Prin rechizitoriul nr.l280/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman a fost trimisă în judecată inculpata M. A., fiica lui A. şi A., ns. la 9.05.1959 în corn. B., jud. Vaslui, domiciliată în R., str. A. A. 19, pentru săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă, prev. de art. 259 al.l Cod penal comisă în dauna părţii vătămate B. V.Din actul de sesizare şi probele administrate în cauză instanţa de fond a reţinut următoarele împrejurări:
Inculpata M. A. a fost angajată în calitate de administrator-contabil la Asociaţia de nr. 41 din Roman, partea vătămată B. V. fiind preşedintele asociaţiei. Motivând că i s-a solicitat să desfăşoare activităţi contrar prevederilor legale, M. A. a dezvoltat şi a întreţinut o relaţie conflictuală cu partea vătămată.
În acest context, în data de 22.05.2006, în jurul orei 9,00, în incinta Asociaţiei de proprietari a avut loc un conflict între inculpată şi partea vătămată, aceasta din urmă fiind însoţită de numiţii B. M. şi B. V., împreună solicitând inculpatei predarea actelor contabile, însă aceasta a refuzat. După consumarea incidentului, M. A. a formulat plângere penală împotriva numitului B. V., pentru comiterea infracţiunii de lovire” şi ameninţare” iar împotriva numiţilor B. M. şi B. V., pentru săvârşirea infracţiunilor de calomnie” şi insultă”.
Prin sent. pen. nr. 621/6.10.2006 a Judecătoriei Roman s-a dispus achitarea lui B. V. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire” în baza art.ll pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a din Codul de procedură penală, instanţa de judecată reţinând că M. A. nu a fost lovită sau îmbrâncită, ci doar i s-a smuls o sacoşă din mână.
De asemenea prin aceeaşi hotărâre s-a dispus achitarea lui B. V. pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare” în temeiul art.ll pct.2 lit. a rap.la art.10, lit. a Cpr.pen., reţinându-se că afirmaţia că i se va desface contractul de muncă, nu constituie infracţiune iar în decizia instanţei de recurs se precizează că, ameninţarea cu folosirea unor căi legale, cu exerciţiul unui drept, cu îndeplinirea unei atribuţii sau îndatoriri nu constituie infracţiune.
Sent. pen. nr. 621/6.10.2006 a Judecătoriei Roman a rămas definitivă şi irevocabilă prin dec.pen.115/RP/23.02.2007 a Tribunalului Neamţ prin care s-a respins ca nefondat recursul inculpatei.
Faţă de soluţiile pronunţate în raport cu faptele reclamate, partea vătămată B. V. a formulat plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă comisă în dauna sa de inculpata M. A., susţinând că prin înscrisurile mincinoase i s-au lezat demnitatea şi onoarea.
Audiată atât în cursul urmăririi penale, cât şi de instanţa de judecată, inculpata a declarat că nu recunoaşte săvârşirea faptei, că în ziua de 22.05.2006 a fost lovită şi ameninţată de partea vătămată B. V. şi că hotărârile judecătoreşti mai sus-menţionate sunt nelegale, fiind bazate pe dispoziţiile unor martori mincinoşi, care au fost influenţaţi de B. V.
Având în vedere că faptele reclamate de inculpată în plângerea penală formulată împotriva părţii vătămate B. Viorel nu s-au confirmat, ele s-au dovedit a fi nereale sau au fost denaturate de M. A. pentru a le conferi aparenţa unor infracţiuni şi în privinţa lor instanţa de judecată s-a pronunţat în mod definitiv şi irevocabil, prin verificarea fondului învinuirilor aduse părţii vătămate, prima instanţă de fond a apreciat că susţinerile inculpatei sunt infirmate de probele administrate în cauză. Astfel, vinovăţia inculpatei M. A. este evidentă şi ea rezultă din sent. pen. nr. 621/6.10.2006 a Judecătoriei Roman, decizia penală nr.H5/RP/23.02.2007 a Tribunalului Neamţ, copie după plângerea prealabilă formulată de inculpata M. A. împotriva părţii vătămate B. V., plângerea şi declaraţia părţii vătămate B. V., declaraţia inculpatei şi procesul verbal încheiate de organul de urmărire penală.
