Pentru a fi antrenată răspunderea administratorului societăţii debitoare în temeiul dispoziţiilor din Codul de procedură fiscală, trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile enumerate: provocarea insolvabilităţii societăţii debitoare, prin înstrăinare sau ascundere, cu rea-credinţă, a unor bunuri ale acesteia. Simpla emitere a unei decizii privind atragerea răspunderii administratorului în temeiul art. 27 alin. (1) lit. b) C.proc.fisc., nu este suficientă pentru ca acesta să şi răspundă în acest sens, legea instituind doar posibilitatea angajării acestei răspunderi, însă numai după administrarea de dovezi în sensul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de legiuitor, intimatei revenindu-i obligaţia de a dovedi.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială precum şi pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 70 din 27 ianuarie 2011
Reclamantul K.N. a chemat în judecată la data de 4.12.2008 pe pârâtele DGFP Constanța și AFP Constanța, în temeiul art. 218 alin. (2) C.proc.fisc. și art. 8 din Legea nr. 554/2004 și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei nr. 2/09.05.2008 emise de DGFP Constanța, Serviciul de Soluționare Contestații, și anularea deciziei nr. 742/24.01.2008 emise de AFP Constanța privind stabilirea răspunderii solidare a reclamantului în calitate de administrator al societății SC N.P. SRL.
în motivarea acțiunii reclamantul a arătat că răspunderea patrimonială a administratorului care contribuie la intrarea persoanei juridice administrate în stare de insolvență nu poate fi angajată fără a exista o legătură de cauzalitate între fapta ilicită săvârșită de persoanele vizate și prejudiciul produs.
Actele de gestiune pe care le-a realizat în exercitarea atribuțiilor sale de administrator al SC N.P. SRL nu au fost săvârșite cu rea-credință, întrucât actele de vânzare cumpărare a bunurilor mobile au fost încheiate cu mult înainte de declararea de către organul fiscal a stării de insolvabilitate a societății debitoare, când patrimoniul acesteia nu era încă indisponibilizat ca urmare a aplicării sechestrului, iar bunurile pe care le-a vândut nu erau bunuri de capital, prin exploatarea cărora societatea realiza venituri din prestarea de servicii de reparații nave, ci erau bunuri uzate și defecte.
S-a mai arăta faptul că defectarea repetată a motocompresorului din patrimoniul societății, confirmate prin Raportul de expertiza tehnică judiciară din 4.09.2006 au determinat diminuarea semnificativă a capacității de folosință a acestuia, încetarea colaborării dintre SC N.P. SRL și Șantierul Naval M. și, în final, la încetarea temporară a activității societății debitoare începând cu 8.05.2007, aspect notificat organului fiscal teritorial.
Reclamantul a susținut că în mod eronat organul fiscal a apreciat ca în cauza sunt aplicabile dispozițiile art. 27 și 28 C.proc.fisc., republicat, și că antrenarea răspunderii solidare a altor persoane decât debitorul principal, fără a fi analizate temeinic motivele de fapt care au produs dezechilibrul dintre activul și pasivul societății.
Se invocă și faptul că reclamantul ar fi trebuit să fie audiat cu privire la antrenarea răspunderii sale solidare cu debitorul, ceea ce reprezintă, în opinia sa, o încălcare a dispozițiilor art. 7 C.proc.fisc.
Reaua-credință cu care se susține de pârâtă că ar fi înstrăinat anumite bunuri din patrimoniul societății debitoare nu a fost dovedita, cu atât mai mult cu cât vânzarea celor trei autoturisme s-a realizat pe baza contractelor de vânzare cumpărare și a documentelor contabile justificative.
în concluzie, reclamantul a susținut că nu se poate face aplicarea dispozițiilor art. 27 C.proc.fisc. în cauza, nefiind dovedită săvârșirea vreunei fapte ilicite de către administrator.
Prin sentința civilă nr. 649/25.05.2010 Tribunalul Constanța a respins acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta DGFP Constanța ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și a respins acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta AFP Constanța ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că în ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei DGFP Constanța aceasta este întemeiată conform încheierii din 2.03.2010, având în vedere că actul contestat nu emană de la DGFP Constanța, ci de la AFP Constanța, care a soluționat și contestația (organul care a emis actul a soluționat și contestația).
