– Codul penal: art. 246, art. 2671, art. 268, art. 289
Formularea plângerilor penale împotriva celor ce au adoptat o soluţie, fie prin ordonanţă, fie prin rezoluţie, echivalează cu instituirea unei noi căi de atac, ceea ce este contrar voinţei legiuitorului.
(Sentinţa penală nr. 8/F din 19 ianuarie 2010)
Prin plângerea înregistrată la 22 octombrie 2009, petentul G.C. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei nr. 36/P/2009 din 4 august 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţii O.U., U.C., B.P.U., Ş.M.S., P.L., B.A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246, art. 2671, art. 268 şi C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: )
în motivarea plângerii se susţine că procurorul a ignorat dispoziţiile articolelor ce incriminează faptele imputate, motivând lapidar rezoluţiile în sensul inexistenţei răspunderii magistraţilor pentru soluţiile adoptate.
Prin sentinţa penală nr. 8/F din 19 ianuarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionar, împotriva rezoluţiei din 4 august 2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. 36/P/2009 şi a fost menţinută rezoluţia atacată.
A fost obligat petiţionarul la plata a 200 lei drept cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, faptă imputată magistraţilor procurori, Curtea a prezentat următoarea argumentaţie:
Nemulţumirea petentului este legată de modul de soluţionare a dosarelor aflate în lucru la procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea,
respectiv dosarele nr. 641/P/2008, 3727/P/2006, 600/P/2009, precum şi de modalitatea în care s-a făcut cercetarea penală de către lucrătorii de poliţie, faţă de care a formulat plângerea, în aceste dosare.
Din actele premergătoare efectuate în cauza pendinte, nu rezultă niciun fel de indicii în favoarea susţinerilor petentului, în legătură cu încălcarea atribuţiilor de serviciu şi falsificarea unor înscrisuri de către persoanele reclamate.
Nemulţumirile petentului, amplu prezentate, nu se pot valorifica decât prin căi de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale, aşa cum impune în mod imperativ art. 17 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară.
în raport de toate acestea, Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de norma de încriminare cu privire la actul de conduită interzis, nefiind indicii în sensul săvârşirii acesteia, atât sub aspectul laturii subiective, cât şi al celei obiective, ştiut fiind faptul că adoptarea de către procuror a unei soluţii nu poate fi considerată o infracţiune.
Dacă s-ar admite că împotriva celor ce au adoptat o soluţie, fie prin ordonanţă, fie prin rezoluţie, se pot face plângeri penale, ar fi instituite, pe această cale, noi căi de atac, ceea ce este contrar voinţei legiuitorului.
O cerinţă esenţială pentru constatarea existenţei faptelor imputate este cea privitoare la un act de serviciu care să producă o lezare sau o stare de pericol a relaţiilor de serviciu.
Raportul de cauzalitate presupune nu numai dovedirea caracterului incorect al exercitării atribuţiilor de serviciu de către acesta, dar şi relevarea faptului că rezultatul acestei conduite necorespunzătoare a fost o vătămare a drepturilor unei persoane.
în baza regulilor ce guvernează desfăşurarea procesului penal, procurorii au adoptat soluţiile criticate, iar conform jurisprudenţei CEDO, referitoare la dreptul la un recurs efectiv, partea interesată (în speţă, petiţionarul) a exercitat aceste căi de atac.
Aşadar, nu rezultă date cu privire la nerespectarea legii de către intimaţii-procurori şi, mai mult, nu există indicii că aceştia din urmă şi-au exercitat în mod abuziv atribuţiile de serviciu, cu consecinţa vătămării drepturilor şi intereselor petentului. Adoptarea unor soluţii care îl nemulţumesc pe petent nu poate conduce „de plano” la concluzia că acestea sunt greşite.
De altfel, soluţiile adoptate de intimaţii-procurori au fost supuse controlului judiciar ca urmare a exercitării căilor de atac prevăzute de lege şi au fost menţinute, fapt care demonstrează, fără posibilitate de dubiu, că faptele reclamate nu există în materialitatea lor.
