Instanţa de fond învestită cu o cerere în acordare de despăgubiri ca urmare a neexecutării unei hotărâri de administrativ nu este abilitată să reaprecieze fondul cauzei şi să se pronunţe astfel asupra validităţii unei hotărâri intrate în puterea lucrului judecat, fără a fi acuzată de extrapolarea obiectului concret al acţiunii cu care ea este sesizată.
Faptul că pârâta a refuzat în mod constant să negocieze sporurile acordate printr-o hotărâre judecătorească relevă pasivitatea sa, obligaţia conţinută în dispozitivul hotărârii fiind una fermă, iar nu pur potestativă, cum lasă a se înţelege pârâta şi cum au reţinut instanţele ce au analizat până în prezent fondul cauzei.
Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2044 din 26 mai 2011
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr. 10721/196/03.12.2008, reclamantul G.C. a chemat în judecată pârâtul Inspectoratul Teritorial de Brăila, solicitând instanței obligarea acestuia la plata despăgubirilor pentru întârziere în cuantum de 50% din salariul brut, pentru fiecare lună de întârziere, începând cu data de 6.07.2007 și până la punerea în a sentinței nr. 83/06.06.2007 a Tribunalului Brăila, despăgubiri datorate conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
în motivarea cererii reclamantul a arătat că prin sentința indicată mai sus pârâta a fost obligată la plata sporului pentru mobilitate și a celui de confidențialitate, în cuantum ce va fi negociat.
Hotărârea Tribunalului Brăila a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 400/06.11.2007 a Curții de Apel Galați, astfel că, începând cu data de 6.07.2007, pârâta trebuia să pună în aplicare hotărârea Tribunalului Brăila, însă a refuzat acest lucru.
Pe cale de consecință, în conformitate cu prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, a solicitat despăgubiri cauzate de întârzierea punerii în executare a hotărârii judecătorești.
în drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 24 alin. (2) și art. 25 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Prin sentința civilă nr. 67/2009 pronunțată de Judecătoria Brăila s-a declinat competența către Tribunalul Brăila unde cauza a fost înregistrată sub nr. 337/113/2009, fiind soluționată prin sentința comercială nr. 256/15.04.2009 în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Tribunalul Brăila a reținut ca și considerente juridice și faptice următoarele:
Dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 pe care își întemeiază acțiunea reclamantul prevăd obligativitatea autorității publice de a executa din oficiu hotărârea pronunțată în materia contenciosului administrativ, în cazul nerespectării acestui principiu, legiuitorul consacrând o modalitate specială de sancționare.
în speță, prin sentința a cărei neexecutare este reclamată, Tribunalul a recunoscut dreptul reclamantului la sporurile de confidențialitate și mobilitate, a dispus plata acestora, însă într-un cuantum ce urma să fie negociat între părți.
Din interpretarea acestor dispoziții a rezultat că atât timp cât cuantumul sporurilor nu a fost negociat, plata acestora fiind condiționată de prealabila negociere, pârâta nu putea efectua nici o plată.
Prin urmare, solicitarea reclamantului de a obliga pârâta la plata despăgubirilor într-un cuantum de 50% din salariul brut fără să precizeze în concret la care salariu face referire și fără să facă dovada că între părți s-a purtat o negociere care ulterior nu a fost respectată, este nefondată.
împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul G.C., criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, în esență, sub următoarele aspecte:
Sentința privind acordarea sporurilor trebuia executată de intimată și sub aspectul negocierii sporurilor și nu numai pe considerentul plății acestora.
întrucât intimata nu a înțeles să dea curs cererii reclamantului și nici să pună în executare dispozitivul sentinței nr. 83/2007 sub aspectul negocierii, acest fapt reprezintă culpa exclusivă a intimatei.
Prin decizia nr. 819/15.10.2009 pronunțată în cauză de Curtea de Apel Galați s-a admis recursul și s-a casat sentința recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reținându-se, în esență, că s-au încălcat în cauză disp. art. 25 pct. 1 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora o astfel de cauză trebuia judecată în cameră de consiliu.
Totodată, instanța de control judiciar a recomandat ca, în rejudecare, să fie lămurit obiectul cererii de chemare în judecată în raport de temeiul de drept invocat.
în rejudecare, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 4174/113/2009 din data de 9.12.2009.
Prin sentința nr. 1/CC/13.01.2010, Tribunalul Brăila a respins acțiunea ca nefondată, reținând că în temeiul Deciziei nr. LXXVIII (78) a I.C.C.J., Secțiile Unite, dispozițiile art. 31 (fost 29) și art. 117 (fost 93) din Legea nr. 188/1999 privind sporurile de confidențialitate și mobilitate reglementate de Statutul funcționarilor publici, se interpretează în sensul că nu se pot negocia de consilierii juridici cu statut de funcționari publici prestațiile muncii. în aceste condiții, instanța nu poate acorda un anumit procent din salariul brut pentru sporul de confidențialitate și mobilitate, instanța neputând acționa ca legiuitor.
Reclamantul și-a exprimat din nou nemulțumirea față de soluția instanței de fond, criticând-o sub următoarele aspecte:
Instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând natura acestuia, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ.).
Mai precis, în mod greșit instanța de fond a aplicat Decizia nr. 78 a I.C.C.J. la speța de față, întrucât decizia dată în recurs în interesul legii de I.C.C.J. este obligatorie în cauzele ce privesc cererile pentru stabilirea celor două sporuri, și nu în cauzele întemeiate pe art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care privesc despăgubiri în caz de neexecutare a unor hotărâri de contencios administrativ.
