Prin sentinţa nr. 235/CA/2010, Tribunalul Bihor a respins excepţiile neîndeplinirii procedurii prealabile şi a lipsei de obiect, invocate de către pârâtă, a admis în parte cererea formulată de reclamanta PFA ŢIRTEA DANIELA în contradictoriu cu pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BIHOR şi în consecinţă: a dispus anularea dispoziţiei de soluţionare a contestaţiei nr. 170441/14.09.2009 precum şi a deciziei rectificative nr. 2659/2009, ambele emise de către instituţia pârâtă şi exonerează pe reclamantă de plata obligaţiilor stabilite prin acestea, a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea deciziei de impunere nr. 1036/2009.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa a constatat următoarele:
Cât priveşte excepţiile lipsei obiectului şi a neîndeplinirii procedurii prealabile, constată că sunt neîntemeiate şi le va respinge având în vedere că pe parcursul soluţionării cererii pârâta a rectificat decizia emisă iniţial însă numai în parte, în sensul reducerii cuantumului sumei pretinse.
Prin urmare nu se poate reţine că cererea ar fi rămas fără obiect atâta vreme cât reclamanta a solicitat anularea tuturor actelor administrative şi exonerarea sa în întregime de la plata obligaţiilor stabilite în sarcina sa..
Pe de altă parte, reţine că reclamanta a contestat actele emise, iar pârâta a soluţionat contestaţia în sensul admiterii în parte a acesteia, astfel că afirmaţia că nu s-a îndeplinit procedura prealabilă apare în opinia instanţei ca neîntemeiată, fiind excesiv de formalist să se impună în sarcina reclamantei obligaţia formulării unei noi contestaţii pe cale administrativă cu privire la sume ce au aceeaşi natură şi izvor juridic.
Cât priveşte fondul litigiului, reţine că cererea formulată este întemeiată.
În acest sens reţine că reclamantei i s-a emis decizia de impunere nr. 1036/2009 şi dispoziţia nr. 170441/14.09.2009 de soluţionare a contestaţiei formulate pe cale administrativă.
Prin decizia de impunere s-a stabilit în sarcina sa obligaţia de plată a sumei de 7 928 lei cu titlu de obligaţii de plată la fondul asigurărilor sociale de sănătate pentru anii 2004 – 2009.
În urma soluţionării contestaţiei pe cale administrativă, aceasta a fost admisă în parte şi s-a emis decizia de impunere rectificativă nr. 2659/2009 pentru o sumă mai mică, respectiv de 6.282 lei, reţinându-se că baza de calcul aferentă anului 2004 a fost greşit stabilită iniţial la 39.620, în realitate fiind de 30.244 lei.
Din înscrisurile depuse, respectiv copia carnetului de muncă şi fişele fiscale, rezultă că reclamanta a avut, în perioada de referinţă calitatea de angajat cu contract de muncă al SC Elviarom Impex SRL.
Potrivit art. 51 din OUG nr. 150/2002 ce constituia temeiul legal al plăţii contribuţiei de asigurări de sănătate începând cu anul 2003: „Persoana asigurată are obligaţia plăţii unei contribuţii băneşti lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1).
(2) Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplica asupra:
a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit;
a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit;
e) veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din dividende si dobânzi si altor venituri care se supun impozitului pe numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) – d ).
Ulterior, începând cu luna mai 2006 temeiul de drept al perceperii contribuţiei s-a modificat prin intrarea în vigoare a Legii nr. 95/2006 care stabilea în art. 275 alin. 2 că: „persoana asigurată are obligaţia plăţii unei contribuţii băneşti lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1).
(2) Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 5,5%*), care se aplica asupra:
e) veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din dividende si dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuala realizate in mod individual si/sau intr-o forma de asociere si altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)-d), dar nu mai puţin de un salariu de baza minim brut pe tara, lunar;
Prin urmare, contrar afirmaţiilor pârâtei, atâta vreme cât reclamanta a obţinut venituri din salarii şi a achitat contribuţia prin raportare la acestea, nu datora contribuţie şi asupra veniturilor obţinute din cedarea folosinţei bunurilor.
De altfel, în acelaşi fel s-a pronunţat chiar instituţia pârâtă care prin adresa nr. 561/17.01.2006 a comunicat reclamantei că nu datorează contribuţie pentru activitatea de închiriere a camerelor atâta vreme cât a justificat cu adeverinţă faptul că este angajată, invocându-se în drept prevederile art. 11 alin.1 din Ordinul nr. 221/04.11.2005 care relua dispoziţiile din ordonanţa menţionată.
Pentru aceste considerente, instanţa, în temeiul textelor menţionate şi a art. 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, va înlătura ca nefondate apărările pârâtei, va admite cererea precizată, va anula dispoziţia nr. 170441/14.09.2009 şi decizia de impunere rectificativă nr. 2659/2009 emisă de pârâtă în temeiul acesteia şi va exonera pe reclamantă de plata obligaţiilor stabilite în sarcina sa.
Va respinge capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 1036/2009 reţinând că aceasta a fost implicit revocată de pârâtă ca urmare a admiterii în parte a contestaţiei sale şi a emiterii noii decizii rectificative.
În temeiul art. 274 Cod pr. civilă, văzând culpa procesuală a pârâtei o va obliga la plata sumei de 704,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ce constau în taxa de timbru şi onorariu de avocat.
Hotărârea a rămas irevocabilă prin Decizia Curţii de Apel nr. 993/CA/2010 – R
