Contravenţie. Legea nr. 61/1991. Proces verbal. Descrierea faptei prin termeni generici. Nulitate


Potrivit art. 17 din Legea nr. 32/1968, procesul verbal de contravenţie trebuie să cuprindă fapta săvârşită şi descrierea împrejurărilor în care ea a avut loc. Desemnarea faptei prin termeni generici, abstracţi, cum ar fi „comportament jignitor faţă de organul de poliţie”, împiedică instanţa de a verifica în ce măsură comportamentul a fost sau nu jignitor, întrucât nu se specifică în ce au constat faptele, situaţie ce duce la anularea actului ca nelegal.

(Secţia de administrativ, decizia nr. 619/1997)

Prin sentinţa civilă nr. 839/1997 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti a fost respinsa contestaţia formulată de contestatoarea M.E. împotriva procesului verbal de contravenţie, seria B, nr. 1.626.330/1996.

în motivarea sentinţei se reţine că petenta se face vinovată de săvârşirea contravenţiilor prevăzute de art. 2 lit. a şi t din Legea nr. 61/1991, astfel cum se reţine în procesul verbal de contravenţie.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petenta, arătând că hotărârea este netemeinică şi nelegală, şi că nu a avut un comportament jignitor faţă de poliţist. Recursul este fondat.

Potrivit art. 17 din Legea nr. 32/1968, procesul verbal de contravenţie trebuie să cuprindă fapta săvârşită şi descrierea împrejurărilor în care ea a avut loc. *

în speţă, prin procesul verbal nu este descrisă fapta în sine, ci este desemnată doar prin termeni generici, abstracţi: „comportament jignitor faţă de organul de poliţie”, astfel că instanţa nu poate verifica în ce măsură comportamentul a fost sau nu jignitor, întrucât nu se specifică în ce au constat actele sau faptele petentei.

Faţă de cele de mai sus, instanţa urmează a casa hotărârea atacată, şi admiţând contestaţia, va anula procesul-verbal, ca nelegal întocmit.