Pe fondul cauzei s-a reținut că în temeiul art. 176 C.proc.fisc. și ale O.M.F. nr. 447/2007 pârâta AFP Constanța a întocmit procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. 5345/22.10.2007, privindu-l pe debitorul SC N.P. SRL.
Prin decizia nr. 742/24.01.2008, s-a stabilit de către pârâta AFP Constanța atragerea răspunderii solidare a reclamantului, în calitatea acestuia de administrator al SC N.P. SRL, pentru creanțele fiscale înregistrate de această societate față de bugetul de stat.
împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestație, care a fost respinsă de AFP Constanța prin decizia nr. 2/09.05.2008.
Analizând cuprinsul deciziei nr. 742/24.01.2008, instanța a reținut că la pct. 3 al acesteia, creanța fiscală înregistrată față de debitorul insolvabil și, în solidar, față de reclamant, este identificată ca fiind formată din suma de 317.245 lei, debit principal, 262.378 lei dobânzi/ majorări de întârziere și 22.437 lei, penalități de întârziere.
Sub acest aspect, instanța a înlăturat ca nefondate susținerile reclamantului potrivit cu care decizia nu cuprinde cuantumul și natura sumelor datorate, cu încălcarea prevederilor art. 28 alin. (3) lit. c) C.proc.fisc.
De asemenea, instanța a reținut că reclamantul nu s-a prezentat la sediul pârâtei AFP Constanța cu ultima balanță de verificare și cu evidența mijloacelor fixe actualizată, aparținând SC N.P. SRL, deși a fost notificat în mod expres în acest sens, prin adresa nr. 5295/08.10.2007.
De asemenea, s-a constatat că fiscal s-a prezentat în repetate rânduri la sediul SC N.P. SRL, unde reclamantul nu a fost găsit, aspect ce reiese din notele nr. 5340/22.10.2007 și nr. 5648/22.10.2007.
Potrivit art. 27 pct. 1 lit. b) C.proc.fisc.: „Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acestea următoarele persoane: (…) b) administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credință, sub orice formă, a bunurilor mobile și imobile proprietatea acesteia”.
Instanța a reținut că starea de insolvabilitate a SC N.P. SRL a fost declarată ca urmare a analizei de către pârâta a dosarului fiscal al acestei societăți și a informațiilor transmise de SPITVBL Constanța, din care a reieșit, că debitoarea nu figurează cu bunuri, ceea ce face imposibilă recuperarea creanței fiscale și determină intrarea acesteia în starea de insolvabilitate reglementată de dispozițiile Codului de procedură fiscală.
De asemenea, s-a mai reținut că, potrivit Referatului AFP Constanța nr. 5647/23.10.2007 și a adresei nr. 73936/31.08.2007 transmisă de SPITVBL, în ultimii 3 ani anteriori declarării stării de insolvabilitate, reclamantul a înstrăinat în mod sistematic bunuri ale societății debitoare, a căror valoare a scăzut de la 308.456 lei la 271.378 lei, fără însă a achita din veniturile astfel obținute debitele pe care le înregistra societatea la bugetul statului.
în aceste condiții, instanța a constatat că între starea de insolvabilitate în care se găsește SC N.P. SRL și înstrăinarea bunurilor (autoturisme) de către reclamant există o legătură directă de cauzalitate.
întrucât reclamantul, ca administrator al SC N.P. SRL, nu a înțeles să achite debitele fiscale ale societății din veniturile obținute ca urmare a vânzării bunurilor respective, instanța a reținut că o asemenea conduită face dovada relei-credințe și a vinovăției cu care și-a manifestat voința de a înstrăina respectivele mijloace fixe.
S-a mai reținut și faptul că prin sentința civilă nr. 5621/05.10.2009, pronunțată de către Tribunalul Constanța în cadrul dosarului nr. 290/118/2008, a fost deschisă procedura falimentului pentru SC N.P. SRL.
Cu toate acestea, instanța a constatat că neatragerea răspunderii reclamantului, ca administrator, de către lichidatorul numit în cauză, potrivit art. 135 din Legea nr. 85/2006, nu este de natură să contrazică măsurile luate de pârâtă împotriva reclamantului, întrucât acestea au fost dispuse în temeiul codului de procedură fiscală, noțiunea juridică de faliment fiind diferită de cea de insolvabilitate.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul K.N., arătând că o consideră nelegală și netemeinică.
