Codul muncii – art. 16, art. 21 alin. (2)
Prevederile art. 21 alin. (2) din Codul muncii au ca scop protejarea salariatului, respectiv asigurarea respectării de către angajator a principiului libertăţii muncii.
Din coroborarea dispoziţiile art. 21 cu cele ale art. 23 din Codul muncii, rezultă că interesul de a invoca nulitatea unei clauze de neconcurenţă pentru convenirea ei cu nerespectarea cerinţelor art. 21 alin. (2) din Codul muncii aparţine doar salariatului lezat printr-o astfel de clauză, iar sancţiunea nerespectării acestor condiţii este nulitatea relativă.
Neînregistrarea la Inspectoratul Teritorial de Muncă a anexei la contractul individual de muncă, prin care a fost convenită clauza de neconcurenţă, nu lipseşte de efecte clauza de neconcurenţă, deoarece înregistrarea contractului individual de muncă şi, implicit, a anexelor sale la Inspectoratul Teritorial de Muncă nu reprezintă o condiţie de valabilitate a contractului individual de muncă şi a anexelor sale.
Curtea de Apel Timişoara,
Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,
Decizia civilă nr. 2433 din 16 noiembrie 2011
Prin sentinţa civilă nr. 1798 din 19 iulie 2011, pronunţată în dosarul 889/108/2011, Tribunalul Arad a respins acţiunea formulată de către reclamanta H.L. împotriva pârâtei S.C. H.A.I.S. S.R.L. Sântana, având ca obiect pretenţii.
Totodată, a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă-reconvenţională S.C. H.A.I.S.S.R.L. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă-reconvenţională H.L. şi a constatat nulitatea absolută a clauzei de neconcurenţă pct. III din anexa 2 la contractul individual de muncă, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad sub nr. 602546/28.10.2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut, în esenţă, că reclamanta pârâtă-reconvenţională a fost angajata pârâtei reclamantă-reconvenţională, începând cu data de 28.10.2009 şi până la data de 31.10.2010, când contractul individual de muncă a încetat, prin dispoziţia nr.1141/01.11.2010, ca urmare a demisiei reclamantei.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta pârâtă-reconvenţională a solicitat plata clauzei de neconcurenţă, pe care ambele părţi au semnat-o în anexa 2 pct. II la contractul individual de muncă nr. 602.546/28.10.2009.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta pârâtă-reconvenţională a solicitat plata clauzei de neconcurenţă, pe care ambele părţi au semnat-o în anexa 2 pct. II la contractul individual de muncă nr. 602.546/28.10.2009.
Această clauză de neconcurenţă prevede restricţii cu privire la prestarea activităţii de către reclamantă la încetarea contractului individual de muncă, respectiv că nu poate desfăşura nici în interes personal şi nici în beneficiul unui terţ restricţionat nici o activitate restricţionată în zona interzisă.
Potrivit pct. III din anexa 2 la contractul individual de muncă, zona interzisă este Europa, activităţi restricţionate sunt orice activităţi similare sau care concurează cu activitatea angajatorului, Terţii restricţionaţi sun societăţi având acelaşi obiect de activitate cu cel al angajatorului, iar activitatea angajatorului înseamnă obiectul de activitate al angajatorului.
Potrivit pct. III din anexa 2 la contractul individual de muncă, zona interzisă este Europa, activităţi restricţionate sunt orice activităţi similare sau care concurează cu activitatea angajatorului, Terţii restricţionaţi sun societăţi având acelaşi obiect de activitate cu cel al angajatorului, iar activitatea angajatorului înseamnă obiectul de activitate al angajatorului.
Prima instanţă a apreciat că o astfel clauză de neconcurenţă ar produce efecte numai dacă, în cuprinsul contractului individual de muncă, ar fi prevăzute în mod concret activităţile ce sunt interzise salariatului la data încetării contractului, terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii, precum şi aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul, conform art. 21 alin. (2) din Codul muncii.
În cuprinsul clauzei de neconcurenţă din anexa 2 la contractul individual de muncă al reclamantei se menţionează că aria geografică unde aceasta nu poate desfăşura activitatea, este Europa, astfel încât sunt încălcate dispoziţiile art. 21 alin. 2 din Codul muncii, întrucât aria geografică nu poate fi un întreg continent, prin aceasta fiind interzis reclamantei dreptul la muncă în Europa, dat fiind că este imposibil să-i ceri acesteia să muncească pe un alt continent. Textul de lege prevede aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul, deci nu este suficientă indicarea unui întreg continent, ci această arie se referă doar la zona în care salariatul este în reală competiţie cu angajatorul, ceea ce restrânge o astfel de arie doar la zona de competiţie. Prin urmare, clauza de neconcurenţă referitoare la aria geografică ca fiind Europa nu îşi poate produce efectele, fiind nulă absolut.
