Contestaţie act administrativ-fiscal. Termen de contestare. Tardivitate


În anul 2004 reclamantul a contestat un titlu de creanţă în procedura administrativă prevăzută de Codul de procedură fiscală, organul fiscal pretinzând că decizia dată asupra contestaţiei a fost comunicată reclamantului la 5.11.2004, fără însă a putea dovedi aceasta cu o confirmare de primire de la destinatar.
Totuşi, pasivitatea în care a stat reclamantul timp de aproape 8 ani (acţiunea fiind introdusă la 23.05.2012, iar actul contestat a fost emis la 28.10.2004), în condiţiile în care pârâta a avut convingerea comunicării cu adresa nr. 11895/05.11.2004, este de natură să conducă la concluzia că respingerea ca tardivă a contestaţiei reclamantului asigură principiul stabilităţii raporturilor juridice rezultate din actele administrative a căror principală caracteristică este executarea din oficiu de către autoritatea emitentă.
Hotărârea pronunţată este în acord cu prevederile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, întrucât reclamantul este în culpă prin faptul de a nu-şi fi manifestat interesul faţă de soluţia dată de DGFP Suceava contestaţiei sale, timp de aproape 8 ani.

Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 6215 din 27 noiembrie 2012

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, Secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 6654/86/2012 la data de 23.05.2012, reclamantul O.O. a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 372 din data de 7.03.2012 pronunțată de Tribunalul Suceava, Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 4403/314/2011, pârâtă fiind Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, în sensul admiterii contestației la și anularea executării începute prin somația emisă de pârâtă la data de 27.04.2011 cu nr. 10397 din 20.04.2011 și suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii până la soluționarea cererii de revizuire.

în motivarea acțiunii, a arătat că prin sentința civilă nr. 5533 din 2.12.2011 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 4403/314/2011 s-au respins excepția dreptului de a cere executarea silită invocată ca neîntemeiată și pe fond a fost respinsă contestația la executare ca nefondată.

împotriva acestei sentințe a formulat recurs, invocând nelegalitatea sentinței pentru faptul că pe tot parcursul judecării cauzei nu s-a realizat că bunul a cărui impozitare și taxare vamală a cerut-o pârâta este un bun cumpărat din UE cu certificat de proveniență UE (Euro 1) și că reclamantul contestă, pe lângă somația emisă, și titlul executoriu conform art. 172-174 din O.G. nr. 92/2003, în speță actul constatator nr. 220 din 10.08.2004.

Mai mult decât atât, instanța de fond cât și cea de recurs nu au ținut seama de faptul că achiziționarea autoturismului din Germania de la proprietarul de drept a fost intermediată de o terță persoană, care a și întocmit documentele de vânzare-cumpărare.

Având în vedere că după judecarea cauzei din dosarul nr. 4403/314/2011 a obținut de la autoritățile germane un act nou prin care se autentifică și justifică proveniența autoturismului ca fiind în conformitate cu normele Euro 1, a solicitat a se dispune admiterea recursului, desființarea sentinței atacate, precum și desființarea tuturor actelor care au stat la baza executării silite începute prin somația nr. 10397 din 20.04.2011 și a titlului executoriu, precum și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestui titlu executoriu fiscal.

întrucât după pronunțarea deciziei nr. 372/07.03.2012 pârâta a procedat la continuarea executării prin emiterea unei decizii de impunere, până la soluționarea cererii de revizuire, a solicitat să se dispună suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii.

La termenul de judecată din data de 14.06.2012, reclamantul a depus precizări la acțiune în sensul că înțelege să se judece în contradictoriu cu Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași – Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava și Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, solicitând instanței ca, în urma probatoriului administrat în cauză, să dispună anularea actului de control nr. 220/10.08.2004 emis de prima pârâtă și a deciziei nr. 160/28.10.2004 emisă de a doua pârâtă și exonerarea de la plata sumelor stabilite în sarcina reclamantului cu titlu de taxe vamale și a penalităților de întârziere aferente sumelor datorate cu titlu de taxe vamale. A solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

A mai arătat că la data de 1.10.2001 reclamantul a cumpărat de la cetățeanul german R.K. un autoturism marca O., serie șasiu […].

