Conform art. 28 din Legea nr. 50/1991, odată cu aplicarea amenzii… se dispune oprirea executării lucrărilor, precum şi, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizaţiei sau de desfiinţare a lucrărilor executate fără autorizaţie ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
Decizia menţinerii sau a desfiinţării construcţiilor realizate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de către autoritatea administraţiei publice competente, pe baza planurilor urbanistice şi a regulamentelor aferente, avizate şi aprobate în condiţiile legii, sau, după caz, de instanţă. Măsura desfiinţării construcţiilor se aplică şi în situaţia în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei, contravenientul nu a obţinut autorizaţia necesară.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 23 din 19 ianuarie 2011
Prin acțiunea promovată și înregistrată la data de 30.03.2009 pe rolul Tribunalului Constanța, Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. 3610/118/2009 reclamantul F.G., în contradictoriu cu pârâții Primarul mun. Constanța și P.G., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, sa dispună anularea autorizației de construire nr. 886/30.04.2008 emisă în favoarea pârâtului P.G., apreciata ca fiind nelegală.
S-a solicitat, de asemenea a se dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
A arătat reclamantul că are calitatea de proprietar al imobilului teren și construcție situat în Constanța, compus din teren în suprafața indiviză de 120 mp și o locuință alcătuită din 3 camere și dependințe, imobil care se învecinează cu proprietatea pârâtului P.G. S-a mai arătat ca locuința deținută de către reclamant este amplasată pe linia de graniță dintre cele 2 proprietăți.
S-a mai susținut ca pârâtul P.G., în baza autorizației de construire nr. 886/30.04.2008 a început edificarea unei construcții-extindere și supraetajare 1E + M-4 camere și dependințe, lucrările de construire fiind lipite de zidul proprietății deținute de către reclamant.
S-a arătat însa ca pârâtul, a procedat la efectuarea de lucrări de construire de la cota 0, dărâmând construcțiile existente și începând edificarea în fapt a unei noi construcții. Aceste lucrări se efectuează în imediata vecinătate de imobilului deținut de către reclamant, fără ca pârâtul să efectueze lucrări de subzidire la fundația locuinței reclamantului. S-a mai arătat că dezgolirea fundației locuinței reclamantului s-a făcut fără acordul acestuia.
în ce privește cererea de anulare a actului administrativ contestat, s-a arătat ca lucrările efectuate de către pârât nu sunt cele autorizate de către emitentul autorizației. Pe de alta parte, s-a susținut ca documentația prezentată de către reclamant în vederea obținerii autorizație nu este completă și nu corespunde realității.
în ce privește cererea de suspendare, reclamantul a susținut că în speță sunt întrunite condițiile impuse de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv a celor 2 condiții cumulative, cazul bine justificat determinat de aspectele legale de legalitatea emiterii autorizației de construire, precum și cu privire la paguba iminenta ce este de natură a crea prejudicii imobilului, determinate de modalitatea de edificare a lucrărilor de construire de către reclamant.
Reclamantul a invocat faptul că acesta a urmat procedura prealabilă instituită prin dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, fiind notificați, de asemenea, atât pârâtul cât și Inspectoratul de Stat în Construcții.
în drept au fost invocate dispozițiile art. 2 lit. c), art. 7 alin. (1), art. 8 alin. (1), art. 12,art. 13 alin. (1), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 50/1991,art. 274 C.proc.civ.
Reclamantul, la termenul de judecată din data de 2.06.2009 și-a precizat acțiunea, în ce privește motivele de nelegalitate ale autorizației de construire contestate. Astfel, s-a susținut că emiterea AC nr. 886/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederile Legii nr. 350/2001, nefiind întocmit un plan urbanistic zonal, ci doar un plan urbanistic de detaliu, în condițiile în care a fost modificat CUT-ul de la 0,3 la 2,7.
S-a susținut și faptul ca lucrarea tehnica efectuată de către expertul S.C., în cadrul documentației tehnice necesare emiterii autorizației de construire contestate, conține date nereale cu privire la construcția existentă inițial pe teren, în ce privește dimensiunile structurii de rezistenta și a stării de funcționabilitate.
