Din reglementarea art. 61 din Legea nr. 31/1990, republicată, rezultă că dreptul de a folosi calea de atac a opoziţiei aparţine creditorilor sociali şi persoanelor prejudiciate prin hotărârea luată.
Prin indicarea persoanelor care pot formula opoziţie, legiuitorul a înţeles să deosebească această cale de atac de cealaltă cale, respectiv acţiunea în anulare, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 31/1990, republicată.
Nu există nici o dispoziţie legală care să dea acţionarului unei societăţi posibilitatea de a alege una din cele două căi de atac, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile de exerciţiu doar pentru una din ele.
(Decizia nr. 1299 din 16 octombrie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin Sentinţa civilă nr. 1137 din 29.04.2002, Tribunalul Teleorman a respins opoziţia formulată de L.C. la hotărârea din 8.11.2001 a Adunării generale a acţionarilor S.C. “S.” S.A., pentru lipsa calităţii procesuale active.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că dreptul la opoziţie aparţine, în principiu, creditorilor sociali, având însă legitimare procesuală activă şi creditorii personali ai asociaţilor în societăţile de persoane şi în societatea cu răspundere limitată, în cazul reglementat de art. 201 din Legea nr. 31/1990, republicată, precum şi orice parte interesată (persoană prejudiciată), în cazul reglementat de art. 226 din lege.
S-a mai reţinut de către tribunal şi faptul că reclamantul, în calitate de acţionar al societăţii pârâte, a participat la şedinţa adunării generale a acţionarilor din 8.11.2001 şi a votat împotriva hotărârii adoptate, prin urmare era îndreptăţit la a formula o acţiune în anulare, şi nu opoziţie, neavând calitatea de creditor social, ci pe aceea de acţionar.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul, învederând instanţei că din raportul de expertiză rezultă că aportul său şi al altor doi asociaţi, în contul capitalului social, era în sumă de 19.132.714.947 lei, la data de 11.06.1998, astfel încât a făcut dovada calităţii sale de creditor social, întrunind şi calitatea de persoană prejudiciată, întrucât în calitate de administrator primeşte salariu.
Recurentul mai arată că, având calitatea de acţionar, alegerea uneia din alternativele reglementate de art. 61 şi de art. 131 din Legea nr. 31/1990, republicată, exprimă principiul disponibilităţii în proces.
Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din interpretarea dispoziţiilor art. 61 din Legea nr. 31/1990, republicată, rezultă că dreptul de a uzita de calea de atac a opoziţiei împotriva unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor aparţine creditorilor sociali şi persoanelor prejudiciate prin aceste hotărâri.
Prin indicarea persoanelor care pot formula opoziţie, legiuitorul a înţeles să deosebească această cale de atac de cealaltă cale, respectiv acţiunea în anulare, reglementată de art. 131 din Legea nr. 31/1990, republicată.
Legiuitorul nu a exclus posibilitatea ca un acţionar al societăţii să întrunească şi calitatea de creditor social, iar prin hotărârea adunării generale a acţionarilor luată să-i fie atinse aceste interese, acesta având posibilitatea de a formula opoziţie.
Recurentul susţine că este creditor social, fără nici o dovadă în acest sens, şi mai ales, fără a arăta în ce mod hotărârea atacată l-a prejudiciat în calitatea sa de creditor social.
în mod neîntemeiat recurentul susţine că, având calitatea de acţionar, poate alege oricare dintre căile de atac împotriva hotărârii adunării generale a acţionarilor.
Astfel, pentru exercitarea atât a opoziţiei, cât şi a acţiunii în anulare sunt prevăzute condiţiile ce trebuie îndeplinite, neexistând nici o dispoziţie legală care să dea acţionarului unei societăţi posibilitatea de a alege una din căile de atac, indiferent dacă sunt îndeplinite condiţiile de exercitare doar pentru una din ele.
Având în vedere cele mai sus enumerate, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins recursul, ca nefondat.
