivit procedurii prevazuta de contractul colectiv de urmare situatiei dificile prin care trecea societatea. A fost avuta în vedere si munca prestata de salariat, aceasta nejustificând salariul initial;
– prin nota interna atacata angajatorul a uzat de dreptul sau de a stabili sarcini de serviciu;
– reclamantul lucreaza ore suplimentare însa, ulterior, îsi ia concediu medical, societatea neputând s-i acorde timp liber în conditiile în care contractul individual de munca era suspendat.
Pârâta a solicitat si respingerea cererii de actualizare a sumelor cu indicele de inflatie, aceasta fiind formulata cu rea credinta.
6. Prin sentinta civila nr. 2584 din 8 decembrie 2006 pronuntata de Tribunalul Constanta a fost admisa actiunea formulata de reclamant si s-au anulat decizia nr. 155 din 29 septembrie 2006 si nota interna din data de 11 octombrie 2006.
A fost repus reclamantul în situatia anterioara celor 2 decizii contestate.
A fost obligata societatea pârâta la plata diferentei de salariu catre reclamant pentru perioada 15 septembrie 2006 si pâna la repunerea în situatia anterioara si la plata diferentei de indemnizatie de concediu medical pentru perioada 16 octombrie 2006 – 29 octombrie 2006, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflatie pâna la plata efectiva.
A fost obligata intimata sa compenseze orele suplimentare lucrate de reclamant în perioada 12 octombrie 2006 – 15 octombrie 2006, cu ore libere platite.
7. Pentru a pronunta aceasta hotarâre prima instanta a retinut urmatoarele considerente:
Potrivit art. 41 alin. 1 din Codul muncii „contractul individual de munca poate fi modificat numai prin acordul partilor”, exceptiile fiind expres prevazute de lege. Modificarea poate sa priveasca, conform art. 41 alin. 3, durata contractului, locul muncii, felul muncii, conditiile de munca, salariul, timpul de munca si timpul de odihna.
Prin decizia nr. 155 din 29 septembrie 2006, angajatorul a stabilit în mod unilateral ca, începând cu data de 15 septembrie 2006 se modifica salariul reclamantului de la 1.380 lei la 730 lei. Pârâta nu a dovedit ca a avut acordul angajatului pentru reducerea salariului. De altfel, angajatorul a recunoscut ca a efectuat aceasta modificare potrivit prevederilor contractului colectiv de munca, fara acordul reclamantului.
Cu privire la nota interna atacata, instanta a retinut ca pârâta a dat în sarcina reclamantului atributii de a participa la predarea fiecarui schimb la statia de distributie carburanti Mangalia.
Potrivit contractului individual de munca nr. 126 din 19 iunie 2006, reclamantul îsi desfasoara activitatea la „Instalatie” iar potrivit adresei nr. 4380/2006 emisa de societatea angajatoare, rezulta ca reclamantul era angajat ca gestionar la punctul de lucru „Instalatie Constanta”. Desi reclamantul nu a facut dovada ca prin nota interna i s-a modificat timpul de lucru, din înscrisurile mai sus indicate a rezultat ca reclamantului i s-a modificat locul muncii. Si în acest caz societatea a recunoscut ca nu a avut acordul reclamantului, considerând ca nu era necesar pentru stabilirea unor sarcini suplimentare.
Întrucât au fost încalcate dispozitiile art. 41 alin. 1 Codul muncii, cele doua înscrisuri contestate au fost anulate. Reclamantul a fost repus în situatia anterioara cu consecintele ce decurg de aici cu privire la restituirea drepturilor banesti ce i se cuvin, reactualizate cu indicele de inflatie.
Având în vedere ca angajatorul a recunoscut efectuarea de ore suplimentare si a afirmat ca exista posibilitatea compensarii acestora cu ore libere platite în conditiile Codului muncii, fapt nerealizat întrucât reclamantul a fost în concediu medical, instanta a admis cererea formulata pentru perioada 12 octombrie 2006 – 15 octombrie 2006.
8. Critica sentintei prin motivele de recurs a vizat în esenta urmatoarele:
C.T. a fost încadrat la SC E.P. SA în postul de gestionar la punctul de lucru Instalatie Constanta la data de 19 iunie 2006, cu contractul individual de munca nr. 1568 din 21 iunie 2006, cu un salariu de încadrare de 1.380 lei.
Dificultatile economice si financiare ale societatii au determinat stabilirea unei alte grile de salarizare prevazuta în contractul colectiv de munca încheiat la nivelul unitatii si înregistrat la Directia de Munca si Protectie Sociala Constanta sub nr. 584 din 6 iunie 2006.
Potrivit acestui contract colectiv de munca, salariul ce se cuvine intimatului contestator în calitate de muncitor calificat este de 730 lei.
Urmare acestui contract colectiv de munca s-a emis decizia nr. 155 din 25 septembrie 2006 prin care salariul contestatorului intimat a fost diminuat de la 1.380 lei la 730 lei.