întrucât vânzătorul nu s-a putut deplasa la vamă pentru a întocmi actele de export, a mandatat-o pe numita G.I. să se ocupe de aceste demersuri.

în vama de la Marzahn, numita G.I. a apelat la o firmă care se ocupa efectiv de întocmirea actelor de export și în baza declarației reprezentantului desemnat E.V., s-a eliberat certificatul de Euro 1 nr. D200047/01.10.2001, care conferea autoturismului achiziționat un regim vamal preferențial.

Astfel, potrivit alin. (1) al art. 16 din Protocolul nr. 4 privind definirea noțiunii de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă, ratificat prin O.U.G. nr. 1/1997 și ulterior prin O.U.G. nr. 192/2001,art. 16 – Condiții generale: „Produsele originare din Comunitate beneficiază la importul în România și produsele originare din România beneficiază la importul în Comunitate de prevederile acordului, prin prezentarea:

a) fie a unui certificat de circulație a mărfurilor EUR 1, al cărui model figurează în anexa nr. III;

b) fie, în cazurile menționate la art. 21 parag. 1, a unei declarații, al cărei text figurează în anexa nr. IV, dată de exportator pe o factură, pe o notă de livrare sau pe orice alt document comercial care descrie produsele în cauză, suficient de detaliat pentru a permite identificarea lor (denumită în cele ce urmează declarație pe factură)”.

A arătat, de asemenea, că, deși procedura de eliberare a certificatului EUR 1 a fost respectată, după intrarea în țară, respectiv după 3 ani de la înmatricularea acestui autoturism, s-a comunicat reclamantului de către prima pârâtă că, datorită faptului că exportatorul în persoana numitei G.I. nu a fost găsită la adresa de domiciliu indicată în declarație, autoturismul nu beneficiază de regim vamal preferențial.

Actele contestate sunt nelegale și netemeinice, în mod greșit stabilindu-se în sarcina reclamantului obligația de plată a unei diferențe de taxe vamale, comision vamal, accize și alte taxe, întrucât certificatul EUR 1 nr. D200047/01.10.2001 a fost eliberat cu respectarea dispozițiilor legale.

A arătat că, întrucât toate apărările formulate în fața primei pârâte i-au fost înlăturate, în conformitate cu dispozițiile art. 18 din același Protocol, a solicitat eliberarea unui nou certificat Eur 1, respectiv un certificat de circulație a mărfurilor EUR 1 eliberat a posteriori, de această dată declarația fiind dată de proprietarul autoturismului cumpărat, numitul R.K., eliberându-se de autoritățile vamale germane certificatul EUR 1 nr. D 877712, certificat care nu a fost avut în vedere de prima pârâtă.

La data de 26.07.2012 prima pârâtă a depus întâmpinare, solicitând a se constata că cererea care face obiectul dosarului de față a fost formulată în temeiul art. 218 din O.G. nr. 92/2003, împotriva unor acte administrative emise și comunicate în anul 2004.

De asemenea, a solicitat să se constate că în dosarul nr. 8539/86/20121 care s-a aflat pe rolul Tribunalului Suceava cu termen de judecată la 17.07.2012, s-a judecat cererea prin care reclamantul a solicitat în anul 2012 suspendarea executării actelor administrative sus-menționate, cerere care a fost respinsă ca nefondată.

A invocat, în primul rând, excepția de tardivitate a introducerii contestației împotriva actelor administrative a căror anulare se cere, cu consecința respingerii contestației în anulare ca tardiv formulată, situație în care cererea din prezentul dosar apare ca inadmisibilă.