Activităţile ce sunt interzise salariatului sunt definite la modul general, ele implicând toate activităţile similare sau care concurează cu activitatea angajatorului, ceea ce încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Codul muncii, deoarece acestea activităţi trebuie prevăzute în mod concret şi nu la modul general.
Terţii restricţionaţi sunt toate societăţile care au acelaşi obiect de activitate cu angajatorul, lipsind nominalizarea acestora, aşa cum prevede art. 21 alin. (2) din Codul muncii, motiv pentru care clauza de neconcurenţă nu poate produce nici un efect.
Prima instanţă a apreciat că aşa cum a fost prevăzută clauza de neconcurenţă, la pct. III din anexa la contractul individual de muncă, aceasta tinde la interzicerea în mod absolut a exercitării profesiei salariatului sau a specializării pe care o deţine, ceea ce este expres oprit de art. 23 alin. (1) din Codul muncii.
Pe cale de consecinţă, tribunalul a constatat că invocata clauză de neconcurenţă, inserată la pct. III din anexa la contractul individual de muncă, nu poate produce nici un efect juridic, deoarece ea încalcă prevederile art. 21 alin. (2) şi ale art. 23 alin. (1) din Codul muncii, încălcare ce atrage nulitatea absolută a clauzei de neconcurenţă.
Nu a fost reţinută apărarea reclamantei privitoare la faptul că pârâta îşi invocă propria culpă la încheierea acestei clauze, deoarece contractul individual de muncă este o convenţie a ambelor părţi, el nu este încheiat doar de pârâtă, ci este negociat cu reclamanta, care are şi ea o culpă la încheierea contractului, deoarece trebuia să observe nulitatea absolută a clauzei de neconcurenţă şi că aceasta contravine art. 21 alin. 2 din Codul muncii.
Referitor la acţiunea introductivă de instanţă, s-a apreciat că reclamanta nu poate solicita punerea în executate a unei clauze nule absolut din contractul individual de muncă, care nu a produs nici un efect încă din momentul încheierii sale.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanţa a constatat că pârâta reclamantă reconvenţională nu a dovedit cheltuielile de judecată solicitate, astfel încât acestea au fost respinse, iar cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă pârâtă reconvenţională au fost respinse deoarece pârâta reclamantă reconvenţională nu a căzut în pretenţii.
Reclamanta a formulat, în termenul legal, recurs împotriva sentinţei civile nr. 1798 din 19.07.2011 pronunţata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 889/108/2011, solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii atacate, rejudecarea cauzei în fond şi admiterea acţiunii iniţiale, prin care reclamanta a solicitat plata a 5 indemnizaţii de neconcurenţă, conform Anexei nr. 2 – Clauze speciale din contractul individual de muncă, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Arad sub nr. 602.546/28.10.2009.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că hotărârea recurată este lipsita de temei legal şi dată cu încălcarea esenţială şi aplicarea greşită a legii.
Instanţa de fond a apreciat că, clauza de neconcurenţă prevăzută în Anexa 2 a contractului individual de muncă, este lovită de nulitate absolută, deoarece nu respectă dispoziţiile art. 21 din Codul Muncii, nefiind indicate în mod concret activităţile interzise salariatului, terţii in favoarea cărora se interzice prestarea activităţii, precum si aria teritorială unde salariatul poate fi in competiţie cu angajatorul.
După cum se poate observa din cuprinsul Anexei nr.2 – Clauze speciale Cap. III, angajatorul SC H.A.I.S. SRL, respectând prevederile art. 21 alin. 2 din Codul Muncii, a inclus în contractul individual de muncă şi a explicat semnificaţia acestor termeni.
Susţinerea instanţei de fond, conform căreia clauza de neconcurenţă, prevăzută în Cap. III din Anexa 2 – Clauze speciale a contractului individual de munca, tinde la interzicerea în mod absolut a exercitării profesiei salariatului sau a specializării pe care acesta o deţine, este neadevărată.
Astfel, angajatorul îi interzice fostului salariat să presteze activităţile indicate la punctul (ii) alin. 1 din Cap. III Anexa 2 din contract, doar in favoarea terţilor restricţionaţi indicaţi la punctul (iii) alin. (1) din anexa la contract, aflaţi in zona interzisă, respectiv în Europa.