Reclamantul a mai arătat și faptul ca pârâtul a fost și sancționat de către reprezentanții Primăriei Constanța pentru efectuarea de lucrări de desființare fără autorizație.
Legal citați, pârâții, nu au formulat și depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 1002/03.11.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a respins acțiunea promovata de reclamant, reținând că pârâtul P.G. este beneficiarul autorizației de construire nr. 866/30.04.2008 emisă de către Primarul mun. Constanța, pentru executarea lucrărilor de extindere și supraetajare a construcției existente cu 1E+M, cu spații de locuit, act administrativ eliberat pentru imobilul situat în Constanța. Emiterea acestei act administrativ a avut la bază certificatului de urbanism nr. 1447/16.04.2007.
Analizând titlurile de proprietate deținute de către părți, s-a reținut că reclamantul este coproprietarul imobilului situat în Constanța, compus din teren în suprafață indiviză de 120 mp și o construcție, drept de proprietate dobândit în baza contractului de schimb, fără sulta autentificat sub nr. 1116/18.03.1997 de către BNP C.B.
Pârâtul P.G. este proprietarul imobilului situat în Constanța, compus din teren în suprafață de 80 mp și construcții, drept de proprietate dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 903/14.08.2002 de către BNP P.C.A. Cu privire la această construcție, s-a solicitat emiterea certificatului de urbanism și a autorizației de construire pentru executarea lucrărilor de extindere și supraetajare – 1E+M, cu destinația de locuință.
Analizând documentația aferentă emiterii actului administrativ contestat de către reclamant autorizația de construire nr. 886/30.04.2008, tribunalul a constatat că aceasta este conformă cu prevederile art. 41 alin. (1) din Ordinul nr. 1430/2005.
în speță, s-a reținut faptul că autorizația deținută de către pârâți nu este aferentă și unor lucrări de desființare/subzidire a locuinței deținute, pentru a cărui extindere s-a eliberat AC nr. 886/2008, considerente pentru care, pârâtul nu era obligat a obține acordul reclamantului. Pe de altă parte, lucrările de construire autorizate au ca finalitate extinderea construcției deținute de către pârât, cu un spațiu de locuit, lucrări pentru care, de asemenea, nu este incidentă în cauza obligativitatea deținerii acordului reclamantului, în calitate de vecin.
S-a reținut de asemenea că la eliberarea AC nr. 886/2008 a avut la baza și certificatul de urbanism nr. 1447/16.04.2007, prin care s-a impus pârâtului a deține un plan urbanistic de detaliu (PUD), aprobat prin H.C.L. nr. 536/2006, precum și măsura modificării CUT de la 0,3 la 2,7. Sub acest aspect, instanța a îndepărtat susținerile reclamantului, din cadrul cererii precizatoare, ca nefondate, în condițiile în care aceste dispoziții sunt aferente eliberării certificatului de urbanism, act administrativ care în cauza nu a fost contestat de către reclamant, în sensul anulării acestuia.
Cu raportare la prevederile art. 32 din Legea nr. 350/2001, instanța nu a reținut susținerile reclamantului cu privire la necesitatea întocmirii de către pârât a unui PUZ, în condițiile în care nu s-a făcut dovada că procentul de ocuparea a terenului (POT) sau coeficientul de umplere a terenului (COT), stabilite prin certificatul de urbanism nr. 1447/2007, sunt superioare parametrilor stabiliți prin planul de urbanism general și planul de urbanism zonal.
în ce privește aspectele legate de întocmirea expertizei tehnice efectuate în vedere obținerii autorizație de construire, s-a apreciat ca acestea nu sunt relevante în cauză, în condițiile în care măsura dispusă de către pârâtul Primarul mun. Constanța a fost de autorizare pentru efectuarea lucrărilor de extindere prin supraetajare, și nu vizau lucrări de subzidire sau consolidare.
Răspunsurile aferente interogatoriului administrat în cauza, nu sunt de natură a conduce la reținere unor aspecte de nelegalitate a autorizației de construire nr. 866/2008.
Pentru aceste considerente, s-a apreciat ca în cauza, eliberarea autorizație de construire nr. 866/2008 de către Primarul mun. Constanța, s-a făcut în mod legal.
