Contravenţie. Legea nr. 50/1991. Proces verbal. Lipsa descrierii faptei. Nulitate


Procesul verbal de contravenţie trebuie să cuprindă toate menţiunile prevăzute de art. 17 alin. 1 din Legea nr. 32/1968. în cazul în care nu este descrisă fapta ce constituie contravenţie, pentru a se putea verifica apărările formulate de contestator, instanţa va anula procesul verbal de contravenţie.

(Secţia de administrativ, decizia nr. 223/1998)

Prin sentinţa civilă nr. 10.800/17.09.1997, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis contestaţia formulată de către contestatorii L.M. şi L.M., în contradictoriu cu intimata Primăria sector 1 Bucureşti şi a dispus anularea procesului-verbal de contravenţie nr. 53/10.04.1997, încheiat de către Primăria sector 1 Bucureşti.

în considerentele hotărârii, instanţa de fond a menţionat următoarele: S-a constatat că li s-a eliberat contestatorilor, de către Primăria sector 1 Bucureşti, autorizaţia de construire nr. 135/10.09.1996, în baza căreia au executat lucrări de extindere a “corpului A”, parter cu un duplex; construcţie garaj, parter, fără a fi vorba însă despre o demolare propriu-zisă a unui corp de clădire din imobilul situat în Bucureşti str. Străbună, sectorul 1; s-a constatat nelegalitatea procesului-verbal de contravenţie încheiat de către inspectorii Primăriei sector 1 Bucureşti, care nu au cercetat exact ce anume lucrări s-au efectuat la imobilul susmenţionat.

împotriva acestei hotărâri judecătoreşti s-a promovat recurs de către Primăria sector 1 Bucureşti.

în motivarea cererii de recurs, recurenta susţine că situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de către instanţa de fond, nu corespunde realităţii. Se precizează că petentul a demolat corpul B, fără a fi autorizat în acest sens, conform prevederilor Legii nr. 50/1991. Se apreciază că, din descrierea contravenţiei săvârşite de L.M. rezultă, de altfel, că agentul constatator s-a referit la demolarea construcţiei parter ce constituie corpul B al imobilului şi nicidecum la construcţia executată în baza autorizaţiei nr. 13 A/1998, construcţie realizată prin extinderea şi supraetajarea corpului A. S-a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei civile recurate.

Printr-o întâmpinare depusă la data de 21.01.1998, intimaţii petenţi au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea în totalitate a sentinţei instanţei de fond.

Analizându-se, în baza art. 304 Cod proc. civ., hotărârea recurată, tribunalul apreciază că se impune respingerea recursului, ca nefondat, în raport de următoarele considerente:

Prin procesul verbal de constatare a contravenţiei nr. 53/10.04.1997, L.M. şi L.M. au fost sancţionaţi pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 23 lit. b din Legea nr. 50/1991, cu amenda de 7.000.000 lei, întrucât “au demolat fără autorizaţie corp clădire parter; data constatării: 10.03.1997, ora 11, în str. Străbună”. Astfel, nu este descrisă fapta contravenţională, prin indicarea tuturor împrejurărilor acesteia, fiind încălcate prevederile art. 17 din Legea nr. 32/1968. în aceste condiţii, soluţia instanţei de fond, în sensul anulării procesului verbal de contravenţie, apare justificată.