Potrivit art. 23 alin 1, clauza de neconcurenţă nu poate avea ca efect interzicerea în mod absolut a exercitării profesiei salariatului sau a specializării pe care o deţine.
Art. 23 alin. (2) prevede că, la sesizarea salariatului sau a inspectoratului teritorial de muncă, instanţa competentă poate diminua efectele clauzei de neconcurenţă.
Analizând prevederile cap. III din Anexa 2 – Clauze speciale la contractul încheiat de părţi, se constată că restricţia nu se referă la exercitarea totală a profesiei salariatului sau a specializării sale, ci doar la prestarea activităţilor prevăzute la pct. (ii), în favoarea unor societăţi având acelaşi obiect de activitate cu cel al pârâtei, respectiv recuperarea materialelor reciclabile sortate, în zona interzisă: Europa, pe o perioada de 6 luni de la data încetării contractului de muncă.
Între cele două părţi a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad sub nr. 602.546/28.10.2009. La aceiaşi dată, cu ocazia negocierii clauzelor esenţiale ale contractului individual de muncă, părţile au negociat şi semnat anexele nr. I-III la contract, anexe care, conform punctului P – întregul Contract, fac parte integrantă din contractul individual de muncă nr. 602.546/28.10.2009. Toate cele trei anexe la contract au fost semnate şi ştampilate de către reprezentantul pârâtei, precum şi de către reclamantă.
Astfel, respectând prevederile art. 20-24 din Codul Muncii, cu ocazia negocierii şi semnării contractului individual de muncă, a fost negociată şi semnată şi clauza de neconcurenţă, inclusă în Anexa 2 – Clauze speciale. Această clauză constituie Anexa la contractul de muncă, iar nu act adiţional la contractul individual de muncă.
Contractul individual de muncă a fost înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Munca Arad la data de 28.10.2009. Anexa 2-Clauze speciale, care cuprinde şi clauza de neconcurenţă, face parte integrantă din acest contract, fiind astfel înregistrată la Inspectoratul Teritorial de Muncă odată cu acest document, sub acelaşi număr, respectiv nr.602.546/28.10.2009.
Conform art. 41 din Codul muncii, orice modificare a contractului de muncă se poate face numai prin intermediul unor acte adiţionale la acesta. Potrivit Legii 130/1999, angajatorii aveau obligaţia de a înregistra la Inspectoratul Teritorial de Muncă, în termen de 5 zile, actele adiţionale de executare, suspendare, modificare şi încetare a contractelor de munca. Legea 130/1999 nu a făcut nici o menţiune expresă cu privire la înregistrarea la Inspectoratul Teritorial de Muncă a anexelor la contractele de muncă.
De la data înregistrării contractului de muncă nr. 602.546/28.10.2009 la Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, respectiv data de 28.10.2009, şi până la data de 31.10.2010, data încetării raporturilor de muncă, pârâta SC H.A.I.S. SRL nu a informat-o pe reclamantă, în nici un moment, că Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu a înregistrat anexele la contractul de muncă, deoarece clauzele incluse în aceste anexe nu ar fi în conformitate cu dispoziţiile legale, sau că intenţionează să renegocieze aceste clauze. Mai mult, pârâta SC H. A.I.S.SRL a încheiat, la diferite intervale de timp, în aceleaşi condiţii şi cu alţi salariaţi ai societăţii astfel de contracte de muncă, contracte care includ clauza de neconcurenţă în Anexă, neinformându-i nici pe aceştia asupra neînregistrării la Inspectoratul Teritorial de Muncă a anexelor sau asupra intenţiei de modificare a clauzei.
După încetarea contractului individual de muncă, reprezentanţii pârâtei au recunoscut valabilitatea acestei clauze prin intermediul corespondenţei electronice purtată, prin e-mail, de reclamantă cu reprezentanta pârâtei: d-na S.M. – HR specialist.
La data de 16.12.2010, în urma notificării trimise prin poştă pârâtei SC H.A.I.S. SRL, aceasta a achitat, în contul deschis pe numele reclamantei la Banc Post – Arad, suma de 1.317 lei, reprezentând „plată clauză de neconfidenţialitate”, aşa cum rezultă din extrasul bancar existent la dosar.