A menționat că reclamantul a avut la dispoziție pentru realizarea dreptului său calea unei acțiuni în contencios administrativ, împotriva actului constatator nr. 220/10.08.2004 prin care s-a stabilit debitul inițial, acțiune care putea fi introdusă în termenul legal, totodată având posibilitatea formulării unei cereri pentru suspendarea actului administrativ, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul.

A considerat că introducerea acțiunilor în contencios administrativ după mai mult de 7 ani de la împlinirea termenului legal nu poate conduce la admisibilitatea acestora, situație în care se impune respingerea acțiunii ca tardiv formulată.

Reclamantul a avut la îndemână mijloacele procedurale pentru realizarea dreptului pretins, însă faptul că acesta nu a înțeles să uzeze de aceste mijloace procedurale nu poate justifica introducerea unei acțiuni cu încălcarea termenelor procedurale prevăzute expres de legislația în vigoare.

A arătat că în cauza de față nu sunt date motivele de admitere a prezentei acțiuni, cu atât mai mult cu cât nerespectarea termenelor imperative prevăzute de prevederile legale în vigoare pentru contestarea actelor administrative fiscale a atras decăderea reclamantului din dreptul de a-și valorifica dreptul pretins, motiv pentru care a considerat că este dată excepția tardivității și a inadmisibilități prezentei acțiuni, care se impune a fi respinsă ca inadmisibilă, excepție care a considerat că primează față de fondul cauzei.

în cazul în care, după analizarea materialului probator administrat în cauză, instanța a considerat că se impune respingerea excepției invocate, pe fondul cererii de suspendare a solicitat în principiu respingerea acțiunii ca nefondată și acordarea unui nou termen de judecată în vederea formulării de precizări.

Prin sentința nr. 5045 din 13.09.2012 Tribunalul Suceava, Secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția și a respins, ca tardiv formulată, acțiunea așa cum a fost ea modificată.

Pentru a hotărî astfel, analizând cu prioritate excepția tardivității contestației, tribunalul a reținut că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Actul constatator nr. 220/10.08.2004 al Biroului Vamal Suceava a fost comunicat reclamantului cu adresa nr. 8772/19.08.2004, iar din înscrisurile de la dosar rezultă că acesta a contestat acest act de control, cererea sa fiind înregistrată sub nr. 9952/20.09.2004 și înaintată spre soluționare la DGFPJ Suceava, care prin decizia nr. 160/28.10.2004 a soluționat-o prin respingerea ei.

Adresa nr. 11895/05.11.2004 demonstrează că reclamantul a luat cunoștință de această decizie în cursul anului 2004 și nu a contestat-o în termenul legal de 6 luni de zile așa cum prevede art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Față de aceste considerente, cererea reclamantului care inițial a fost înregistrată la data de 24.05.2012 ca fiind de revizuire a deciziei nr. 372/07.03.2012 a Tribunalului Suceava, iar ulterior modificată în contestație împotriva unui act administrativ, apare ca tardivă, fiind formulată după mai bine de 7 ani de la emiterea deciziei nr. 160/28.10.2004.

împotriva acestei sentințe, în termen legal, reclamantul a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

în motivare, a considerat că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, apreciind eronat probele administrate în cauză.

A arătat că prima instanță a respins cererea sa, reținând că aceasta este tardivă, motivat de faptul că din adresa nr. 11895/05.11.2004 rezultă că a luat cunoștință de decizia contestată, dar că nu a contestat-o în termenul legal de 6 luni, formulând această contestație după mai bine de 7 ani.

A susținut că în mod greșit prima instanță a apreciat că prin adresa sus-menționată se face dovada comunicării deciziei nr. 160/2004, că acea adresă nu face dovada primirii actului administrativ contestat.