Prima instanţă a mai reţinut că interesul înfăptuirii justiţiei reclamă o anumită conduită din partea persoanei care a luat cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni, conduită care constituie o obligaţie morală, iar uneori, o obligaţie legală de denunţare. Deşi potrivit Constituţiei toţi cetăţenii au dreptul de a se adresa autorităţilor publice iar art. 30 consfinţeşte libertatea de exprimare, interesul înfăptuirii justiţiei reclamă o atitudine corectă din partea persoanelor care se adresează organelor judiciare în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni. Aducerea la cunoştinţă a unor fapte inexistente, învinuirea mincinoasă a unei persoane cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, producerea unor probe contrare adevărului aduc prejudicii organelor judiciare şi înfăptuirii justiţiei, punând aceste organe în situaţia de a-şi irosi timpul în mod inutil sau de a acţiona împotriva unor persoane nevinovate. Pentru ocrotirea relaţiilor sociale, privind înfăptuirea justiţiei şi apărarea demnităţii şi libertăţii persoanei împotriva unei învinuiri nedrepte s-a incriminat şi sancţionat penal denunţarea calomnioasă.
În speţă, învinuirile aduse de inculpată părţii vătămate B. V. nu s-au confirmat, instanţa pronunţându-se în mod definitiv asupra lor aşa cum s-a reţinut mai sus, astfel că, fapta inculpatei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de denunţare calomnioasă” prev. de art.259 al.l Cod penal.
Pentru aceste considerente, instanţa a constatat vinovăţia inculpatei constatând că se impunea condamnarea acesteia pentru comiterea infracţiunii de denunţare calomnioasă şi fiind întrunite cerinţele prev. de art. 81 Cod penal şi considerând că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie, instanţa a considerat că se poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare compus din pedeapsa aplicată şi un interval de timp de 2 ani,conf.art.82 Cod penal.
În soluţionarea laturii civile, instanţa a constatat că partea vătămată B. V. a solicitat obligarea inculpatei la plata sumei de 30.000 lei daune civile morale, susţinând că prin încheierea de probe necorespunzătoare realităţii, fiind chemat în instanţă fără a fi vinovat de nici o infracţiune, i-au fost încălcate onoarea, demnitatea şi i s-a produs o alterare considerabilă a vieţii, fiind supus unui stres continuu. Având în vedere că denunţul mincinos prejudiciază demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei în speţă a părţii vătămate B. V., precum şi dreptul la propria imagine şi văzând că în Monitorul de Neamţ” din 29 mai 2006 şi cel din 22 iunie 2006 au fost publicate 2 articole referitoare la faptul că A. M. susţine că a fost sechestrată şi supusă la violenţe fizice şi verbale de către preşedintele Asociaţiei de Proprietari nr. 41 B. V., precizându-se că acesta din urmă a fost dat în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire”, calomnie”, insultă” şi ameninţare”,
Instanţa a apreciat că se impune admiterea pretenţiilor civile formulate de partea vătămată şi civilă B. V., însă doar în parte, considerând că suma de 10.000 lei este suficientă pentru repararea prejudiciului moral suferit de acesta. La stabilirea cuantumului compensaţiei morale instanţa a avut în vedere învinuirile mincinoase aduse de inculpată, folosirea acestora în ziarul local Monitorul de Neamţ”, tirajul publicaţiei precum şi funcţia de preşedinte a Asociaţiei de Proprietari nr.41 pe care o îndeplineşte partea vătămată şi care justifică acordarea daunelor morale.
În temeiul acestor considerente, astfel cum au fost analizate anterior, prin sentinţa penală nr. 133 din 28.02.2008 a Judecătoriei Roman a fost condamnată inculpata M. A., fiica lui A. şi A., ns. la 9.05.1959 în corn. B., jud.Vaslui, domiciliată în Roman, str. A. A., bl.l, ap.9, jud.,Neamţ, CNP, fără ocupaţie, fără antecedente penale pentru săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă” prev. de art. 259 al.l Cod penal, la 6 (şase) luni, închisoare.
În baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, conf. art. 82 Cod penal.S-a pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 83 Cod penal.