în motivarea recursului se arată în esență că toate argumentele pe care s-a întemeiat soluția primei instanțe (și enumerate de recurent) nu pot fi reținute, deoarece prin dispozițiile art. 27 alin. (1) lit. b) C.proc.fisc. legiuitorul nu a instituit o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina organelor de conducere ale societății, prevăzând numai posibilitatea atragerii acestei firme de răspundere, invocarea acestora neatrăgând automat răspunderea administratorului debitoarei, fiind necesară administrarea unor dovezi pertinente și concludente în acest sens, care să confirme săvârșirea de către reclamant a faptelor, enumerate limitativ de legiuitor și să probeze existența raportului de cauzalitate între faptele ilicite și starea de insolvabilitate a societății.
Or, în cauză, reclamantul nu a provocat insolvabilitatea societății, din raportul administratorului judiciar, rezultând că starea de insolvență s-a datorat defectării utilajului auto compresor de aer (Raportul de expertiză tehnică din 4.09.2006), prin care societatea realiza servicii reparare nave, cu consecința pierderii contractului cu Șantierul Naval M., unde își desfășura activitatea singurul client al debitoarei și încetarea temporară a activității.
Starea de insolvabilitate a societății a fost apreciată greșit de prima instanță și prin aceea că s-a ignorat existența în patrimoniul acesteia a mai multor bunuri de capital în valoare de 365.663,38 lei, reflectate în inventarul mijloacelor fixe încheiat la 31.12.2007 și actele contabile prezentate, activul societății fiind mai mare decât pasivul acesteia.
De asemenea, bunurile aflate în patrimoniul societății nu au fost ascunse și au fost și sunt evidențiate în continuare în documentele contabile ale societății, simpla enumerare a bunurilor vândute neavând forță probantă în cauză, deoarece nu poate fi reținută reaua-credință în administrarea patrimoniului debitoarei, având în vedere și că nu se poate face dovada ascunderii bunurilor sub nici o formă, asupra acestora nefiind luată nicio măsură de indisponibilizare.
Nu este real că reclamantul ar fi primit solicitarea de a se prezenta la sediul pârâtei cu ultima balanță de verificare, iar notificarea prin adresa nr. 5295/08.10.2007, nu a fost primită de reclamant, notele la care instanța face referire din 22.10.2007 fiind acte unilaterale întocmite de organul de executare.
în ce privește înstrăinarea bunurilor mobile, susținerile din hotărârea recurată invocate în motivare nu sunt fondate, deoarece legiuitorul prin dispozițiile art. 27 C.proc.fisc. enumeră limitativ situațiile când administratorul este solidar răspunzător, iar în continuare faptele ilicite prevăzute sunt: înstrăinarea cu rea-credință, sub orice formă, a bunurilor mobile și imobile ale acesteia (persoana juridică).
Aceasta, deoarece greșit s-a reținut că fapta a fost săvârșită cu rea-credință ca urmare a neplății creanțelor bugetare din valoarea de vânzare a bunurilor, fără a se avea în vedere că societatea a achitat din prețul obținut din vânzare, o parte din datoriile fiscale, adresa nr. 73936/31.08.2007 emisă de SPITVBL Constanța atestând în plus că vânzarea nu s-a realizat în afara cadrului legal, ci a fost evidențiată în documentele contabile, declarate Agenției Fiscale Teritoriale, plătindu-se impozitele și taxele datorate.
în ce privește vânzarea bunurilor, acele încheiate în acest sens au fost întocmite conform legii, la data înstrăinării bunurilor nu erau indisponibile prin sechestru, nu erau folosite și prezentau defecțiuni a căror remediere era costisitoare, iar veniturile realizate din vânzare au fost evidențiate în actele contabile ale societății.
în aplicarea art. 27 C.proc.fisc., răspunderea ar fi intervenit doar în situația în care s-a ajuns în stare de insolvență prin săvârșirea uneia sau mai multor fapte din cele enumerate limitativ de textul de lege, fiind necesară întrunirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale: faptă ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciu și voința, răspunderea astfel reglementată fiind o răspundere specială (răspundere comercială delictuală).
înstrăinarea bunurilor, cum reiese din adresa nr. 73936/31.08.2007 nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 27, fapta ilicită nu există, nici raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și nici vinovăția persoanei chemate să răspundă sub forma intenției, aceasta nefiind dovedită.