Având în vedere că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale. stabilite prin contractul individual de muncă nr.602.546/ 28.10.2009 împreună cu anexele sale, a solicitat obligarea angajatorului SC H.A.I.S. SRL la plata ultimelor 5 indemnizaţii de neconcurenţă restante.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 299 – 316 Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării se susţine, în esenţă, că, în speţă, clauza de neconcurenţă este lovită de nulitate absolută, întrucât nu respectă dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi alin. (2) din Codul muncii, dat fiind că nu cuprinde aria teritorială unde salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul, nu identifică limitativ terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţilor, nu arată în concret activităţile interzise. Toate activităţile desfăşurate de către reclamantă, potrivit fişei postului, au specific logistic şi nu pot constitui, în nicio împrejurare, activităţi concurente, dat fiind că sunt activităţi comune oricărui domeniu de activitate, ce nu poate fi în concurenţă reală. Prin urmare, actul adiţional nu poate produce efecte.
Pe de altă parte, se învederează instanţei că acest act adiţional nu a putut fi înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, deoarece nu respecta prevederile imperative ale art. 21 alin. (2) din Codul muncii.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Reclamanta-recurentă a fost angajata pârâtei-intimată, începând cu data de 28.10.2009 şi până la data de 31.10.2010, când contractul individual de muncă a încetat, prin dispoziţia nr. 1141/01.11.2010, ca urmare a demisiei reclamantei.
Din coroborarea dispoziţiile art. 21 cu cele ale art. 23 din Codul muncii, rezultă că nulitatea clauzei de neconcurenţă pentru convenirea ei cu nerespectarea cerinţelor art. 21 alin. (2) din Codul muncii poate fi invocată doar de către salariat, nu şi de către angajator.
Prevederile art. 21 alin. (2) din Codul muncii au ca scop protejarea salariatului, respectiv asigurarea respectării de către angajator a principiului libertăţii muncii, astfel încât interesul de a invoca nulitatea unei clauze de neconcurenţă pentru neîndeplinirea condiţiilor reglementate de către art. 21 alin. (2) din Codul muncii aparţine doar salariatului lezat printr-o astfel de clauză, iar sancţiunea nerespectării acestor cerinţe este nulitatea relativă, iar nu nulitatea absolută, cum greşit apreciază intimata.
Art. 23 alin. (2) din Codul muncii prevede că: „la sesizarea salariatului sau a inspectoratului teritorial de muncă instanţa competentă poate diminua efectele clauzei de neconcurenţă”.
Prin urmare, instanţa de fond a apreciat eronat că, în speţă, este incidentă sancţiunea nulităţii absolute a clauzei de neconcurenţă cuprinsă în Anexa nr. 2 la contractul individual de muncă încheiat între părţi, astfel încât pârâta-reclamantă reconvenţională poate invoca nulitatea absolută a acesteia, iar cererea reconvenţională formulată de către aceasta este întemeiată dat fiind că a fost încheiată cu încălcarea prevederilor art. 21 din Codul muncii.
Întrucât cererea reconvenţională este nefondată, potrivit celor arătate anterior, se impune respingerea ei şi admiterea acţiunii principale prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Codul muncii.
Împrejurarea că anexa 2 la contractul individual de muncă încheiat între părţi nu a fost înregistrată la Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu înlătură aplicabilitatea acesteia în cauză, deoarece înregistrarea contractului individual de muncă şi, implicit, a anexelor sale la Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu reprezintă o condiţie de valabilitate a contractului individual de muncă şi a anexelor sale, astfel încât Anexa nr. 2 la contractul individual de muncă trebuie executată de către părţile între care s-a încheiat.
Din înscrisurile depuse la filele 32-36 din dosarul de fond rezultă că pârâta a achitat reclamantei, anterior introducerii acţiunii pendinte, o indemnizaţie de neconcurenţă, în conformitate cu pct. III al Anexei nr. 2 la contractul individual de muncă, astfel încât Curtea, văzând şi recunoaşterea reclamantei-recurente în acest sens din cuprinsul cererilor depuse în dosar, constată că se impune admiterea acţiunii şi obligarea pârâtei la plata către reclamantă a 5 indemnizaţii de neconcurenţă, conform Anexei nr. 2 – Clauze speciale la contractul individual de muncă, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad sub nr. 602546/28.10.2009.
Având în vedere considerentele expuse anterior, în temeiul dispoziţiilor art.312 alin.1 – alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul reclamantei ca fiind fondat şi a modificat în tot sentinţa recurată, în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamanta H.L. împotriva pârâtei SC „H.A.I.S.” SRL Sântana ca fiind întemeiată şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a 5 indemnizaţii de neconcurenţă, conform Anexei nr. 2 – Clauze speciale la contractul individual de muncă, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad sub nr. 602546/28.10.2009.
Totodată, a respins cererea reconvenţională formulată de către pârâta – reclamantă reconvenţională SC „H.A.I.S.” SRL Sântana împotriva reclamantei – pârâtă reconvenţională H.L. ca nefondată.