A fost obligată inculpata la plata către partea vătămată şi civilă B. V. a sumei de 10.000 lei daune morale.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpata M. A. invocând în concluziile orale formulate prin apărător următoarele motive:
În dosarul nr. 2962/2006 al Judecătoriei Roman ce a avut ca obiect soluţionarea plângerii penale a inculpatei împotriva părţii vătămate în această cauză, B. V., există administrate probe din care rezultă că la data de 22.05.2006, inculpata – apelantă a fost lovită, ameninţată şi insultată de către intimatul B. V. Soluţia de chitare a inculpatului pentru infracţiunile de ameninţare şi de lovire, rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat de inculpată a fost motivată în considerentele sentinţei penale nr. 621 din 6.10.2006 prin faptul că pentru infracţiunea de ameninţare nu sunt întrunite elementele constitutive, pentru faptele de insultă şi calomnie a intervenit dezincriminarea în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 78/2006 şi pentru infracţiunea de lovire, instanţa a invocat principiul îndoiala profită inculpatului”, deşi există certificat medical care constată leziunile suferite de inculpata în data conflictului.
Aceste motive pe baza cărora s-a dispus soluţia de achitare a inculpatului B. V. nu pot implica reaua credinţă a inculpatei în formularea plângerii penale împotriva părţii vătămate B. V., mai ales că împrejurările conflictuale care s-au consumat între inculpată şi partea vătămată au fost reţinute în considerentele sentinţei penale nr. 621 din 6.10.2006 a Judecătoriei Roman, definitivă, prin care s-a dispus achitarea inculpatului.În baza acestor motive de apel, inculpata a solicitat să se desfiinţeze în totalitate sentinţa apelată şi să se dispună achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă.
Partea vătămată B. V. a formulat apel, invocând că pedeapsa care s-a aplicat inculpatei nu este suficient de severă în raport cu toate împrejurările faptelor şi că, în latura civilă lasă soluţionarea la aprecierea instanţei.
Analizând motivele de apel invocate de către inculpată şi partea vătămată şi examinând cauza sub toate aspectele în cadrul efectului devolutiv al apelului, conform dispoziţiilor art. 371 al. 2 Cod procedură penală se constată ca fiind întemeiat apelul inculpatei M. A. şi ca fiind nefondat apelul părţi vătămate B. V.
Prin sentinţa penală nr. 621 din 6.10.2006 a Judecătoriei Roman, definitivă, s-a dispus achitarea inculpatului B. V. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 180 al. 2 C penal şi art. 193 C penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 al. 1 lit. a Cod procedură penală, şi achitarea acestui inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 205 C penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 al. 1 lit. b Cod procedură penala.
Dispozitivul sentinţei trebuie, însă, analizat în raport cu considerentele de fapt şi de drept avute în vedere la pronunţarea soluţiei de achitare. Astfel, în motivele sentinţei penale nr. 621 din 6.10.2006 a Judecătoriei Roman se reţine că potrivit declaraţiilor de martori, rezultă că în ziua de 22.05.2006, între inculpata M. A. şi partea vătămată B. V., acesta fiind însoţit şi de B. M. şi B. V., membri în Comitetul Executiv al Asociaţiei de Proprietari, a avut loc un conflict în care inculpata a fost împinsă şi i-a fost smulsă o sacoşă din mână.
S-a reţinut că potrivit certificatului medico – legal nr. 222/22.05.2006 ( f. 29, ds. nr. 2962/2006), partea vătămată a prezentat echimoze ale membrelor, leziuni ce au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi că nu există probe directe că ar fi fost lovită de unul dintre inculpaţi.
În acelaşi timp, s-a reţinut că îndoiala profită întotdeauna inculpatului, iar în privinţa faptei de ameninţare instanţa a apreciat că partea vătămată Broască Viorel ar fi afirmat că îi va desface contractul de muncă inculpatei, fiind fără relevanţă sub aspectul potenţialului de a produce efecte juridice deoarece această măsură revine în competenţa Adunării Generale.