Cum legiuitorul nu a instituit o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina administratorului, invocarea dispozițiilor legale nu constituie dovada necesară și suficientă și nu atrage automat răspunderea persoanei în solidar cu debitoarea, prin decizia nr. 742/24.01.2008 AFP Constanța nedovedind în niciun mod că administratorul SC N.P. SRL a înstrăinat sau ascuns cu rea-credință sub orice formă bunurile mobile proprietatea acesteia.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 26 alin. (1) C.proc.fisc., „Plătitor al obligației fiscale este debitorul sau persoana care în numele debitorului, conform legii, are obligația de a plăti sau de a reține și de a plăti, după caz, impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte sume datorate bugetului general consolidat”, iar art. 27 din lege, „Răspunderea solidară” în alin. (1) lit. b) se prevede că: „Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile prezentului cod răspund în solidar cu acesta, următoarele persoane: (…) b) administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credință, sub orice formă, a bunurilor mobile și imobile proprietatea acesteia”.
Din această reglementare rezultă fără de tăgadă că pentru a fi antrenată răspunderea administratorului societății debitoare în temeiul dispozițiilor din Codul de procedură fiscală, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile enumerate: provocarea insolvabilității societății debitoare, prin înstrăinare sau ascundere, cu rea-credință, a unor bunuri ale acesteia.
în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și textul de lege sus menționat, se constată că greșit prima instanță a respins acțiunea reclamantului recurent, reținând că pârâta AFP Constanța a făcut dovada îndeplinirii cerințelor astfel reglementate, deoarece, legiuitorul nu a prevăzut instituirea acestei răspunderi, pentru neprezentarea cu ultima balanță de verificare sau lipsa de la sediul societății a administratorului, chiar dacă acestea ar fi fost elemente de luat în seamă în săvârșirea faptelor, instanța neprezentând modalitatea în care administratorul, aflat în această situație, a provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinare sau ascundere cu rea-credință, sub orice formă, a bunurilor proprietatea acesteia.
Or, din raportul administratorului judiciar, rezultă că starea de insolvență a fost determinată de alte cauza și nu de înstrăinarea a trei autoturisme, evidențiate în contabilitate, prețul de asemenea evidențiat și din care, societatea și-a plătit parte din sumele datorate bugetului general consolidat, măsura vânzării bunurilor fiind luată tocmai pentru a se evita efectuarea altor cheltuieli mai mari pentru societate.
Cauza esențială a insolvenței a fost defectarea unui utilaj necesar efectuării unor lucrări în folosul unicului beneficiar contractant: Șantierul Naval M. reparații nave și nu vânzarea celor trei autoturisme, care nu au fost înstrăinate sau ascunse cu rea-credință.
Astfel, în cauză, nu s-a dovedit nici existența faptei, nici săvârșirea acesteia, nici vinovăția (sub forma intenției) a persoanei chemate să răspundă.
Simpla emitere a unei decizii privind atragerea răspunderii administratorului în temeiul art. 27 alin. (1) lit. b) C.proc.fisc. nu este suficientă pentru ca acesta să și răspundă în acest sens, legea instituind doar posibilitatea angajării acestei răspunderi, însă numai după administrarea de dovezi în sensul îndeplinirii condițiilor prevăzute de legiuitor, intimatei revenindu-i această obligație.
Cum din reglementare rezultă că răspunderea astfel instituită întrunește caracterul unei răspunderi delictuale comerciale, în cauză se constată că greșit prima instanță a reținut îndeplinirea acestora, considerentele avute în vedere neîncadrându-se în niciuna din ipotezele instituite de art. 27 alin. (1) lit. b) C.proc.fisc.
Prin urmare, este evident că susținerile intimatei pârâte în justificarea emiterii actului contestat au un caracter pur formal, nedovedindu-se că administratorul recurent al SC N.P. SRL, a înstrăinat sau ascuns cu rea-credință bunurile mobile ale societății.
Pentru aceste considerente și în aplicarea art. 312 alin. (1) C.proc.civ. recursul va fi admis și modificată în parte hotărârea recurată în sensul că se va admite acțiunea reclamantului în contradictoriu cu AFP Constanța și anula decizia nr. 2/09.05.2008 și decizia nr. 742/24.01.2008.
Se vor menține restul dispoziției sentinței recurate.