A precizat că a luat cunoștință de decizia nr. 160/2004 ca urmare a unei adrese efectuate către prima pârâtă, la care i s-a răspuns la data de 30.05.2012, moment de la care începe să curgă termenul pentru formularea contestației de 6 luni, termen respectat în formularea cererii; că decizia prin care s-a soluționat contestația formulată împotriva actului de control nr. 220/2004 nu i-a fost comunicat niciodată, aspect recunoscut și de intimate în cadrul proceselor având ca obiect contestație la executare, ce au avut loc între părți, procese în care apărarea acestora a fost că nu s-a formulat contestație împotriva actului de control. Ca urmare, a apreciat că în mod greșit a reținut prima instanță că este dată excepția tardivității formulării acțiunii.

Pe fondul cauzei, reclamantul a reiterat susținerile din precizările la acțiune.

A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

în drept, a invocat dispozițiile art. 312 alin. (5) C.proc.civ., apreciind că modul în care a fost analizată cauza echivalează cu o necercetare a fondului.

Prin întâmpinare, prima pârâtă Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași – Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca legală și temeinică, iar pe cale de consecință, menținerea actelor administrativ-fiscale întocmite de autoritatea vamală ca legale și temeinice.

A susținut că în mod corect instanța de fond a constatat că excepția tardivității contestației este întemeiată, fiind admisă în consecință.

A considerat că reclamantul a avut la îndemână mijloacele procedurale pentru realizarea dreptului pretins, însă faptul că acesta nu a înțeles să uzeze de aceste mijloace procedurale nu poate justifica introducerea unei acțiuni cu încălcarea termenelor procedurale prevăzute expres de legislația în vigoare.

A solicitat să se constate că aspectele care privesc în exclusivitate fondul cauzei, invocate de reclamant prin cererea principală și reiterate prin cererea de recurs, nu pot fi luate în considerare și analizate, întrucât excepția tardivității formulării cererii primează față de fondul cauzei.

Prin decizia nr. 6215/27.11.2012, Curtea de Apel Suceava, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 160/28.10.2004, pârâta DGFP Suceava a respins contestația reclamantului împotriva actului constatator nr. 220/10.08.2004 al Biroului Vamal Suceava, reclamantul contestând decizia nr. 160/28.10.2004 prin cererea înregistrată la prima instanță la data de 24.05.2012.

Instanța de recurs trebuia să stabilească dacă decizia nr. 160/28.10.2004 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava a fost contestată în termenul legal de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, ori cu depășirea acestui termen, în condițiile în care reclamantul susține că a luat cunoștință de actul contestat la 30.05.2012, în urma unei cereri adresate pârâtei prin avocat, iar pârâta a reținut că decizia a fost comunicată la 5.11.2009.

Curtea a constatat că, deși adresa nr. 11895/5.11.2004 în baza căreia pârâta susține că a comunicat actul administrativ fiscal către reclamant nu conține și o confirmare de primire, neputând fi reținută ca o dovadă în sensul certitudinii comunicării, acțiunea a fost tardiv formulată.

Astfel, în condițiile în care reclamantul a contestat titlul de creanță reprezentat de actul constatator nr. 220/10.08.2004 al Biroului Vamal Suceava la data de 21.09.2004, avea posibilitatea ca, după expirarea termenului de soluționare a contestației, dacă decizia nu îi era comunicată, să cenzureze presupusul refuz al pârâtei de a-i răspunde în termen, în fața instanței de contencios administrativ.

Or, pasivitatea în care a stat reclamantul timp de aproape 8 ani (acțiunea fiind introdusă la 23.05.2012, iar actul contestat a fost emis la 28.10.2004), în condițiile în care pârâta a avut convingerea comunicării cu adresa nr. 11895/05.11.2004, este de natură să conducă la concluzia că respingerea ca tardivă a contestației reclamantului asigură principiul stabilității raporturilor juridice rezultate din actele administrative a căror principală caracteristică este executarea din oficiu de către autoritatea emitentă.

Cum soluția pronunțată de prima instanță este în acord cu prevederile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, întrucât reclamantul este în culpă prin faptul de a nu-și fi manifestat interesul față de soluția dată de DGFP Suceava contestației sale, timp de aproape 8 ani, Curtea, în baza art. 312 C.proc.civ., a respins recursul ca nefondat.