în condițiile în care, pârâtul a procedat și la efectuarea unor lucrări de subzidire, sau de alta natură neautorizate prin actul administrativ deținut – AC nr. 866/2008, aceste aspecte nu țin de legalitatea actului administrativ ci de respectarea limitelor autorizării, fapt pentru care, reclamantul, dacă apreciază că este vătămător de lucrările efectuate de către pârât, are deschise alte cai procesuale pentru valorificarea interesului invocat și pentru repararea prejudiciului rezultat din nerespectarea de către pârât a prevederilor autorizației de construire deținute.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul F.G., care a criticat-o ca fiind nelegală, indicând drept temei de drept dispozițiile art. 3041C.proc.civ.
Consideră recurentul că instanța de fond a interpretat în mod greșit probele administrate în cauza, vizând încălcarea dispozițiilor art. I pct. (6) din Legea nr. 289/2006 privind modificarea și completarea art. 32 alin.(3) din Legea nr. 350/2001 referitoare la amenajarea teritoriului și urbanismul, actualizată și republicată.
Mai arată că instanța a omis să analizeze, cu atenție, răspunsurile intimatului pârât Primarul Municipiului Constanța, la interogatoriul administrat acestuia în primul ciclu procesual și care dovedeau fără putința de tăgada faptul ca, în realitate, coeficientul de umplere a terenului (CUT), stabilit prin certificatul de urbanism nr. 1447/16.04.2007 emis intimatului pârât P.G., era superior, la data solicitării acestui act, parametrilor stabiliți prin planul de urbanism general.
în acest sens, face trimitere directa la întrebarea nr. 5 din interogatoriu, prin care solicita Primarului sa comunice care era coeficientul de umplere a terenului în zona situata în Constanța și în baza cărui plan urbanistic a fost acesta aprobat, iar pârâtul răspunde „…CUT maxim aprobat la data solicitării (2007) era 1,00, în conformitate cu planul urbanistic general aprobat prin HCLM nr. 563/25.11.1999)”, relevând așadar, un CUT net inferior parametrilor stabiliți prin certificatul de urbanism obținut de intimatul pârât P.G., de 2,7 în conformitate cu anexa nr. 2 din documentația depusa de recurent în dosarul instanței de fond.
Consideră recurentul că interpretarea probelor de către instanța de fond s-a făcut în mod eronat, în sensul în care a făcut dovada incontestabila ca, față de coeficientul de umplere al terenului permis la data solicitării (2007) prin planul urbanistic general, de 1,00, intimatul pârât P.G., obținuse un coeficient (CUT) net superior, de 2,7, care intra sub incidența dispozițiilor art. 32 alin. (3) din Legea nr. 350/2001.
Având în vedere faptul ca, numai după aprobarea PUZ, se putea întocmi documentația tehnică în vederea obținerii autorizației de construire în condiții de deplină legalitate, precum și faptul că, în prezenta cauză, a existat doar un Plan Urbanistic de Detaliu, care însă nu poate sta la baza unei modificări a coeficientului de umplere a terenului (CUT), ci doar la baza unei modificări a Procentului de ocupare a terenului (POT), solicită să se constate faptul că actul administrativ atacat a fost emis cu vădita încălcare a dispozițiilor imperative ale art. 32 alin. (3) din Legea nr. 350/2001, așa cum au fost acestea modificate prin art. I pct. (6) din Legea nr. 289/2006, situație care atrage sancțiunea anularii autorizației de construire emisa cu nesocotirea prevederilor legale în aceasta materie.
O altă critică adusă de recurent vizează împrejurarea că instanța de fond a reținut în mod greșit faptul ca intimatul pârât P.G., nu avea obligația de a obține, în calitate de vecin, acordul scris în forma autentica de la reclamant, în scopul edificării lucrărilor de construire.
Analizarea documentației depuse la dosarul cauzei de către intimatul pârât Primarul mun. Constanța, releva fără dubiu, faptul ca pârâtul P.G. a fost sancționat contravențional cu amenda în valoare de 1.000 lei, întrucât s-a constatat faptul ca, a executat lucrări de construcții constând în desființare locuința și anexe existente fără a deține autorizației de desființare, potrivit procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 32582/26.02.2009.