Cererea sa privind stabilirea celor două sporuri a fost formulată înaintea pronunțării Deciziei nr. 78 a I.C.C.J. și a fost soluționată cu autoritate de lucru judecat, hotărârea astfel pronunțată urmând a fi pusă în executare întocmai.
Eroarea instanței de fond rezultă în mod clar din motivarea hotărârii atunci când se apreciază că „nu poate acorda un anumit procent din salariul brut pentru sporul de confidențialitate și mobilitate, instanța neputând acționa ca organ legiuitor”.
Astfel, rezultă în mod clar că instanța de fond a înțeles în mod greșit că este învestită cu o cerere în stabilirea celor două sporuri și nu cu o cerere în acordarea de despăgubiri ca urmare a neexecutării unei hotărâri de contencios administrativ.
Intimatul-pârât Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila, prezent în instanță prin reprezentant convențional, a solicitat respingerea recursului, considerând în esență că sporurile, altele decât cele reglementate prin Legea nr. 330/2009, începând cu data de 1 ianuarie 2010, au fost abrogate sau incluse, după caz, în salariile de bază.
Curtea de Apel Galați a admis recursul și a casat sentința nr. 1/CC/13.01.2010 a Tribunalului Brăila cu trimitere spre rejudecare, reținând faptul că hotărârea primei instanțe este nemotivată, de vreme ce considerentele nu au în vedere obiectul descris de reclamant în petitul acțiunii.
La Tribunalul Brăila, cererea a fost înregistrată în rejudecare sub nr. 4759/113/2010, fiind soluționată prin sentința nr. 5/CC/13.12.2010 în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a acesteia, iar în cazul când acest termen nu este respectat, reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
în speță, nu pot fi aplicate aceste prevederi legale întrucât cuantumul sporurilor la care fusese obligat pârâtul să le plătească reclamantului – condiție obligatorie pentru executarea hotărârii, în sensul stabilirii sumelor de bani – nu a fost negociat de părți, așa cum s-a dispus prin sentința nr. 83/06.06.2007 a Tribunalului Brăila.
Argumentul reclamantului reținut prin Decizia nr. LXXVIII (78) a I.C.C.J., Secțiile Unite, nu vizează situația de față întrucât prin această decizie, soluționându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că dispozițiile art. 31 (fost 29) și art. 117 (fost 93) din Legea nr. 188/1999 se interpretează în sensul că nu se pot negocia de consilierii juridici cu statut de funcționari publici prestațiile suplimentare de bani reprezentând clauzele de mobilitate și confidențialitate, întrucât această categorie poate beneficia de sporuri salariale în condițiile stabilite prin acte normative de salarizare a funcționarilor publici și de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.
în consecință, prin această decizie s-a stabilit că această categorie profesională nu poate beneficia de cele două sporuri salariale prevăzute de Codul muncii și ca atare nu le pot negocia cu angajatorii, ci doar cele expres prevăzute de actele normative specifice funcționarilor publici.
însă acest aspect este irelevant în cauză, întrucât, pe de o parte, obiectul cererii nu îl constituie analizarea temeiniciei acordării celor două sporuri pentru care există o hotărâre judecătorească irevocabilă, iar pe de altă parte, decizia prin care se soluționează recursul în interesul legii este obligatorie numai pentru viitor.
Recursul promovat împotriva hotărârii pronunțate în cel de-al treilea ciclu de judecată a fost apreciat de curte ca fondat pentru următoarele considerente:
Soluția din dispozitivul sentinței criticate nu concordă cu considerentele ce o preced, însă având în vedere că s-au pronunțat deja două casări cu trimitere în cauză, având în vedere și disp. art. 312 alin. (61) C.proc.civ. ce interzic casarea repetată a hotărârii chiar și pentru ipoteza nesoluționării fondului (cum se constată în speță), curtea este obligată a păși la analizarea fondului cauzei.
Față de obiectul acțiunii și de precizările făcute de părți pe parcursul judecății, Curtea constată că nici până la acest moment o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat, favorabilă reclamantului, nu a fost pusă în executare.
Deși corect a reținut judecătorul fondului că nu-i este aplicabilă reclamantului decizia pronunțată de instanța supremă într-un recurs în interesul legii întrucât este ulterioară pronunțării sentinței prin care s-au stabilit sporurile, stabilind, de asemenea, în mod corect că nu se mai poate analiza justețea acordării celor două sporuri, fără a se nesocoti autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 83/2007 a Tribunalului Brăila, soluția logică ar fi fost de admitere, iar nu de respingere a acțiunii, neregăsindu-se în considerentele sentinței recurate vreun temei clar și rezonabil pentru respingerea acțiunii.
Faptul că pârâta a refuzat în mod constant să negocieze sporurile în discuție relevă pasivitatea sa, obligația conținută în dispozitivul sentinței nr. 83/2007 fiind una fermă, iar nu pur potestativă, cum lasă a se înțelege pârâta și cum au reținut instanțele ce au analizat până în prezent fondul cauzei.
Concluzionând în sensul caracterului întemeiat al solicitării ce face obiectul cauzei de față, curtea urmează a admite recursul de față, a reforma sentința recurată în sensul admiterii acțiunii reclamantului astfel cum aceasta a fost formulată, dând astfel eficiență dispozițiilor art. 312 alin. (3) C.proc.civ.
(Judecător Gina Ignat)