În aceste circumstanţe, a rezultat că învinuirea adusă părţii vătămate B. V. prin plângerea penală formulată de inculpata M. A., chiar dacă are un caracter mincinos sub aspectul afirmaţiilor că ar fi fost lovită în mod direct de partea vătămată (f. 4 şi 5 ds. 2962/2006), iar sub aspectul faptei de ameninţare se referă la ameninţarea cu o măsură de desfacere a contractului de muncă ce este prevăzută de lege, în întregul ei această învinuire nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni fiind întrunite toate criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 18/1 Cod penal.
Este evident că inculpata s-a întemeiat în plângerea sa pe un certificat medico – legal care atestă leziuni suferite chiar în data conflictului pe care 1-a avut cu partea vătămată, acest conflict nefiind contestat de niciuna din părţi. De asemenea, instanţa şi-a întemeiat soluţia de achitare şi pe regula probatorie conform căreia îndoiala profită întotdeauna inculpatului, încât elementele denunţului calomnios sunt realizate în cauză mai mult în privinţa învinuirii privind infracţiunea de ameninţare.
În consecinţă, chiar dacă prin sentinţa penală nr. 621 din 6.10.2006, definitivă, s-a pronunţat achitarea părţi vătămate în temeiul art. 10 al. 1 lit. a şi art. 10 al. 1 lit. d Cod procedură penală este evident că inculpata cu bună credinţă a considerat că are unele temeiuri să formuleze o plângere penală împotriva părţii vătămate B. V. în urmă conflictului care a avut loc între ei în data de 22.05.2006, fapta de denunţare calomnioasă ce se reţine în sarcina acesteia fiind lipsită de gradul de pericol social al unei infracţiuni.
În considerarea acestor împrejurări, s-a dispus achitarea inculpatei M. A., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 al. 1 lit. b/1 Cod procedură penală raportat la art. 18/1 C penal şi în cadrul dispoziţiilor art. 91 C penal s-a apreciat că aplicarea sancţiunii administrative cu avertisment asigură o judicioasă individualizare a sancţiunii atât în raport cu gravitatea efectivă a faptei cât şi cu persoana inculpatei.
În latura civilă a cauzei, s-a constatat că revine şi în sarcina părţii vătămate B. V. o culpă concurentă în declanşarea şi continuarea conflictului din data de 22.05.2006 într-o proporţie egală cu culpa inculpatei, şi apreciind că întinderea valorică a prejudiciului moral suferit efectiv de partea vătămată poate fi apreciată în mod rezonabil ca fiind în sumă de 2.000 lei, urmează a se reduce suma daunelor civile morale admise în primă instanţă la suma de 1.000 lei, adică Vz din valoarea prejudiciului de 2.000 lei, potrivit culpei concurente care se reţine în sarcina părţii vătămate.
Pentru aceste considerente prin D.p. nr. 345/AP din 27.11.2008 pronunţată de Tribunalul Neamţ în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a C pr. penală s-a admis apelul declarat de inculpata M. A. împotriva sentinţei penale nr. 133 din 28.02.2008 a Judecătoriei Roman, s-a desfiinţat în parte sentinţa şi judecând în fond conform dispoziţiilor art. 345 şi urm. C pr. penală, cu privire la latura penală şi latura civilă:
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 al. 1 lit. b/l Cod procedură penală şi art. 18/1 C penal a fost achitată inculpata M. A., fiica lui A. şi A., născută la 9.05.1959 în comuna B., jud. Vaslui, domiciliată în municipiul Roman, str. A. A., bl. 1, ap. 9, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă, prev. de art. 259 al. 1 C pr. penală.
În temeiul art. 18/1 raportat la art. 91 lit. a G penal s-a aplicat inculpatei sancţiune administrativă cu mustrare.S-au redus suma daunelor civile morale la care a fost obligată inculpata către partea civilă B. V. de la 10.000 lei la 1.000 lei.
În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală s-a respins ca fiind nefondat apelul declarat de partea vătămată B. V.S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.În temeiul art. 192 al. 3 C pr. penală cheltuielile judiciare avansate în cauză au rămas în sarcina statului.În temeiul art. 193 Cod procedură penală a fost obligată partea vătămată -intimat să plătească inculpatei – apelante suma de 500 lei, cheltuieli judiciare în apel.