Desi intimatul a fost convocat la Comisia paritara, conform art. 12 si art. 104 alin. 2 din contractul colectiv de munca nr. 584 din 6 ianuarie 2006, acesta s-a adresat direct instantei, fara a încerca o solutionare pe cale amiabila.
În ceea ce priveste nota interna din 11 octombrie 2006, instanta de fond în mod gresit nu a retinut si prevederile art. 42 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 modificata, care prevede în mod expres ca „locul muncii poate fi modificat în mod unilateral de catre angajator prin delegarea sau detasarea salariatului într-un alt loc de munca decât cel prevazut în contractul individual de munca”.
La fel, art. 43 defineste delegarea ca fiind îndeplinirea unor atributii de serviciu în afara locului de munca.
Prin nota interna nu s-a facut decât aplicarea acestor prevederi legale, astfel ca cererea reclamantului nu putea fi primita nici sub acest aspect, deoarece angajatorul are dreptul sa stabileasca sarcini de serviciu pentru angajatul sau.
Recursul a fost motivat în drept în baza art. 304 pct. 9 Cod procedura civila si a Legii nr. 53/2003, contractului colectiv de munca nr. 584 din 6 ianuarie 2006, art. 12, art. 16 alin. 2, art. 34, art. 56 alin. 3, art. 82 alin. 1, art. 104 alin. 2, art. 106 alin. 2, art. 19 – art. 26 din Regulamentul intern al societatii.
9. Recursul nu este fondat.
Exercitarea contractului este guvernata de principiul stabilitatii în munca, ceea ce presupune ca modificarea si încetarea lui pot interveni numai în conditiile prevazute de lege.
Potrivit art. 41 alin. 3 din Codul muncii, modificarea se refera la urmatoarele elemente:
a. durata contractului;
b. locul muncii;
c. felul muncii;
d. conditiile de munca;
e. salariul;
f. timpul de munca si timpul de odihna.
Inadmisibilitatea modificarii unilaterale se refera, în special, numai la elementele esentiale ale contractului si anume „felul muncii”, „locul muncii”, prin care se întelege unitatea si localitatea unde se presteaza munca, precum si salariul.
Angajatorul are dreptul sa efectueze asemenea schimbari în cadrul unei organizari mai judicioase a activitatii respectând, însa, conditia de a nu modifica felul muncii prestate de salariat ori salariul acestuia.
Schimbarea salariului în mod unilateral nu este admisibila nici chiar atunci când unitatea trece printr-un amplu proces de privatizare, fiind necesare înstiintarea si acordul salariatului.
Asadar, este lipsit de relevanta faptul ca la nivelul societatii s-a înregistrat un alt contract colectiv de munca de catre unitate, prin care s-au adoptat alte grile de salarizare decât cele anterioare.
Salariul nu poate fi modificat decât prin acordul partilor întrucât contractul de munca s-a încheiat prin vointa comuna a partilor.
În lipsa acordului de vointa nu este posibila modificarea salariului întrucât s-ar aduce atingere principiului stabilitatii în munca, principiu care constituie o veritabila aplicare a principiului general prevazut de art. 969 din Codul civil, conform caruia conventiile legal facute au putere de lege între partile contractante.
În ce priveste cel de-al doilea motiv de recurs, este stiut ca în conformitate cu art. 48 din Codul muncii, angajatorul poate modifica temporar locul si felul muncii, fara consimtamântul salariatului, în cazul unor situatii de forta majora sau ca o masura de protectie a salariatului.
În sustinerea temeiniciei masurii, recurenta invoca dispozitiile art. 42 alin. 1 si art. 43 din Codul muncii, texte de lege care reglementeaza modalitatea în care se poate face delegarea sau detasarea.
În cauza, prin masura luata în nota interna din data de 11 octombrie 2006 nu suntem nici în situatia unei delegari, nici a unei detasari.
Delegarea consta în exercitarea temporara de catre salariat, din dispozitia angajatorului, a unor lucrari sau sarcini corespunzatoare atributiilor de serviciu, în afara locului sau de munca.
Esential pentru delegare este ca locul în care se efectueaza, sa nu fie locul obisnuit de munca.
În speta, însa, angajatorul a ramas cu toate atributiile locului sau de munca si a mai primit atributii si la un alt loc de munca, în afara localitatii, pe care trebuia sa le exercite în aceeasi zi de munca.
Printr-o atare masura este lesne de înteles ca nu suntem în fata unei delegari ci a unei supraaglomerari cu atributii de serviciu în doua localitati diferite, ceea ce are ca efect direct modificarea locului muncii si a timpului de munca si odihna.
Este stiut faptul ca distanta de la Constanta la Mangalia este de aproximativ 50 Km, pe care contestatorul îi avea de parcurs zilnic dus-întors în afara programului de lucru de 8 ore de la locul de munca din Constanta, ceea ce determina marirea timpului de lucru zilnic cu cel putin doua ore.
Pe cale de consecinta, Curtea, gasind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat în baza art. 312 Cod procedura civila, hotarârea atacata fiind legala si judicios motivata.