Ca atare, în realitate, pârâtul a executat lucrări de desființare de lucrări și anexe, potrivit procesului-verbal de sancționare contravenționala menționat în adresa Direcției Corp Control din cadrul Primăriei mun. Constanța nr. R39674/26.03.2009, necontestat de către contravenient, aspect care contrazice concluzia instanței, potrivit căreia nu s-ar fi realizat și lucrări de desființare a locuinței deținute anterior.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii de către recurent și care au fost încadrate în motivul prevăzut de
art. 304 pct. 9, dar și potrivit dispozițiilor art. 3041C.proc.civ. Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.
în cauză fiind vorba de un act administrativ cu caracter individual, respectiv autorizația de construire nr. 886/30.04.2008 emisă în favoarea pârâtului P.G., în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ reclamantul avea obligația să facă dovada că la momentul emiterii actului contestat primarul a nesocotit dispoziții imperative din lege, a căror încălcare atrag nelegalitatea actului și prin aceasta i s-a produs un prejudiciu.
Urmare probelor solicitate de recurent și încuviințate de instanța de recurs intimatul pârât a depus la dosar PUG pentru zona R. și HCLM nr. 563/2006 prin care s-a aprobat planul urbanistic de detaliu „extindere și supraetajare locuință parter cu 1E+M pentru str. R.”, referatul nr. 124669/19.10.2006, schițe aferente planului.
Din probele administrate atât în fața instanței de fond cât și în recurs Curtea constată că reclamantul nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ, criticile aduse prin recurs nefiind de natură a atrage modificarea hotărârii câtă vreme nu s-a demonstrat că pârâtul a încălcat dispoziții imperative din lege cu ocazia emiterii actului contestat.
Aspectele invocate de recurent cu privire la lucrările efectuate de pârâtul P.G., în sensul că acestea ar excede limitelor pentru care a fost emisă autorizația de construcție, nu sunt aspecte care să atragă nelegalitatea actului contestat, ci așa cum a reținut instanța de fond.
Au fost invocate în acest sens prevederile art. 28 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Aceeași constatare urmează a fi făcută și pentru coeficientul de umplere a terenului (CUT), stabilit prin certificatul de urbanism nr. 1447/16.04.2007 emis pârâtului P.G., considerat superior la data solicitării acestui act, parametrilor stabiliți prin planul de urbanism general, deoarece acest aspect nu ține de legalitatea emiterii autorizației de construcție.
Nici critica adusă de recurent și care vizează împrejurarea că pârâtul P.G. avea obligația de a obține, în calitate de vecin, acordul scris în forma autentica de la reclamant în scopul edificării lucrărilor de construire, nu poate fi primită deoarece nu s-a dovedit ce dispoziție legală, care stabilește o astfel de obligație, a fost nesocotită de primar cu ocazia emiterii autorizației de construire contestată.
Și aceasta pentru că prin anexa 2 din Ordinul nr. 1430/2005 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, în vigoare la momentul emiterii actului, s-a stabilit obligativitatea deținerii acordului vecinilor, exprimat în formă autentică, în următoarele situații:
– în cazul construcțiilor noi amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata lor vecinătate, numai dacă lucrările noi impun luarea unor măsuri de intervenție pentru protejarea imobilelor existente (subzidiri, consolidări etc.) și dacă prin proiect se menține această obligativitate;
– în cazul amplasării de construcții noi cu alte funcțiuni decât cele ale clădirilor învecinate și dacă prin natura activităților adăpostite de acestea se produce poluare de orice fel (noxe, zgomot, vibrații etc.);
– pentru lucrări care au ca scop schimbarea destinației de locuință a clădirilor individuale sau colective existente, sau a unor părți din acestea, precum și a spațiilor cu altă destinație din aceeași clădire, dacă prin natura activităților se produce poluare de orice fel (noxe, zgomot, vibrații etc.)
Concluzionând, față de considerentele arătate mai sus Curtea reține că hotărârea tribunalului este legală, criticile aduse de recurent nefiind de natură a atrage modificarea acesteia, motiv pentru care în temeiul art. 312 C.proc.civ. recursul va fi respins ca nefondat.