Împotriva deciziei penale mai sus menţionate a declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ care a criticat hotărârea instanţei de apel sub aspectul greşitei achitări a inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 259 al.l Cod penal, apreciind că fapta comisă prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Decizia pronunţată de instanţa de apel a fost recurată şi de partea vătămată B. V. care este nemulţumit de soluţia de achitare a inculpatei M. A. pronunţată de Tribunalul Neamţ. Apreciind că fapta inculpatei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art.259 al.l Cp, recurentul parte vătămată a solicitat condamnarea inculpatei şi obligarea la plata de despăgubiri civile şi de cheltuieli de judiciare.
Analizând decizia penală recurată, prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu în limitele cazurilor de casare prev. de art.385/9 Cpp, Curtea a constatat că recursurile declarate în cauză sunt fondate urmând a fi admise ca atare, pentru următoarele considerentele:
În mod greşit instanţa de apel a pronunţat achitarea inculpatei în temeiul art. 10 lit.b/1 Cpp, apreciind că fapta pentru care a fost trimisă în judecată nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, fiind întrunite toate criteriile prevăzute dedispoziţiile art. 18/1 Cp.
Este de reţinut că art.181 alin. 2 Cp enumera următoarele criterii pentru stabilirea, în concret, a pericolului social: modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, persoana şi conduita făptuitorului.
Din probe rezultă că inculpata a învinuit-o mincinos pe partea vătămată B. V. cu privire la săvârşirea de către aceasta a infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi ameninţare, prev. de art.180,193 Cp.
Caracterul mincinos al învinuirilor rezultă fără echivoc din situaţia faptică reţinută în sentinţa penală nr.621/6.10.2006 pron. de Judecătoria Roman, prin care partea vătămată B. V. a fost achitat pentru cele două fapte imputate cu rea credinţă de inculpată.
Având în vedere acest comportament ilicit al inculpatei, instanţa de recurs, a considerat că în mod greşit Tribunalul Neamţ apreciind că faptei supusă judecăţii,11 lipseşte una din trăsăturile de existenţă a infracţiunii – pericolul social. În atare situaţie Curtea a constatat că soluţia de condamnare pronunţată de prima instanţă este corectă, reţinând de asemenea că pedeapsa aplicată inculpatei a fost judicios stabilită, atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare, respectându-se criteriile prev. de art.72 Cp.
Acţiunile inculpatei de a aduce la cunoştinţă organelor judiciare despre fapte de natură penală inexistente, punând aceste organe în situaţia de a-şi irosi timpul sau chiar de a acţiona împotriva unei persoane nevinovate, constituie grave atingeri ale valorilor sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei, prezentând cu certitudine gradul de pericol social al unei infracţiuni.
În ceea ce priveşte modul de soluţionare a laturii civile a cauzei, Curtea a observat că, instanţa de apel a redus întemeiat cuantumul despăgubirilor civile cu titlu de daune morale acordate de părţii vătămate B. V. de prima instanţă, motiv pentru care va menţine cuantumul stabilit de aceasta, însă pentru considerente diferite în parte.
Instanţa de recurs nu împărtăşeşte opinia Tribunalului Neamţ referitoare la culpa concurentă a părţii civile la săvârşirea infracţiunii supusă judecăţii. Cu toate acestea, ţinând cont de natura şi gravitatea faptei săvârşite de inculpata M. A., Curtea a apreciat că suma de 1000 de lei, reprezentând daune morale, este îndestulătoare pentru repararea integrală a prejudiciului nepatrimonial cauzat părţii civile.
În considerarea celor expuse, constatând că soluţia instanţei de apel este injustă, fiind incident cazul de casare prev. de art.385/9 pct. 18 Cpp, Curtea a
Admis ambele recursuri cu privire la latura penală şi civilă a cauzei, casând în totalitate decizia recurată şi în parte sentinţa pronunţată de prima instanţă în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei.
Rejudecând cauza, a redus despăgubirile acordate părţii civile B. V. cu titlu de daune morale, de la 10.000 lei la 1000 lei şi a menţinut dispoziţiile penale ale sentinţei primei instanţe.
Având în vedere că decizia instanţei de apel, a fost modificată în sensul pronunţării unei soluţii de condamnare a inculpatei, Curtea a respins cererea de acordare a cheltuielilor judiciare formulată de inculpata M. A. prin apărător.
